Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Ionescu

Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparținut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neștire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oștire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistența
Cu echipamentul nostru, muniția, subzistența,
Efectivele reduse, spațiul vast de acțiune,
Măsurile militare lipsite de rațiune,
În timp de vânt nefavorabil și iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaște singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât să navigăm în derivă,
Ușurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate și reacții pe tăcute.
Cheia impasului fiind incontestabil ostașul,
Indiferent c-ar avea leagăn satul sau orașul.
Pentru că în acest loc și-n această-mprejurare
Nu-ntrevede decât fuga, sigur, singura scăpare.
Dar cum în expediție predomină țărănimea
Al cărei secondant în cadre este învățătorimea,
De la Nistru pân' la Volga în mai bine de un an
A avut timp de reflecții acest luptător țăran.
A avut timp să observe diferențele făcute
Și să ia o hotărâre, în felul lui, pe tăcute.
Plasările la servicii, birouri, comandamente,
Mobilizările pe loc, recompensele nedrepte,
Veștile proaste de-acasă, comportarea sfidătoare
A celor rămași în țară, sunt destul de grăitoare.
N-a cerut, n-a acceptat să fie un mercenar,
Nu s-a înscris voluntar în corpul expediționar.
Nu mai admite să fie un luptător militar,
Cot la cot cu delincventul, orice reabilitar.
Aici și-acum totul e clar, e limpede și transparent...
S-a șters din minte ce-a fost vag, simbolic ori aparent,
Iubirea sfântă de moșie, de neam, de rege sau cult
Spiritul de sacrificiu cântate atât de mult.
Pentru acești anonimi, văzuți numai ca mulțime
Cari secole au fost tratați cu sfidare și cruzime
S-a mai schimbat câte ceva, se știe din ce îndemn
Dar aici au rezervate casca și crucea de lemn.
Numai e vorba de sublimul... la luptă, până la moarte...
Că de fatidicul îndemn... de-acum, scapă cine poate...
Cu atât mai mult cu cât nu e vorba de schimbări.
De s-ar întâmpla vreodată ca aceste relatări
Să fie considerate interpretări eronate,
Deformări, exagerări, și să fie condamnate
Că ar fi neconcludente, că ar fi păreri înguste,
Va fi loc suficient pentru altele mai juste.
Viitorii analiști vor descoperi confuzii,
Dar vor găsi și mai ușor cu totul alte concluzii.
Atunci nu va mai fi război, lume dezorientată,
Iar pentru noi o schimbare neprevizionată...
Viață plutind pe-alte valuri, idei mult evoluate,
Dar nici acestea ignorate, ci cât de cât în seamă luate,
Ținându-se cont firește, că în timp ce noi slăbeam
Ca putere ofensivă, dar de victorii vorbeam,
Inamicul era altul, mai dârz, mult mai combativ,
Capabil să ridiculizeze fragilul paliativ
Invincibilitatea... fluturat cam indecent,
Adoptat naiv de noi și devenit inocent.
Trebuia să fie clar că fuga e iminentă,
Indiferent că lovitura va fi sau nu violentă.
Nu numai la primul zgomot, ci la prima presimțire
Frontul nostru va fi rupt ca un fir putred, subțire.
Ceea ce s-a întâmplat cu atâta ușurință
Inamicul repurtând o strașnică biruință.

