Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranța
Afirmate-și-așteptate cert, cu toată siguranța.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Și-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinși cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câștigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Și chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemții îi privește... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ține...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Și apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizați pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliți fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasați pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.
Așa a fost, e și va fi pe acest glob atât de vitreg,
Unii primesc doar felii, iar alții primesc întreg.
Unii sunt făcuți să tacă, să asculte, să muncească,
Alții numai să comande și răstit să poruncească.

Dar, oricum e sau orice e, nu e timp de lamentare,
Până să ne dumerim, primim ordin de plecare.
Însă nu ca prima dată, cu pompă, cu defilare,
Ci în taină, pe tăcute, procedăm la îmbarcare.
Nu scriem nimic pe vagoane, nu proferăm amenințări
Nu ne mai fălim că suntem fii bravi ai acestei țări.
Stăm cuminți la locul nostru, comentăm cu modestie
Admițând că ce va fi niciodată nu se știe.
Evităm cu dibăcie câteva bombardamente
Ne strecurăm printre convoaie, formate de evenimente
Gările sunt înțesate... trenuri cu refugiați,
Cu transporturi militare, muniții, lubrefianți,
Câteva trenuri civile... toate cerând prioritate,
Însă li se dă drum liber numai după-nsemnătate
Și-n primul rând celor care merg pe front, cum suntem noi.
Suntem dirijați continuu înspre viața de apoi.

Debarcăm și-o luăm pe jos, cu trenul nu se mai poate
Și cu cât ne-apropiem, de front, le uităm pe toate.
Ni se fixează sectorul, excepțional de bun
Nici pocnitură de armă, nici un bubuit de tun.
Inamicul e departe, așa e împrejurarea
Nu-s-aude, nu se vede... și de-aceea... ignorarea
Stufăriș cât vezi cu ochii, în stânga și-n fața noastră
S-a interpus între noi ca un zid fără fereastră.
În dreapta mare lărgime și apă atât de lată
Aruncată între noi ca oglinda fermecată.
Ne cam supără țânțarii, mai mult de cum înserează,
Însă lupta cu țânțarii și frontul calm, compensează.

Se produce într-o noapte un scurt și mic incident.
Un pândar de la o grupă ostenit sau imprudent,
Adormi în post pe armă și se trezi luat pe sus,
Ca un miel pentru tăiere de o namilă de rus,
Cum ne relata dramatic foarte emoționat,
După ce cu greutate povestea s-a terminat.
Poziția alarmată de țipătul disperat
Începu o tragere de atac adevărat.
Intervenind comandanții, oamenii își vin în fire,
Însă foarte explicabil continuă să se mire,
Logic admițându-se o singură versiune,
Anume că toată treaba a fost o incursiune.
Pentru capturări de limbi, cum se obișnuia-n trecut
Și cum în acest război pân-acum nu s-a făcut.
Dacă n-ar fi un rus mort, nimic n-ar fi de crezut,
Mai ales că-n întuneric chiar nimic nu s-a văzut.
Câți au fost... cum au venit... pe unde s-au strecurat...
Și pe unde s-au retras... este lucrul de mirat.
Pentru că acest nacealnic, a fost singur, singurel,
Și a vrut să se predea... Parcă-mi pare rău de el...
Dacă o fi fost așa, a fost un nenorocos
Și a dat, în încercarea-i, de un pândar somnoros.
Ne vine inima la loc și prindem iar curaj
Stimulat de relief, care ne e în avantaj
Facem plajă ca la mare, parcă suntem în vacanță
Ieșim în larg cu năvodul pescuind cu cutezanță
Pân-la limita admisei ape teritoriale
Făcând apel la tehnica a priceperii locale.
Se conservă peștii mari, ținuți câtva timp în moare
Zvântați cu-ncetul la umbră și apoi uscați la soare.
Se-mpachetează și trimit, cadouri de sărbători,
La familii, la prieteni, la mărimi, la protectori,
Prin curieri speciali, oameni de încredere,
Care-și ajută stăpânii să nu fie-n pierdere.
E moartea pe noi cât capra, după cum proverbul zice
Dar, dacă nu vrea să curgă, ceva trebuie să pice
Și aduc la-napoiere mărfuri cu prepondere.
Și cei mici o duc tot bine, dar din alt punct de vedere;
Riscuri mici, hrană mai bună, odihnă pe săturate,
Veligiaturiști sadea în locuri interesante.
Gașca mijlociilor, duce viață pendulară,
La ordin, poruncitoare, socială, singulară.
Jocurile de noroc nu mai provoacă senzații
Deoarece și-au pierdut caracterul de... distracții...

Însă viața monotonă deveni plictisitoare,
Prezența noastră aici păru nefolositoare,
Iar pentru că inamicul ne evită într-un fel
Se găsi un firoscos să ne trimită la el.
Trimiserăm un pluton cu prudență strecurat
Să se ferească de smârcuri, dar și de a fi reperat,
Să facă pe avanpostul cu rolul de alarmare,
Grijă lăudabilă, dar... și frica este mare.
Astfel că se instalează avanposturi întărite
Ce, ca oamenii chibzuiți se feriră să-ntărâte
Inamicul liniștit de pe cealaltă parte
Și se mențin legături de bună vecinătate.
Fiecare-și duce viața cum vrea și are nevoie,
Se fac băi, se face plajă, se fac promenăzi în voie.
Se ia masa-n aer liber și se spală rufăria,
Ier războiul se menține simbolic, cu vorbăria,
Prin amenințări hazlii și prevestiri inocente.
Ni se reproșă că astea ar fi inconveniente,
Pactizări cu inamicul, cu înțelegeri tacite
Și comportări dubioase de niște oi rătăcite.

Drept urmare se dă ordin să se tragă zi și noapte.
Raportăm executarea cum și măsurile luate
Pentru preîntâmpinarea eventualei ripostări.
Dar inamicul nu răspunde acestei manifestări.
Nu se zbuciumă zadarnic, are planurile lui,
Mai ales că a preluat conducerea războiului;
Vedem bine că ce facem e absolut inutil.
Poate, să câștigăm timp, pentru un joc mai subtil
Pentru că de când e lumea s-a luptat pe două fronturi
Război în partidă dublă, evidențieri de conturi
Militar și diplomatic, fiecare în alt fel
Cu mijloace diferite, însă cu același țel.

Vom vedea, dar, deocamdată se cam lasă cu scandal;
Au izbucnit ostilitățile în amonte și aval.
Așa pe neașteptate și în plină dimineață
Pe întinderea de apă, niște nave produc ceață.
De sus niște avioane mitraliază de zor
Și aflăm că stânga-dreapta se repliază cu spor.
Suntem niște Robinsoni de pe-o insulă izolată
Înconjurată pe trei părți de o mare agitată.
Sosește spre ora zece ordinul de regrupare
Urmat după patru ore de altul de apărare.
Altul de retragere, însă cu ariegardă
Vine tocmai înspre seară când toți se retrăgeau grămadă.
Fără să știe de ce, fără să fie forțați,
Fără să vadă de unde ar fi mai amenințați.
Bugeacul e împânzit de unități vlăguite
Care-și caută direcții și drumuri pe bâjbâite.

