Poem BAROC DOI

Am reusit, in fine, sa construim, o, zei,
Un cerc perfect cu laturi ca patratul
Si-o sa va dam o fata de zar cu cifra trei
Sa ne iertati definitiv pacatul

Priviti ce armonie s-a revarsat din unghiuri,
Din linii verticale si fara rotunjimi,
Care ne trag din umbra catifelate junghiuri
Ferite de ispite cu drepte-mprejmuiri.

Cu dogme, ilustratii pierdute intr-o gara
In care n-a oprit vreodata nici un tren.
Sirena ne sfîsie amurgul ca o fiara
Greu de inchis în miezul anostului catren.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Oana Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică şi roşie
gar-gară
aş spune
aici peronu-i pustiu
şi doar vântul rostogoleşte
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
ştiu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
şi apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aştept
fantome se pierd sub valul de ceaţă
dă-l dracu de tren
că nici nu opreşte
trag aer în piept
deja e dimineaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi...

Priviti in ochii mei
Si veti vedea cit sufar.
Priviti si veti vedea in ei
Un bot de sticla rupta,
O sticla care fara ei
Nu pot vedea nici soare,
Nici luna pe cer sclipind,
Nici mama-n asteptare.

Priviti atent si veti vedea
Cit lacrimi ei au scurs,
Si nimeni nu ma va credea
Cit ochii mei au plins,
Au plins de-a tita dor si asteptare
Au plins, caci numai aveau rabdare,
Au plins, caci nu mai pot vedea
Si a ramas un semn in viata mea.

Priviti acum la soare si la luna
Priviti cit vederea vii buna,
Priviti atent si admirati
Si sufletul va alinati.
Dar cei ce vad doar sumbra noapte
Sa-si reea gindul de la moarte,
Caci va fi o zi data-n din cer
Cind ochii mei si-ai tai vor fi iluminati de Dumnezeu.

poezie de Olga Savciuc (iunie 2005)
Adăugat de Olga Savciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blaise Pascal obişnuia să scrie cu cărbune pe pereţii camerei lui de joacă, încercând să găsească o cale de a realiza un cerc perfect rotund şi un triunghi ale cărui laturi şi unghiuri să fie toate egale. A descoperit aceste lucruri de unul singur şi apoi a început să caute relaţia care exista între ele. Nu cunoştea termeni matematici, prin urmare şi-a inventat proprii termeni. Utilizându-i, a făcut axiome şi, în cele din urmă, a elaborat demonstraţii perfecte, până ce a ajuns la propoziţia de treizeci de secunde a lui Euclid.

citat din C.M. Cox
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul

Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac - mac

In tramvaiul care duce
Din Lipscani in Ghica Tei
Plin cu lume anonima
De barbati si de femei,
La o statie din centru
Sau de prin imprejurimi,
S-a urcat o cuconita
Cu superbe rotunjimi,
Trup felin, plin de ispite
Dar, rotund si voinicel
Parca-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel,
Dupa ea, se urc-un tinar -

Tip de donjuan sadea -
Care nu stiu din ce pricini
Se cam indesa in ea
Doamna foarte indignata
L-a privit cu mult temei
Insa tot mai mult magarul
Se-ndesa in... viata ei
Ca deodata cuconita
Nu s-a mai putut abtine
Si i-a spus:

- Asculta june,
Nu te simti sau nu ti-e bine?
Ce te-ndesi ca la pomana
Cind nici nu stiu cine esti
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai sa ma cuceresti?
Afla ca sint doctorita
Chiar de nu m-arata fata
Si-ti fac una s-o tii minte
Toata viata, toata viata!
Ca de mai m-atingi odata
Peste trup sau peste brate
Ti-o tai jos, in bucatele
Imediat si-o dau la rate!

Iar femeile vreo zece
Din tramvaiul cel sarac,
Incepura toate odata:
Mac, mac, mac. mac!

poezie satirică de Ion Pribeagu (1973)
Adăugat de Marius Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea copiilor

Din cauza problemelor adultilor

Ziua Copiilor se amana iar

la un termen la care

copiii, crescand mari, puternici, si tari

Ziua Copiilor este, asa,

un tablou

pictat

de exemplu

de una din ei,

in care

intre doua taramuri

insorite

si verzi

intre care se-ntinde un curcubeu

nu vezi

nici cu felinarul submarinelor lentilelor tale umane

un om

mai de vreun dumnezeu -

nici chiar unul nu vezi!

doar

o corabie

pe care

niste umbre de pescari

de departe

arunca

in

apa dintre cele doua taramuri

atat de albastra, intensa, deasupra,

murdara, parca, de atata cerneala

spre neagra,

o plasa

in cristalul afundelor ape

in care

se prind

micii pesti

dar

nu ca sa-i ridice

sa moara

in dintii

celor

absenti

de pe tarmuri

hamesiti de mancare -

ci doar sa ii apere

de marile

rapitoarele -

dihanii

marine

din stratul de sus, cel inchis...

din josul, atat de deschis...

