Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

Să mergem și noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm și cotitura
Întocmai cum face brusc și iepurele săritura
Când este gata ogarul să pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci și... să-l scarmine nițel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine și pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău și pe urmă iese bine!...
Să spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Așa că mă dau deoparte și fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aș mai avea cum să pot face pe actorul
Și nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătușe,
Aliaților de ieri dându-li-se brânci pe ușe,
În timp ce spre lumina rampei pășește Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbește în surdină de niște forțe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau știute aliaților fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele
Și care din aliați a avut rol decisiv
În acest act curajos, calculat și incisiv.

Serios, sincer vorbind, eram înfrânți, bătuți măr,
Iar soarta noastră depindea de un singur fir de păr.
Așa că în perspectiva penultimei ofensive,
România nu avea prea multe alternative.
Ori lupta până la unul, ori depunea armele,
Ori făcea întoarcerea apucând pe urmele
Aliaților de ieri, ce pierdeau și-acest război
Înghesuiți din trei părți, și cu noi și fără noi.
Sigur că cea de pe urmă este cea mai curajoasă
În același timp, firește, și cea mai avantajoasă.
Ne scutea de multe pierderi, de distrugeri, umilințe,
Recunoașteri de greșeli și tardivele căințe.
În plus la ospățul păcii o să fim poftiți și noi,
Deși cu greu am fost salvați de la groapa de gunoi.
Așa că încolonarea și hai fuga după Fritzi,
Iar noi când o luăm la fugă nu mai putem fi opriți.

Pornim din nou către sud, fără forme de paradă...
O ținem întins la drum, când coloană, când grămadă,
Îndeamnă-îndeamnă, murguleț
Până-n vale la Bistreț...
Ajungând la târgul spart, cotim drumul la Plenița
Cu un busuioc vrăjit să descânte țaica Mița
Nu e nici aici nimic și pornim în depărtare,
Ținând valea Dunării în strașnică observare.
Ne oprim puțin la Gruia să prindem niște vapoare
Dar noi eșuând pe mal ele plutesc sfidătoare
Strecurându-se dibaci, profitând de-a nopții umbră,
Însă soarta ce le-așteaptă nu poate fi decât sumbră.
Pornim iar și mergem, mergem pân' la Turnu-Severin,
Un oraș ce-a suferit bombardamente din plin,
Un oraș făcut grămadă, făcut zob, întors pe dos...
Cât or vrea americanii pentru gestul lor frumos...
Pătrundem în defileu fără nici-o-mpotrivire
Peisajul ne desfată și cel mai mult la privire,
Pentru faptul că-nainte se află trupe viteze
Care nu știm cu ce preț, reușesc să-nainteze.
Trecem și prin Caransebeș, lăsăm Lugojul în urmă
Mărșăluim zi și noapte, căci cu noi nu e de glumă.
O tăiem drept spre Arad, Mureș, Curtici, frontieră...
Pe care o depășim fără nici-o manieră.