Nu este deci de mirare că scapă neobservată
O semimotorizată în derută motivată,
Compusă dintr-o trăsurică trasă de ageri trăpași
Urmată de o rablă Ford și un Bemve cu ataș...
Pline ochi c-un "stat major" însoțind un colonel
Ce-și dă seama că nimic nu mai depinde de el.
Printr-o rețea de lucrări, ne strecurăm foarte greu
Pentru că acestui grup sunt alăturat și eu.
Și intrăm la-nghesuială pe un drum plin de armată
Care se retrage grabnic fără a fi sfărâmată.
Legăturile sunt rupte, toți sunt în necunoștiință
Și se grăbesc să transforme retragerea în biruință.
Aglomerând drumurile într-o mare-nvălmășeală,
Copleșiți de-ngrijorare, sufocați de înăbușeală.
La o cotitură bruscă, ne trezim, ucigă-l toaca
În stânga cu inamicul, iar în dreapta cu băltoaca.
Dacă pica mai devreme serveam împreună masa,
Dar așa lăsăm rușinea și o luăm la sănătoasa.
Fiecare pe cont propriu, căci instinctul nu înșeală
Pierzând un batalion dintr-o enormă greșeală,
A unui tactician, dintr-o pură fantezie
Ce se dovedi că este îmbâcsit de strategie.
Bine că se lăsă noaptea și nu mai vedem de loc...
Bine că nu ni se întâmplă să fim urmăriți cu foc.
Bine că avem în urmă un inamic invizibil
Foarte bine că războiul și așa este posibil.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci te convingi singur?
Lucian: Ce vrei spui?
Sonya: Încearcă afli adevărul, să fii sigur, știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

De la puțin la mai mult

De ieri suntem orășeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduși aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe și trasee principale,
Pentru primiri, ca în țară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem și noi ceva și să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Și de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanți, cotropitori
Și ceea ce e mai rău, și josnici jefuitori.
Așa ceva nu e just, ba este chiar dușmănos,
Ne așteptam și aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduși să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizați, reformatori.
De aceea ne și miră de ce atât de multă ură...
Nemții poate, nu pot zice, deși spun că ia, nu fură.
Ciordim și noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Așa este în război... ce apucă fiecare.
Mărimile or prefera mai mult lucruri de valoare
Dar e cu totul altceva, un alt sens, altă culoare.

Suntem în mare dilemă, această iarnă rusească
Să o trecem voinicește, într-o ținută nemțească.
O fi sau n-o fi viabil ce susține darwinismul
Dar noi exagerăm enorm practicând maimuțărismul.
Umblă nemții spilcuiți, gătiți ca de sărbători,
Etalând impertinența marilor cuceritori.
Să nu rămânem mai prejos, a interzis mareșalul
Ostașului român poarte mănușile, căciula, șalul
Și a ordonat să-și coase toate buzunarele,
Ca să pună în uimire pe toate popoarele.
Așa iarnă ni se spune, n-a fost de cincizeci de ani;
Suntem rebegiți de frig, dar imităm pe germani,
Lansând un nou aforism sau întărind unul vechi
Trăgând mereu fără spor, cipilica pe urechi.
De n-ar fi imitația
N-ar fi nici civilizația.

Ca să nu ne plictisim, ne satisfacem și noi plăceri,
Colindăm mult calea-valea, căutăm ziua de ieri,
Jucăm cărți, pocker firește, popa prostul, după caz,
Pockerul pe bani se știe, popa prostul pentru haz.
Aceasta numai elita, vulgul, ce e pentru ei,
Maca, stos, copcica, rișca, barbut, pe bani puținei.
Descoperirăm aici partizani inofensivi
Niște băiețași, puștani, dar gozav de incisivi.
Înving pe români la șah, ca adevărați titani
Și zilnic se luptă ca... nu e potrivit dușmani,
Ci ca adversari loiali, după reguli nobile,
Deschideri foarte subtile și finaluri abile.
Mai ales unu-n refugiu, i-a pus pe toți la pământ,
I-a aruncat în găleată, i-a lăsat fără cuvânt.
Abia-abia au putut să mă cheme-n ajutor
Să-i răzbun dacă se poate și să le fiu protector.
Trei partide am jucat și toate le-am câștigat,
Cu destulă ușurință, că foarte mult m-am mirat,
Cum de au pierdut ai noștri, mai ales că bunii șahiști,
Care știau aforismul "pierzi, dacă nu știi riști".
Însă curând m-am convins că tocmai asta evitau,
Se cramponau de scheme fixe, pe când junii combinau.
Se pare că șahul aici e adevărată școală,
Că și copiii îl joacă, zi de zi, de cum se scoală.

Nu ne bucurăm prea mult de această nouă viață
Pentru că un ordin clar sosit dis de dimineață
Ne cere predăm orașul, să ne deplasăm la gară,
urcăm într-un marfar și... nu pentru prima oară,
Să nu avem nici o grijă, undeva vom ajunge.
Tocmai azi se strică vremea, bate vânt tăios și ninge.
Însă noi executăm totul după cum e scris...
Nu obiectăm nimic, căci cu toate ne-am deprins.
Aveam predau sectorul unui locotenent german
Care s-a prezentat să-l ia, oral, că n-avea firman.
Sunt obligat să i-l dau însă... cu proces verbal.
Zâmbind cam puțin ironic a admis... principial.
Schimbăm sentinelele, îi arăt ce să păzească
Și îi prezint documentul, cerându-i să-l iscălească.
fixează cu privirea și îmi spune textual
Noi n-am venit în Rusia s-o luăm cu proces verbal.
L-am lăsat și eu pe masă și-am plecat cu mâna goală,
Că și dacă-l semna neamțul, nu era nici o scofală.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ceprivește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut saufi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie sămai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Schimbarea

După lupte sângeroase pe linii consolidate
Care au durat mai mult de trei luni și jumătate
În schimb de foc alternativ și rare, ori simultan
Cu intenții reciproce de-a nimici pe dușman,
A venit în sfârșit ordin să trecem și noi la odihnă,
Adică putem face războiul ceva mai în tihnă.
Schimbul a venit de seara, cum s-a-ntâmplat și-alte ori,
Dar schimbarea se produce abia-n revărsat de zori
E atâta forfoteală, un nesfârșit vino-du-te
De parcă nu ne-am afla pe teribile redute.
E o figură de stil, dar nu-s decât simple gropi,
Numai c-avem în plus viața, și-n minus făclii și foc.
Inamicul, dacă-i treaz, este foarte cum se cade,
Pentru că-n aceste clipe nici un proiectil nu cade,
Nici un glonț nu ne-spăimântă cu șuierul său sinistru
Ca și cum ar priveghea pe un renumit ministru.

