Peştişorul

"M-ai scăpat de rechini,
pescar generos",
te-aşteptai să îţi zic
din acvariul în care
parcă băltea
nepăsarea...

Tu nu vezi, omule,
că marea natală
îmi inundă gândul,
că pereţii coliviei
sunt doar ochelarii
prin care privesc, oftând,
o inimă de piatră?

Cerul pălea,
zări fumegau,
umbre se priveau
în ochiul clipei...

Sosi potopul,
plecă potopul,
plecă şi peştişorul,
preferând să înfrunte rechinii
din lumea lui,
decât motanul.

poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura şi Arta" (2008)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine dorul se leagă

De cine dorul se leagă,
De cine dorul se leagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă, of, of!
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă...

S-o legat de-o fată mare,
S-o legat de-o fată mare
Lăsă sapa pe cărare
Si plecă în lumea mare, of, of!
Lăsă sapa pe cărare
Si plecă în lumea mare...

S-o legat si de-o bătrână,
S-o legat si de-o bătrână
Lăsă fusu-nfipt în lână
Si plecă prin sat nebună, of, of!
Lăsă fusu-nfipt în lână
Si plecă prin sat nebună...

S-o legat si de-on bătrân,
S-o legat si de-on bătrân
Lăsă pipa-aprinsă-n fân
Si plecă prin sat nebun, of, of!
Lăsă pipa aprinsă-n fân
Si plecă prin sat nebun....

Păi si de mine s-o legat
Si de mine s-o legat
Mult am tras pân'am scăpat
Vre-o trii luni am stat la pat, of, of!
Mult am tras pân'am scăpat
Vre-o trii luni am stat la pat, măi!

folclor românesc
Adăugat de Di.MoDi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Ţi-e foame?
Nu.
Picioarele ţi-s amorţite?
Nu.
Te doare ploaia care curge
fără să ştii a controla?
Nu.
Cumva ţi-e sete?
Da,
mă dor fântânile din umerii
acestei umbre care sunt -
Îmi spuse îngerul
mai abătut ca niciodată.
Şi-apoi, plecă.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vaccinul antirabic nu te-a scăpat, omule, de războaie!

aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Casă de piatră, de piatră, de piatră", răsuna în urechea Anei lui Manole ecoul urărilor din ziua nunţii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă poporul să creadă că potopul lui Decalion e pedeapsa ce-o trimite Cerul ca să-i cureţe pe oameni de urmele de sânge cu care sunt pătaţi.

aforism celebru de Pitagora din Legile morale şi politice, 694
Adăugat de petrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

azi râuri de lavă erup din neant
şi plouă cu gheţuri
şi soarele plânge pe cerul galant
cu lacrimi de ceţuri

şi clatină zări cu nesaţ meteori
plutind printre ele
şi munţii şi marea ascunşi după nori
se spală cu stele

în jur avalanşe de spaţiu şi timp
şi Tu eşti departe
şi zeii sunt duşi fără dram de Olimp
în cârcă de moarte...

şi iar Infinitul te strânge în chingi
de taină şi dor
eşti ultimul Om care poţi să-l atingi
cu primul fior

din care vor naşte constante mai noi
ce sorb energii
din găuri mai negre şi hăuri mai moi
şi Oameni mai vii...

poezie de Iurie Osoianu (21 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele Celui Fără De Formă îi sunt relevate celui care priveşte dincolo de formă, căci locul din care priveşti îţi creează experienţa cu ceea ce priveşti. Dacă privirea ta transcende forma, vei zări Nevăzutul, iar dacă poţi vedea Nevăzutul, înseamnă că priveşti prin ochii Nevăzutului. Nevăzutul nu este văzut de cei care privesc, ci doar de cei ce văd ceea ce privesc, pentru că niciodată nu o să vezi Liniştea, dacă priveşti de la nivelul sunetului. Ochii prin care priveşti, determină ceea ce vezi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două tipuri de rechini: rechinii marini şi rechinii din fruntea ţării.

aforism de George Budoi din Aforisme (8 mai 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftând în ochiul meu de fericire

Ochii florilor privesc ochii mei
Răsăriţi în piept de porumbei,
Ochii tăi în oase de mister
Citesc zborul rostuit în cer.

În hohote luminile s-ascund
În zăpada prundului de fund,
Unde rubine roase de altare
Îneacă scoicile în val de mare.

La urechi sunt drumuri de inele
Unde vorbele agaţă stele,
M-aşez la umbra lor să îmi sărut
În plecare ultimul cuvânt.

Încărunţit de vraja înecării
Luminii în petala încercării,
Pun foamea doar în sânul tău
Trecând-o pe-o buză de leu.