Totul s-a-ntâmplat rapid, fără faze complicate
Răsturnări de situații și rezerve implicate
Într-o bătălie cruntă de la egal la egal,
Plină de neprevăzut și un zgomot infernal.
O unitate de tancuri sfidând infanteria
Se năpusti in viteză, vizând artileria.
Care, în loc să braveze și să facă cumva față,
Părăsi amplasamentul, dispărând frumos în ceață.
Linia-ntâi se agită, totul se învălmăși
Și în câteva minute tot frontul se prăbuși.
Întreg corpul de armată se transformă într-o turmă
Care mergea înapoi fără-a fi mânat din urmă.
Probabil că inamicul, observând retragerea,
Din spirit de economie încetează tragerea.
Încearcă doi colonei, probabil statmajoriști
O cât de cât organizare, măcar ca infanterist
A acestei mări umane, amestec pestriț de arme
Care izbuti-n reflux slabele diguri să sfarme
Și să se reverse-n voie flămândă și ostenită
Până când dinspre apus noaptea fu binevenită.
A doua zi tot așa, la fel în continuare,
Făcându-se și regrupări din mers sau staționare.
Se mai încearcă odată dacă e oastea bravă,
Dar se dovedi a fi o rezistență firavă.
Cum apăru inamicul, trupa lăsă totul baltă
Și se porni iar la drum spre etapa cealălaltă.

Și astfel începu un marș, lung, foarte anevoios,
Pe un drum rău, înghețat, înzăpezit, noroios,
După cum capriciul vremii era grozav de instabil
Și-l făcea după cum vrea, mai bun sau rău practicabil.
Mohoreala unor ștabi, nelipsită de temei,
Vor da ochi cu mareșalul și mareșalul cu ei,
Provoacă îngrijorare, mai ales de când se știe
Că se fac investigații cu destulă dibăcie...
Se caută vinovați, niște țapi ispășitori
Pentru a fi inculpați ca ordinari trădători.
Timpul trece, oastea merge, frontul a rămas departe,
Ce este al fiecărui, sigur, este pus de-o parte.
Așa că se renunță, dar se caută mijlocul
Prin care din unu-ntr-altul, ierarhic să-și verse focul,
După lungă chibzuință și-ndelungă căutare
Se găsi că lașitatea e ofensa cea mai mare.
Și acest cuvânt teribil o porni de sus în jos
Rostogolindu-se pe grade ironic ori curios.
Până se pierdu cu totul în mizeria comună
Care durează continuu de mai bine de o lună.
Nimeni nu-și mai face vorbă de eroism, cutezanță,
Căci toți sunt nerăbdători și copleșiți de speranță,
Dispuși să ierte și să uite, nu mai caută vreo vină
Până când li se fixează un lung timp de carantină,
Folosit judicios pentru reorganizare
Deși se va proceda la o demobilizare...
Aparent măsură bună, dar real înșelătoare
Căci pe câmpul de bătaie s-a produs o răsturnare.
Și de unde-acum doi ani, umblam noi după război,
De acum înainte va umbla el după noi.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Cât despre Alex, el nici măcar nu-și dăduse seama ce-l aștepta afară, până în momentul în care ajunsese afară și se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieși, blitz-urile îl orbiră, așa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Inițial, avu impresia visează, dar se convinse că totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp să se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcții. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi și pixuri în fața lui, la care se uită nedumerit, neștiind ce-ar trebui să facă. Când pricepu i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp să verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părți, mâinile a numeroși oameni fluturau insistent asemenea foițe. Nefiind obișnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înțelegea ce doreau toți acei oameni de la el. Cu greu reuși scape din mijlocul lor, cu puțin înainte de ora 08.00, deci era clar că va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Da, e foarte frumos să vă iubiți, dar să vă amintiți Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi și abia în final relația voastră. Așadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiți împreună cel puțin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeți la fiecare sfârșit de săptămână, dar chiar și atunci faceți astfel încât Prezența, Dumnezeu primeze. După care, dacă doriți, puteți locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriți ucideți dragostea veți face din ea o afacere, o să vă mutați de la început împreună sau și mai rău vă veți căsători și totul se va duce ușor, ușor de râpă fără ca măcar să bănuiți. Pentru că mintea tare se mai grăbește la început zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" și din atâta "dragoste" care aduce cu ea și bucătăria, despărțirea este inevitabilă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci te convingi singur?
Lucian: Ce vrei spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, fii sigur, știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie te întorci printre colegii tăi, fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încămai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacăfi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui știi , odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin -ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Va fi bine!

