Ochii negri

Ochii negri, faţa albă,
Păr întunecat şi mare,
Inima - un sloi de ghiaţă.
Alte semnalmente: n-are.

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un volum de Eminescu

Aseară, fix la ora 9,
Trecând aşa pe strada Nouă
Sau poate Amzei — nu importă!
M-am pomenit cu o escortă
De oameni beţi ca nişte bestii
Vorbind — pe lângă alte chestii —
Că monoplanul n-are cârmă,
Dar totuşi dacă tragi de-o sârmă
Virează scurt — şi prin urmare
Aici e lucru foarte mare!

poezie celebră de George Topîrceanu din Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-are rost

N-are rost să o mai scald,
Nici să mint nu-i manieră;
Eu prefer muza la cald,
Păstorel la... frapieră!

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muze

N-are rost să o mai scald,
Nici să mint nu-i manieră;
Eu prefer muza la cald,
Păstorel la frapieră!

epigramă de George Topîrceanu din Antologia epigramei româneşti (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La comemorarea lui George Topîrceanu

Chiar la "Domnul" de mă spui,
Topîrceanu nu pot fi:
Nu că n-am talentul lui,
Ci că-s încă printre vii.

epigramă de Dumitru Spătaru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Mai

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

– Sunt trist, Manon, mi-e inima bolnavă -
Atât şopti, cu faţa la perete,
Căci se temea acum să nu-l îmbete
Ameţitoarea ochilor otravă.

Şi ea s-a dus... În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sărutare
Şi n-a-nţeles durerea-i fără nume...

O, tu cea mai nebună dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strănepoate?

sonet de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

E urâtă şi de ghiaţă,
Niciodată moarte n-are
Că trăieşte doar din viaţă
Ce o ia la fiecare.

epigramă de Florea Ştefănescu (octombrie 2005)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
Un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.
O, voi, timpuri de metal
Îngropate acolo, în roşul amurgului.

Din pridvorul întunecat
Păşi făptura de aur
A adolescenţei
Nimbată de palide lune,
Întomnată reşedinţă princiară,
Brazi negri
În furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, barba ta albă mătură pământul

Prietene, barba ta albă mătură pământul.
De ce stai mereu în picioare, în aşteptare?
Chiar speri să-l vezi
În una din zilele tale amărâte?
Cu ochii tăi bătrâni,
Chiar speri să vezi
Marşul triumfal al justiţiei?

Nu mai aştepta, prietene!
Du-te cu barba ta albă
Şi cu ochii tăi bătrâni
Pe alte tărâmuri, mai prietenoase.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fata asta nu va trăi
are părul sârmos
ca o clupsă de vulpi
şi faţa prea albă
ochii prea mari
adânciţi în calota polară
dar nu e faţa ei
zise tata lu tata
mestecând sub mustăţi
o hilară iluzie
el îi zicea tutun de carpaţi
din ăl mai bun
tata fuma mărăşeşti
şi pierea în ochii mei de copil
cu cer cu tot şi arme

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Cum stai în rama şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
"Mă mai cunoşti, străine?"

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o văzu lupul pe Crăiasă, p-aci, p-ci era să uite pentru ce venise şi să se dea de gol; dar se stăpâni. Căci era aşa de frumoasă, cât nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea pe faţa pământului. Avea un păr, nene, cu totul şi cu totul de aur. Cosiţele ei lungi şi stufoase, de-i bătea pulpele. Când se uita la cineva cu ochii ei ceia marii şi negri ca murele, îl băga în boale; avea nişte sprâncene bine arcuite, de pare că erau scrise, şi o pieliţă mai albă ca spuma laptelui.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Dulci chemări nelămurite
Tremură departe.
Draga mea a dat sfioasă
Crengile-ntr-o parte.

Şi pridvorul parc-aşteaptă,
Oaspele grădinii,
Dar mă bate luna-n faţă
Şi mă ştiu vecinii...

– Lună albă, lună mută,
Lună călătoare,
Cum te-aş smulge de pe ceruri
Să te-arunc în mare!...

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi şi oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alţi ochi mai frumoşi, mai negri, mai profunzi. Dar toţi aceştia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Şi ochii aceştia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în acelaşi oraş în care mă aflu şi eu. Nimic nu ne separă. Nimic şi totul.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către chipul din oglindă

Cum stai în rama şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
"Mă mai cunoşti, străine?"...

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina nopţii

Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.

Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!

Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.

Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioare (Convallaria majalis)

Când eu eram departe, prin alte ţărişoare,
Din ochii dragei mele căzut-au lăcrimioare;
De-atunci, în faţa casei, în fiecare an,
Cresc mii de lăcrămioare, c-un míros diafan.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (23 ianuarie 1995)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!