In plasa

ideilor

numai

au fost prinsi

pestii

care

nu s-au mancat

ei,

pe ei -

niciodata -

harjonitu-s-au in betia bucuriei de apa -

sus,

lacustra,

Insula Fericitilor

si-a ei umbra pe ape,

hraneste

nevazutii ei oameni

cu soaptele

pestilor

mici, mici, mici

din adancul cel fara de frici

Sigur!

Ar merita

toata Marea!

Ar merita

chiar si cerul!

Ar merita

si taramurile

verzi!

Unite!

Intr-o singura copilarie-nteleapta!

Dar,

cine-o sa poata?

Sa ii salveze?

O mare a

Universului

Timpului Lumii,

Intreaga?

Numai tu,

Tata!

Numai tu,

mama!

Asculta in gradinile ei,

cand se joaca,

Copilaria

care striga,

si rade,

si creste,

si care va cheama!

Fara sa stie -

fara chiar sa se teama -

fara nicio umbra de durere, intristare, sau spaima!

poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citi ca el

Un magar tragind din greu
La trasura cu-mparatul
Se ruga Lui Dumnezeu
Sa il ierte de pacatul
Ce-l facu ca blestemat
In ast jug sa osteneasca.
Iar cind fu eliberat,
Dupa pofta-i magareasca,
Si-o cotiga-acum avea
Cu trei babe,saci vre-o doi,
La magar nu-i convenea
Si se-toarse inapoi.
Il ruga pe Dumnezeu
Iarasi sa il pedepseasca,
Sa traga in veci din greu
La trasura-mparateasca.
Vazindu-l nemultumit,
Dumnezeu ii da crezare.
Ruga i-a ideplinit,
Ca magarul minte n-are.

Stilul magaresc
E la moda iar,
Citi nu "ostenesc"
Ca acest magar.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era răguşit

la bătrâneţe din cauza fumului
decent tras în plămânii
cu vene verzi umflate
de durerile venite din cer
vocea se drege în umbra paharului
cu apă gazoasă
prinse a vorbi cu glasul pârâului
unde se scăldau pruncii
şi răguşeala se poticnea
părea învinsă de fiara care muşca
în amurgul cu picioare fierbinţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craii de curte nouă

N-a căzut în prima seară,
Din virtute n-a cedat,
Peste-o zi, la bloc, în scară,
Fata s-a împiedicat.

epigramă de Ioan Fârte (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara adresa

Unui domn care-mi cerea adresa

Imi ceri adresa, domnul meu?
Sunt trist din cale-afara...
Cum sa ti-o dau, cand insumi eu
O caut de-asta vara!
Sa nu ma-ntrebi cum s-a facut,
Cine-ar putea sa spuie?
Adresa mea a disparut.
M-am pomenit ca nu e!
A ratacit de azi pe maini
Pribeaga prin Moldova,
Iar peste doua saptamani
Am prins-o-n Varciorova.

Si cum am dat ochi amandoi
Mi-a spus, acolo-n gara,
Ca daca nu era razboi
Ar fi iesit din tara...
Induiosat i-am amintit
Atunci, cu vorba buna,
Ce trai frumos si linistit
Am dus noi impreuna.
I-am explicat apoi c-as vrea
Menaj indivizibil,
I-am spus ca nu pot fara ea,
Ca-mi este imposibil!
Dar ea s-a dus si m-a lasat
Din nou, in toamna sumbra,
Sa ratacesc neconsolat
Ca "omul fara umbra".
*
De-atunci, urmand adresa mea
Necontenit fugara,
Cu geamantanul dupa ea
Alerg din gara-n gara.
Am intrebat pe la amici,
Cu jumatate-gura:
N-a fost adresa mea pe-aici?...
E-n vilegiatura!
Chiar adineauri a plecat.
Venise de la munte...
Purta un plic decolorat
Si-o marca stramba-n frunte...