E frumos! Este sublim! Este peste-nchipuire!
Parc-a eclipsat de-odată orice gând de războire.
Aaaaa!... de-ar veni odată vremea noi și ei să ne sculăm
Și în țara nimănui armele să aruncăm,
construim un rug gigantic în al cărui vâlvătăi
aruncăm pe toți ce-au vrut și cei ce vor mai vrea război
În gânduri și sentimente cu toți să fraternizăm,
Bucuria, fericirea, pacea eternizăm.
Sunt sigur că de-am încerca, n-ar fi greu să reușim,
Însă pân-atunci mai va și câte-o să mai ispășim...

Dar, dacă ne luăm cu vorba de tot ce ne interesează,
Apoi cu schimbarea asta nu terminăm nici la amiază.
"Ce unitate sunteți voi?"... "Ce mai este nou prin țară?"
"Vai de păcatele noastre... suntem pe-aici de an pe vară"
"Eeee, atunci sunteți și voi căliți, nu din aceia cocoliți
Luați-o pe-aici drept pe creastă, că-i inutil să ocoliți.
De altfel, sectoru-i foarte bun, fiind ceva mai înainte
Cad bombe numai de la noi, iar inamicul e cuminte
Nu-și strică marfa de război pe oameni fără căpătâi
Așa că mergeți fără teamă." Cu ce să-ncepem mai întâi?
Cu delimitarea, nu? Aveți apărați fâșia...
Cam... de la omul răsturnat și pân' pe unde e cutia...
Gropi, se găsesc pe-aici destule, alegeți și voi ce vă place...
Sau faceți altele... cum credeți... că tot n-aveți pe-aici ce face.
Aici e postul de comandă, la doi-trei pași cele de pândă
Eșalonate înapoi și în ordine crescândă
Sunt cele ierarhice, la care ajungi mergând pe fir,
Pe acolo-i armamentul greu... cunoașteți, ce să mai înșir.
A!... uitasem principalul, știți că prin apropiere
Aveți și ceva inamic. Ca să n-aveți vreo plăcere
Uitați-vă cam peste tot și... țineți minte bine
De v-atacă, ripostați, să nu ne faceți de rușine.

Hai băieți, luați boarfele și vă țineți după mine
C-om vedea unde-om ajunge, la mai rău sau la mai bine"
Pornim încet, dar chiar acum, o cățea manierată
Ține să ne onoreze c-o rafală-mprăștiată
Trase-n aer peste noi. O luăm cuminte spre vâlcea
Și lăsăm mitraliorul să tragă cât i-o plăcea.

De altfel în același loc se-ngrămădesc toți camarazii
Cari, ca și noi, nici pe departe nu seamănă voinici ca brazii,
Ci, niște oameni prăpădiți, roși de mizerii, dor de-acasă,
Dor de viață liniștită, doar de vreo fată frumoasă,
De gânduri de răzvrătire pentru schimbări cruciale,
Să nu mai fie la cheremul nici unui "MĂRIEI SALE".
"Excelență, domn... cutare" linge blide oarece...
Văd prea bine, dar pot spune ce mocnește-n fiecare,
Câtă vreme toată lumea se-nvăluie în mistere,
Se-nchid în cochilie, în surâs fin și-n tăcere...
O tăcere curioasă prevestitoare de furtună...
Dar, să lăsăm, că de va fi tot va urma vreme bună.

Nu de alta, dar momentul oferă un frumos spectacol
Ce nu se poate explica decât printr-un ciudat miracol.
Dinspre front vin înapoi ce-a mai rămas din unitate
Scăpați din lupte, accidente, dar cu șubredă sănătate,
Îmbrăcați care de care, în felurit echipament,
Posedând cu gravitate cel mai divers armament
Toate achiziționate de la amici și inamic
Astfel că mi-e imposibil într-un fel să identific
Faimoasa "ARMIA ROMÂNĂ" cântată de Eminescu,
Căci insistent îmi vine-n minte "Țiganii lui Antonescu".
Și c-această-mpestrițătură e opera unor mișei
Care-au condus România nu pentru ea, ci pentru ei.

În timpul ăsta negreșit, că frontul s-a tot depărtat
Și treptat pe unități, aproape ne-am încolonat...
Mergând pe drum, pe lângă drum și peste câmpuri fără drum,
Fără să știm unde și cât mergem mereu prin praf și fum
Înaintând spre înapoi, călcând pe un pământ arid,
Mărșăluim să fim în marș, când soarele e-așa torid...
Și căutăm meticulos un loc strategic de odihnă
Un sat, o vale, râuleț, o pădurice sau grădină.
Dar, toate, toate-au dispărut din mintea unui șef zănatic
Chinuit în clipa asta, precis de elementul tactic
El... trebuie să fie unul care să știe ce și cum,
Dar spre ghinionul nostru a dispărut tocmai acum.

A!... Iată s-a oprit coloana, căci s-a-ntâlnit c-un călăreț
Mergând cu aer degajat de autentic plimbăreț
Și stranie coincidență, omul avea asupra sa
Un ordin foarte succint ce tocmai pe noi ne privea.
Confruntându-i conținutul cu schița alăturată
Un ofițer cunoscător în materie arată
Că locul de staționare e chiar pe cel ce ne aflăm.
Cădem cu toții din picioare... firește să mai răsuflăm,
Să ne mai revenim puțin din motivata consternare,
Lucur-nlesnit și de sosirea marmitelor cu mâncare.
De-altfel, ce să mai vorbim, vom sta și-ntr-un loc deschis,
Lipsit de acoperire și procedând cu dichis
Vom face ce va trebui, ne vom descurca-ntr-un fel,
Căci războiul va decurge nu cum vrem noi, ci cum vrea el.
Și astfel a trecut o zi, așa că, hai să ne culcăm,
Așa, în treacăt fie zis, mai mult pe unde apucăm.

A doua zi, om după om, în mare taină se strecoară
Într-un sat necunoscut și fac nu pentru prima oară
Să se mai cerceteze-odată documentele primite
Și să se constate iarăși... că n-au fost bine-ntocmite.
A treia zi procedăm la o mică deparazitare,
A patra vine medicul și face reinoculare,
A cincia, un preot cam spân, ce ține-o lungă predică,
A șasea... vine generalul!... dar dintr-o mică piedică
Amână pentru următoarea și... sosește-ntr-adevăr
Peste alte două zile luându-ne cam în răspăr...
Ne beștelește fără noimă la propriu... dar... la plural,
Căci după plan urma să fim, nu aici ci... la Ural.
Aceasta sigur, se putea, nimeni nu l-ar contrazice
Dacă făcea să nu existe "fapte de arme" inamice.
El știe bine cum că noi am vrea să fim trimiși în țară,
Dar trebuie să fim nebuni, asta chiar nouă să ne pară
Când de-acum în două luni vom fi precis, victorioși...
Reintrăm în bivuac nu amărâți, ci furioși
Pentru că de patru zile alergăm încolo-ncoace
Și facem de zor nevoie, ce n-am vrea, ce nu ne place.
Spălăm, frecăm, cârpim, lustruim fără-ncetare,
Ne ferchezuim, ce mai, de parade militare
Ca să creadă generalul că mai avem trei vieți în noi,
Că pe celelalte patru, ni le-a ros acest război...
Lucru ce-am vrea mai de grabă să vadă frunza de stejar,
Dar marii nedecorați ard, se perpelesc pe jar.
Comentăm evenimentul făcând multe presupuneri,
Ne resemnăm și cădem în vraja tainicei supuneri.

