Vise

Sădind într-un câmp un pom
S-o găsi totuşi un om
Cu convingere să creadă
Că va trăi cât să vadă
Cum va creşte o livadă
Şi fructe din pomi să cadă?...
N-ar fi nimic de mirat
Dacă-n cazul arătat,
Fructul este... mălăiaţă,
Iar omul... un nătăfleaţă.

Sau... altfel problema pusă,
Vorba din condei adusă...
Se va mai găsi vreun om
Ca lângă acelaşi pom
Să pună altul la fel,
Pentru că e om şi el
Şi tot aşa... până-n sfârşit
O livadă a ieşit?...
La plantat nimeni n-aleargă,
Dar vor veni mulţi... să culeagă.

În ambele cazuri zic,
Omul n-a făcut nimic,
Dar voindu-se ales,
A dat doar de înţeles
Altora ce să le placă
Şi mai ales ce să facă.
Dacă lucrul n-ai sfârşit,
Nu eşti om desăvârşit...
Exact ca-ntr-o poezie
Născută din... fantezie.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

"Multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat ca omul."
Sophocles

Păşune eşti de păşunat
Eşti capodoperă lăsat
Eşti iarbă moale pentru mulţi;
Pentru smeriţi, pentru desculţi.

Frumseţe eşti în lume pus,
Ca înger azi, mâine mai sus,
Neant în marele infinit
Şi un model desăvârşit.

Eşti râu de apă curgător
Ce izvorăşte din izvor.
Nu-ţi tulbura apa în jos
Pe lângă apa-i vreun setos.

Un pom pe lume eşti menit
Să odihneşti vreun obosit.
Şi pom cu poamă tu eşti dat
La trecător pentru gustat.

Nu eşti sălbatic-pom frumos -
Şi fructul îţi este gustos.
Coroana ta de poame-i plină
La ea mulţi trecători să vină.

Tu eşti colibă şi sălaş
În locul tău sărmani să laşi
Şi om tu eşti şi nu eşti câine,
Flămândului ca să dai pâine.

Tu eşti o floare, nu eşti spin,
De eşti ateu, de eşti creştin
Eşti foc pe timpul îngheţat,
Căldură la străin de dat.

Pod peste ape mari eşti pus
Să treacă omul cel supus
Şi de pe tine sa privească
Valuri ce fost-au sa-l lovească.

Tu eşti cărare printre stânci
Sa nu mai meargă om pe brânci
Eşti far de mare şi de port
Să fii văzut, să nu fii mort.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neconceput

Am strâns atâta dragoste în mine...
Şi toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!

Doar tu ai reuşit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Şi încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!

De ar fi toate la fel cum eşti tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu şi-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alţi ochi iubirea!

N-am mai interpreta nimic greşit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!

Ne-am respecta mai mult - cu siguranţă!
Am înţelege în sfârşit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toţii de la viaţă:
Am înţelege în sfârşit ce-nseamnă A IUBI.

Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înţelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!

Ar fi totul pe faţă, n-ar mai trebui
Să ne ţinem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.

Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup şi suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu şi eu -
Sută la sută implicat cu totul.

Şi toate astea, datorită ţie,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...

Eşti sfântă, eşti la alt nivel, eşti altceva
Sau cel puţin, eu nu aş fi crezut
Că poate exista în lume aşa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

eu îţi spuneam că dragostea e totul sau nimic
tu îmi spuneai la fel, dar mai păstrai o doză de confort
în locul acţiunii necesare
în locul riscului pe care îndrăgostiţii
şi-l asumă întotdeauna

totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi fie frică de despărţire, singurătate
sau de gura lumii
totul sau nimic nu înseamnă
procente, probabilităţi
sau blânde tranziţii
totul sau nimic nu înseamnă
să te complaci în aceeaşi lipsă de comunicare
în aceleaşi minciuni sau în alte minciuni
frumos inventate
totul sau nimic nu înseamnă
să te rogi să fii iubit, alintat, mângâiat
sau înţeles aşa cum numai tu vrei să fii înţeles
totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi pună mâna pe umăr cel de lângă tine
doar pentru a demonstra celorlalţi
că ţine la tine sau că eşti o frumoasă proprietate
de care a profitat mereu printr-un joc dublu
de control şi manipulare

totul sau nimic înseamnă
instinct, intuiţie, stare de graţie
cuvinte care ajung direct la suflet
cuvinte care te fac să plângi şi deopotrivă să râzi
priviri care te îmbată dinainte să le sorbi
sau lacrimi care te fac să tremuri
din cap până-n picioare
totul sau nimic înseamnă
clipe petrecute împreună care par ore
şi ore care se scurg în câteva clipe
şi multe amintiri care rămân
mărturie incontestabilă a iubirii
totul sau nimic înseamnă
încredere oarbă, sacrificiu, ajutor, compasiune
să crezi şi să nu renunţi niciodată
la şansa de a trăi încontinuu un miracol
alături de omul de lângă tine
totul sau nimic înseamnă
să laşi în urmă tot orgoliul şi egoismul
toată frica şi pesimismul
să alergi după cineva şi să i te oferi
ÎNTRUTOTUL

