La o artistă
Ca a nopții poezie,
Cu-ntunerecul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar.
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Își sting sufletele lor,
Astfeli notele murinde,
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ți tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.
Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitoriu
Când o mână înghețată
Rumpe coardele-n fior,
Astfeli mâna-ți tremurândă
Bate-un cântec mort și viu.
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce etemă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Ești ființa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetișor,
Cu o rază de lumină.
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre zbor
- poezii despre poezie
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
Citate similare
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Și de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre, ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână a ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre mândrie
- poezii despre munți
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre stele
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Asta vreu, dragul meu
Iubești scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună grațioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?
Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetișor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?
Ah! Când aurul suspină
În punguța plină, plină,
C-o cântare metalină!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubești poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?
Ah! Când aurul dulce sună
În punguța mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubești patria-ți măreață
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei față
Se deseamnă-un viitor?
Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?
Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!
Asta vreu,
Dragul meu!
poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre aur, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre trandafiri, poezii despre timp sau poezii despre tezaur
Mâna ta
Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile!
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,.
Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile,
Și fire nevăzute mă-nlănțuie de ea.
Când simt că tremur, mâna-ți nădejdea îmi trezește,
Și soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospește,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.
Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se așează pe fruntea-mi, ca un scut.
Și fruntea-mi ce spre mâna-ți, pioasă, se înclină,
Roșeste, ca în ziua întâiului sărut.
Atunci, trecuta vană splendoare parcă-nvie;
Aș vrea să-mpart cu tine și drumul cel mai greu,
Spre orice țel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu!
poezie clasică de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre durere sau poezii despre degete
Ești întrupată din plăceri nebune
Ești întrupată din plăceri nebune,
Din nefirești atingeri... și din flori,
Din tot ce e frumos și nu se spune,
Din taine, din peceți și din comori.
Ești hărăzită... viselor de noapte,
Ce ard în mine patimi și dorinți,
Topindu-te în răsuflări și șoapte,
În brațe mătăsoase... și fierbinți.
Ești plămădită din sfințite taine,
Din sentimente, lacrimi și cuvânt,
Din sâmbure de dor și clipe faine
Din pasiuni, speranțe și avânt.
Ești zămislirea gândurilor toate,
Chemarea inocentelor iubiri
Timpul lăsat a ne seduce... poate
Sau veșnicia pusă-n amintiri.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seducție, poezii despre plăcere, poezii despre iubire, poezii despre inocență, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Gând
Ești frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Ești ploaie albă de cireși în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Ești frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Ești iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrățișează moale trupul meu.
Și când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârșit?
poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre sfârșit, poezii despre păr, poezii despre ploaie, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre jertfă
Vezi tu vulturul...
Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică și zboară către nori?
Așa sufletu-mi vesel în fața ta slăvită
Se-nalță către ceruri, plutind în dulci fiori.
Vezi printr-a nopții stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Așa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingașă simțire așa ochii-mi lucesc!
Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Și prin văzduh plutește cu-a florilor miros?
Așa răsună-n mine melodioase șoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Și stelelor lumină, și nopților suspin,
Iar ție ți-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Și mie mi-a dat suflet ca ție să-l închin!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi sau poezii despre lumină
Răspunsuri
Sunt trist acum și-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Și prin frunzișul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.
În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi și-n dulci fiori
Mai dulce-mi ești de-atâtea ori.
O, rămâi în umbra nopții
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorții
Lacul lin, bolta senină.
Ești fragedă și-atât de pură
Plutești zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veșnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.
poezie de Gheorghe Burdușel
Adăugat de Gheorghe Burdușel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre păduri sau poezii despre nuntă
Din lira spartă...
Din lira spartă a mea cântare
Zboar-amorțită, un glas de vânt,
Să se oprească tânguitoare
Pe un mormânt!
Oare femeia pe care mie
Dumnezeu sântul o-a destinat
In patu-acela de cununie
S-a-nfășurat?
O caut, gându-mi și-o-nchipuiește,
Dar n-am văzut-o de când eu sunt...
Oare amorul ce îmi zâmbește
E in mormânt?
poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, citate de Mihai Eminescu despre zâmbet, citate de Mihai Eminescu despre vânt, poezii despre religie, citate de Mihai Eminescu despre religie, citate de Mihai Eminescu despre nuntă, poezii despre femei, citate de Mihai Eminescu despre femei, poezii despre Dumnezeu sau citate de Mihai Eminescu despre Dumnezeu
Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu.
catren de Mihai Eminescu
Adăugat de Nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Mihai Eminescu despre lumină, poezii despre inimă sau citate de Mihai Eminescu despre inimă
Cucerirea femeii
Când tânăr ești și plin de dor,
O cucerești așa ușor,
Cu un surâs ce-o pui pe jar,
Cu-o floare ce i-o dai în dar;
Cu o privire drept în ochi,
C-un "Să nu-ți fie de deochi!",
Cu o atingere de mână,
C-un "Te iubesc, frumoasă zână!";
Cu vorbe dulci, ce sună brici,
Cu-un cântecel ce i-l dedici,
Cu-o serenadă sub balcon,
C-un dulce vin de Sauvignon...
