Îmi scapi cu-atât de astădat'.
Căci e cam mult de când nu ne-am văzut.
Şi-i drept că de cultură în răstimp
Şi dracul s-a contaminat.

catren de Goethe din piesa de teatru Faust
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţie contagioasă

Guşă s-a-ntâlnit cu Ghiţă,
Şi a fost "contaminat",
Căci de-atuncea cam guiţă,
Şi cam scurmă prin... rahat...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,
Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Şi tinereţea noastră a dispărut,
Şi tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.

Ca ceaţa ce prin ramuri stă fâşii,
Ca valurile mării mii şi mii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârşitul va veni.
Dar orice am trăit şi am făcut,
Acum ne-am cam trecut.

poezie de Kevin N. Roberts, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem şi binecuvântare

ucenicilor foşti şi viitori...

Cu cât te-nalţi mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetişor
Şi simţi cum viaţa te doboară...

Cu cât priveşti totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Creşte mai mult înspre apus
Şi sufletul tăcut îţi plânge...

Cu cât mai mult iubeşti Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A şarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbaţi,
Cu-atât lupta se înteţeşte...
Iar cei care-i credeai curaţi
Sufletul vezi cum le păleşte.

Cu cât iubeşti fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum raţiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimţit.

Cu cât oferi şi dăruieşti,
Cu-atât mai mult puţini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce eşti
Nu te-nţeleg şi se tot miră...

Blestem şi binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Şi ce-aţi ales... rămâne vouă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei "Doamne"

Ce-i drept, de mult nu ne-am văzut
Şi crede-mă, sunt consternat
Când spui că-ţi par necunoscut,
Dar ştiu de ce: sunt îmbrăcat!

epigramă de Pavel Marin Boţoc din ziarul "Viaţa Buzăului" (11 mai 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul şi moda

Când o tipă-i mult prea goală,
Spre a fi mai eficace,
Dracul n-o aruncă-n smoală,
Ci o pune să se-mbrace.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult îmi placi!

Ce mult îmi placi când trupu-ţi mă cheamă la ospăţ,
Când sânii-ţi tari ca piatra îi mângâi şi-i răsfăţ,
Când gura ta flămândă o caută pe-a mea
Şi când gemi de plăcere, iubită porumbea!

Ce mult îmi placi când trupu-ţi cu trupu-mi se uneşte,
Când toată-a ta fiinţă o simt că mă doreşte,
Când sângle ne-aleargă prin vene, ca furtuna,
Şi când din două fi'nţe noi devenim doar una!

poezie de George Budoi din Poezii erotice (23 ianuarie 1993)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bobocul din ogradă

În vremea-n care te-am curtat doar ne-am îmbrăţişat şi sărutat;
La fel şi-n primăvară, când ne-am văzut ultima oară.
De ce atunci când s-a-ntomnat,
Să îmi privesc bobocul m-ai chemat la tine-n ogrăjoară?

epigramă de Emilia Ţeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a deturna atenţia de la proasta guvernare şi abuzurile legislative neconstituţionale, USL-aşii, în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, au înfiinţat o comisie parlamentară care să verifice dacă Băsescu a cumpărat legal pământ în Călăraşi

Îi tot privesc şi-i tot ascult,
Şi-i evident că e un fâs,
Cu cât insistă ei mai mult,
Cu-atât mai mult se fac de râs.
Nu pot să cred c-aceşti plebicoli
Nu au nici simţul că-s ridicoli.

pamflet de George Budoi din Politică şi politicieni (15 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia înecată

Pe mal şezând
Plin de-ntristare,
Eu petreceam prin gând
Pe rând
Necazurile vieţei solitare.

"Ce trai
De rai
A fi căsătorit!
Ce dulce armonie
Să tot iubeşti necontenit.
Fiind mereu iubit
Cu duioşie!
Mai în sfârşit
Şi mie
Îmi trebui o soţie,
Să mor—de bucurie!"