Rânjesc la ochii ce privesc
Din ochiul tău dumnezeiesc
Apoi intru oftând de fericire
În ochiul meu plin de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Pe pământ potopul
S-a dezlănţuit.
Pârjoleşte totul,
Nu iartă nimic.

Omenirea-întreagă
Plânge-în disperare.
La Dumnezeu se roagă
Pentru îndurare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.

Camil Petrescu în Danton
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastre zări

E deajuns să privesc...
depărtarea-mi pare
mai aproape
şi liniştea mă-nsoţeşte
pretutindeni
mai puternică decât mine
păstrează lumina şi iubirea
albastre zări din priviri
albastre,
îmi bat la poarta primăverii
aud zbuciumul valurilor
şi cântecul pribeag
ca o rugă la visul
unei umbre...
în care te-ai închis
nimic nu se opreşte
încet, încet se aprind
stelele ascunse sub paşi
din care înfloresc veşnicii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cu mine şi cu... mine

Sunt doar cu mine şi cu... mine
Şi marea îmi e prea departe,
Se zbuciumă în valuri surde
Ca mine în singurătate,

Se simte rătăcind o boare
De apă rece şi sărată,
Mă calcă peste adormire,
Sunt mult mai singură de-odată.

Caimacul aburind în ceaşcă
Mă cheamă să-i sărut sorbind,
Aromele... şi-a lui otravă...
Şi singur-o privesc gândind...

Privesc rotundul de la ceaşcă,
Îmi place, ne-am împrietenit,
Ne întâlnim... şi vânt şi ceaţă,
Ne povestim şi ne zâmbim.

Cu toarta doar puţin curbată,
Ceşcuţa stă pe masa mea,
Parcă şopteşte împăcată:
,, Mai toarnă din ibric şi bea!"

Şi torn, şi beau cafeaua dulce,
Îmi beau singurătatea mea
Şi marea, marea îmi aduce
Chemarea ei, privirea ta...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica, în limbajul căreia e scrisă Cartea Naturii, conform unui aforism al lui Galilei, stabileşte o măsură valabilă şi în literatură: condiţia necesară şi suficientă. Orice vorbe de prisos dezechilibrează un edificiu literar. Paradoxal, tot ce e în exces sporeşte sărăcia. Potopul de cuvinte mi se pare mai înspăimântător chiar decât Potopul biblic. Profunzimea şi concizia merg mână în mână.

Valeriu Butulescu în Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi", Aur esenţial (septembrie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul lui Noe

Multe dintre dobitoace,
La potop, s-au înecat,
Totuşi, nu ştiu cum se face,
Văd că boii au scăpat.

epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră,
pod redus de soarele din spatele lui
la două dimensiuni întunecate. Potecile
de pe fiecare mal se pierd printre urzici.
El priveşte cerul, în vreme ce firul undiţei atârnă
ca o întrebare inversată
într-o lume în mişcare, golită de reflecţii.

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul sau omul? Credeţi că rechinii sunt cruzi, nu-i aşa? Credeţi că sunt cele mai crude animale de pe Pământ, nu-i aşa? Aşa ni-i arată filmele horror, nu-i aşa? Atunci cum i-am putea numi pe vânătorii de rechini, care îi capturează, îi imobilizează şi le "recoltează" înotătoarele, adică le taie de pe rechinii vii cu o lamă de metal încinsă şi aruncă rechinii înapoi în apă, fără înotătoare? Pentru că nu mai pot să înoate, rechinii se scufundă în apă şi mor sufocaţi, iar dacă reuşesc să plutească un timp la suprafaţa apei, sunt ucişi de prădători. Vânătorii de rechini vând înotătoareele pe piaţa neagră cu cca 1200 USD/kg. Pentru om, "recoltarea" înotătoarelor de rechin este tot atât de morală ca şi recoltarea castraveţilor. Iar omul face asta din lăcomie de bani şi pentru că din înotătoare se prepară "supa de înotătoare de rechin", pe care unii o consideră o delicatesă, sunt destul de snobi şi au destui bani ca să plătească această supă extrem de scumpă. Aşadar, cine e mai crud: rechinul sau omul? Rechinul, care ucide din instinct, pentru că îl împinge foamea, care ucide pentru a trăi, sau omul, care ucide din lăcomie de bani şi pentru plăcerea pe care i-o dă snobului bogat "delicatesa" "supă de înotătoare"?

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (28 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Eram copil,
mă trezea devreme
tata, rugându-mă
să-l ajut
să semene zări.

Noaptea
culegeam împreună
stele,
după ce scoteam beţele
din roata Lunii...

Acum,
prin geruiala ferestrei,
abia de mai observă
zările,

cerul îi pare
o stranie mirişte,
roata Lunii
nu mai merge decât
înapoi.

poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura şi Arta" (16 noiembrie 2006)
Adăugat de Petrescu Mariea
Comentează! | Votează! | Copiază!