Totul este așa cum noi nu ne dorim
Speranța a mai rămas, dar nici de ea nu știm
Și cum ar fi să plec, în umbră te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârșit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce ușă eu închid!
Și să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cinemerge?
Unde calea-i lungă și visul nu se șterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Și apoi mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărțit, ci doar a fost un vis
Și mă trezesc din somn, și stau pe lângă tine
Te iau în brațe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
C.S. Lewis

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfințenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinți nu este dincolo de ce a hotărât El producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viața aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie fim surprinși dacă avem greutăți. Când un om se întoarce la Cristos și pare îi merge destul de bine (în sensul unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească și să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldește acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situații în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec așa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

în Creștinismul redus la esențe
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii" de C.S. Lewis este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 33.99 lei.

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut și facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieții cât mai ușor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii și-ar dori întinerească,
Noi, ceilalți, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să știe,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtați sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunși în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm avem dușmani,
Majoritatea vom petrece și fără mulți bani,
Mulți, dar nu toți vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înțelegere, pace și fericire,
încercăm fim mai buni în fiecare an,
Și fiecare dintre noi să ajute, chiar și pe dușman.

Viața este calea spre eternitate,
Și fiecare an este un pas,
Câți oare dintre noi, în realitate,
Știm cât timp sau pași, ne-a mai rămas?

poezie de (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Oricum, deși toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, și avea în mod sigur părul roșcat. Nu știu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca și când mi-aș fi amintit tânjisem după alt fel de existență, în care nimeni nu putea subziste în afară de Alice H. Și-apoi, pentru cât timp?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc -i fi spus și nici nu m-am străduit -i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul -mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul -mi plăcea de el, eram îndrăgostită de el? De ce crezi i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poatefi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin te uite, te lase în urmă, te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca mă contrazici, pentru că n-ai poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie -ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveți sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafața ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred avem așa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafața planetei?
Maria: Păi... și planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafață solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter și în plus, mai e și solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulți. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înțeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream spun... Dar ar fi fost interesant -i văd, -i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu știe nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducții logice, tot ce se știe sunt de fapt simple speculații, ar fi fost interesant aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puțin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aș putea -mi închipui cum ar arăta niște dinozauri fioroși, dar inofensivi, căci probabil așa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Așa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei șapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaște mai bine, lucru valabil, bineînțeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduși de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicații referitoare la uriașul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat și pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea și la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deși chiar și-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnișoare, anume ei, se străduia el să fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieșea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-și exprime sentimentele reale față de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
recupereze Ion,... dar nu așa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareșal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar și Napoleon,
Întrecându-i pe aceștia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
recucerească el, ce alții n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiționali
reia "prin arme și scut" cu alții ocazionali.
Și ca să se știe bine, că totul aparține lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimițând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept și sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat și a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
Iar alianța cu Axa considerată abilă.
Începutul este bun, iar ostașii inimoși,
Atacă pe-ntregul front, înaintând curajoși,
Cucerind localități, fără multă greutate,
Inamicul peste tot, este în dificultate,
Și se retrage în grabă, sau se predă cu duiumul,
Părăsind pozițiile, lăsându-le liber drumul
Spre cetățile de margini, ridicate de strămoși,
Stavilă dușmanilor, prietenilor dușmănoși,
Ce se erijau făloși, pavăza creștinătății,
Și apărătorii noștri cu prețul vasalității.

O ultimă rezistență pe dealul Corneștilor
Și-o îmbrățișare cu NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR
Aduse oastea română pe tot cursul Nistrului
Prin victorii iluzorii, asupra inamicului.