Deodată
Iată
Aleargă oarecine,
Dând busta peste mine.
— Bre, ce-ai păţit, vecine?
— Rău şi bine!
Nevasta-mi a căzut în râu:
S-a dus
Pe apă-n sus,
Şi-i caut trupul eu!

— Cu voia dumitale,
Ţi-a fi, prietene, cam greu,
Căci trebuia s-apuci la vale...

— Învaţă, măi,
Doar pe flăcăi
Ca tine!
Eu îmi cunosc nevasta foarte bine!
Ea toate le făcea pe dos,
Şi prin urmare bietul val
A fost silit s-o ducă nu în jos,
Ci drept în deal:
Pe placul ei
Să-noate,
Căci altfeli nu se poate!

Destule sunt asemenea femei,
Dar nu se-neacă toate!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul meu ar fi cam aşa: foarte ciolănos; cu nişte copite d-alea de cal de regiment, să plesnească pe rumân, să-i sară băiatului nasturii. Bătăios. Cu coarne ca de bivol pus pe fapte mari. Cam scârbos. Deschizând întotdeauna uşa cu umărul, nu cu mâna. Sau cu genunchiul. Dând din coate când trece pe lângă ţipi simandicoşi, dar dând din coate în aşa fel încât să le rupă nasul. Fumând mult şi în scârbă. Mergând spre cârciumă la braţ cu dracul lui Nichita şi cu dracul lui Tomozei. Foarte amic cu stewardesele, plimbându-se pe lângă aeroport. Din când în când, coborând spre Rucăr ajungând până la Braşov. Mai mult n-ar urca, pentru că e o oboseală să urci pe munţi, iar în oraş e răcoare. Ar mirosi foarte mult a cramă. I-ar plăcea să se culce toamna pe frunze şi nu ar intra în oraş decât cu pălăria trasă pe ochi şi foarte rar, numai pe ploaie. Ar sta foarte mult pe Dunăre, creanga. Un tip necuviincios prin însăşi existenţa lui.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om de valoare ruinat de alcool

Zicea: -"Mi se usucă gâtul"
şi mai trăgea o înghiţitură,
-"Admir frumosu în băutură
ca să-mi înec şi eu urâtul
ce-mi roade seva din făptură."
"Alcoolul, zice, îmi dă avântul
către ştiinţă şi cultură",
căci filosof era-amărâtul,
Era, căci la o cotitură
s-a stins şi l-a înghiţit pământul.

poligramă de Ioan Hapca din Reflecţiuni diverse
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai soţ să nu fii

Cu mărţişorul e cam greu,
Şi soţul e stresat, săracu',
Căci de nevastă scapi c-un leu,
Dar cu amanta... dai de dracu'...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie,
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu (13 septembrie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Cu cât mă apropii eu mai mult de tine
Cu-atât mai mult îmi fugi de sub priviri,
Mă-ndepărtez mereu de primele iviri,
Revin, atras de razrle divine!

Desăvârşit în măreţia-ţi sfântă,
Neterminat eşti astăzi, încă.
Necunoscuta bolta ta adâncă
Mă-nalţă iar din lumea mea măruntă!

Pe-acest meleag ne naştem fără voie,
Rătăcitori, în văi cu flori perene,
Făuritorul ne-a promis Câmpia Elizee,
Noi am ales deşertăciuni eterne!

Cobor încet, încet, spre moarte,
Căci, neîndurătoarea s-a lipit de mine,
Învingător, În zilele senine,
Îngenuncheat, în nopţile deşarte!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui politician lăudăros

Vorbeşti, ce-i drept, cursiv şi bine,
Iar cu-apropouri baţi chiar şaua,
Dar cred că-ntinzi cam mult pelteaua
Când pomeneşti prea mult de tine!

epigramă de Mihai Haivas din Seminţe din dovleacul meu
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!