Aveam o muză
Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Poți ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur și mătasă,
Grumazii albi și umeri coperea,
În strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!
Și talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci și albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ține haina cea bogată
Prinsă ușor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.
Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau fața-i senină,
Rotunzii umeri și-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur
Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur!
O dată-n viața-i muritorul vede
În visul său un chip așa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades.
Venea-n singurătatea mea [pe îndelete],
Rătăceam mâna-n păru-i blond și des,
De pe-umeri haina-i luneca ușor
Vedeai rotundul braț pân' subsuori.
Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-și simți inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure ușor,
Să văd privirea veselă și plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Și la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet.
O, îmi șopteste numa-n dulci cuvinte
Neînțelese, pline de-nțeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger ești ce fu din Cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce și curată.
S-apropia, în aer suspendată,
Și brațul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la fața-i luminată,
La gura-i mică care surâdea
Din ochi albaștri raza-ntunecată,
Plină de-amor- în ochiul meu cădea,
Talia ei subțire-n colan strâns
Tremura scump de brațul meu cuprinsă.
Ea a murit. - Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns.
Am sfărmat arfa - și a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit - s-a stis.
Îmi plac a nopții turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aș orbi; de-aș amuți odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!
Eu nu văd munții înecați de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăța;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreț s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munți, râul din vale-mi tace -
De ce nu pot în praf a mă preface!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre păr
- poezii despre plâns
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre vulturi
Citate similare
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Și de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre, ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână a ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre mândrie
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Micuța mea cu ochii mari
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ți-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebunește... și mă îndeamnă la iubire,
Micuța mea, vreau ochii tăi... și-n răsărit, și-n asfințire.
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ți-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc și mă-nfior plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuință.
Micuța mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... și lucitori,
Îmi dezvelești uitate simțuri și rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viața, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuța mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.
Micuța mea, cu ochi duioși, cu ochi duioși... și sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce și dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu și mare,
Micuța mea, vreau ochii tăi... să ți-i iubesc fără-ncetare.
Privind la tine,-nnebunesc și mă-nfior... plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuință.
poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre uitare, poezii despre simțuri, poezii despre nori, poezii despre dorințe sau poezii despre Soare
Iubita mea
Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer și strălucesc,
Tu ești a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.
Tu ești un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Și cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.
poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trandafiri, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre păr blond sau poezii despre nuntă
Înger de pază
Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre și raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor și de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ți învins.
Ești demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare
Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaște trăsurile-ți pale,
Căci tu - tu ești el.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ania Vișan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre spaimă, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre prietenie sau poezii despre ochi
Asta vreu, dragul meu
Iubești scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună grațioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?
Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetișor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?
Ah! Când aurul suspină
În punguța plină, plină,
C-o cântare metalină!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubești poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?
Ah! Când aurul dulce sună
În punguța mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești patria-ți măreață
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei față
Se deseamnă-un viitor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?
Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!
Asta vreu,
Dragul meu!
poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre aur, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre timp sau poezii despre tezaur
Noaptea...
Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.
Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.
Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc;
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină,
O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,
Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare,
Pân' nu-i fața mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre râs, poezii despre foc, poezii despre alb, poezii despre întuneric sau poezii despre zăpadă
Înger de pază
Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Incins cu o haină de umbre și raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor și de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ți ânvins.
Ești demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare
Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaște trăsurile-ți pale,
Căci tu - tu ești el.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
De ce să mori tu?
Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.
Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ș-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.
Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.
O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.
Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre bogăție sau poezii despre vinovăție
Basmul ce i l-aș spune ei
O, dă-mi arpa de aramă
Și mi-o pune-n brațul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roșești -- glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune fața pe-al meu piept;
Gâtul tău pe brațu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubești, tu? Spune drept!
Mă iubești! Surâzi șireată
Și âți pleci ochii în jos
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaște vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai ști, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopți de-amar și rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!
O, atunci mi-ai cere seama
Ca să-ți spun câte-am visat;
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ți blond, curat;
Netezind cu mâna-ți albă
Tâmpla ta - tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu jucându-mă cu salba
De pe sânii-ți, aș vorbi.
Și ți-aș spune, a mea iubită,
Că de mult, eu te-am cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lângă cântul de izvoare,
Printre stâncele de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peșterii răcoare,
Într-a nopților mister.
Te vedeam cu a mea minte;
Și acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc aminte
Cum că-n vremi de mai nainte
Te-am văzut și te-am iubit
Să-ți spun unde... Într-o seară
Am visat un vis frumos...