Si-am mai zarit-o, daca vrei,
Acum vreo zece zile,
Urata, vai de capul ei,
Si plina de stampile!
Ce-o fi patit adresa ta?
Pe unde-i saracuta,
Sa stii c-a prins-o cineva
S-a dus-o la Marcuta...
*
O, Doamne, cum m-am saturat
De-atatea ipoteze!...
Decat sa stau asa-ncurcat,
Voi pune s-o sculpteze
In caractere de granit
Pe-o piatra funerara,
Sa dorm incalte linistit
Ca n-o sa mai dispara...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric, din care mă trag

Tu, întuneric, din care mă trag,
decât flacăra îmi eşti mai drag,
cu care lumea se mărgineşte,
şi străluceşte,
pentru-un cerc oarecare,
dar nici o fiinţă n-o ştie peste-aceste hotare.

Însă-ntunericul ţine totul la sine:
chipuri şi flăcări,
vieţuitoare, pe mine,
totul, pe apucate,
om, stihie şi fapte –

Ba poate-o gigantică forţă, poate
se mişcă alături, în vecinătate.

Eu cred în noapte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In agonii necunoscute

azi am fost la scoala
dar scoala nu a fost la mine,
nici ea, nici eu, nici Dumnezeu,
azi am fost la crasma fara nume,
la crasma fara numele tau scris pe
toate mesele la care ar fi trebuit
sa stam vreodata impreuna
si fara sa ne cunoastem,
fara sa ne trimitem la origini
sau in agonii pe care
jumatate daca nu mai mult
din planeta aceasta nici nu le cunosc.

azi am fost pe lumea ailalta,
lumea fara tine in calendar,
calendarul fara tine si fara caesar,
azi am fost pe stadionul unde
inca se joaca meciul vietii noastre,
totul fair-play, fara blaturi,
fara capete in cosul plin
cu bunatati dumnezeiesti,
fara picioare in ghips si
stele verzi pe cer.

azi am fost in toata romania,
pe harta cu maro si verde,
orasul tau era suprapus cu al meu,
orasul meu nu mai era nicaieri,
dar visele,... visele vor ramane intotdeauna
ca si circul la margini de oras,
ca si oficiul postal,
ca si statuia lui eminescu in parc,
ca si radio alfa
si ceilalti colegi de presa.

poezie de Florin Deroxas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacatul nu se iarta...

Pacatul nu se iarta, pacatul se plateste
Si cineva odata si-odata-l ispaseste.
Pacatul e-o glumire, atat de grea si mare
Ca fara ispasire, el n-are-n veci iertare.

Pacatele acelui ce la Hristos le duce
Ii sunt iertate numai in jertfa de pe cruce.
Hristos le ispaseste, de-aceea sunt iertate,
In alt fel, nu-i iertare in veci pentru pacate,

Pacatele acelui ce pe Hristos nu-l cauta,
In veci de veci nu afla iertarea asteptata.
Ci ele toate, toate, raman sa le plateasca,
Pe veci, acela care n-a vrut sa le caiasca.

Nu va-nselati, nu este in veci de veci iertare,
Pentru pacatul celui ce-n necredinta moare.
Pacatul nu se iarta, pacatul se plateste:
Ori Dumnezeu pe cruce, ori cel ce-l faptuieste.

Veniti acum la Domnul cu orisice pacate,
Ce Fiul ispaseste, de Tatal sunt iertate.
Dar cel ce acum nu-ntoarce, iertarea s-o primeasca,
In iad le duce toate, pe veci sa ispaseasca.

poezie celebră de Traian Dorz din Comori nemuritoare
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum bun catre eternitate

fara idei,
fara glume,
fara nimic in buzunare
si fara nimic deasupra ta

fara ca inima sa iti bata si
fara ca nimeni sa te ajute,
fara mama,
fara tata,
fara nimic asteptandu-te in drumul tau spre nebunie
si fara cuvinte
premiat pentru cel mai bun cantec

fara dragoste,
fara remuscari,
fara sa iti mai pese, ai plecat intr-o lume straina
si m-ai lasat multimii care ma uraste
si toate astea s-au
intamplat doar pentru ca nu am pretuit nimicul
pe care mi l-ai oferit

drum bun spre eternitate.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

epitaf

Epitaful

Zâmbet e, printre suspine,
Un catren, născut din dramă,
Ce-ţi arată că, în fine,
Cineva te bagă-n seamă.

definiţie epigramatică de Ioan Fârte
Adăugat de Ioan Fârte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea gărilor ce plâng

Tristeţea gărilor ce plâng
un tren cu şuierul prelung,
e doar pustiu şi rece gol,
viaţa dată rostogol,
şi disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu ştii, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui şi-a fluturat
şi îmi zâmbea.

Erai şi tu,
nici nu mai ştiu,
acum mi-i sufletul morţiu
de tren
în gară şuierând,
scrâşnind din roţi,
încet murind
şi cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristeţea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!