Amar

Otravă amară a gândului tău -
Minciuna,
pătrunde în suflet,
plânge în mine
până ce moare
sufletul stins
de-atâta nins...
Dragostea ta
se pierde în zare...
uitare.

poezie de Dana Brad
Adăugat de Dana Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu zare

Nu-ţi pasă de mor mâine
Prinsă în voalul de taine
Cu suita-n gudur de javre
In mine viaţa-ncet moare

Şi nu vreau rece-ndurare
Toarnă-n cupele samsare
Otravă dulce-n continuare
Să o sorb până voi fi zare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada rătăcită

A nins pe frunza de alun,
Pe cea de măr, cea de cais,
A nins pe gândul meu cel bun,
Pe fericirea dintr-un vis.

A nins cu fulgi de bucurie
Pe-o poză din copilărie,
Cu puf de păpădie a nins
Pe dorul tău străin şi trist.

A nins o clipă rătăcită
Pe dragostea mea pribegită
Pe o iubire ce s-a stins
Cu fulgi de mătase a nins.

Rup din zăpadă o fâşie
Să învelesc o nebunie
Am s-o ascund după o coastă
După a sânului fereastră
Cu sufletul s-o încălzesc
Să mă ajute să iubesc.

Daniela Vîlceanu

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă şi moarte

Viaţa nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
şi o poartă-n memorie.

Deşertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naşte alta,
un abur de început şi sfârşit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipeşte, lumina pătrunde,
în conurile vieţii zorii încep.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge,copilă

Nu plânge, copilă!
Lacrima-i amară.
Căzută din pupilă
obrazul tău îl ară.
Brazdă adâncă lasă
pe rumenul obraz.
Deloc nu eşti frumoasă
când plângi la un necaz.
Când teama te-înfioară
şi-n suflet îţi pătrunde,
Roagă-te din inimioară
şi Dumnezeu te-aude.
Chiar dacă tu nu-l vezi,
El totuşi te ajută.
Continuă să crezi
şi lacrima-i pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e focul stins

Mi-e focul stins între minuni,
De floarea macilor nebuni
Purtată-nspre albastre zări,
De liniştea din călimări.

M-aşteaptă-ngheţul sidefiu
Al gândului, mereu, târziu,
Tot risipit... şi-nlăcrimat
De şoapta primului păcat.

Plânge cu pulbere şi scrum,
Fire de dor, dâre de fum
Ce curg năuce-n setea mea,
Din a tăcerilor perdea.

Mi-e sufletul, bucăţi de rai,
Flămând de-al clipelor alai
Şi de nelinişti ce mă vând,
Oare de ce? şi până când?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la sufletul tău nu poate pătrunde nicio suliţă dinafară, dacă nu află înăuntru un ajutor, păcatul tău.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amară

amară amară cât de amară
poate fi poate
fi dragostea dragostea rect
angulară (?!) poate mult
mai amară mai aspră mai criminală decât
a iubi într-o seară – în gură –
brună
o rădăcină de mătrăgună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere amară

Am pus flori de tei în ceai
Şi o frunză de pelin.
Te-am rugat: "mai stai..., mai stai!"
Tu ai zis: "mai vin..., mai vin!"

Nici nu ştiu cum a tors timpul
Un fuior de ani mărunţi.
A trecut un veac sau nouă,
Îndeajuns cât să mă uiţi.

Văzul l-am pierdut în zare,
Sufletul l-ai luat cu tine.
Într-un vers repet speranţa:
"Poate vine..., poate vine!"

Am pus flori de tei în ceai
Pentru-a nu ştiu câta oară
Şi-mi zic: " mierea, fără tine,
E amară..., e amară!"

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un cleşte,
Şi nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipeşte,
Prin ochi pătrunzi şi-n mine te scufund.

E trist, să ştii... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg şi-acela plin de jind.