A doua zi după asta primim program de antrenament,
Salutul, pas de defilare și mânuiri de armament.
A treia zi ne-nchipuim cum s-ar forța un curs de apă,
A patra zi ni s-arată practic gropi rotunde cum se sapă.
A cincia echipați complet simulăm o avangardă,
Însă tocmai pe-nserat vedem c-am fost duși de zgardă,
Căci ne trezim din nou pe front... și încă-n prima linie
Fără să fi schimbat pe nimeni, dar nimeni nu se mânie;
Bine c-a ieșit așa și nu s-a-ntâmplat nimic.
Priceput comandament! Cum se cade inamic!...
Nazurile unui și-alt, n-au nici un rost și nici nu țin,
Așa că ce tura-vura... haideți dormim puțin.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparținut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neștire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oștire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistența
Cu echipamentul nostru, muniția, subzistența,
Efectivele reduse, spațiul vast de acțiune,
Măsurile militare lipsite de rațiune,
În timp de vânt nefavorabil și iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaște singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât navigăm în derivă,
Ușurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate și reacții pe tăcute.
Cheia impasului fiind incontestabil ostașul,
Indiferent c-ar avea leagăn satul sau orașul.
Pentru că în acest loc și-n această-mprejurare
Nu-ntrevede decât fuga, sigur, singura scăpare.
Dar cum în expediție predomină țărănimea
Al cărei secondant în cadre este învățătorimea,
De la Nistru pân' la Volga în mai bine de un an
A avut timp de reflecții acest luptător țăran.
A avut timp să observe diferențele făcute
Și să ia o hotărâre, în felul lui, pe tăcute.
Plasările la servicii, birouri, comandamente,
Mobilizările pe loc, recompensele nedrepte,
Veștile proaste de-acasă, comportarea sfidătoare
A celor rămași în țară, sunt destul de grăitoare.
N-a cerut, n-a acceptat să fie un mercenar,
Nu s-a înscris voluntar în corpul expediționar.
Nu mai admite să fie un luptător militar,
Cot la cot cu delincventul, orice reabilitar.
Aici și-acum totul e clar, e limpede și transparent...
S-a șters din minte ce-a fost vag, simbolic ori aparent,
Iubirea sfântă de moșie, de neam, de rege sau cult
Spiritul de sacrificiu cântate atât de mult.
Pentru acești anonimi, văzuți numai ca mulțime
Cari secole au fost tratați cu sfidare și cruzime
S-a mai schimbat câte ceva, se știe din ce îndemn
Dar aici au rezervate casca și crucea de lemn.
Numai e vorba de sublimul... la luptă, până la moarte...
Că de fatidicul îndemn... de-acum, scapă cine poate...
Cu atât mai mult cu cât nu e vorba de schimbări.
De s-ar întâmpla vreodată ca aceste relatări
Să fie considerate interpretări eronate,
Deformări, exagerări, și să fie condamnate
Că ar fi neconcludente, că ar fi păreri înguste,
Va fi loc suficient pentru altele mai juste.
Viitorii analiști vor descoperi confuzii,
Dar vor găsi și mai ușor cu totul alte concluzii.
Atunci nu va mai fi război, lume dezorientată,
Iar pentru noi o schimbare neprevizionată...
Viață plutind pe-alte valuri, idei mult evoluate,
Dar nici acestea ignorate, ci cât de cât în seamă luate,
Ținându-se cont firește, că în timp ce noi slăbeam
Ca putere ofensivă, dar de victorii vorbeam,
Inamicul era altul, mai dârz, mult mai combativ,
Capabil ridiculizeze fragilul paliativ
Invincibilitatea... fluturat cam indecent,
Adoptat naiv de noi și devenit inocent.
Trebuia să fie clar fuga e iminentă,
Indiferent că lovitura va fi sau nu violentă.
Nu numai la primul zgomot, ci la prima presimțire
Frontul nostru va fi rupt ca un fir putred, subțire.
Ceea ce s-a întâmplat cu atâta ușurință
Inamicul repurtând o strașnică biruință.

Totul s-a-ntâmplat rapid, fără faze complicate
Răsturnări de situații și rezerve implicate
Într-o bătălie cruntă de la egal la egal,
Plină de neprevăzut și un zgomot infernal.
O unitate de tancuri sfidând infanteria
Se năpusti in viteză, vizând artileria.
Care, în loc să braveze și să facă cumva față,
Părăsi amplasamentul, dispărând frumos în ceață.
Linia-ntâi se agită, totul se învălmăși
Și în câteva minute tot frontul se prăbuși.
Întreg corpul de armată se transformă într-o turmă
Care mergea înapoi fără-a fi mânat din urmă.
Probabil că inamicul, observând retragerea,
Din spirit de economie încetează tragerea.
Încearcă doi colonei, probabil statmajoriști
O cât de cât organizare, măcar ca infanterist
A acestei mări umane, amestec pestriț de arme
Care izbuti-n reflux slabele diguri sfarme
Și să se reverse-n voie flămândă și ostenită
Până când dinspre apus noaptea fu binevenită.
A doua zi tot așa, la fel în continuare,
Făcându-se și regrupări din mers sau staționare.
Se mai încearcă odată dacă e oastea bravă,
Dar se dovedi a fi o rezistență firavă.
Cum apăru inamicul, trupa lăsă totul baltă
Și se porni iar la drum spre etapa cealălaltă.