Înaintând curajoși, străbatem pusta maghiară
Când pe drumuri, când pe câmp, până-ntr-o zi către seară.
Vrând să intrăm într-un sat, suntem primiți rău cu foc.
Ne mirăm, ne enervăm, însă stăm cuminți pe loc.
Nu fusesem înștiințați c-am avea dușman în față.
Pentru asta primeam ordin și nelipsita povață
Să facem o cercetare, să luăm un dispozitiv
Și să atacăm în forță, scurt, rapid, operativ.
Dar noi mergem ca la nuntă, degajat, cu nepăsare,
Dezbatem mii de probleme, flecărim în gura mare
Și-acum iată, inamic, ivit pe nepusă masă.
Dar se poate să nu fie, să ni se facă vreo farsă...
Însă, cu gloanțe și branduri ar fi una nesărată,
Iar riposta să apară măsură neapărată.
Deocamdată ne abținem și raportăm înapoi,
Prin superiori firește, cerând instrucțiuni noi.
Sosește chiar generalul înconjurat de colonei
Precum și-un consilier, mult mai important ca ei.
Consultară lung o hartă, cercetară documente,
Discutară cele mai proaspete evenimente
Și traseră concluzia că aici e o greșeală
Și că oponenții noștri sunt amici care se-nșeală.
Deciseră prin urmare să reluam marșul prudent,
Însă cei din depărtare ne răspunseră strident
Cu rafale și baraj, cum scrie la ostășie,
Ne repliem iar în grabă, că și despre asta scrie.
Se ține un nou consiliu, hotărârea nu-ntârzie
E destul de chibzuită și plină de fantezie.
Se desfășoară un drapel și purtat cât mai vizibil
Ca semn de recunoaștere, neconvenit, dar posibil.
Gestul nu e concludent, semnul nu-i convingător,
Cei din partea cealălaltă o țin într-una pe-a lor
Iar consiliu, iar propuneri, iar păreri și presupuneri,
Se recurge la culoarea nevinovatei supuneri.
Un cearșaf pus în prăjină se fâlfâie insistent,
Însă nici de data asta nu suntem tratați atent.
Mijloacele pașnice nerezolvând incidentul
Se lasă armelor puterea sa-și spună decisiv cuvântul;
Se dă ordinul ca satul să fie luat cu asalt,
Atacat de front, de flancuri, e luat dintr-un singur salt.
Iar în el găsim amici care erau foarte siguri
Că după îmbrăcăminte nu puteam fi decât... unguri.
Se închide incidentul, compătimim pe-ngropați
Felicităm pe cei răniți, încurajăm pe cei scăpați.

După un scurt popas aici pornim iarăși tăvălug
Până la un sat pe Tisa ce se cheamă Tisa-Ug
Ne-nvârtim pe ici, pe acolo până când ni se fixează
Printr-un curier sosit într-o zi după amiază
Poziție defensivă pe digul de-ncorsetare.
În zorii zilei a doua începe o bombardare
Ce n-am văzut tot războiul ca viteză și cadență,
Că rămânerea sub ea era gravă imprudență...
Mai ales că simultan tirul de mitraliere
Amplifică haosul și forță o repliere
Fiecare pe cont propriu și din inițiativă,
Știind din experiență că va urma o ofensivă.
Personal nu apucasem să intru-n dispozitiv
Cu brandurile mele, să ripostez pozitiv,
Că pușcașii om cu om părăsesc satul grăbiți
Luând-o razna peste câmp, fără să fie zdrobiți
Și nici măcar să-s-arate cineva în urma lor,
Din zăvoi apar mereu și dispar tot cu mult zor.
Stăteam la un colț de stradă și priveam neliniștit
Această retragere într-un timp nepotrivit.
Și dintr-un motiv banal, explicabil în prezent,
Fără să știu ce-aș putea să fac în acest moment,
Mai ales că ofițerii, nu dădeau semne de viață
Și probabil încercau să mai facă cumva față
Acestui moment penibil, de-acum fără rezolvare.
Dau ordin la cărucioare să fie gata de plecare,
Dar conducătorii sunt gata și pornesc zorind căluții,
Pentru ostași nu există probleme fără soluții.
Apare și căpitanul, părând calm și zâmbitor,
Îmi face semn de urmare, s-aruncă-ntr-un cărucior
Și pornește înapoi, făcându-mi semn să mă grăbesc.

