Tu eşti o parte vie a celei ce aleargă

tu eşti o parte vie a celei ce aleargă
preafumegând musonul
în sfertul median
precum cadenţa mării ce a-nvăţat să meargă
săpând în rodnicia acestui ultim an

perfecte ca triunghiul maternelor eşecuri
vor umple
vara mată
mici frunze de bazalt
tu
ispiteşte-mi ochii cu lacrimi în edecuri
când dezvelit de sete ţi-e pântecul înalt

atâtea adevăruri
spre amăgire scapă
ca nişte stoluri moarte de palme
scufundate
în ciutura ce muşcă obositoarea apă
ducând ţărâna arsă prin jgheaburi întristate

alinturi
aşezate pe jilţuri din mătase
îţi fac tremurătoare croieli de roze verzi
până la temelia unei prelungi crevase
te văd pe pantă lină pe care o urmezi

vremelnicia-ţi poate desfăşura sfârşitul
cu darnice libaţii pe care să le sorb
şi să despartă-n mine
urcând cruciş zenitul
văpaia care arde denecuprinsul orb

tu eşti o parte veche
în noua strălucire
şi câte alte taine au mai venit şi vin
tristeţea ce desface trecutul de privire
îmi este amintirea tăioasă ca un spin

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea teilor

să-mi dai
iubito
flori din teiul
de sub sprânceana ta...

cu tine
am să rămân şi mâine noapte
iar cu polenul din stamine
îţi fac o aripă

plâng porii
pe coapsa ca o pantă lină
când o cobor

văd norii
în jocul nostru
ce-o să vină
şi-un strop din dulcea-ţi sevă
sfios
şi singur
se strecoară
pe ţărmul rotunjit de buze

de sus
sub gene
prin ecluze
se scurge noua primăvară

sunt fericit
e doar un capăt
cu pulberii aurii din teiul
de sub sprânceana ta

simt zorii
cum mă ucid
când flori mai galbene
ca părul tău
închid
în drumul lor
la început
cocorii

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...

Eşti tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
eşti tot ce am, la Tine Doamne
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;
şi cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit...
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti în mijlocul unui război. O bătălie între limitele mulţimii care îţi cere să renunţi la visele tale, pe de o parte, şi puterea adevărată a viziunii tale de a crea şi de a realiza lucruri extraordinare, pe de altă parte. Este o bătălie între cei care îţi vor spune ce nu poţi să faci şi acea parte din tine care ştie şi a ştiut dintotdeauna că eşti şi că poţi mai mult decât ce se vede în mediul tău înconjurător, mai mult decât obiectele şi lucrurile neînsufleţite care ne posedă. Adu-ţi aminte în fiecare zi că un vis, sprijinit de voinţa neobosită de a-l realiza, este într-adevăr o realitate ce poate sosi din clipă în clipă.

citat din Anthony Robbins
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urme

Merg să identific corpul care creşte în corpul meu,
în drumul spre elucidarea misterelor
nu fac nicio oprire, doar mici pauze de respiraţie.

Am o oră în care nimic nu mi se împotriveşte,
un joc de lumini inegale,
un vânt violent,
dramaturgia lucioaselor funii
care să-mi smulgă gâtul din trunchi.

Vin după tine pe drumul acela arhicunoscut,
de-o parte, de alta,
capuri tăiate,
aşezate frumos pe leaţuri de gard,

dau la o parte cu mâinile ceaţa groasă.
Pas cu pas,
pas cu pas mă apropii,
privesc în tine până ochiul mi se transformă în far.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tars

îmi stăruie în sânge o antică cetate
cu ziduri mari de ambră sub vântul taciturn
şi-n fiecare vară petale de mătase
din trupul tău
iubito
ademenesc în turn

nu ştiu cât drum mai este
când voi pleca spre tine
aceeaşi legănare mi-a zăvorât povara
aud pe stradă valuri
ce le sfărâmă ceaţa
şi vastele ecouri care anunţă seara

dolmene cresc
de mâine
o nouă strălucire îmi luminează calea
o veche-nsingurare
prin labirinturi
unde
azi mă striveşte bolta
cu roţile desprinse
de sus
din carul mare

şi de atunci încoace
mai arde o minune
iar vatra-n care stele uitate sunt la ars
e gura ta
e cerul
e gura mea vecină
eu voi veni
ultima oară
primeşte-mă
bătrâne tars

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul de stepa

Atâtea ceruri amânate,
Sub care lupii mei flămânzi,
Zăreau în joc de frunze moarte,
Inelul umbrelor prelungi...

Atâtea drumuri netrăite,
Pe care n-ai cum să le-ajungi...
Îmi strigă carnea în jur lupii,
Toţi vor veni - tu ai să fugi!

Atâtea oase-mprăştiate,
Prin stepe, fără lumânare!
Un singur lup flămând trăieşte,
În el, lumina cărnii moare.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astarte

când treci cu carnea lucitoare
prin încăperea sufletului meu
o sete lactee mă doare
tăioasă
profundă
mi-e greu...

totu-i statornic
poate sunt
blasfemice ulcioare zidite în pământ
credinţa însă
credinţa nu mai este
ascund la sân o tânără poveste
şi ruga ce te-ntreabă
ce răspunde
şi floarea-n care voi pătrunde
cum urcă cerul scara amăruie
cu amintiri din fluviul ce se suie
şi înfioară găsita rătăcire
de sânge crud
în cruda năruire
şi ispitirea care mă străbate
prin încăperea sufletului meu
fecioară din sidon
astarte

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă?!