Și astfel începu un marș, lung, foarte anevoios,
Pe un drum rău, înghețat, înzăpezit, noroios,
După cum capriciul vremii era grozav de instabil
Și-l făcea după cum vrea, mai bun sau rău practicabil.
Mohoreala unor ștabi, nelipsită de temei,
Vor da ochi cu mareșalul și mareșalul cu ei,
Provoacă îngrijorare, mai ales de când se știe
Că se fac investigații cu destulă dibăcie...
Se caută vinovați, niște țapi ispășitori
Pentru a fi inculpați ca ordinari trădători.
Timpul trece, oastea merge, frontul a rămas departe,
Ce este al fiecărui, sigur, este pus de-o parte.
Așa că se renunță, dar se caută mijlocul
Prin care din unu-ntr-altul, ierarhic să-și verse focul,
După lungă chibzuință și-ndelungă căutare
Se găsi că lașitatea e ofensa cea mai mare.
Și acest cuvânt teribil o porni de sus în jos
Rostogolindu-se pe grade ironic ori curios.
Până se pierdu cu totul în mizeria comună
Care durează continuu de mai bine de o lună.
Nimeni nu-și mai face vorbă de eroism, cutezanță,
Căci toți sunt nerăbdători și copleșiți de speranță,
Dispuși ierte și să uite, nu mai caută vreo vină
Până când li se fixează un lung timp de carantină,
Folosit judicios pentru reorganizare
Deși se va proceda la o demobilizare...
Aparent măsură bună, dar real înșelătoare
Căci pe câmpul de bătaie s-a produs o răsturnare.
Și de unde-acum doi ani, umblam noi după război,
De acum înainte va umbla el după noi.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
recupereze Ion,... dar nu așa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareșal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar și Napoleon,
Întrecându-i pe aceștia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
recucerească el, ce alții n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiționali
reia "prin arme și scut" cu alții ocazionali.
Și ca să se știe bine, totul aparține lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimițând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept și sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat și a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
Iar alianța cu Axa considerată abilă.
Începutul este bun, iar ostașii inimoși,
Atacă pe-ntregul front, înaintând curajoși,
Cucerind localități, fără multă greutate,
Inamicul peste tot, este în dificultate,
Și se retrage în grabă, sau se predă cu duiumul,
Părăsind pozițiile, lăsându-le liber drumul
Spre cetățile de margini, ridicate de strămoși,
Stavilă dușmanilor, prietenilor dușmănoși,
Ce se erijau făloși, pavăza creștinătății,
Și apărătorii noștri cu prețul vasalității.

O ultimă rezistență pe dealul Corneștilor
Și-o îmbrățișare cu NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR
Aduse oastea română pe tot cursul Nistrului
Prin victorii iluzorii, asupra inamicului.

Vorba e... Acum ce facem? Mai mergem sau... stăm aici
Va depinde de istorici și desigur, de amici.
Primii ne găsiră drepturi, la Bug, Nipru și Cuban
După domnitorul Duca, ce a fost pe acolo hatman.
Secunzii, vror să-i secondăm, să ne recunoască dreptul
Dar să n-așteptăm pomană, ci să-l cucerim cu pieptul.
Așa că... ne-am încurcat, nu mai putem da-napoi,
Ce-am căutat am găsit... am vrut război, iată război!
Ca-n zicala cu Grigore, sau ca-n proverbul cu ursul.
Apă veșnic agitată, istoria-și ține cursul.
Și ne poartă pe talazu-i, tot mai mult în depărtare
Până ne fură pe-ncetul, pământul de sub picioare.
Deocamdată aventura, nu pare primejdioasă,
Poate că nepregătirea să fie mai odioasă.
Dar de asta sunt de vină guvernanții din trecut,
Pentru cei de astăzi suntem cu moralul refăcut.
Se și vede nerăbdarea sufletelor optimiste,
După fețele-ncruntate, cântecele mai mult triste.
Foaie verde bob negară
Coboară mândro, coboară,
Coboară-n vale la gară,
Să vezi trenul cum ne cară
Și ne duce-n altă țară.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă -ți dai singură seama care ar fi răspunsul. Și eu fac același lucru.
Lia: Ce vrei spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ți spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că așa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aș spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred putem pleca spre munți acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, așa cum am stabilit. Și pentru că am întârziat puțin cu discuția asta, o să luăm un avion din apropiere. Știu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine accepți compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci și altădată pe spionul. Riști să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învățătură de minte!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Epilog

Au trecut treizeci de ani, cum știu anii ca să treacă
Asemenea unui râu pe sub o albie seacă,
Nevăzut, necunoscut, străbătând lent și tăcut
Până când pe nesimțite, te trezești că au trecut.
S-a părut cotitura s-a făcut doar în război,
Dar s-a produs în istorie, ducând înspre timpuri noi,
Deschizând drum luminos pentru-ntreaga omenire...
Și o cărare ascunsă spre ușoară parvenire.
Mulțimea celor onești au mers vizibil pe drum
Și-au înfăptuit minuni cu cari se mândresc acum.
Parveniții, pe cărare și-au făcut loc cu trufie
Mândrindu-se cu ce au ei, cu ce au ajuns să fie.
Însă cum societatea este un organism viu,
De proporții uriașe într-un uriaș pustiu,
Măsurat în ani-lumină, dar în timp nemăsurat,
Feeric din depărtare, iar de-aproape dezolant,
Elimină sau izolează impuritățile pătrunse
Oricât ar fi de dibace, oricât ar fi de ascunse.

Nu e cazul și nici locul vreunei confesiuni,
Am rămas fidel tot timpul aceleiași profesiuni.
Iar ca factor cultural zelos activist la toate
Care n-a zis niciodată, așa ceva nu se poate,
Cum obișnuit se spune, am rămas simplu soldat,
Am rămas supus la ordin și-am primit cât mi s-a dat,
Găsind timp suficient și pentru inițiative
Menționate ca sarcini, însă pur facultative.
Și așa, cu una, alta, cu succese, satisfacții,
Insuccese și decepții, iar din când în când distracții...
Punând capăt hărțuielii, rolului misionar,
Am încheiat cariera devenind pensionar.
Cu această-mprejurare încercând valorific
Legal, stagiul militar, adăugat onorific,
M-a uimit comunicarea unității militare
figurez în patru-ș-patru... nesupus la concentrare.
Nici că se putea ceva mai oribil, mai sinistru,
Pentru că în acel timp eu eram pe front la Nistru...
Și-apoi pân' la Budapesta, trecând prin clipe disperate
Față-n-față cu moartea și marșuri extenuante.
Nu am făcut mari bravuri, n-am fost citat sau decorat,
Însă nu toate erau pentru toți neapărat...
În afară de activi, avizi după decorări,
Cu cât mai puține riscuri și rapide avansări.

Nimeni nu și-a lăsat casa, familia, grijile,
-nfrunte pentru nimicuri gloanțele și schijele...
Ci pentru un scop mai practic, țăranii pentru pământ,
Muncitorii pentru drepturi, dascălii, reprezentând
Intelectualitatea, pentru-nalte idealuri.
Toți, pe nave diferite, însă pe aceleași valuri...
Iar primejdia comună îi leagă, îi înfrățește,
Cu toate că fiecare spre altceva năzuiește.

Dac-am năzuit spre ceva sau am năzuit spre toate
E poveste perimată, lipsită de-nsemnătate,
Când acum treizeci de ani fără altă comentare
Eram luptător pe front... nesupus la concentrare.
Cine știe ce tembel, gură cască, învârtit,
A venit de la Păstaie și-a scris ce s-a nimerit.
Ar fi-ntr-un fel explicabil, nu aceasta mă mâhnește
Și ar fi perfect scuzabil... a greși e omenește.
Dar n-a fost nimeni să vadă această stranie eroare,
Nici când după șapte ani am făcut o concentrare.
Am făcut anual vize, am făcut patru mutații,
Am schimbat livretele, am condus niște formații
De apărare civilă patronate de armată
Și-această anomalie a scăpat neobservată.
Bine că acum trei decenii nu mi s-a spus la plecare
Când coteam pe Cuza Vodă bătând pas de defilare...
Decât vii învins sub scut, mai bine-nvingător pe scut
Și că n-am devenit absurd... Eroul Necunoscut.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Știi, voiam tac și să te las pleci. Dar nufi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nuputea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nufi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cumputea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Henry Scott Holland

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas așa cum le știai.
Eu sunt eu, tu ești tu,
Iar viața prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeași, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, așa cum mă chemai odinioară.
Vorbește-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Și nu îmbraca hainele solemnității, nici pe cele ale durerii.