Când sănătos și tânăr ești,
Așa ușor o cucerești,
Cu o plimbare împreună
Sub un magnific clar de lună,
Sau cu-o plimbare într-un parc,
Cu al sprâncenei tale arc,
Cu ochii tăi ce strălucesc,
Când pe ea dulce o privesc,
Cu-o vizită la un muzeu,
Cu un concert la Ateneu.
C-un vals superb de Anul Nou,
Sau c-un de neuitat tangou,
C-un dans grozav la discotecă,
Cu-o carte din bibliotecă,
Sau cu un picnic doar în doi,
În poienița din zăvoi,
Cu-o masă la un separeu,
Când o inviți la un dineu,
Cu cățărări pe munți înalți,
De simți, pe vârfuri, cum tresalți...
Când tânăr ești și ai și bani,
O cucerești cu flori, fazani ‒
Serviți la un revelion,
Stropiți din plin cu vin Burbon ‒,
Cu un parfum de ziua ei ‒
Chanel, Dior ‒, niște cercei
Din aur și cu diamante,
Demni de regine ravisante,
Cu un Merțan nemaivăzut,
Luxos, rapid, neîntrecut,
Cu croaziere pe ocean,
Pe mări și fluvii, trei pe an...
Când ești și tânăr, și poet,
O cucerești cu un sonet,
Sau c-un poem ce i-ai făcut,
Ori pur și simplu c-un sărut.
poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (10 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre dans, poezii despre Revelion, poezii despre înălțime, poezii despre viteză, poezii despre vals sau poezii despre tinerețe
Dor de Eminescu
Te-am căutat ieri bădie
Acasă la Ipotești...
Mirosea a iasomie
Și a mere dulci domnești.
Și pre nume te-am strigat
Așa cum era firescu'
Codrul a reverberat
Eminescu! Eminescu!
Mai departe, mai departe,
Lângă lacul argintiu
Un scatiu îți ținea parte:
Eminescu este viu!
Și-au răspuns apoi și teii
Ei, custozii tăi de suflet
Într-un cor cu porumbeii:
-Domnu-i prin stele în îmblet!
Mulțumit de constatarea
Că ești mult iubit, bădie!
Am încheiat preumblarea...
Degustând o razachie!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre tei, poezii despre porumbei, poezii despre mulțumire sau poezii despre mere
La Heliade
De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpânde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrân;
Eu n-aș alege lira vibrândă de iubire,
Ci ccea care falnic îmi cântă de mărire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu sân.
Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncungiurată, blondine, undoind,
Plăcută-i a ghirlandă - sublimă însă este
Cununa cea de laur, ce sântă se-mpletește
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.
Ca visul e cântarea ce-o-ntoană Eol dulce,
Când silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sânul alb de flori;
Sublim însă e cântul când țipă și ia-n goană
Talazurile negre ce turbă, se răstoamă,
Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitoriu.
Astfeli îți e cântarea, bătrâne Heliade.
Cum curge profeția unei Ieremiade,
Cum se răzbun-un vifor zburând din nor în nor.
Ruga-m-aș la Erato să cânt ca Tine, barde,
De nu în viața-mi toată, dar cântecu-mi de moarte
Să fie ca "Blăstemu"- Ți... să-l cânt, apoi să mor.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre bătrânețe, poezii despre alb sau poezii despre viscol
De ziua mea v-aș îmbrăca în dor - Te-aș îmbrăca în flori
Și dacă macii mă-nconjoară
Pătruns adânc în lan aprins,
Din ei am să îți fac spre seară
O ie sau un brâu de-ncins,
Din sânziene-ți fac cunună
Și rochia din albul crin,
Iar trandafirul vreau să-ți spună
Cât te iubesc și cât suspin,
Și-mbujorați de iarba crudă
Atinși de-al dragostei fior,
Doar busuiocul să ne-audă
Dulci jurăminte de amor,
Ne-or îmbăta florile toate
Și-om adormi pe brațul lor,
Iar vise dulci înmiresmate
Vor înflori apoi ușor,
Din toate florile din lume
Ți-aș face straie în culori
Tu să fii foarea cu-al meu nume
Cea mai frumoasă dintre flori
Din toate florile din lume
Voi împleti apoi covor,
Sobor de flori să ne cunune
Și să te-mbrac numai în dor.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre seară sau poezii despre rochii
Ondina (Fantezie)
L-al orelor zilei șirag râzător
Se-nșir cele negre și mute
Ce poartă în suflet mistere de-amor
Pălite, sublime, tăcute.
