În veacul meu

Am şi trecut de-o eră, mi se pare,
Căci nu mai sunt boieri peste ogoare,
Ori peste aur domni, iar ca cetăţi
Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.

Cu tulnice şi cu cimpoaie n-am
Cântat pe la ospeţe-n bairam.
Lăsai pe alţii-n vesele petreceri,
Pe când trudeau din greu ciocane, seceri.

Azi poate sunt în steagul purpuriu
Un punct ca altele la fel de viu,
Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt
În mari turbine din hidrocentrale,
Cu zgomot frânt, de lanţuri şi de zale,
Şi spumegînd sălbatic din înalt.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In veacul meu

Am şi trecut de-o eră, mi se pare,
Căci nu mai sunt boieri peste ogoare,
Ori peste aur domni, iar ca cetăţi
Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.

Cu tulnice şi cu cimpoaie n-am
Cântat pe la ospeţe-n bairam.
Lăsai pe alţii-n vesele petreceri,
Pe când trudeau din greu ciocane, seceri.

Azi poate sunt în steagul purpuriu
Un punct ca altele la fel de viu,
Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt
În mari turbine din hidrocentrale,
Cu zgomot frânt, de lanţuri şi de zale,
Şi spumegînd sălbatic din înalt.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă voi reuşi, căci de nenumărate ori m-am apucat de această treabă şi de tot atâtea ori m-am lăsat păgubaş. La fel am făcut cam cu tot ce am întreprins în viaţă: fundamente şi ziduri părăsite. Niciodată n-am ajuns la acoperiş, nici măcar până sub viitoarea streaşină. Culmea e că tot nu-mi pare rău.

citat celebru din Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoveală

mă gândesc da, uite aici sunt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sunt goi, vântul e uscat şi rece,
copacii muncesc să îşi tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sunt buzele mele care înfloare sub râpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă aşteptam ca din fântâna uscată
să crească muşchiul greu sub neaua de pe ghizd şi roată
poate e fiindcă mama nu m-a înţărcat cu vorbă bună.
ori am murit când soarele cădea în echinocţii,
ori poate n-am murit deloc

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne salvează? Memoria fotografică... din ce a fost, din ce s-a vrut, din ce-am trăit ori am iubit, din cât am dăruit şi ce sperat avea, din fericire dăltuită cu suspine, din cum ne-am strâns la piept când ne-a durut, din ce n-am îndrăznit şi n-am putut, din visele gustate dimineaţa la cafea, din noi în alţii şi din alţii-n noi, din gânduri ce ne-au frământat ca pe eroi. Rămane ce-a contat iar restul e "uitat".

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste altele

Alte preţuri, alte ploi
Dau târcoale pe la casă.
Peste alte mari nevoi,
Leul greu, mai greu apasă.

epigramă de Nicolae David din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am votat!

Sunt zile de istorie ce se scriu,
pe telefoanele aprinse-n întuneric,
iar eu tastez acum în purpuriu,
pentru un viitor mai feeric.

Mă-ndeamnă zilele de altădată,
când frica ne ţinea în casă
şi când eram băgaţi pe sub covată,
de semenii ce îi cinsteam la masă.

Acum, este la fel în mica ţărişoară
şi-aşa îmi pare zilnic că se-ntâmplă,
chiar azi, când un trecut este istorioară
şi când răzbat aşa puţine după tâmplă.

Ajuns-am în speranţă să ne regăsim
la cozile precum erau odat',
când doleanţa era doar ca să trăim,
la fel ca azi, când spunem: Am votat!

poezie de Liviu Reti (26 mai 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fată necăjită

prin colb de drum asfaltul greu
muşcă cu fierbinţeală din pasul meu
atârnată şi dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viaţă

stânga tresare şi duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ţi dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine aşteptând alţii noi

ziare vând şi-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin şi încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul amantelor ce mor ( Macedonsckiană)

E vreme-amantelor ce mor
În mari oraşe, ori în sate,
Ce-s azi ca nişte flori uscate,
Uitate-s clipele de-amor.

În căsnicii demult blazate
Doar rar se simte vreun fior,
E vremea-amantelor ce mor
În mari oraşe, ori în sate.

Şi când pe-al vieţii lung covor
Rămân iubirile ratate,
Iar altele, de tot, uitate,
Salvarea este în umor!...

E vremea-amantelor ce mor.

rondel de Mihai Haivas din Tangoul pontelor în pas de vals (2010)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă consider un mare poet

Motto:
"Nenorocitule, tu crezi că poţi să-mi smulgi din umăr braţul drept?
E mama mea care m-a condamnat la moarte!"

Încet îşi întinge degetele de fildeş
Bătrânul schivnic, în floarea de colţ...
Din ea se înalţă albastru fum de tămâie
Şi cade o ploaie cernită prin bolţi.
Nu, nu sunt eu, dar cine cântă
Cu glasul zdrobit peste zodia de-argint?
Cu glas ventriloc, cu voce de sfântă,
Cu-n pic de mercur peste măsura de-absint?
Dar cine-ar spune oare-nfiorat
Că nu las eu tot ce-i mai bun în mine?
Se va prelinge neutrinul curentat
Către mai bune continente, ori caline.
Şi de va fi să-not sincron,
Cu pulberea neliniştii aură,
Şi fuga iepurelui e doar oximoron,
Căci sângele din rana lui se scurge-n gură.
Şi iar mereu, mereu îndeamnă
Căci nici măcar nu curge paşnic
Ca totul tot să fie luat în seamă
Şi într-un fel să sune straşnic.
Aşa e, doar v-am păcălit
Nu, nu-s poet, sunt cel mai mare,
Sunt cel mai mare exhibiţionist!