Vorba e... Acum ce facem? Mai mergem sau... stăm aici
Va depinde de istorici și desigur, de amici.
Primii ne găsiră drepturi, la Bug, Nipru și Cuban
După domnitorul Duca, ce a fost pe acolo hatman.
Secunzii, vror -i secondăm, să ne recunoască dreptul
Dar să n-așteptăm pomană, ci să-l cucerim cu pieptul.
Așa că... ne-am încurcat, nu mai putem da-napoi,
Ce-am căutat am găsit... am vrut război, iată război!
Ca-n zicala cu Grigore, sau ca-n proverbul cu ursul.
Apă veșnic agitată, istoria-și ține cursul.
Și ne poartă pe talazu-i, tot mai mult în depărtare
Până ne fură pe-ncetul, pământul de sub picioare.
Deocamdată aventura, nu pare primejdioasă,
Poate nepregătirea să fie mai odioasă.
Dar de asta sunt de vină guvernanții din trecut,
Pentru cei de astăzi suntem cu moralul refăcut.
Se și vede nerăbdarea sufletelor optimiste,
După fețele-ncruntate, cântecele mai mult triste.
Foaie verde bob negară
Coboară mândro, coboară,
Coboară-n vale la gară,
vezi trenul cum ne cară
Și ne duce-n altă țară.

poezie de din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: O mare familie?! A noastră?! O familie al cărui cap ești tu, nu-i așa? Șeful familiei?
Lucian: Convențional, da, eu sunt capul acestei familii; dar numai convențional.
Lia: Ce vrea să însemne asta, "convențional"? Și nu mă refer la semnificația cuvântului, care-mi este cunoscută, ci la sensul pe care înțelegi tu că-l ia acest cuvânt acum, în această situație?!
Lucian: Dacă înțelegi semnificația cuvântului, nu știu de ce crezi că ar putea lua un alt sens acum, în această situație. E suficient să înțelegeți toți doar am rămas același Enka Lucian pe care l-ați cunoscut până acum mai mult sau mai puțin, indiferent vă convine sau nu și nu intenționez deloc mă schimb. Deci, sunt șeful familiei noastre, sau comandantul misiunii oficial, dar convențional, pentru că n-am vă dau ordine stricte, pe care să aștept le îndepliniți întocmai, doar pentru că așa am spus eu; n-am mă folosesc de funcția în care am fost învestit decât în cazurile de strictă necesitate, ceea ce înseamnă ceva cu totul deosebit, dar nu pot ști de acum ce anume, nu pot ști ce se va întâmpla pe parcursul misiunii noastre. Iar dacă nu va fi necesar, nici măcar nu mă voi folosi vreodată de această funcție, asta fie clar! Șivrea să punem la punct unele amănunte de acum, mai din timp, chiar dacă mai e până la lansare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știi de unde vii?

Tot ce trebuie sa știi, e locul din care vii.

Fără a-l cunoaște, te plimbi bezmetic prin palma lui Dumnezeu,
Bătându-te cu pumnii-n piept ești ateu.
Și-aici nu este vorba de religii,
Căci toate sunt ‘o apă și-un pământ',
Cum obișnuiau spună străbunii.

Regula deșertăciunii se aplică egal pentru toți, nu doar pentru unii.

Cum îți poți cunoaște originea?

Împrietenindu-te cu liniștea.
Fiind una cu cerul și pământul, interogându-ți gândul.
Observând indiferent de câte ai avut de îndurat în viață, ești încă în ea, în viață.
Indiferent de cât de multe ori ai plâns, săratul lacrimilor sufletul nu ți-a pătruns.

Ai râs, ai glumit, la petreceri ai chiuit până urechile ți-au asurzit.
Ai stat până târziu în noapte, bântuit de amintiri și șoapte.
Te-ai dus departe, ai urmărit vise pe cerul nopții,
Întrebându-te ce au să îți aducă sorții.
Ai fost poate în pragul morții,
Și fără să realizezi ce ți se întâmplă,
Ai urmărit întreg filmul existenței tale derulându-se într-o secundă.

Și poate-ți pare, că încă n-ai acumulat destul, că nu ești încă suficient de bun.
Poți vedea însă, cum toate țigările se transformă în scrum, indiferent de producător sau cantitatea de tutun?
Ce vreau spun?
Că totul e efemer, din pământ până la cer și dincolo de el.