Continuă râzi la ceea ce ne făcea râdem împreună.
Distrează-te și zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu -ți fie mângâirea care ți-a fost întodeauna.
Rostește-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viața are însemnătatea pe care a avut-o și ieri.
Este aceeași care a fost mereu:
O absolută și neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – și te aștept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment și toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăși. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărțiri.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 octombrie 2018.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză, italiană și germană.
Cornelia Georgescu

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți te comporți astfel, te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Da, ești numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu și știi negreșit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ți-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiția asta, așa este și nu se va schimba. La un singur lucru putem și trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredințat. Vei afla faci munca ce ți s-a încredințat dacă o faci cu cea mai mare ușurință, dar și cu bucurie. De când cercetăm viața oamenilor, cei mai înțelepți au căutat să definească această muncă și au indicat-o. Toate adevăratele religii și învățături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiași: unirea cu toți și toate și participarea la unirea cu toți și toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici și crede. Dar e cu atât mai puțin necesar ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine și mai mult. Îndeplinirea dăruiește binele, bine în prezent, care exclude orice interes față de viitor.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din fața noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieșite din uz,
aduse am înțeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil , ori erau foarte ocupați, ori au uitat de ele
și câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, așa din senin.
Dacă s-ar fi prăbușit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
, a fost de la o scânteie, , s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai știut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curățat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar așa-i viața, cu legile ei maro,
nu vrea ea lase doi frați trăiască liniștiți împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit și eu, un apropiat al lui.
Pentru un depresiv ca mine, aici e ca la sanatoriu.
Cu aliura lui de învingător, mie unul îmi ridică moralul
și apoi, pe lumea asta e bine să profiți de ocazii și călătorești cât poți.
Am mers și cu avionul adevarat și noaptea, de sus,
se vede cam la fel, un sunt mari diferențe.
În plus, pe avionul ăsta al meu, au și de băut.
Sunt niște barmanițele îmbrăcate în stewardese
care se ocupă doar de chestia asta.
Doar să le rogi, 200 de coneac, e OK, îți aduc 200 de coneac.
Comanzi 400 de vodca, iți dau 400 de vodca, nu comentează nimeni,
că e mult sau că e nu știu ce și nu știu cum.
Ăsta e un alt mare avantaj față de avionul de linie.
Pe urmă, e și mult mai sigur, șansele te prăbușești cu el sunt zero.
Nici nu te controlează nimeni așa de strict la îmbarcare
și mai sunt o grămadă de alte aspecte pozitive la avionul restaurant.
Doar odată, după o călătorie mai lungă, s-a întâmplat m-am împiedicat
și am căzut în patru labe, când am coborât noaptea de pe scară.
Nu mai iau 400, e mult, e aproape o sticlă de jumate.
Dar, din păcate, nu a fost de la vodcă.
Terenul din vârful dealului a început să se lase și avionul s-a înclinat.
D-aia căzusem.

Pe urmă, totul a decurs foarte rapid. În două zile nu a mai fost accesibil publicului,
iar în mai puțin de o săptămână, a fost ridicat și trimis la un centru de reciclare.
Și cu asta s-a încheiat povestea avionului meu guru,
marele specialist în supraviețuire.
Frate, ce abrupt se termină poveștile de succes.
Nu puteau să-i facă și lui o fundație și să-l lase în pace, acolo?
Ce era așa de complicat?
Și depresia mea a luat atunci o formă de revoltă adâncă.
Pe cine deranja avionul ăsta?
Era singurul refugiu pentru toți drăgălașii ăștia,
care călătoreau și ei fără să aibă neapărat o destinație foarte precisă în viață.
Își făceau veacul pe acolo, fiecare în pătrățica lui, fără să deranjeze pe nimeni.
Și peste asta, era deprimant să vezi cum moare și învingătorul așa peste noapte, dintr-o chestie de doi bani.
Asta înseamnă , pe lumea asta, de fapt nu există cu adevărat învingători,
există doar competiții.
Iar ăia care stau toată ziua să se înscrie pe la concursuri
sunt în realitate niste tâmpiți care fac asta doar așa ca să se afle în treabă
și să li se pară lor că sunt nu știu ce.
Pentru că premiile puse la bătaie sunt de cacao.
Sunt doar niște diplome goale și nimic mai mult.
În concluzie, aici n-are nimeni nimic de câștigat ceva cu adevărat.
D-aia e și așa plin de depresivi.

Însă, în timp, acest sentiment de revoltă a început să se evapore puțin câte puțin,
lăsând un loc gol acolo în capul meu, pe care depresia nu a mai reușit să-l umple.
Acum zic, totuși lucrurile sunt corecte în felul lor, așa cum sunt.
E clar că dacă lumea asta iți conferă pedestalul valorii consacrate,
doar pentru că ți-a murit frati-tu și tu ai rămas în viată,
atunci e evident că până la urmă,
aceeași lume se debarasează și de tine, fără nici cea mai mică ezitare.
Și tocmai atunci când ți se pare viața mai roz. Asta e.

Aici în parc, am mai rămas dealurile gemene și cu mine,
care după toate cele întâmplate,
am început cred poveștile astea de la terapie
cu avioane și cu restaurante, cu barmanițe îmbrăcate în stewardese,
care îți dau de băut chiar dacă ești luat cu capul,
doar ca să nu uiți că mai există și lucruri plăcute pe lume,
nu sunt chiar abureli și că de fapt, eu sunt marele învingător.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Cântec femeiesc

Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.

Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.

Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.

Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...

poezie celebră de
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Știi de unde vii?

Tot ce trebuie sa știi, e locul din care vii.

Fără a-l cunoaște, te plimbi bezmetic prin palma lui Dumnezeu,
Bătându-te cu pumnii-n piept ești ateu.
Și-aici nu este vorba de religii,
Căci toate sunt ‘o apă și-un pământ',
Cum obișnuiau spună străbunii.

Regula deșertăciunii se aplică egal pentru toți, nu doar pentru unii.

Cum îți poți cunoaște originea?

Împrietenindu-te cu liniștea.
Fiind una cu cerul și pământul, interogându-ți gândul.
Observând indiferent de câte ai avut de îndurat în viață, ești încă în ea, în viață.
Indiferent de cât de multe ori ai plâns, săratul lacrimilor sufletul nu ți-a pătruns.