Mă mai răsucesc odată cu soldații să vorbesc,
Însă, culmea ironiei, în mijlocul grupului
Căzu un proiectil de brand asemenea uliului
Într-un stol de porumbei. Explodă asurzitor,
Mă doboară la pământ ca retezat de topor,
Împrăștie pe ceilalți și făcu liniște perfectă
Lăsându-mă amețit, în singurătate completă.
Dintr-u-ntâi mi se păru că am piciorul amputat
Pentru că nu-l mai simțeam... apoi că e fracturat,
După durerea ce creștea, dar când încet m-am răsucit
Izbutind să mă îndrept și să-l iau la pipăit,
Constatai că e întreg, dar că nu mai pot să-l mișc.
Mă desfac, încep masajul și foarte greu mă ridic,
Fac niște pași schilodiți, am noroc c-un bețișor
Și pornesc șontâc la drum, din ce în ce mai ușor
Căci mergând mă înfierbânt și m-apropii de confrați
Ce fuseseră opriți de ofițeri supărați.
Uitasem de inamic, dar nici el nu mi-avea grija.
Trimisese proiectilul și mă atinsese schija...
Mai departe mă privește că el a vrut să-mi dea fișa,
Să mă scape de război, dar nu merge chiar așa,
Pentru că chiar colonelul, mânuind un băț asudă
Încercând să stăvilească o retragere absurdă.
Dar e depășit de strategie, când pe dreapta, când pe stânga,
Oamenii fiind deciși să nu-și stăpânească fuga
Și dispar în cimitir și în boschetul vecin,
Deși nu sunt urmăriți sau bombardați cel puțin...
Deoarece inamicul observând retragerea,
Să facă economie încetează tragerea.
Dar, știu oamenii ce știu, simt sau presimt ei ceva
Pentru că chiar colonelul dădu un ordin așa
"Șoseaua asfaltată, regruparea la Arad"...
Apoi sări în mașină și dispăru după gard.

O tai drept prin niște vii, răzbind la artileriști
Care stăteau ca la Moși privind peste porumbiști,
Ca să vadă comedia ce se juca trist în vale
Când trei martori oculari bucuroși îmi ies în cale
Și mă ia la întrebări; Cine ești?...
De unde ești?...
Pe la noi ce rătăcești?...
Și la voi ce vești, povești?...
Le relatez întâmplarea și-mi exprim nedumerirea
Că stau așa impasibili și nu își grăbesc pornirea
Spre Arad, cum se vorbește, făcându-i să se-nveselească
Pentru că de-azi dimineață ei sunt gata să pornească
Însă înspre Budapesta și nicidecum înapoi
Posibil și mai departe, mereu înspre locuri noi.

Solicit să mi s-arate un post de prim ajutor,
Sunt îndelung cercetat și oblojit la picior.
N-am nimic, o lovitură la genunchi de un corp tare...
Un bandaj cu o compresă, iar pentru o evitare
A inflamării prea mult, să se repete mai des,
Să stau câtva la odihnă și piciorul mi s-a dres.
Rămân trei zile în sat și-apoi plec la unitate,
Pe care tot întrebând o găsesc cu greutate.

Aici fierbere, scandal, căpitanul o să fie
Trimis la Curtea Marțială, însă nimenea nu știe
Cauza, pentru ce faptă, încă nu a transpirat...
Însă un om ca acesta trebuie ajutat.
Îl găsesc cu ușurință și nu pare supărat
Că i se impută fuga, dacă nu-i adevărat.
Relatarea mea contează, e luată-n considerare,
Incidentul e închis... era cazul de clasare.
Nu folosea nimănui să se zgârme în trecut,
Așa că din chibzuință toată lumea a tăcut.
Forțat de alții să cedeze în cu totul altă parte
Inamicul ne deschide un larg drum spre mai departe.
Frontul se mișcă-nainte, toți umplându-se de faimă
Noi suntem lăsați în urmă, ca cei ce-am tras mare spaimă.
Mergând în ariergardă primim multe informații
Și nu mai suntem nicicum puși în prea grele situații.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Sonya: Bănuiesc au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci te convingi singur?
Lucian: Ce vrei spui?
Sonya: Încearcă afli adevărul, fii sigur, știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie te întorci printre colegii tăi, fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soțul ei, dar să știi că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf și îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu așa te cunosc eu.
Lucian: Știu. Și n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toți, rău de tot, serios! Până și Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci așa ceva, niciodată!
Nistor: Ia numai luați de șeful meu! N-a vrut... Nu-i așa, șefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greșit, șefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, ești doar un om...
Stela: Și vorbi Nis, înțeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat și știe foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că așa aș vrea eu, ci pentru că așa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Și săfie clar, atât vouă, cât și lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înțeles?!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! Că aș fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă privește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut sau aș fi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-, nimeni nu îți hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu că noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur că aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur vreau asta. Așa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui știi , odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin -ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey: Chiar cred seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-. Și eu tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu că e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Schimbarea