Nu-ți mai pierde timpul jucând jocul devenirii,
Pariindu-ți viața împotriva naturii și a firii.
Tot ce consideri mai de preț acum, a fost făcut de oameni,
Însă oamenii de unde-au apărut?

Care inteligență e mai mare?
Inteligența umană sau cea din care aceasta s-a născut?

Oamenii sunt ca și cărbunii, cu toții avem un diamant în noi, indiferent de cât de adânc am fost îngropați în noroi.
Depinde doar de noi, și doar mai apoi de soartă,
Dacă ne aruncăm singuri în gol, sau mergem alături de marea gloată.

te arunci în gol nu-nseamnă răzvrătire,
Nu-nseamnă nici a deveni martir, nici pocăire.
Înseamnă doar sa crezi în mai bine.
-ți fie atât de dor de iubire încât te trezești din amorțire,
rupi lanțurile conditiționărilor din tine și să-ți revii în simțire.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ești nebun, complet nebun! Și nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, te aștepte... Tu-ți dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aștepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranță că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia ajungem și suntem cu toții teferi; nici unul dintre noi n-a pățit nimic. Cu încă puțin noroc, s-ar putea ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel și să ne întoarcem acasă la timp, teferi și triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu știm dacă vom mai avea același noroc ca și până acum. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera te aștepte! E o prostie! Chiar și presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit inițial, că nu vom întâmpina cine știe ce dificultăți și că vom reuși ajungem înapoi, acasă, toți șapte, exact la termen și tot ar fi absurd! E o prostie! O aberație! Așa că, ia-ți gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbești, șefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Așa bine! E cel mai bun sfat pe care ți-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiți! Și ar fi fost mult mai bine dacă ți-ai fi făcut totuși o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, șefu'! Cum s-o uit? Încă mai țin la ea, foarte mult!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Finch: Problema este că ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca și cumfi putut văd totul, un șir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simțeam pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfățișa. Și am realizat suntem cu toții o parte din el.
Dominic: Prin urmare, știi ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimțire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greșit. Și când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Și atunci Sutler va fi forțat să facă doar ce știe el să facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ți-ai petrecut timpul cu Mihăiță. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuși, am aflat de la el o mulțime de lucruri interesante despre Terra. Și o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aștept ajung și eu acolo, deși mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Și dacă vrei afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui -ți petreci o bună parte din timp și cu Nis, stai pe lângă el; oricum e el mereu singur și nu-și găsește o ocupație.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Și de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar știe foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toți la un loc.
Ly: Serios, chiar știe?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înțeleg... Poate că o să-l întreb și pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiță... Și el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare și la câte informații conține, nu-i de mirare... Dar ce informație foarte importantă a aflat Mihai și vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu știi despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur C. Clarke

presupunem ești un extraterestru inteligent, interesat numai de adevărurile verificabile. Descoperi o specie care s-a divizat în mii – ba nu, de acum trebuie să fie milioane – de mici grupări tribale care păstrează o incredibilă varietate de credințe despre originea Universului și a felului în care trebuie să se poarte în el. Deși multe dintre aceste grupări au idei în comun, chiar și atunci când părțile care coincid acoperă 99%, restul de 1% este suficient pentru a-i face să se ucidă și să se tortureze reciproc, din cauza câtorva chestiuni triviale legate de doctrină, total lipsite de sens pentru cineva din afară. Cum să caracterizezi un asemenea comportament irațional? Lucretius a pus punctul pe i atunci când a spus religia este produsul secundar al fricii – o reacție la un Univers misterios și adesea ostil. Pentru cea mai mare parte a preistoriei umane s-ar putea să fi fost un rău necesar, dar de ce a fost atât de mult rău, mai mult decât era necesar, și cum de a mai supraviețuit atunci când n-a mai fost necesar?... Oare a omorâ oameni în numele Domnului nu este o definiție destul de bună pentru nebunie?

în 3001: Odiseea Finală
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Collected Stories of Arthur C. Clarke Paperback" de Arthur C. Clarke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -123.99- 69.74 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!