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint și strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schițele de scară
Îngeri stau treptat.... treptat,
Cu chip blând și luminat
Și pe lire sunătoare,
Cântau dulce și curat.
La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebăda pustiei,
Blând ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetând;
Și-a luat aripa-i de aur
Și trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul... luncile-i de laur
De-un blând: Ave Maria.
Acel înger!... Fața pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut - o stea regală,
O lumină triumfală
Și de-atunci îl iubesc, vai!...
L-am cătat în astă lume
Pân' ce viața-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu...
Ș-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost t. u.
Când ai lăsat cerul, dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai știut că viața-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai știut cine te-așteaptă
Și-ai venit să răsplătești
Lungi durerile-mi lumești,
Cu zâmbirea-i înțeleaptă
Și cu ochii tăi cerești.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre negru
În ochii tăi...
În ochii tăi văd o lumină lină
Ce-n ochii mei, nu tinde să apară
Iar tu, cu pașii tăi porți o povară
Ce pentru pașii mei, aproape că-i străină.
Aripa-ți fără pene mă alină,
Roșesc la bunul plac, ori sunt de ceară
Mi-e iarna cald, îngheț în plină vară
Și în cer mă poartă mintea ta, senină.
Iubesc să te privesc, știind cât mă iubești
Știu că vom trece de mână, prin furtună
Că vom găsi iubirea aceea din povești
Și lumea dragul meu, va deveni mai bună.
Mă iei apoi în brațe, cuvinte dulci șoptești
Îmi place glasul tău, vorbind așa, duios
Mă las cuprinsă de tot ce-mi dăruiești
Și trupul meu vibrează tăcut, și armonios.
poezie de Elena Bulancea (29 martie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre gheață, poezii despre devenire, poezii despre cuvinte sau poezii despre cadouri
În ochii tăi...
În ochii tăi văd o lumină lină
Ce-n ochii mei, nu tinde să apară
Iar tu, cu pașii tăi porți o povară
Ce pentru pașii mei, aproape că-i străină.
Aripa-ți fără pene mă alină,
Roșesc la bunul plac, ori sunt de ceară
Mi-e iarna cald, îngheț în plină vară
Și în cer mă poartă mintea ta, senină.
Iubesc să te privesc, știind cât mă iubești
Știu că vom trece de mână, prin furtună
Că vom găsi iubirea aceea din povești
Și lumea dragul meu, va deveni mai bună.
Mă iei apoi în brațe, cuvinte dulci șoptești
Îmi place glasul tău, vorbind așa, duios
Mă las cuprinsă de tot ce-mi dăruiești
Și trupul meu vibrează tăcut, și armonios.
Elena Bulance
Elena Bulancea în Personală (2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre tăcere, citate despre ochi, citate despre lumină, citate despre iarnă, citate despre gheață, citate despre devenire, citate despre cuvinte sau citate despre cadouri
Cântecul Mirelui și al Miresei
Cântecul Miresei
Iubitul meu, când vei veni,
Cuvinte calde-mi vei șopti;
Pline de dor, cu mângâieri,
Ce-ntrec orice așteptări.
Ca o mireasă-ndrăgostită,
Te-aștept curată și gătită;
Podoabe sfinte prinse-n păr,
Cu bune fapte, miros de măr.
Și credincioasă să găsești
A Ta fecioară ce-o iubești,
Cu rochia alb-strălucitoare,
Și gata pentru sărbătoare.
Și voi simți a Ta iubire
Și brațul Tău ca ocrotire.
Dragostea vom împărtăși
Și peste stele vom păși.
Cântecul Mirelui
Iubita Mea, Eu vin acuma,
Vin ca să Îți așez cununa
Pe părul tău frumos, curat,
Bălai, ușor cârlionțat...
Cuprinsă Mi-e inima toată
De dorul tău, frumoasă fată!
Cuminte, sfântă, cu ochi galeși,
Cu pas ușor... atentă mergi...
Să Te cuprind, abia aștept
Și să Te strâng la al Meu piept
Să simți divină împlinire
Și revărsare de iubire.
Ți-am dăruit dragostea Mea,
Pe veci să fie doar a ta.
Cât te iubesc! Aleasa Mea!
Împărăția Mea, e-a ta!
poezie de Lidia Gheorghe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre curățenie sau poezii despre virginitate
Care-i amorul meu în astă lume
Care-i amorul meu în astă lume:
Este-al bravurei coiful de aramă,
Sau al mărirei aspru rece nume?