Uşor să crezi îţi pare că minciuna
Îmi ţine-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subţire creşti în mine ca o floare,
Şi te înalţi prin suflet cu pudoare...

sonet de Ionuţ Popa (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemeţii

nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta aşteptare
şi buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
şi cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar şi de îngerul rătăcit
în aşternuturile noastre

a venit şi timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeţii
unde visul şi rostul roţii
este acelaşi
în fiecare clipă a eternităţii
unde luna şi-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
şi unde şeful trenului anunţă sec
capătul drumului

trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îţi desfăceai pulpele
apoi îţi deschideai încet încet sufletul

tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veşnic
mult mai rea şi nesfârşită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de seară

Mă cufund într-un somn agitat
Cu gândul la tine -
Cutreier patul de la nord la sud
Şi într-un vis de la est la vest.
Nu mai există latitudine în sentimente
Şi nici longitudine în ceea ce gândim...
E atât de mult spaţiu între tu şi eu,
Eu şi tu;
Căci mii de oceane nu pot naviga
Corăbiile sufletului meu şi
Adâncul tău niciodată nu va fi cucerit
Căci lacune, lacune îl vor cotropi....
- Ooo, tu!
Tu, cea cu doină-n suflet şi lacrimi peste inimi,
lasă-ţi profanul în iertare şi uită prezentul;
- Vino!
Vino repede în zare, cu mine sau fără mine.
Simte descătuşarea gândului pribeag
Şi exaltă-ţi simţurile cu libertate,
sărută-mă si strânge-mă-n braţe.
Nu te voi mai pierde niciodată.

poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam şi eu să nu mă doară
Ideea că,-n a noastră ţară,
Şi ciocârliile ne mor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Şi fredonam o doină tristă,
Că-n ţara-mi nomenklaturistă,
Noi ducem lipsă de popor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam pe străzi, ca un rebel,
Că ţara mea n-are drapel,
Cu care eu să mă-nfăşor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam, cântam, neîncetat,
De patrie, de neam, de stat,
Şi-n gândul tău visam să zbor,
Eleanor, Eleanor –
De-atâta dor, de-atâta dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nins

A nins azi-noapte, ca-ntr-o iarnă-a noastră,
Când nu era mai nimeni pe pământ,
A nins azi-noapte în pădurea-albastră
Cu mine-n braţe şi cu tine-n gând.

Eram un fulg şi-n dansul fantomatic
Mă strecuram timid, printre aezi,
Am prins din zbor, un zâmbet enigmatic
Să îl aştern în versurile verzi,

Unde ai mai lăsat un pic de verde
Nemângâiat de albul din penel,
Voi pune un poem şi nu voi pierde
Flori de cicoare-n vechiul tău castel.

A nins azi-noapte, azi se odihneşte
Un cer albastru cu tăceri de vis;
Când îţi privesc zăpada,-n mine creşte
Un munte de iubire... ce-ai ucis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iarna m-a atins...

Ar fi trebuit să fie duminică, dar e marţi, cu trei ceasuri delirante, nu cu clipe pentru harţi...
Să mă bucur de iubire, când în gândul meu răsari şi să mi te simt aproape printre anii solitari...
Mă frământ în versuri şchioape şi mă doare că nu pot să te-aduc cât mai aproape, cu amurgul tău cu tot...
Îmi răsari ca o gigantă roşie, te prind în păr, eu o stea pitică, albă-ţi luminez cu-al meu licăr
Drumul înspre fericire pe care-l refuzi constant pe un ton ce mi se-nfige ca un şiş, rece, distant...
Şi te-aş exila-n uitare, nici măcar în amintire să nu te mai regăsesc, dar mi-e sufletul smintire şi nu pot să mă opresc,
Să te-adun de prin sinapse unde eşti mereu prezent, ca şi cum ai fi din mine, deşi eşti mereu absent...
Mi te-am inserat în sânge, te respir ca pe ozon, fredonez un fel de viaţă după-al tău diapazon
Şi e dulce-amară clipa când visez că te sărut, ca şi cum aş gusta miere din poemul meu durut...
Dar, cum să obligi un suflet, să te ia-n rotundul lui, când eşti ultima dorinţă în lista stăpânului?
Mi-eşti stăpân pe trup şi suflet, deşi trupu-i neatins şi de-atâta aşteptare numai iernile m-au nins...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua nins

pentru ei
timpul cernea
singurăţi
în clepsidre
ploua nins şi infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii...
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
şi n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oţelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colţ de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri...
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua nins

pentru ei
timpul cernea
singurăţi
în clepsidre
ploua nins şi infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii...
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
şi n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oţelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colţ de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri...
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!