De ce nu vii acum

Era frumos ca-ntr-un adânc de vară
Ce-şi lasă vălul de întunecime
Crepuscular, premergător de-o seară
Scăldată-n unduiri de prospeţime.

Trecea-i, pe-aripi vânt, spectaculară,
Prin gânduri ilicite şi sublime
Imagine de-abis, tentaculară,
Sortită să m-atragă-n adâncime.

Pe căi de foc alunecai fluidă
- Ca pasu-ţi moale pe un câmp virgin -
Atât de temătoare şi candidă
Încât te-ncorporasem în destin.

Închis în stadiul meu de crisalidă
Voiam dar nu ştiam să te reţin...
Prin noaptea fluturând efemeridă,
De ce nu vii acum când ştiu să vin?

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgin

Virgin este cuvântul nerostit,
Prin aparenţe el îşi cheamă sensul,
Dar unde e iubire, ca-ntr-un mit,
Regina-şi va găsi alesul.
De marmură e marea fără vânt,
Fierbinte soarele topeşte păsări, maluri,
Poeţii vin, adaugă un cuvânt,
Iar noaptea va începe balul.
Eu te voi lua în braţe-ncet, tăcut,
Noi ne vom pierde în ciudate dansuri,
Poate, iubito, pentru asta ne-am născut,
Pendulul morţii, să-i oprim balansul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte Vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.
Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.
Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.
De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

noaptea mă aşteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
ştiu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie faţa şi ţip
focul s-a stins iarăşi în vatră
călător prin fâşii de materie
timpul a luat nuanţa amurgului
explodând în spaţiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deşi locuiesc alături de vânt
aici treceau sprinţari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer şi pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
şi pana se scurge, se scurge pe un rând...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafiriu crepuscular

Trandafiriu crepuscular cu margini violacee
se destramă încet în seara de vară,
noaptea se apropie cu ochi de stele.

Privirea se îmbată cu plăcerea uimirii,
se nasc brodate trăiri de taină
care lasă dezvelit frumosul,
toţi oamenii sunt exaltaţi de mirajul
asfinţitului pe cer.

Mă ispitesc luminile colorate
ca un curcubeu lichid pulverizat.

Învăţ pe de rost noaptea să citească,
apele somnoroase şipotesc rar
prin arbori curg razele albe,
acoperişurile capătă luciu metalic
şi la fiecare poartă un înger se roagă
cu dimineaţa-n aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea de-o clipă

Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
În soarele acesta de foc şi de pârjol,
Dar lasă-ţi pleoapa albă, pârleaz dinspre-ntuneric,
Să lumineze zorii când noaptea-mi dă ocol.

Şi mieii dimineţii să pasteleze plaiul
În liniştea de azi şi, poate, cea de mâine,
Când inima, ce bate în pieptul tău, rescrie
Volute de lumină şi miez dospit de pâine.

Tu vii dintr-o baladă, sortită grea risipă,
Ca să renaşti prin cântec aleasă melodie.
Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
Prin viaţa mea de-o clipă şi dorul - vesnicie!

poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea aceasta îi aminteşte gustul serilor de vară într-un oraş adevărat, poate Copenhaga, unde a petrecut cândva două zile. Acolo noaptea nu se năpusteşte, ci tatonează locul pe îndelete. Vălul înserării se lasă acolo atât de încet, în trei, patru ore, încât seara pare că vrea să atingă zorii zilei.

Amos Oz în Să nu pronunţi: noapte (1994), traducere de Marlena Braeşter
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Ne prelevăm, prin gânduri abstinente,
De haosul ce circulă prin noi,
Lăsând idei să zacă, congruente,
Pe drumuri alterate de nevoi.

Nutrim, datornici, gând de slobozie,
Încinşi de-alergături pe-acelaşi crug,
Când circumscrişi în fantasmagorie
Ne disipăm arzând, bătuţi, pe rug.

Ne căutăm spre-a ne găsi. Sau poate,
Răstălmăcind mandatul afectat,
Interpelăm ceaslovurile toate
Cu-acelaşi inerent deziderat.

Si contorsionaţi de umblătură
Ne-mpleticim visând un echinox
Ce nu se lasă prins în conjuctură
De Timpul nostru, veşnic paradox.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos se lasă cucerită lumea prin foc şi sânge!... Prin foc sacru, prin sânge albastru.

aforism de N. Petrescu-Redi din revista "Cronica" (iunie 2004)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse mama

Ştiam, că n-am să te mai văd!
Se stinse candela-n lumină.
Prin ferestruica din poteci
Se-ntrezăreau doar mărăcine.

Cercam ecourile vii,
Se risipeau în căutare,
Ştiam că pleci, n-ai să mai vii...
Mă-nfiora o aşteptare!

Şi fulgeram prin nori plângând,
Şi căutam o îndurare
Alb-vânătuluil sărut de vânt,
Mă arunca din val în mare!..

Colină lină, lindă, tu,
Aura-ţi arde în visare...
Ştiam că pleci, că vei pleca...
Se stinse-n ochi lumina-soare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam douăzeci de ani...

Era vară,-avem douăzeci de ani, trăiri fervente.
Puţină deşi,-mi era capul plin de-înţelepciune.
Nu ştiam ce-înseamnă Festina lente.
Unde-s acum tinereţea şi fructele ei bune?

Madeline a coborât în livadă
Cu o privire ciudată şi înşelătoare,
Jumătate vino-încoace, jumătate du-te-n colo,
Fluidă,-îndărătnică, sfioasă, visătoare.

Patru ochi luminoşi vedeau viaţa-n culori vii,
Şi-o clipă nu s-au mirat de-acea întâmplare.
Patru buze fierbinţi şi-o singură iubire
Fredonată de inimi fără ezitare.

Atunci am căpătat o înţelegere trecătoare,
Ceva din care nimeni n-a pus nimic deoparte,
Iar apoi, în celelalte zile,-amare,
A rămas un spaţiu de umplut, o moarte.

Madeline a urcat în livadă,
Sub lumea tot mai grăbită,-am coborât şi eu;
Acum ştiu, iubirii nu-i pasă de ziua de mâine,
Fericirea n-are viitor. Şi-aşa a fost mereu.

Unde-s acum tinereţea şi fructele ei bune?
Puţină deşi,-mi era capul plin de-înţelepciune.
Nu ştiam ce-înseamnă Festina lente.
Era vară-, avem douăzeci de ani, trăiri fervente.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară mediteraneană

Faruri ghicite
pe mare dau semn.
Viespii se-nchid în
cristale de lemn.

Se strânge în ţărnă
de nu ştiu ce chin,
ca o mână crispată,
amarnicul spin.

Adie sud cald
prin urnele sparte,
prin sângele meu,
prin fluier departe.

Din Hades cântând
privighetorile vin,
s-aşază pe masă
'ntre pâne şi vin.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiam

Tu îţi puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu ştiam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.

Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu ştiam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.

Tu îmi vorbeai
în şoapte atât de calde,
iar eu nu ştiam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.

Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am ştiut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!