Sau este claustrul cernit, ce cheamă
Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite,
Cu cIopotu-i vestind a morții dramă?
Sau este chipul blând unei iubite,
Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă,
Să-mi facă zile albe, ore-aurite?
O văd adesea steauă radioasă
'N-oglinda sufletului meu - o zeie
Ș-a ei privire-asupra mea se lasă:
De înger suflet, chipul de femeie;
În visul vieții ei ea sfânt surâde
Și mă-namor de-oricare-a ei idee,
Când lumea-amar de visu-acesta râde:
Nu e femeia ce crezi tu, nebune,
Și chipul care inima-ți l-închide
Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune
Unde e îngerul cu-aripi senine,
A sufletului meu scumpă minune?
Na n-a fost niciodată... doar în tine
De-a fost vreodată ea, de mult e moartă,
Astfel, de chip o dată-n lume vine.
Dar de nu e, mângâie-ți a ta soartă
Crede: că ea dodată cu-a ta fire
Trecut-a-n lume-a ceriurilar poartă,
Dar înainte de-a-i-ntâlni privirea,
Ea a murit și-a ei ființă bună
E colo în lume, umbră în gândire!
De-aceea-n înstelate nopți cu lună,
Pasu-ți îndreaptă, cată cimitirul
Și un mormânt ți-alege, ți-ncunună,
Încoardă-ți lira scumpă, iară mirul
Al vorbelor iubirei tu îl varsă
Pe-acel mormânt ce-1 înverzește pirul
Și zi: Dormi dusă, inima mea arsă.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre femei
Un gând (Pentru cea care mi-a furat inima)
Toate zilele cu soare
eu în dar ți le trimit
Iau a viselor petale
unde m-am îndrăgostit.
blândă e a sa lumină
e un zâmbet pe-al tău chip
și ca ziua cea senină
caut visul să înfirip
Graiul tău este mireasmă
aur dulce de izvor
bate vântul și-l aduce
rimă caldă l-al meu dor
inima-mi încet tresare
e cuprinsă de iubire
lângă tine ar vrea să simtă
a ta dulce fericire
acrostih de Grigore Ovidiu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre inimă
Copiii
Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au înghețat pe undeva pe drum?
Sunt singură și în viața mea se simte un veșnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubește
Atât de cald îmi șoptește la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viața aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vulcani sau poezii despre urechi
Când crivățul cu iarna...
Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...
Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.
Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.
Orlogiul să sune un greier amorțit
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.
Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele
Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;
Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele
Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;
În urmă tace chiar și a mamei rugăciune
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.
Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin își moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Și glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează
Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.
II
Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag
În visele din somnu-mi s-adun și se îmbină,
Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.
Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,
În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană
S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.
Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură și ning
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng
Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,
Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.
Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunțile de stânci,
Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci
Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.
Ea vine și pe sânu-mi când dulce ea se lasă
În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,
Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,
Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.
Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.
În vis mă arde soare și cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde și bălaie
Reflectă-n ele țărmii se-ntunecă, se șterg...
În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg
Pe-a malurilor arbori și frunza este mută
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci sau poezii despre sărut
Aniversare
S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.
Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.
Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.
Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.
Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.
Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.
De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.
poezie de Dan Coblis din Nuanțe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr
Multicolor
Îmi place mirosul de hârtie proaspătă și sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini și sentimente -
Așa mă poți găsi uneori în diminețile leneșe cu soare și flori.
Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpșuni și margini transparente
Îmi aduce aminte.
Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă așezate.
Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii și las soarele să îmi încălzească fața
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.
Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Și iar douăzeci
Și iar treizeci.
Clipesc
Și am cinci.
Sunt iar copil și îmi plac cărțile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Și urăsc păpușile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).
Clipesc
Și am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce și zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei și jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Și rozul de care am fugit eu toată viața mea
Inutil.
Îmi plac diminețile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorțișoară
Sau cereale cu lapte.
Îmi plac zilele mele lungi și colorate,
Așa cum sunt ele acum.
poezie de Dana Mușat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre lactate, poezii despre dulciuri, poezii despre culori sau poezii despre zahăr
Gândul inimii
Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.
Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.
Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre muzică
În rochie albă de mireasă
În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Ești a inimii mele aleasă,
Ești o floare de nu-mă-uita.
Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzește sufletul meu prea-păcătos.
Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Și sub steaua fericirii
Toată viața cu dragoste să trăim.
Dar m-am trezit din a mea visare
Și întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.
Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce și ușor
Și eu, parcă să nu audă nimeni,
Ți-am șoptit, iubito: te ador.
poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre rochii