şi chiar dacă vei fi rănit
să accepţi durerea ca pe un dar divin
pentru că acolo unde nu iubeşte omul
iubeşte Dumnezeu
şi dacă nu renunţi niciodată la iubire
nici Dumnezeu nu renunţă la tine
şi îţi va da într-un final
ceea ce meriţi

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar anunţa sfârşitul Lumii în fiecare zi pentru ziua următoare şi tot s-ar găsi destui care să creadă. La început mai mulţi, apoi din ce în ce mai puţini, până ce, în cele din urmă nimeni nu va mai da importanţă ştirilor alarmiste. Şi va veni o zi când sfârşitul Lumii va veni cu adevărat, luând lumea pe nepregătite. Exact ca în povestea cu lupul. Sau poate, în varianta optimistă, omenirea îşi va fi mutat deja calabalâcul pe alte meleaguri astrale, lăsându-şi bătrâna planetă pradă unei sorţi nemiloase, dar îndelung anunţate.

Mihail Mataringa (4 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, celorlalţi le e dor de "Pacifis"... În plus, poate doresc să vadă planta artificială, cu recipientul... Ar putea veni în navă, să o vadă?
Lucian: Sigur, de ce nu?! Luni, marţi, miercuri şi joi, pot veni între orele 12.00 – 19.00, să viziteze planta artificială; pe mine nu mă vor găsi aici, voi fi plecat, preciză el. Vineri, sâmbătă şi duminică să nu vină deloc; atunci, de obicei, stau doar aici, în navă, nu plec nicăieri.
Maria: Ah... Doar aşa să vină, când nu eşti tu aici...
Lucian: Exact; aşa aş prefera.
Maria: Şi dacă vor întârzia mai mult la bord, peste ora 19.00, sau vor veni mai devreme de ora 12.00, ori poate în week-end?
Lucian: Sper să nu fie cazul.
Maria: Dar, Luci, nu-i corect; normal, ar vrea să te vadă şi pe tine.
Lucian: Eu, nu! Nu vreau să-i întâlnesc. Aş prefera să fiu lăsat în pace, singur...
Maria: Iar eşti încăpăţânat ca un catâr.
Lucian: Posibil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul evoluat

Tot sărind din pom în pom
Iată-l astăzi ajuns om,
Dar cât timp mai va să fie
Spre a fi de omenie.

epigramă de Florea Ştefănescu (martie 1992)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecvenţă

Sta cioara cocoţată într-un par,
C-un aer blazat reflectând amar:
''De-ar fi fost să mă nasc într-o zodie bună,
Cât de sus aş fi azi, dar soarta cea păgână
M-a aşezat alături de astfel de pigmei''...
Şi plină de silă privi în jurul ei:
''Ce monotonie, cât'- adunătură,
Cum aleargă toţi pentr-o biată gură!''
Sturzul cum o vede, curios s-arată:
-Ce-i cu tine, soro, ori eşti supărată?
-Nu sunt, dar nu-mi place să mă bag în gloată.
Am nişte pretenţii şi este firesc,
Toată ziulica doar mă instruiesc
Şi sunt consecventă, de trei ani mă zbat
Iaca, îţi spun ţie, nimeni n-a aflat,
De-o fi să vrea Domnu, am un mare dor,
Să intru în toamnă la Conservator!...
Sturzul, mai să râdă, da-n sfârşit s'abţine:
-Spune-mi, totuşi, cioară, cine te-ntreţine?!
-Eşti nedelicat, ca să nu zic mojic,
Din tot ce ţi-am spus, n-ai priceput nimic,
Să nu mai lungim vorba, du-te şi mă lasă,
De altfel e timpul să mă gat de masă.

Abia se depărtase sturzul în zboru-i lin
Când sosi cioara-mamă cu panerul plin.

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile depresiei

Valurile depresiei mă luaseră din nou
Ţipetele minţii se aud ca un ecou
Încerc să scriu cu un stilou
Gândurile de pe hârtie să mi le fac cadou.

Totul e negru, dureros
Lumea mea este pe dos
Nimic nu mai e de folos
Totul în mintea mea e fioros.

Tot ce mă înconjoară e hidos
Cadavrele pe câmp miros
Cerul e noros
Pe câmp e băltos.

Inima mea e sfâşiată
Stau pe scaun şi plâng deodată
Toată lumea e infectă
Dar mai ales ingrată.