Ai râs, ai glumit, la petreceri ai chiuit până urechile ți-au asurzit.
Ai stat până târziu în noapte, bântuit de amintiri și șoapte.
Te-ai dus departe, ai urmărit vise pe cerul nopții,
Întrebându-te ce au să îți aducă sorții.
Ai fost poate în pragul morții,
Și fără să realizezi ce ți se întâmplă,
Ai urmărit întreg filmul existenței tale derulându-se într-o secundă.

Și poate-ți pare, că încă n-ai acumulat destul, că nu ești încă suficient de bun.
Poți vedea însă, cum toate țigările se transformă în scrum, indiferent de producător sau cantitatea de tutun?
Ce vreau spun?
totul e efemer, din pământ până la cer și dincolo de el.

Nu-ți mai pierde timpul jucând jocul devenirii,
Pariindu-ți viața împotriva naturii și a firii.
Tot ce consideri mai de preț acum, a fost făcut de oameni,
Însă oamenii de unde-au apărut?

Care inteligență e mai mare?
Inteligența umană sau cea din care aceasta s-a născut?

Oamenii sunt ca și cărbunii, cu toții avem un diamant în noi, indiferent de cât de adânc am fost îngropați în noroi.
Depinde doar de noi, și doar mai apoi de soartă,
Dacă ne aruncăm singuri în gol, sau mergem alături de marea gloată.

te arunci în gol nu-nseamnă răzvrătire,
Nu-nseamnă nici a deveni martir, nici pocăire.
Înseamnă doar sa crezi în mai bine.
-ți fie atât de dor de iubire încât te trezești din amorțire,
rupi lanțurile conditiționărilor din tine și să-ți revii în simțire.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aș ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoașteți destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; știți că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Așa voi fi și acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc și în plus, nu știu ce veți înțelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebați ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream uit m-am purtat ca un idiot, ceea ce am și reușit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi ați plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraș, s-o caut pe colega mea, domnișoara consilier Lia, însă în camera din orașul artificial, unde locuiește provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aș putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult și tot n-ați înțelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnișoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînțeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat și colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel și a ieșit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnișoarei consilier, dat fiind că nu dorea asculte, deci, normal, pe moment și ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiță tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat și el pe mine, neînțelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicații din partea mea, explicații pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depășea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiați, la care țineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raționamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu știu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acționat prostește, am greșit enorm, dar asta este. Am făcut-o și gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut așa ceva. Te cunosc de atâta timp și nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când încercăm să îi schimbăm pe alții și să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui tăcem din gură și să ne dăm seama dacă noi înșine suntem un exemplu și facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, ascultăm și să înțelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutați, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată și îngustă încât e o dovadă de aroganță maximă crezi știi ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieții. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viața altora și, mai mult, vom plăti un preț uriaș pentru asta. Știu că poate nu este ce vrei auzi acum, însă mesajul acesta va face diferența în lumea în care trăim. lucrăm cu noi prima oară și să nu ne mai batem capul cu ce fac alții până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem transmitem lumii.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Să mergem și noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm și cotitura
Întocmai cum face brusc și iepurele săritura
Când este gata ogarul pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci și... să-l scarmine nițel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine și pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău și pe urmă iese bine!...
spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Așa că mă dau deoparte și fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aș mai avea cum să pot face pe actorul
Și nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătușe,
Aliaților de ieri dându-li-se brânci pe ușe,
În timp ce spre lumina rampei pășește Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbește în surdină de niște forțe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau știute aliaților fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele
Și care din aliați a avut rol decisiv
În acest act curajos, calculat și incisiv.

Serios, sincer vorbind, eram înfrânți, bătuți măr,
Iar soarta noastră depindea de un singur fir de păr.
Așa că în perspectiva penultimei ofensive,
România nu avea prea multe alternative.
Ori lupta până la unul, ori depunea armele,
Ori făcea întoarcerea apucând pe urmele
Aliaților de ieri, ce pierdeau și-acest război
Înghesuiți din trei părți, și cu noi și fără noi.
Sigur cea de pe urmă este cea mai curajoasă
În același timp, firește, și cea mai avantajoasă.
Ne scutea de multe pierderi, de distrugeri, umilințe,
Recunoașteri de greșeli și tardivele căințe.
În plus la ospățul păcii o să fim poftiți și noi,
Deși cu greu am fost salvați de la groapa de gunoi.
Așa că încolonarea și hai fuga după Fritzi,
Iar noi când o luăm la fugă nu mai putem fi opriți.

Pornim din nou către sud, fără forme de paradă...
O ținem întins la drum, când coloană, când grămadă,
Îndeamnă-îndeamnă, murguleț
Până-n vale la Bistreț...
Ajungând la târgul spart, cotim drumul la Plenița
Cu un busuioc vrăjit descânte țaica Mița
Nu e nici aici nimic și pornim în depărtare,
Ținând valea Dunării în strașnică observare.
Ne oprim puțin la Gruia să prindem niște vapoare
Dar noi eșuând pe mal ele plutesc sfidătoare
Strecurându-se dibaci, profitând de-a nopții umbră,
Însă soarta ce le-așteaptă nu poate fi decât sumbră.
Pornim iar și mergem, mergem pân' la Turnu-Severin,
Un oraș ce-a suferit bombardamente din plin,
Un oraș făcut grămadă, făcut zob, întors pe dos...
Cât or vrea americanii pentru gestul lor frumos...
Pătrundem în defileu fără nici-o-mpotrivire
Peisajul ne desfată și cel mai mult la privire,
Pentru faptul că-nainte se află trupe viteze
Care nu știm cu ce preț, reușesc -nainteze.
Trecem și prin Caransebeș, lăsăm Lugojul în urmă
Mărșăluim zi și noapte, căci cu noi nu e de glumă.
O tăiem drept spre Arad, Mureș, Curtici, frontieră...
Pe care o depășim fără nici-o manieră.

Înaintând curajoși, străbatem pusta maghiară
Când pe drumuri, când pe câmp, până-ntr-o zi către seară.
Vrând să intrăm într-un sat, suntem primiți rău cu foc.
Ne mirăm, ne enervăm, însă stăm cuminți pe loc.
Nu fusesem înștiințați c-am avea dușman în față.
Pentru asta primeam ordin și nelipsita povață
Să facem o cercetare, să luăm un dispozitiv
Și să atacăm în forță, scurt, rapid, operativ.
Dar noi mergem ca la nuntă, degajat, cu nepăsare,
Dezbatem mii de probleme, flecărim în gura mare
Și-acum iată, inamic, ivit pe nepusă masă.
Dar se poate să nu fie, să ni se facă vreo farsă...
Însă, cu gloanțe și branduri ar fi una nesărată,
Iar riposta apară măsură neapărată.
Deocamdată ne abținem și raportăm înapoi,
Prin superiori firește, cerând instrucțiuni noi.
Sosește chiar generalul înconjurat de colonei
Precum și-un consilier, mult mai important ca ei.
Consultară lung o hartă, cercetară documente,
Discutară cele mai proaspete evenimente
Și traseră concluzia că aici e o greșeală
Și că oponenții noștri sunt amici care se-nșeală.
Deciseră prin urmare să reluam marșul prudent,
Însă cei din depărtare ne răspunseră strident
Cu rafale și baraj, cum scrie la ostășie,
Ne repliem iar în grabă, că și despre asta scrie.
Se ține un nou consiliu, hotărârea nu-ntârzie
E destul de chibzuită și plină de fantezie.
Se desfășoară un drapel și purtat cât mai vizibil
Ca semn de recunoaștere, neconvenit, dar posibil.
Gestul nu e concludent, semnul nu-i convingător,
Cei din partea cealălaltă o țin într-una pe-a lor
Iar consiliu, iar propuneri, iar păreri și presupuneri,
Se recurge la culoarea nevinovatei supuneri.
Un cearșaf pus în prăjină se fâlfâie insistent,
Însă nici de data asta nu suntem tratați atent.
Mijloacele pașnice nerezolvând incidentul
Se lasă armelor puterea sa-și spună decisiv cuvântul;
Se dă ordinul ca satul să fie luat cu asalt,
Atacat de front, de flancuri, e luat dintr-un singur salt.
Iar în el găsim amici care erau foarte siguri
Că după îmbrăcăminte nu puteam fi decât... unguri.
Se închide incidentul, compătimim pe-ngropați
Felicităm pe cei răniți, încurajăm pe cei scăpați.

