Printre stânci de piatră seacă

Printre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja... cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb a ameţit.

Fuge, trece, fuge, zboară
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă schinteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.

Este Daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n crâng,
Pe când stelele se sting
Pe când frunzele-abia sună,
Pe când apele-abia plâng.

Vezi cum luna îngheţată,
Printr-al nourilor hău,
Trece ca şi visul greu
­Sună-n noaptea descântată
Cântul trist din ceasul rău.

Şi bătrâna moarte toarce
Gândul ei în nefinit:
Zilele din vine-ţi stoarce
Şi când capu-ţi se întoarce,
Bagi de seamă c-ai trăit.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veşted, amorţit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi aminteşte de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul cel dintâi

Îmi place cum te bucuri,
Îmi place cum dansezi,
Îmi placi în orice clipă
Din zi sau când visezi.

Eşti cântec, bucurie,
Eşti dorul meu prezent
În timpul care trece,
În lipsa ta, prea lent.

Eşti îngerul iubirii
Din visul cel dintâi
Când noaptea mă cuprinde
Şi numai tu rămâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-şi cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n braţe strânsă,
Printre vise şi-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Şi parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colţ de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna şi ne ploua
Cu argint din aşteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i? (din drama Steaua mărei)

Norul ţipă, marea latră,
Plioscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur,

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală,
Stele-albastre strălucind.

Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?

Cine-i palida minune
Ce priveşte parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.

Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept,
Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzând lungi genele-ţi plânse
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi,
Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le paşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pervers

Auzi cum vin anii?
Timpul trece
pe lângă mine...
pe lângă tine.
Oare când au venit?
Auzi cum se duc anii?
Timpul fuge
De mine...
de tine.
Oare de ce fuge?
Vezi distanţa?
Vezi rezultatul fugii
şi venirii
anilor
pe lângă mine,
pe lângă tine,
de mine,
de tine,
Ce timp pervers!

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

În noaptea, când luna e plină
Pânză de păianjen Ţes în lumină,
Cu fiecare tăcere
De gând,
Cu fiecare lacrimă
Curgând.
Când liniştea e deplină
Ţes fuioare
Din aripi de lună.
Suflet-mi suspină
Când gândul fuge,
Se aşează
Pe raze de lună.

poezie de Netty Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am rătăcit gândul

printre frunze muşcate de ger
s-a încâlcit cu stelele
lângă o puşcă care fumegă
nu mi-e mintea la ea când beau
lacrimi colorate cu rimel
din căuşul palmelor catifelate

gândul rătăcit într-o ploaie
de vară cu miros de salcâm
mă duce-n ispită când zorii
se linguşesc la fereastră

gândul rătăceşte prin depărtări
somnul vine şi trece la o mângâiere
visul ei recunosc că mă seduce

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Scherzo

De ce, când o furtună,
S-bate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt?

De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină...
Plâng?

De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă...
Cânt?

De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng...
În de mătase poale
Plâng?

De ce? Că ştiu: părere
E tot pân' la mormânt!
Plăcere plâng... Durere...
Cânt.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală
Şi-ţi cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri, tainele se coc.
Se-ntind pe lume drumuri de miresme,
nu pentru paşi, ci poate pentru sfinţi.
E ceasul când răsar catapetesme
la capătul potecilor fierbinţi.
Hai! Rupe-ţi lanţul! Calcă-n lut parâmii
Şi inima, să mergem amândoi...
E ceasul când foşnesc în cer salcâmii
Şi când miroase luna a trifoi.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga minţii

Fuge.
Fuge iepurele cu foaia de frică în gură.
Fuge.
Fuge vânătorul cu puşca de scris în gură.
Fuge.
Fuge iarba cu pământul în verdele gurii.
Fuge.
Fuge umbra mea căutându-mă
de-ale gurii.
Fuge.
Fuge.
Fuge.
Ultimul dinte din nor...
Ultimul pom din grădină...
Ultimul
nuntaş din grajdul în care mă-nsor
cu moartea senină.
Ultimul vis,
ultimul grai
fuge...
fuge ultimul paradis
din ultimul Rai
Ultimul
fuge
iepurele
cu o gură de frică
şi strânge din
minţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de iarnă

Printre ceţuri mohorâte
Trece luna singurea
Şi lumini posomorâte
Se aştern pe alba nea.

Ninge-ncet de-a lungul văii,
Troica lunecă uşor,
Sună-n noapte zurgălăii
Monoton, obositor.

Ceva drag răsună-n cântul
Îngânat de vizitiu:
Ba un zvon de veselie,
Ba un dor de ceas târziu...

Nicăieri lumini aprinse...
Nici bordeie... Drumu-i greu...
Numai zeci de verste ninse
Întâlneşti mereu, mereu.

Plictiseală... Mâine, Nina,
Când voi fi cu draga-mi iar,
Voi privi-ndelung lumina
Din căminul plin cu jar.

Acul ceasului întruna
Lungul crug şi-a săvârşi,
Şi, pe toţi îndepărtându-i,
Noaptea nu ne-a despărţi.

Nina, drumul plictiseşte,
Vizitiu-i somnoros,
Clopoţelul zângăneşte,
Cornul lunii e ceţos.

poezie celebră de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul nu sună

uite că mor, spune cu liniştire
cel care moare
într-adevăr antrenat pentru faptele de pe urmă
din viaţa fără de moarte de
apoi intră cu pasul vioi (?!) în turma de palizi
şi trece de noi - cum ne-ar şterge
din listă o gumă frenetică -
ceasul
nu-i sună făr-o ultimă urmă
de ironie spectrală, ermetică -
ceasul
de mână dreaptă de aur mai alb
decât pieliţa timpului
văzut ca un fruct leşinat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce ea trece

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Văd imaginile ei drăguţe în vreme
Ce trece... trece... trece pe-aproape...

Întristarea şi-a aruncat vălul peste mine:
Mai puţin o creatură în acestă lume
Şi un înger mai mult în ceruri.

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Cred că-i văd imaginea,
Care acum nu mai trece... nu mai trece pe-aproape...

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!