Mă duc spre un pom cu o frânghie
Ca să mă sinucid mie îmi trebuie
Şi o leg de pom cum am nevoie
Şi eu de el ca să-mi fie bine mie.

poezie de P. Andreea (19 decembrie 2021)
Adăugat de P. Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Mulţumesc pentru ajutor, Luci.
Lucian: N-ai pentru ce, Maria. Am spus numai adevărul şi n-ar trebui să deranjeze pe nimeni. Cât despre tine, n-ai decât să faci cum crezi că e mai bine pentru tine. Nu trebuie să ne amestecăm, nici unul dintre noi, nu avem dreptul să intervenim în viaţa ta. Mai bine să-şi vadă fiecare de problemele sale personale, să se descurce aşa cum ştie, cum poate.
Maria: Da, Luci, ai dreptate.
Lucian: Să ştii, dom' director mi-a dat de înţeles, foarte subtil, nu în mod direct, înainte de plecarea în această misiune, că s-ar putea să ne confruntăm cu asemenea cazuri, adică ar fi posibil ca unii dintre noi să se căsătorească, dar nu mi-a dat şi indicaţii clare, în legătură cu ce ar trebui sau ar fi mai potrivit să facem în aceste cazuri. În plus, nu mi-aş fi închipuit niciodată că tu ai putea fi prima dintre noi care va face acest important pas în viaţă şi nu ştiu ce ţi-aş putea spune; poate decât... Sincer, felicitări, din tot sufletul!
Maria: Mersi, Luci. Eşti, ca de obicei, un scump.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate şi cobor,
Aş vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...

Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...

Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reuşesc,
Aripile-mi sunt grele şi mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...

Să te iubesc n-a fost usor,
Şi să te uit mai greu a fost,
Dar chiar şi-acest sfârşit mă prinde visător,
Şi-aş vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uluitor! Cum ai făcut asta?
Stela: Nu mă întreba, ţi-am spus! E micul meu secret, deci, n-am să ţi-l dezvălui.
Lucian: Spune-mi, te rog!
Stela: Luci, asta-i meseria mea. Pricepi? Mi-am făcut doar datoria.
Lucian: De ce n-ai făcut chestia asta mai devreme? Imediat, atunci după ce ne-aţi scos din peşteră?
Stela: Nu începe cu reproşurile, frumosule! Oare cine n-a vrut deloc până acum să mă ocup de el?
Lucian: Aşa-i, doctore, eu... Nu-ţi reproşam nimic. Dar dacă ştiai că o să mă simt mult mai bine, nu trebuia să iei seama la împotrivirile mele.
Stela: Mai întâi de toate, frumosule, nu eram sigură ce ai sau dacă îţi va fi mai bine, pentru că nu mi-ai dat voie să văd despre ce este vorba, aşa că...
Lucian: Bine, am înţeles.
Stela: Te mai doare?
Lucian: Nu. Chiar deloc. Incredibil! Parcă ai fi făcut vreo magie...
Stela: Magie?! Te rog, frumosule, sunt doar medic, nu magician, sau vreun soi de vraci.
Lucian: Nu te supăra, doctore...
Stela: Nici o şansă de supărare. Şi acum, dacă nu mai ai probleme cu braţul, întinde-te!
Lucian: Cum spui tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, omul nu mai este om

Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzeşte,
omu-n pământ putrezeşte.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.

poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de pom şi pui de om

Un sâmbure de pom
Prinde viaţă din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viaţă-şi ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalţă,
Puiul de om se-alintă şi se răsfaţă.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodeşte din plin,
Puiul de om îşi făureşte destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om îşi construieşte rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodeşte,
Atunci, puiul de om, îmbătrâneşte.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămureşte-te cu prietenul tău: poate că n-a făcut nimic, dar, dacă a făcut ceva, nu va mai face. Lămureşte-te cu aproapele tău: poate că n-a spus nimic şi, dacă totuşi a spus ceva, nu va începe din nou. Lămureşte-te cu prietenul tău: vorba de rău nu-i rară, dar nu da crezare la tot ce se spune. E câte unul care-o scrânteşte, dar nu cu dinadinsul: cine n-a greşit vreodată cu vorba? Lămureşte-te cu aproapele tău înainte de a ameninţa şi fă-i loc legii Celui-Preaînalt.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 19:13-17, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Se pare ca cercul devine mai mic,
Prieteni, iubiri, familie, da!
Chiar cred c-am trait si n-am strans nimic,
Nimic pentru casa sau inima mea.

Raman tot mai singur si leac nu mai e
Iubirile trec, familia moare,
Ma duc iar la munca, sa strang, pentru ce?
Ca -i mai fericit ala care nu are.

Atat tin cu mine, un pumn de-amintiri,
Familie, prieteni... cu-atat am ramas,
Dar nu m-am ales cu nimic din iubiri,
Si -asa am ales sa fiu si mai retras.

Am frica de tot, de tot ce ma-nconjoara,
Incredere n-am, m-au ranit, ma lipsesc,
Familie, prieteni, iubiri... tind sa doara,
Si zi dupa zi tot mai mult ma feresc.

Regretul meu este ca nu am dat voie
Si altor iubiri sa -mi arate cum este,
Am iubit doar ce-am vrut, dar ce-aveam nevoie
Am omis sa iubesc, si-am calcat pe-o poveste...

Cand putea fi iubire, am ales sa fim prieteni,
Cand puteam sa fiu sot, am ales sa fiu pusti,
Exact ca la piata, cand ai mere gustoase,
Si totusi alegi pe-ala mare sa-l gusti.

Am gresit foarte mult, nu le-am dat nici o sansa,
La atatea iubiri am spus nu, ce-ar fi fost?
Eram tot plecat ori eram bine-acasa?
Acum e tarziu, sa regret n-are rost...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!