Picuri reci şi grei îmi spală
Ochii-ntunecaţi şi trişti...
Adevăr e, ori mă-nşală
Însuşi gândul, că exişti?!

Pe cărări bătătorite,
O, ce imn biruitor
Trece... Unde eşti, iubite?!
Nu faci parte din decor?!

Tu eşti ramul ce se-apleacă?!
Ce îmi cade la picioare?!
Dulce rugă! Şi ce dacă?
Sufletul din nou mă doare...

Tu eşti frunza care plânge
Şi-n caleaşcă ancestrală
Se înalţă spre apusul
Unei alte lumi de ceară?!

Tu eşti vântul?! Şi ce dacă
Îmi şopteşti iubirea ta?!
Eşti hoinar al lumii tale...
Şi ce dacă vei pleca?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheişa

Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munţii Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Şi eul cel învins în dedublare.

Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Şi-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.

Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Şi-o secetă ce îmi făcea povara
Oţelului din mâini mai grea sub soare.

Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Şi drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?

Simt focul în picioarele trudite,
Iar buzele, uscate, mi se crapă.
Menţin, cu greu, privirile lipite
De o pădure-n care poate-i apă,

Iar paşi-mi obosiţi străbat distanţa
Încremenind în umbra salvatoare.
Las arma jos, punându-i siguranţa,
Şi mă aşez pe-o iarbă-mbietoare

Cu ochii spre o pată mai închisă
Ce se observă pe pământ, în vale.
Mă-ndrept spre zona umedă. E-o clisă
În care văd adâncituri ovale

Şi despicate,-n care este apă,
O apă limpede, şi-atât de bună!
Ca animalele ce se adapă,
O sorb, sperând ca setea să-mi răpună.

Mă simt privit şi-ntorc îndată capul
Spre dreapta unde, calmă, pe costişă,
O căprioară îşi opreşte trapul
Şi mă priveşte. Pare o gheişă

Ce îmi aruncă o privire caldă,
Priveşte, apoi, arma cu tristeţe,
În lacrimi, ochii par că i se scaldă,
Las arma şi-o admir. Ce frumuseţe!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea se găseşte în lucruri simple, o adiere de vânt când ţi-e cald, un pahar cu apă când ţi-e sete... aceste lucruri mici care au nişte repercursiuni mari...

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

De câte ori foşnesc sub bolţi rotunde
copacii verzi şi păsări plâng şi-adie
un dulce vânt sau murmură din unde
malu-nflorit pe care zac şi-a scrie

încerc când amintirile mă-mbie,
îmi văd iubita ce-n pământ se-ascunde
şi glasul i-l aud, căci încă vie
suspinelor de-a-pururi îmi răspunde.

"De ce te zbuciumi şi-ţi grăbeşti anume
sfârşitul (îmi şopteşte cu blândeţe)?
De ce verşi fluvii de durere, spune?

Să nu mă plângi; eternă tinereţe
trăiesc murind şi ochii stinşi pe lume
sorb fără saţ lumini şi frumuseţe."

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succesul nu este un rezultat al unei acţiuni individuale, ci al unui şir lung de eşecuri din care tu înveţi. Nu poţi să spui despre tine că eşti un om de succes, doar în momentul în care te uiţi în spatele unei vieţi întregi şi poţi să vezi ce laşi în urmă. Nu poţi să te intitulezi de succes foarte devreme în viaţă pentru că nu ştii ce-ţi rezervă viaţa în continuare. Succesul nu este un tun, ci îşi setează fundaţia pe multe succese mici şi eşecuri mici pe care le ai, acţiuni zilnice pe care le faci şi abilităţi pe care le deprinzi.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de câmpie

Pe câmpul cu iarba arsă
Zboară grauri stoluri, stoluri,
Desenând pe cer decoruri-
Ca o pictoriţă-n transă!

Apoi fac o buclă-ntoarsă,
Peste vie dând ocoluri,
Pe câmpul cu iarba arsă-
Zboară grauri stoluri, stoluri!

Toamna s-a întors acasă
Şi e toată numai doruri,
După vara cu pârjoluri
Simfonile-şi revarsă-
Pe câmpul cu iarba arsă!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi şi dincolo de moarte...

Mi-e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine
Mai are numai lacrimi de durere
Din primăvara viselor cu tine.

Pustiul mă pătrunde pân' la oase,
Iar fumul despărţirii se întinde,
Când trec prin mine vorbele tăioase
Ce ard deşi par flăcări muribunde.

De ce-ţi mai caut oare amintirea,
Când de atâta timp m-ai dat uitării?
Şi de ce oare încă-mi las iubirea
Să îţi păzească uşa nepăsării?

Unde mă uit te văd numai pe tine,
Iar vocea ta mă strigă la tot pasul,
Şi vai!... Dacă ai şti ce greu îmi vine,
Când zorii dimineţii-ţi fură glasul!

Precum pasărea Spin când piere,
Te voi iubi şi dincolo de moarte,
Deşi de azi, îmi iau 'La revedere'
De la un vis de care viaţa mă desparte.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!