După lupte sângeroase pe linii consolidate
Care au durat mai mult de trei luni și jumătate
În schimb de foc alternativ și rare, ori simultan
Cu intenții reciproce de-a nimici pe dușman,
A venit în sfârșit ordin să trecem și noi la odihnă,
Adică să putem face războiul ceva mai în tihnă.
Schimbul a venit de seara, cum s-a-ntâmplat și-alte ori,
Dar schimbarea se produce abia-n revărsat de zori
E atâta forfoteală, un nesfârșit vino-du-te
De parcă nu ne-am afla pe teribile redute.
E o figură de stil, dar nu-s decât simple gropi,
Numai c-avem în plus viața, și-n minus făclii și foc.
Inamicul, dacă-i treaz, este foarte cum se cade,
Pentru că-n aceste clipe nici un proiectil nu cade,
Nici un glonț nu ne-spăimântă cu șuierul său sinistru
Ca și cum ar priveghea pe un renumit ministru.

E frumos! Este sublim! Este peste-nchipuire!
Parc-a eclipsat de-odată orice gând de războire.
Aaaaa!... de-ar veni odată vremea noi și ei să ne sculăm
Și în țara nimănui armele să aruncăm,
construim un rug gigantic în al cărui vâlvătăi
aruncăm pe toți ce-au vrut și cei ce vor mai vrea război
În gânduri și sentimente cu toți să fraternizăm,
Bucuria, fericirea, pacea eternizăm.
Sunt sigur că de-am încerca, n-ar fi greu să reușim,
Însă pân-atunci mai va și câte-o să mai ispășim...

Dar, dacă ne luăm cu vorba de tot ce ne interesează,
Apoi cu schimbarea asta nu terminăm nici la amiază.
"Ce unitate sunteți voi?"... "Ce mai este nou prin țară?"
"Vai de păcatele noastre... suntem pe-aici de an pe vară"
"Eeee, atunci sunteți și voi căliți, nu din aceia cocoliți
Luați-o pe-aici drept pe creastă, că-i inutil ocoliți.
De altfel, sectoru-i foarte bun, fiind ceva mai înainte
Cad bombe numai de la noi, iar inamicul e cuminte
Nu-și strică marfa de război pe oameni fără căpătâi
Așa că mergeți fără teamă." Cu ce să-ncepem mai întâi?
Cu delimitarea, nu? Aveți apărați fâșia...
Cam... de la omul răsturnat și pân' pe unde e cutia...
Gropi, se găsesc pe-aici destule, alegeți și voi ce vă place...
Sau faceți altele... cum credeți... că tot n-aveți pe-aici ce face.
Aici e postul de comandă, la doi-trei pași cele de pândă
Eșalonate înapoi și în ordine crescândă
Sunt cele ierarhice, la care ajungi mergând pe fir,
Pe acolo-i armamentul greu... cunoașteți, ce să mai înșir.
A!... uitasem principalul, știți că prin apropiere
Aveți și ceva inamic. Ca să n-aveți vreo plăcere
Uitați-vă cam peste tot și... țineți minte bine
De v-atacă, ripostați, să nu ne faceți de rușine.

Hai băieți, luați boarfele și vă țineți după mine
C-om vedea unde-om ajunge, la mai rău sau la mai bine"
Pornim încet, dar chiar acum, o cățea manierată
Ține să ne onoreze c-o rafală-mprăștiată
Trase-n aer peste noi. O luăm cuminte spre vâlcea
Și lăsăm mitraliorul tragă cât i-o plăcea.