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu oare pentru voi?

Ori sunt arcuşul pe vioară,
Ori mână pentru amândouă,
Ori numai cântecul ce zboară...
Sau doar urechea veşnic nouă
Ce se smereşte şi coboară
Să-asculte "cântecul" din "rouă",
În zorii tainici ce tot zboară...

Ori-un chimval dăruit vouă
Să-i stoarceţi lacrimi ce învioară
Sau mângâieri ce împresoară...
Sau poate-s "abur" ce înfioară
Într-o răscruce-a dimineţii
Apusul ce ne înfăşoară
Încă din zorii tinereţii...

Poate-s "pribeagul fără ţară",
Poate-s o epopee nouă,
Un dor neştiut, născut să piară,
Ori fir de iarbă ivit când plouă
Să-adie-n vânt şi-apoi să moară...
Sau doar chitara ruptă-n două
Pe izvorul apei de la moară...

Un "bun", la greu, abandonat,
Amic în umbră lepădat
Şi la uitare condamnat,
Sau poate "greu"-acomodat
În locul cel mai însemnat,
Cu nepăsarea ce-a prădat
Un "suflet viu", neconsemnat...

Poate-s o amintire vie
Născută din fotografie,
Sau dintr-o vie ironie
A tot ce-a fost cândva să fie
Şi-a tot ce n-a ştiut să se ştie...

Ce sunt?! Nu ştiţi, nici eu nu ştiu...
Dar ştiu că trebuie să fiu
Nu ce-mi doresc sau ce dorim...
Ci Viaţa Eternă în suflet viu,
Şi-acum, şi când ne despărţim...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu dublu sens

(se poate citi şi de jos în sus)

Ca într-un Vezuviu mă afund în tine
Mare înspumată cu miros de rai,
Margini de iubire şi de doruri n-ai,
Nimeni nu mai pleacă, nimeni nu mai vine,

Nimeni nu mai moare, veşnice sunt toate
În a noastră lume ruptă din neant,
Tu îmi eşti atlantă, eu îţi sunt atlant,
Vom domni o eră ori o oră poate...

Ale noastre-atingeri s-or preface-n ruguri,
Peste care-n lanţuri vom aşterne zei,
Îmbătaţi de izul florilor de tei
Stoarce-vom sub lună copţi ciorchini de struguri.

Cu albaştrii îngeri vom întinde hora
Tropotind pe-al nopţii de-abanos pustiu
Pătrunzând mistere care nu se ştiu
În eternitate vom preface ora.

Nimeni nu mai pleacă, nimeni nu mai vine,
Margini de iubire şi de doruri n-ai,
Mare înspumată cu miros de rai
Ca într-un Vezuviu mă afund în tine.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale.
Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale.
Ştefan cel Mare îmbrăcat în zale
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Şi aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit şi el cu zale
Peste cămaşa morţii.

Mie-mi vine să mă aşez pe genunchii lor
Şi să-i trag de mustăţi
Şi să-i întreb, de ce sunt toţi
Îmbrăcaţi în zale?
Şi unde tot pleacă în fiecare dimineaţă
Şi de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbierească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.

Aş vrea să merg şi eu cu voi, le zic,
Să văd măcar lupta de la Rovine,
Dar mă împingeţi blând la o parte
Şi mă lăsaţi în grija femeilor.
Şi cum caii voştri şi-au tocit pe drumuri
Până şi şeile frumoase cu ciucuri,
Luaţi din prima biserică zidită de voi
Biblia legată în piele

Şi-o puneţi pe ei cu literele în ios,
Să se umple de sudoarea şi de sângele
Acestor locuri.

De multe ori vă întoarceţi victorioşi,
Şi eu mă joc cu steagurile năvălitorilor,
Făcând din ele corăbioare
Şi dându-le drumul pe apa Dunării.

De multe ori nu vă mai întâlnesc
Şi-atunci mă mir cum poate să nu se mai întoarcă
Un om care are nevastă şi munţi şi copii?

Brâncovene Constantine,
De ce-ţi taie turcii capul
De cinci ori la rând,.
O dată pentru fiecare copil al tău
Şi odată pentru tine?

Sultanul are în palat.
Un coş de hârtii pentru capetele domnilor români
Care niciodată nu se nimeresc supuse.
Dar, uite, trunchiul de pe care a fost retezată
Mândria ta de ghiaur
A rămas în picioare,
Ca un stâlp de pridvor românesc înstrăinat
La Istanbul.

Dar ce tot răsfoiesc eu cartea asta cu poze?
Mai bine mă uit în sus,
Fiindcă cerul nostru e zugrăvit,
Ca Voroneţul,
Cu toată istoria românilor.
Deasupra Posadei e lupta de la Posada.
Deasupra Podului Înalt
E lupta de le Podul Înalt.
Deasupra Călugărenilor
E lupta de la Călugăreni.

Sunt bătălii pe toţi pereţii,
Şi în firide şi ocniţe,
Pe stele e chipul încruntat al bărbaţilor de demult.

Iar sus, în turla neagră,
Stă Decebal pe nori de otravă,
Bând otravă,
Şi otrava prelingându-se de pe mustăţile lui.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele femei sunt mai frumoase când suferă, altele când sunt stăpânite de-o pasiune, şi iarăşi altele, când sunt luminate de-o bucurie... Îmi pare că o femeie e făcută anume pentru simţământul în care e mai frumoasă. Dacă e mai frumoasă în momente de suferinţă, natura a creat-o într-adins pentru suferinţă. Văd în frumuseţea femeii soarta ei.

aforism celebru de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,

Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.

Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul?!)

C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.

Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;

Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut -
Străbunii.

Erou nu sunt,
Măriri nu cer,

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!