Lia: De ce te-ai orientat totuşi spre matematică? De ce-ai ales-o dintre toate astea? Se pare că ai talent şi pentru celelalte.
Lucian: Asta mi-a plăcut cel mai mult. Nu ştiu de ce, însă spre matematică am avut dintotdeauna o înclinaţie specială, deosebită, o atracţie puternică, pe care nici acum nu mi-o pot explica. Simţeam ceva, în interiorul meu, simţeam cumva că asta trebuie să fie, asta trebuie să fac, asta-i calea pe care trebuie s-o urmez. Dintotdeauna am ştiut că asta vreau. Deci, calea asta am urmat-o. Şi nu regret deloc. În plus, după cum i-am spus odată şi lui Mihai, când şi el mi-a pus întrebarea asta, de fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gata, Mihai! Cum e cu matematica pentru mâine?
Mihai: După două zile de pregătire cu tine, mă simt cu adevărat superpregătit pentru orice concurs la mate. Dacă te cunoşteam mai demult, până acum eram as; nu înţeleg cum de cei doi prieteni mai vechi ai tăi nu s-au orientat tot spre mate.
Lucian: I-a atras altceva, doar nu era obligatoriu să aleagă tot matematica; fiecare a mers pe drumul său...
Mihai: Şi tu; de ce ai ales matematica?
Lucian: Eu?! Nu ştiu de ce; asta mi-a plăcut de mic. De fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...
Mihai: Prima? Interesant... Asta înseamnă că ar exista şi o a doua; care ar fi aceea?
Lucian: A doua? Nu, nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tatăl tău obişnuia să gătească des, ca tine?
Lucian: Blondul?! Nu, deloc. Niciodată!
Lia: Şi atunci, tu cum de te-ai deprins?
Lucian: Păi, eu... Nu ştiu cum. Pur şi simplu, mi-a plăcut şi am învăţat singur, pentru că m-am simţit atras de domeniul culinar... Nu-mi explic de ce!
Lia: Aha; cam la fel ca şi cu matematica ta.
Lucian: Nu chiar; deşi, într-un fel, poate... Vezi tu, matematica a fost pentru mine... Prima mea mare iubire, declarată, pe faţă, fără ocolişuri, încă de când eram mic.
Lia: Zău?! Frumos spus... Şi care ar fi fost a doua?
Lucian: A doua?! N-am să-ţi răspund la asta...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalţi să observe că sunt neliniştit şi îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deşi uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu şi ceilalţi.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalţi. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ţi-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda şi în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aştepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam şi eu. Păcat... Ne-am înţelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicăleşti. Poate că putem fi totuşi prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulţumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguţ din partea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi tu? Care a fost idolul tău? Modelul tău?
Lia: Eu?! Nu ştiu. Nu m-am gândit. Mama mea, cred...
Lucian: Crezi doar?!
Lia: Ţi-am spus, nu ştiu sigur, nu m-am gândit la asta.
Lucian: Păi, mama ta e psiholog?
Lia: Nu. De ce? Ar trebui să fie?
Lucian: Nu. Însă mă gândeam... Tu de ce-ai ales psihologia?
Lia: Eu?! Nu, iniţial nu asta a fost alegerea mea, ci fizica; asta mă atrăgea... Dar n-am renunţat nici la fizică. Spre psihologie însă m-am orientat mai târziu, pe la vreo 16 ani.
Lucian: De ce atât de târziu?
Lia: Păi, pentru că, din anumite motive, atunci mi-am dat seama că-mi place ideea de a-i ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele psihice; dacă Stela vindecă boli ale trupului, eu pot afirma că vindec, într-un fel, boli ale sufletului.
Lucian: Frumos spus...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ţi dai singură seama care ar fi răspunsul. Şi eu fac acelaşi lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ţi spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că aşa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aş spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munţi acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, aşa cum am stabilit. Şi pentru că am întârziat puţin cu discuţia asta, o să luăm un avion din apropiere. Ştiu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepţi compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci şi altădată pe spionul. Rişti să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învăţătură de minte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai eşti dispus să mă ajuţi la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situaţia de faţă, te-aş înţelege dacă n-ai vrea să-mi arăţi...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situaţii; e mereu aceeaşi, dar înainte de a trece la lecţii, te-aş ruga şi eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu ştiu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot eşti aici, te-aş ruga să modifici puţin programa roboţilor noştri casnici, în eventualitatea în care totuşi vom pleca.
Mihai: Deci, aveţi roboţi.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta aşa-i; când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudăţenii.
Mihai: Cum aşa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să aşteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiţie grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare că ai avut dreptate. Îţi mulţumesc pentru felicitări, deşi nu ştiu cum ai putut să-ţi dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred că te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată să ia această decizie, sau probabil ai avut relaţii importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred că se dorea a fi o glumă. Îmi place că ai simţul umorului.
Lucian: Da, cred că tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simţul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i aşa?!
Maria: Cu simţul umorului, dar şi cu cel al responsabilităţii.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui că doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur că-mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred că totul ar trebui să cadă pe umerii mei; n-aş putea face faţă!
Maria: N-am vrut să spun asta, Lucian. Nu mă înţelege greşit. Bineînţeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toţi suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare şi trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur să aud asta.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai doreşte ceva?
Alex: Da, eu. Aş dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puţină, să mă mai dumiresc niţeluş şi să înţeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoşti termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul şi semnificaţia lui. Deci nu ştiu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu ştiu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-aţi explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aş putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenţie sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abţine. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc aşa ceva, hai să uităm discuţia asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu ştiu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunţi şi tu. Mai doreşte careva ceva?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ar trebui să ştii ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu eşti responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur şi simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect faţă de Sid, nici faţă de mine, poate că... nici faţă de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îţi dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăţi că eşti împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aş fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am şi făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Şi tot din cauza asta ţi-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauţi, să uiţi de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existenţa ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reuşeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greşit, dar aşa mi-ai dat tu de înţeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înţelegi aşa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu şi gândeşte! Ce altceva aş fi putut înţelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în faţa localnicilor prezenţi acolo, doar ai văzut cum am reacţionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi cu domnişoara cum a fost? Ai impresionat-o sau nu?
Lucian: Ea susţine că nu, eu nu ştiu ce să cred... Sigur e doar că mi-a refuzat prietenia.
Traian: I-ai cerut să-ţi acorde prietenia?
Lucian: Măcar atât; dar m-a refuzat categoric.
Traian: Poate te-ai grăbit puţin cu propunerea asta.
Lucian: Nu, deloc; o cunosc pe domnişoara...
Traian: Ştiu foarte bine de când o cunoşti; sau ai uitat cumva?
Lucian: Nu, domnule, n-am uitat nimic. I-am mai propus de vreo câteva ori acelaşi lucru de când o cunosc, dar m-a refuzat de fiecare dată...
Traian: Pricep... Şi chestia asta te deranjează, te întristează, nu doar problema cu mama ta.
Lucian: Eu n-am spus nimic de acest gen.
Traian: Nici n-ar fi nevoie. Şi acum, la culcare! Ar fi cazul să te mai şi odihneşti, comandante.
Lucian: Pot merge în navă; am acolo rezerva mea.
Traian: Nu; ce navă?! Dar dacă te-ai săturat de cămăruţa asta, hai cu mine! Îţi pun la dispoziţie întregul meu apartament; important e ca tu să te simţi cât mai bine.
Lucian: Dom' director, mi-e bine şi aici.
Traian: Hai, Luci! Mai faci câte o mică schimbare de decor. Iar în rezerva ta din navă vei sta destul, după 27 iunie...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!