Spleen

Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului şi când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare
Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense puşcarii
Şi-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni ţese
În creierele noastre reţele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare
Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară
Care scâncesc într-una cu încăpăţânare.

- Şi lungi şi nesfârşite convoaie mortuare
Încet şi fără muzici prin suflet trec mereu;
Speranţa-nvinsă plânge; şi rea, dominatoare,
Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierea nucului

Printre frunzele unui falnic nuc
un suav oftat alungă vântul
şi simt mireasma unei melodii
care aşterne peste flori cuvântul.

Ascultăm toaca de vecernie,
curcubeele parcă-s icoane,
iar pe ramurile de liliac
o lumânare pe o floare doarme.

Prin cântecul de frunză trec acum,
pe cărări ce par o sărbătoare
şi nu pot nucul meu să-l schimb
nicicând pe o salcie plângătoare.

Să aşternem adierea ta pe versul
logodit cu lacrima plecată-n lume,
cu o poveste tristă fără ramă
ascunsă într-un castru fără nume.

Când voi pleca în munţii mei sihastru,
vei rămâne în urma mea un împărat,
umbrind toţi norii pe cerul meu albastru
şi drumul lumii mereu îngândurat.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele par mereu mai lungi pentru copilul care aşteaptă - Crăciunul, vara următoare, sa devină adult: şi la fel de lungi când îşi lasă sufletul să se bucure de fiecare moment al unei zile frumoase.

citat din Dag Hammarskjold
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În carusel planetar

mă-nvârt mereu în planetar carusel
când este toamnă când este primăvară
când vara mă formează suflet vesel
să zburd cu fluturii iubirii pe afară.

trec şi prin iarnă ca natura tristă
dezgolită de splendorile mirene
cu inima răcită cu nasul în batistă
cu mii de doruri de-a dansa cu sânziene.

timpul se-nvârte rapid se repetă tradiţii
particip surprinsă la miracol solar
trec şi cu sufletul prin patru solstiţii
viaţa sub soare este supremul dar.

sunt poet al mirărilor fără farstiţii
căci Dumnezeu m-a înzestrat cu har.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduţilor de prin Ardeal,

Era doar noapte şi-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopţii-o alunga,

Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Şi clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mint în genunchi

încerc să înţeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni şi plânge
e singura dată când oamenii
se adună în cerc
sub lumina unei lumânări
şi nu spun nimic
cineva le umblă prin suflet
şi-n aceeaşi respiraţie
îngenunchează pe liniştea
ce se deschide ca
un răsărit

durerea se amplifică dar
nu le aparţine

îmi amintesc de mama când
mi-a spus că bunica
se ascunde în cer şi câteodată
ar vrea să se joace cu mine

e singura minciună spusă de mama
un neadevăr pe care îl vom rosti mereu

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Să ai
Împliniri în vise,
Tristeţile stinse,
Nesfârşite bucurii
Fără gânduri fumurii!

Să simţi
Pace şi-armonie
Fără ironie,
Dragoste adultă
Şi iubire multă!

Să fii
Sărac în sărăcie,
Bogat în fericire,
Cu suflet curat,
Mereu inspirat!

Sănătate-n toate,
Firesc zi şi noapte.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară fără de hotare

Dragostea-i o ţară fără de hotare,
Cel iubit, de-a pururi este domnitor,
Inima e sfetnic bun atunci când doare,
Doina cea de jale - imn înălţător.

Jertfa-i noaptea lungă şi istovitoare
Când oştenii-doruri duc mereu solii,
E erou cel care, nu va să coboare
Steagul înălţatei lui melancolii.

Numai o redută - singura credinţă -
După lung asediu poartă biruinţi,
Inima vitează din a sa fiinţă
Bate cu puterea viselor fierbinţi.

Dragostea-i o ţară fără de hotare
Unde-i totul verde sub cer azuriu;
Cine-n ea se-aşează, veşnic nu mai moare
Şi tot veşnic tânăr, vajnic şi mlădiu.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul...

îşi scutură ploaia norii de ape
precum o pajură aripa de colb
întuneric se lasă mult mai aproape
decât negrul din pană de corb

pe cer mare stelară pitită
după cornul de lună gălbui
îşi trimite mereu în ispită
arzătorii săi stropi de gutui

într-o linişte sună cristalul
iar în altă o trâmbiţă fierbe
şi urcăm într-o fugă tot dealul
cacofoniei noastre superbe

coborând mai târziu în genune
când pe scară cu trepte de foc
când ţinute la braţ de minune
în cădere de liber noroc

şi se trece esenţa din mine
în altarul ovarului tău
şi-nc-un suflet de stele se ţine
în ajunul plecării în hău...

poezie de Iurie Osoianu (7 august 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul plânge şi noaptea îşi lasă vălul peste petalele ofilite ale amintirii, atinge visul cu degetele de cerneală ale speranţei, închide pleoapele timpului, fără să mai întrebi "De ce?", "Unde?"....

Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum trec

Şi iată cum trec anii,
Priveşte cum se duc,
Lăsându-mă sărmanii
Stăpân în cuib de cuc...

Se-mprăştie pe dealuri,
Se spulberă-n văzduh,
Furaţi de idealuri
De trup fără de duh.

Mi-s paşii fără urmă
Şi glasul fără cânt,
Zâmbirea mi se curmâ
La capăt de pământ

Şi mi se uscă dorul
De vifor şi stihii
Că, sugrumând amorul
Uitai mereu să vii.

Desprindă-se din soare
Un înger temerar,
S-aprind-o lumânare
În sufletu-mi amar

Când noaptea mă apasă
Din margini de nimic...
Că eşti aşa frumoasă
Eu nu o să-ţi mai zic.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e trist ...

Sufletul mi-e trist
Şi fără mângâiere
Şi inima mă doare
De nu mai am putere

Putere să trăiesc
Fără iubirea ta
Fără de sărutări
Şi mângâierea ta

Iubitul meu acum
Când norii ne apasă
În inimă şi-n suflet
Eu simt un mare gol

Aş vrea să fiu acum
La tine iar în braţe
Să-ţi simt din nou parfumul
Cum o făceam mereu

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă-n suflet

mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
şi vântul e vuiet
când frigul usucă

pe rozele decolorate
petalele-s ninse
şi zilele trec înşirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi eşti aproape
iar dorul meu te strigă
şi cerul picură ape
fără să-l stingă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cer...

De ce te-aş iubi, de ce te-aş iubi,
de ce-aş suferi, de ce-aş suferi,
în mileniul în care secunda e vis
iar boala dorinţei e de nedescris?

De ce-aş mângâia din priviri, faţa ta,
când mâna nu pot să-mi întind către ea,
când clovni de rând nu mă lasă s-ating
omul drag, nici la piept să mi-l strâng?

De ce ţi-aş ieşi în cale mereu
cu ochii-nlăcrimaţi, cu sufletul greu,
de ce agonia mi-aş perpetua
când nicio chemare nu e-n mâna ta...

Ştiu că ai suflet bun şi poarta deschisă,
nu-ţi pun întrebări dar oftezi mereu
după iubirea stelară, promisă
şi implorată lui Dumnezeu!

De ce să mai rabd chinu-acesta comun,
Să nu vin şi să-ţi spun: fii al meu de acum!
Să te cer de la soare, să te cer de la vis
să te cer de la lună, să te dai cu înscris!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!