Și noaptea din nori
Pe-aripi de fiori
Atinge ușoară, cu gândul,
Pământul.
Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc,
Din ceață pustie și rece
Un june pe vânturi, cu capul în joc,
Cu clipa gândirei se-ntrece
Și calu-i turbat
Zbura necurmat
Mânat ca de-a spaimelor zână
Bătrână
Pe aripi de munte și stânci de asfalt
Castelul se nalță, se-ncruntă
Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt
De nauri și ani se-ncăruntă,
Dar astăzi e viu
Și-n ton auriu
Răsună din umbra cea mar
Cântare.
În mii de lumine ferestrele ard,
Prin cari se văd trecătoare
Prin tactul cântărei sublime de bard
Cum danță la umbre ușoare,
Cum danță ușor
Dulci vise de-amor.
Palatul părea în magie
Aurie.
Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci,
Urmat de săgeat-arzătoare,
E calul ce sare prăpastii adânci
În zboru-i putemic și mare,
Cu nara arzând,
Cu coama pe vânt,
O dată-ncă pinten l-împunge
Și-ajunge.
Iar junele sare ușor de pe el
Sub mantă-i purtând mandolină,
Cu inima plină de-amoru-i fidel,
Cu mintea de visure plină,
De grile de fier
Al meu cavaler
S-avântă cătând pe fereastă
Și-adastă:
Ca gânduri palide din ore dalbe
Zboară danțândele ființe albe,
Par aromatele suflete line
Duse de zeifirii de grin grădine,
În coruri nimfele cântă la hore
Și gem în lirele blânde, sonore,
Ascunse gândure de dor de ducă
Triste și palide ca o nălucă,
Apoi în citere ele-ncordară
Și plin și limpede încet cântară
Glas a trecutului, ce însenină
Mintea cea turbure de gânduri plină:
Pe râul dorului, mânat de vânture,
Veni odat'
Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture,
Lin-împărat.
Venit-a regele să calce văile
Cătând o sor',
Eroi se-ninimă și plâng femeile
De-a lui amor.
El fură munților ecauri tinere,
Cântul la dor,
Răpește buzelor naivei Vinere
Vorba d-amor.
Pe munți în negură, pe stânci de cremene,
El a cătat
O albă vergină, să-i fie gemene
Și te-a aflat.
Tu ești cântărilor sororă gemene,
Sufletul lor,
Regele inimei trebuie să-ți semene
Ca vis cu dor.
In tine vede-se că e în ceriure
Un Dumnezeu,
Purtând simetria și-a ei misterure
În gândul său.
Mână dar coardele unele-ntr-altele,
Mână-le lin.
Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele
Regele Lin.
Cântă cu doliul, ce-1 varsă belele
Când plâng de-amor,
Să creadă lumile, să creadă stelele
Că-i tactul lor.
Cum zboară îngerii din stele-n stele,
Barzii zbor, flutură printr-a lor bele;
Din lungul horelor amestecate
Barzii ridic-a lor glasuri bărbate.
Arpele-n cântece par că se sfarmă
Când gem cu sufletul, când zic de-alarmă.
Muzica sferelor: Seraphi adoară
Inima lumilor ce-o încongioară,
Dictând în cântece de fericire
Stelelor tactul lor să le inspire.
Cum din colorile ce se îmbină
Naște a soarelui albă lumină,
Astfel prin vocile răsunătoare
Curge-astă mistică, dulce cântare:
Ondină,
Cu ochi de dulce lumină,
Cu bucle ce-nvăluie-n aur
Tezaur!
Idce,
Pierdută-ntr-o palidă fce
Din planul Genezei, ce-aleargă
Ne-ntreagă!
Să-nvii vii
Și stânca de care râd timpii
Și tot ce mai e-n nesimțire
În fire?
Vin' dară,
Căci ochiu-ți e viață și pară,
Și sufletu-ți, blândă magie
Ce-nvie.
Să cânte
Ce secoli tăcu înainte,
Și-a munților creștete nalte
Să salte.
Și din amestecul de vise dalbe,
Dentre dănțândele ființe albe,
Iese, cum cântecul dintre suspine,
Regina albelor nopții regine.
Păru-i ca aurul fața-ncadrează,
Cunună-n undele-i se furișează.
Pe-o liră gingașă și argintie
Mânuța-i coardele le-ncurcă vie
Și cum din zilele poetici, june,
A idealului iese minune,
Astfel prin notele lirei de-amor
Glasul ei tremură, dulce ușor:
Liră spartă-n stânca lume,
Suflet stins, muiat în nor.
Plâns amar luat de glume,
Adevărul vrăjitor:
E ființa-mi tremurândă
Care trece-n infinit,
Ca un fulger fără țintă,
Ca un cap fără zenit.