De altfel în același loc se-ngrămădesc toți camarazii
Cari, ca și noi, nici pe departe nu seamănă voinici ca brazii,
Ci, niște oameni prăpădiți, roși de mizerii, dor de-acasă,
Dor de viață liniștită, doar de vreo fată frumoasă,
De gânduri de răzvrătire pentru schimbări cruciale,
Să nu mai fie la cheremul nici unui "MĂRIEI SALE".
"Excelență, domn... cutare" linge blide oarece...
Văd prea bine, dar pot spune ce mocnește-n fiecare,
Câtă vreme toată lumea se-nvăluie în mistere,
Se-nchid în cochilie, în surâs fin și-n tăcere...
O tăcere curioasă prevestitoare de furtună...
Dar, să lăsăm, că de va fi tot va urma vreme bună.

Nu de alta, dar momentul oferă un frumos spectacol
Ce nu se poate explica decât printr-un ciudat miracol.
Dinspre front vin înapoi ce-a mai rămas din unitate
Scăpați din lupte, accidente, dar cu șubredă sănătate,
Îmbrăcați care de care, în felurit echipament,
Posedând cu gravitate cel mai divers armament
Toate achiziționate de la amici și inamic
Astfel că mi-e imposibil într-un fel identific
Faimoasa "ARMIA ROMÂNĂ" cântată de Eminescu,
Căci insistent îmi vine-n minte "Țiganii lui Antonescu".
Și c-această-mpestrițătură e opera unor mișei
Care-au condus România nu pentru ea, ci pentru ei.

În timpul ăsta negreșit, frontul s-a tot depărtat
Și treptat pe unități, aproape ne-am încolonat...
Mergând pe drum, pe lângă drum și peste câmpuri fără drum,
Fără să știm unde și cât mergem mereu prin praf și fum
Înaintând spre înapoi, călcând pe un pământ arid,
Mărșăluim să fim în marș, când soarele e-așa torid...
Și căutăm meticulos un loc strategic de odihnă
Un sat, o vale, râuleț, o pădurice sau grădină.
Dar, toate, toate-au dispărut din mintea unui șef zănatic
Chinuit în clipa asta, precis de elementul tactic
El... trebuie să fie unul care să știe ce și cum,
Dar spre ghinionul nostru a dispărut tocmai acum.

A!... Iată s-a oprit coloana, căci s-a-ntâlnit c-un călăreț
Mergând cu aer degajat de autentic plimbăreț
Și stranie coincidență, omul avea asupra sa
Un ordin foarte succint ce tocmai pe noi ne privea.
Confruntându-i conținutul cu schița alăturată
Un ofițer cunoscător în materie arată
locul de staționare e chiar pe cel ce ne aflăm.
Cădem cu toții din picioare... firește să mai răsuflăm,
Să ne mai revenim puțin din motivata consternare,
Lucur-nlesnit și de sosirea marmitelor cu mâncare.
De-altfel, ce să mai vorbim, vom sta și-ntr-un loc deschis,
Lipsit de acoperire și procedând cu dichis
Vom face ce va trebui, ne vom descurca-ntr-un fel,
Căci războiul va decurge nu cum vrem noi, ci cum vrea el.
Și astfel a trecut o zi, așa că, hai să ne culcăm,
Așa, în treacăt fie zis, mai mult pe unde apucăm.

A doua zi, om după om, în mare taină se strecoară
Într-un sat necunoscut și fac nu pentru prima oară
Să se mai cerceteze-odată documentele primite
Și să se constate iarăși... că n-au fost bine-ntocmite.
A treia zi procedăm la o mică deparazitare,
A patra vine medicul și face reinoculare,
A cincia, un preot cam spân, ce ține-o lungă predică,
A șasea... vine generalul!... dar dintr-o mică piedică
Amână pentru următoarea și... sosește-ntr-adevăr
Peste alte două zile luându-ne cam în răspăr...
Ne beștelește fără noimă la propriu... dar... la plural,
Căci după plan urma să fim, nu aici ci... la Ural.
Aceasta sigur, se putea, nimeni nu l-ar contrazice
Dacă făcea să nu existe "fapte de arme" inamice.
El știe bine cum că noi am vrea să fim trimiși în țară,
Dar trebuie să fim nebuni, asta chiar nouă să ne pară
Când de-acum în două luni vom fi precis, victorioși...
Reintrăm în bivuac nu amărâți, ci furioși
Pentru că de patru zile alergăm încolo-ncoace
Și facem de zor nevoie, ce n-am vrea, ce nu ne place.
Spălăm, frecăm, cârpim, lustruim fără-ncetare,
Ne ferchezuim, ce mai, de parade militare
Ca să creadă generalul că mai avem trei vieți în noi,
Că pe celelalte patru, ni le-a ros acest război...
Lucru ce-am vrea mai de grabă să vadă frunza de stejar,
Dar marii nedecorați ard, se perpelesc pe jar.
Comentăm evenimentul făcând multe presupuneri,
Ne resemnăm și cădem în vraja tainicei supuneri.