După un scurt popas aici pornim iarăși tăvălug
Până la un sat pe Tisa ce se cheamă Tisa-Ug
Ne-nvârtim pe ici, pe acolo până când ni se fixează
Printr-un curier sosit într-o zi după amiază
Poziție defensivă pe digul de-ncorsetare.
În zorii zilei a doua începe o bombardare
Ce n-am văzut tot războiul ca viteză și cadență,
rămânerea sub ea era gravă imprudență...
Mai ales că simultan tirul de mitraliere
Amplifică haosul și forță o repliere
Fiecare pe cont propriu și din inițiativă,
Știind din experiență că va urma o ofensivă.
Personal nu apucasem intru-n dispozitiv
Cu brandurile mele, ripostez pozitiv,
pușcașii om cu om părăsesc satul grăbiți
Luând-o razna peste câmp, fără să fie zdrobiți
Și nici măcar să-s-arate cineva în urma lor,
Din zăvoi apar mereu și dispar tot cu mult zor.
Stăteam la un colț de stradă și priveam neliniștit
Această retragere într-un timp nepotrivit.
Și dintr-un motiv banal, explicabil în prezent,
Fără să știu ce-aș putea să fac în acest moment,
Mai ales că ofițerii, nu dădeau semne de viață
Și probabil încercau să mai facă cumva față
Acestui moment penibil, de-acum fără rezolvare.
Dau ordin la cărucioare să fie gata de plecare,
Dar conducătorii sunt gata și pornesc zorind căluții,
Pentru ostași nu există probleme fără soluții.
Apare și căpitanul, părând calm și zâmbitor,
Îmi face semn de urmare, s-aruncă-ntr-un cărucior
Și pornește înapoi, făcându-mi semn grăbesc.

mai răsucesc odată cu soldații vorbesc,
Însă, culmea ironiei, în mijlocul grupului
Căzu un proiectil de brand asemenea uliului
Într-un stol de porumbei. Explodă asurzitor,
Mă doboară la pământ ca retezat de topor,
Împrăștie pe ceilalți și făcu liniște perfectă
Lăsându-mă amețit, în singurătate completă.
Dintr-u-ntâi mi se păru că am piciorul amputat
Pentru că nu-l mai simțeam... apoi că e fracturat,
După durerea ce creștea, dar când încet m-am răsucit
Izbutind mă îndrept și să-l iau la pipăit,
Constatai că e întreg, dar că nu mai pot să-l mișc.
Mă desfac, încep masajul și foarte greu mă ridic,
Fac niște pași schilodiți, am noroc c-un bețișor
Și pornesc șontâc la drum, din ce în ce mai ușor
Căci mergând mă înfierbânt și m-apropii de confrați
Ce fuseseră opriți de ofițeri supărați.
Uitasem de inamic, dar nici el nu mi-avea grija.
Trimisese proiectilul și mă atinsese schija...
Mai departeprivește că el a vrut să-mi dea fișa,
mă scape de război, dar nu merge chiar așa,
Pentru că chiar colonelul, mânuind un băț asudă
Încercând stăvilească o retragere absurdă.
Dar e depășit de strategie, când pe dreapta, când pe stânga,
Oamenii fiind deciși să nu-și stăpânească fuga
Și dispar în cimitir și în boschetul vecin,
Deși nu sunt urmăriți sau bombardați cel puțin...
Deoarece inamicul observând retragerea,
Să facă economie încetează tragerea.
Dar, știu oamenii ce știu, simt sau presimt ei ceva
Pentru că chiar colonelul dădu un ordin așa
"Șoseaua asfaltată, regruparea la Arad"...
Apoi sări în mașină și dispăru după gard.

O tai drept prin niște vii, răzbind la artileriști
Care stăteau ca la Moși privind peste porumbiști,
Ca să vadă comedia ce se juca trist în vale
Când trei martori oculari bucuroși îmi ies în cale
Șiia la întrebări; Cine ești?...
De unde ești?...
Pe la noi ce rătăcești?...
Și la voi ce vești, povești?...
Le relatez întâmplarea și-mi exprim nedumerirea
stau așa impasibili și nu își grăbesc pornirea
Spre Arad, cum se vorbește, făcându-i să se-nveselească
Pentru că de-azi dimineață ei sunt gata pornească
Însă înspre Budapesta și nicidecum înapoi
Posibil și mai departe, mereu înspre locuri noi.

Solicit să mi s-arate un post de prim ajutor,
Sunt îndelung cercetat și oblojit la picior.
N-am nimic, o lovitură la genunchi de un corp tare...
Un bandaj cu o compresă, iar pentru o evitare
A inflamării prea mult, să se repete mai des,
stau câtva la odihnă și piciorul mi s-a dres.
Rămân trei zile în sat și-apoi plec la unitate,
Pe care tot întrebând o găsesc cu greutate.

Aici fierbere, scandal, căpitanul o să fie
Trimis la Curtea Marțială, însă nimenea nu știe
Cauza, pentru ce faptă, încă nu a transpirat...
Însă un om ca acesta trebuie ajutat.
Îl găsesc cu ușurință și nu pare supărat
Că i se impută fuga, dacă nu-i adevărat.
Relatarea mea contează, e luată-n considerare,
Incidentul e închis... era cazul de clasare.
Nu folosea nimănui să se zgârme în trecut,
Așa că din chibzuință toată lumea a tăcut.
Forțat de alții să cedeze în cu totul altă parte
Inamicul ne deschide un larg drum spre mai departe.
Frontul se mișcă-nainte, toți umplându-se de faimă
Noi suntem lăsați în urmă, ca cei ce-am tras mare spaimă.
Mergând în ariergardă primim multe informații
Și nu mai suntem nicicum puși în prea grele situații.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!