Și din chinuri ce mă-neacă,
Eu sorb mirul cel curat
Cum o lebădă se pleacă,
Bând din lacul înghețat.
Și cu moartea cea adâncă
Am schimbat al vieței gând.
Am fost vultur pe o stâncă,
Sunt o cruce pe-un mormânt.
Care-i scopul vieței mele,
Întreb sufletu-mpietrit?
Ochiu-i stins, buzele mele
De dureri a-nvinețit
Crucea-mi pare gânditoare,
Parca arde-a vieții-mi tort
Și prin neguri, mormântare
Privesc, fața mea de mort
Dar atunci când albe zâne
S-or privi-n sufletul meu,
A! gândiți, gândiți la mine
Că am fost în lume eu.
Un murmur fceric dezmiardă doios
A salei tăcere senină,
Prin bolta ferestrei, arcată pompos,
S-aude vibrând mandolină,
Ș-un eco ușor,
Setos de amor,
Se-neacă-ntr-a mandolei strune
Nebune.
Și toată viața lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Îl pierde în coardele sale.
Vărsându-1 cu dor,
Plângând râzător,
Ei cântă cu buze de miere
Durere:
"De ce nu-s o floare uscată de vânt
Și pală ca fruntea pe moarte.
Ce mila o pierde prin cruci de mormânt
Cu miros strivit, fără soarte,
C-atunci m-ai lua,
La mine-ai căta
Gândindă, cum e trecătoare
O floare.
Dar eu nu-s, copilă, decât un amor
Ce arde-n o inimă jună,
Un glas de pe buze aprinse de dor,
O mimte pustie, nebună
Și dulce descânt
Pe coarde de-argint,
Când palida mea nebunie
Învie.
Dar am o câmpie ce undoie-n flori,
Câmpia speranțelor mele.
Acolo te-asteaptă râzândele zori,
Pletindu-ți coroană de stele.
S-aduci prin amor
De viață fior,
În câmpul speranțelar vină,
Ondină!"
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre monarhie
Luna iese dintre codri
Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăvește umbre negre
Pe lințolii de zăpadă.
Și mereu ea le lungește
Și suind în cer le mută,
Parcă fața-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.
Ce gândește? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâșii de gaz albastru,
Ca și aburi cu lumină.
Lin pin iarbă scotocește
Apa-n prund și-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?
Și-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă și pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.
Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfășoară.
Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Și icoana și suspinul.
Înfășat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud șoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre rouă sau poezii despre nori
Dor de dor
Când de dor se lasă noaptea
Și cânt melodii de dor,
Este pentru că de-al tău dor
Mi-am făcut altar să mor.
Când de dor îmi trece dorul
Și se așterne iarăși dor,
Nu mi-e dor decât de tine
Și-am ajuns să te ador!
poezie de Anița Vulcan Grigoriu
Adăugat de Anița Vulcan Grigoriu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre declarații de dragoste
La mormântul lui Aron Pumnul
Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge- antică fruntea ta;
Acuma din pleiada-ți auroasă și senină
Se stinse un luceafăr; se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica vibrândă a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire și locul tău natal;
Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simț, național!
Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,
Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioase,
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!...
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre genialitate, poezii despre țări, poezii despre voce sau poezii despre plâns
Visul unei flori
Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.
Și visează vis de aur,
Văi de umbre și miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre privighetori
Mortua est
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.
Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trrece
Privese apoi lutul rămas... alb și rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ți rămas încă viu
Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu fața cea pală,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?
Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc și cu poduri de-argint,
Cu țărmuri de smirnă; cu flori cari cânt;
Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viața-i o baltă: de vise rebele;
O, moartea-i un secul cu sori înflorit,
Când viața-i un basmu pustiu și urât.
Dar poate... o! capu-mi pustiu cu fortune,
Gândirile-mi rele sugrum cele bune...
Când sorii se sting și când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică.
Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-și cerne
Ca prăzi trecătoare a morții eterne...
Ș-atunci de-a fi astfeli... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ți dulce în veci este mut...
Atunci acest înger n-a fost decât lut.
Și totuși; țărână frumoasă și moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din caos lumesc.
Ș-apoi... cine știe de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar știe oricine
Că ceea ce nu e; nu simte dureri,
Și multe dureri-s, puține plăceri.
A fi? Nebunie și tristă și goală;
Urechea ta minte și ochiul te-nșală;
Ce-un secol ne zice ceilalți o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.
Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise,
Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?
La ce?... Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta; înger, de ce fu să fie?
Au a scos în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfeli să mori?
De e sens într-asta, e-ntors și ateu,
Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre negru sau poezii despre nebunie
Miezul nopții
Aud miezul nopții, ultima bătaie
se oprește-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.
Dar dispare norul, cerul își întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreață pe un vârf de pin.
Și mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miezul nopții