A doua zi după asta primim program de antrenament,
Salutul, pas de defilare și mânuiri de armament.
A treia zi ne-nchipuim cum s-ar forța un curs de apă,
A patra zi ni s-arată practic gropi rotunde cum se sapă.
A cincia echipați complet simulăm o avangardă,
Însă tocmai pe-nserat vedem c-am fost duși de zgardă,
Căci ne trezim din nou pe front... și încă-n prima linie
Fără să fi schimbat pe nimeni, dar nimeni nu se mânie;
Bine c-a ieșit așa și nu s-a-ntâmplat nimic.
Priceput comandament! Cum se cade inamic!...
Nazurile unui și-alt, n-au nici un rost și nici nu țin,
Așa că ce tura-vura... haideți dormim puțin.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
C.S. Lewis

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfințenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinți nu este dincolo de ce a hotărât El producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viața aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinși dacă avem greutăți. Când un om se întoarce la Cristos și pare că îi merge destul de bine (în sensul unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească și să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldește acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situații în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec așa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

în Creștinismul redus la esențe
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii" de C.S. Lewis este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 33.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă -ți dai singură seama care ar fi răspunsul. Și eu fac același lucru.
Lia: Ce vrei spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ți spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că așa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aș spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munți acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, așa cum am stabilit. Și pentru că am întârziat puțin cu discuția asta, o să luăm un avion din apropiere. Știu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine accepți compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci și altădată pe spionul. Riști fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învățătură de minte!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin te uite, te lase în urmă, te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie -ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu unesc cu tine,
trecem prin vad mai bine..."

Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
vorbim puțin și bine?

fabulă de , traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iris: Am aflat aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Știi, voiam tac și să te las pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu

Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai și alte probleme. Poate trebuie să te întreții singur dar cel puțin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, și când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulți oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare, nu poți fii recunoscător și fericit, când crezi vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Știind acest lucru ce ai de gând faci diferit începând din acest moment?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Cântec femeiesc

Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.

Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.

Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.

Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...

poezie celebră de
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Început...

Infern sau paradis, nu știu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Și părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Și despre care, știm doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să știm de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
transformăm "inevitabilul" în artă.

Și deși suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nțelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiți,
Să ținem totul numai pentru noi.
Doar nu credeați că suntem diferiți
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheață
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată,
Ne-am și fracturat un an,
Unul din anii noștri importanți și țepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simțim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpușilor
Și de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca și pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Și calul necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viață
Noi avem de gând să facem
Niște fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim triști
Din cauza asta
Și să plângem din tot sufletul,
Ținându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem niște oameni foarte mari
Și nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Cornelia Georgescu

Sonya: De fapt, știam ce faci în acest moment și că mai ai puțin de vopsit aici, de aceea mi-am permis te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmărești.
Sonya: Așa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp și doream să știu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu ușurință.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea afli orice, de ce nu? Poate că și eu aș fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i lași pe roboți să se ocupe de treaba asta?
Lucian: las roboții?! Nu; prefer termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, prefera să mergem prin orașul artificial, discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunța la el.
Lucian: Vom merge și prin oraș, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puțin timp, atâta cât să mă curăț și să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că așa, albastru cum sunt acum, i-aș putea speria pe toți locuitorii planetei. N-aș vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnișoară.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!