Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Untaru

Mi-e dor

Mi-e dor de casa părintească
Și de căpițele de fân
De mine, puiul de român,
De tot ce poa' să-mi amintească,

De-acea copilărie sfântă
Când umblam cu pantalonii scurți,
De droaia de copii din alte curți
Cu care mă luam la trântă;

Prispa de lut a casei noastre
Luminată-n nopțile cu lună
Și astăzi nostalgiile-mi adună
De pe întinderile sihastre

Îmi cereau părinții să-i ajut
Legam joiana cu un lanț
Să pască iarba de pe șanț
Alături, cei mai mari, jucau barbut

Fugeam după amiaza să mă scald
Adeseori mă înțepam pe grund
Și prelungeam distracția c-un rund
Și cât puteam să fur din timpul cald

Dereticam prin casă și ogradă
Cu aerul de om adult
Dar dintre toate, cel mai mult
Îmi plăcea să țopăi prin livadă

Băteam mingea, încingeam o țurcă
Alergam cu zmeele de sfori,
De-a v-ați ascunselea... De câte ori,
Nu dădeam părinților de furcă!

Un cicirâde sau șotronul,
Nevinovată joacă de-a părinți
Ce au copii și nu-s cuminți
Și-și încasează paraponul;

Când ne prindea o burniță târzie
Umblam ca niște paparude
La furat de struguri sau de dude
Nepăzită când găseam vreo vie;

Cădea seara ca un chilipir:
Frânți, peste saltelele de paie
Ne cosea mama ce putea din straie
C-am fi dormit așa trei zile-n șir!

Dar ne scula cu-o vorbă blândă
Tata: - Hai copii la treabă
Că vine foamea și ne-ntreabă
Burta: cu ce-o umplem, că-i flămândă?

Și foamea asta ca un dinozaur
O mințeam cu câte-o zeamă lungă
Mai mult cu mămăligă, să ne-ajungă
Dar visele erau de aur!

M-aș întoarce azi să cer azil
În propria-mi copilărie
Și nimenea să nu mă știe
Când intru sau când ies, tiptil

poezie de din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinți,
Și adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinți,
Și adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar și acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părintești,
Unde stăteam și priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni și din Cosmești,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor și-acum de oamenii din sat,
De nunțile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulți dintre prieteni mi-au plecat,
Și n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Și când văd case goale, trece un fior,
Știind mulți dintre aceștia nu mai sunt.

poezie de din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câți dintre voi nu ați dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
fiți din nou și azi copii, să nu vă pese de nimic?
miorlăiți când vreți ceva, pe jos chiar vă tăvăliți,
Și cât ar fi viața de grea, pe tavă toate să primiți:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleți,
La țoale șic de la butic, nu mai vorbesc de marafeți,
Și-apoi scandal că nu aveți Merțan bonbon, decapotat,
-ți vezi părinții pe pereți (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai eu vrea fiu copil din nou pe-al vieții drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăți câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinții mei n-ar fi știut că aș fi fost în casa lor ;

Din fașă, n-aș fi bâzâit, în nopți, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Și-apoi lu' mama, măricel, nu i-aș fi zis eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-și dea ochii peste cap ;

La școală, ar fi fără rost să-mi cert părinții, fericit,
Că mi-au făcut lecția prost și profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aș lua un 3, la vreo lucrare ce n-o știu,
Mai tolerant aș fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Și-aș fi cuminte și corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aș încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinți, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, rog, din minți, de Paște și de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca și pe mama, că nu-i bai,
L- respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l știu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Și-ades m- duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Și-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simțindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Așa eu, de-aș fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinți aș fi docil... însă vrea să mă rezum
La faptul m-am tot gândit, ce fericiți ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aș fi dorit fie și copiii mei.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer privești,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos citești
Din cărți... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruți pe frunte ușor
Și să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau te zăresc.
Și să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere -ți spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu ajutai.
Cu multă atenție și răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărțișorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Și-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi te privesc,
-ți spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi și noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există și după moarte!

poezie de (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram așa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
mâncăm porumbul copt.

Din cenușă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simțeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniștit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viața de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îți dăm simbrie
Numai rămâi pe loc.

poezie de (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cuvânt înainte (poezie pentru copii)

O carte de poezie
S-o citești și să tot fie,
Poezia-i sărbătoare
Are curcubeu culoare.

Bucuria de copii
Are multe poezii:
Unde îi copilărie
Vei găsi și poezie.

Pentru copii, e sărbătoare
Este lumii încântare,
Toată lumea-lumea vie
Are-n ea copilărie.

Le-am scris astăzi la copii
Un buchet de poezii:
Poeziile sunt mici
Cu... căței, și cu pisici.

Mâine poate veți citii
Alte multe poezii:
Pentru mine e o joacă
Orșicine poa' s-o facă.

Pentru mine e nimic
E o joacă de pisic:
Suflet de copil de ai
Poezie multă dai.

Poezia e frumoasă
Are sufletul în casă:
Poezia este vie
Are multă măiestrie.

Poezia-i sățioasă
Are pâinica pe masă
Poezia-i fermecată
Are pâinea feliată.

Scoală-te de dimineață
Pune pe pită dulceață:
Niciodată nu se știe
Când mai pic' o poezie.

Și să nu vă plictisesc
Iată mă mai și opresc
O prea multă vorbărie
Uneori, este prostie.

Dați copiilor pisici
Dați pisicilor bunici
Lăsați-i să sugă
Nu-i lăsați mugă.

Dacă tot mugiți,
Prin casă fugiți,
Și de vă opriți,
mai odihniți.

poezie pentru copii de din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteEmil Gârleanu

Pe prispa casei, copilașul numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de paseri, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streașină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei -ți dau puii când or crește mari!" Și el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieșit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Și-și cunoaște el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul șurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceștia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toți parcă seamănă unii cu alții, și-s așa de sus, așa de sus!...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din lumea celor care nu cuvântă" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -5.99- 4.99 lei.

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa și e gata
și pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
și-a mea viață-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
așa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toți în șir
și casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

și plin ocolu e de iarbă
și nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu și e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete și semne
părinții unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

și parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta așa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

și parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
fie totul așezat
din zori de zi până în seară

și parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist și de urât
și mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
și noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viață
era atunci chiar și-n ocol
simțeai spre ceruri cum se-nalță
și nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
și iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd și pustiu
și nimeni nu mai e la poartă


lipsește mama — tata nu-i
și nici o vorbă nu se aude
nici pașii azi ai nimănui
auzul nu ți-l mai pătrunde

căci toți s-au dus și ne-au lăsat
sunt așezați iată-n mormânt
de e pustiu și al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
și casa parcă-i o himeră
viața unde mi-am trăit

căci fără viață este tot
ocol fântân㠗 cohe șură
copil fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

și nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu șurii
și din mere îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
și nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
dau veste nimănui

ca și atunci când toți copiii
pe afară-n șiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viață când fugeau


dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri prăpădesc
de ce văd avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se așterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viață și mișcare
casa unde am trăit
nicio față parcă n-are

poezie de (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a știut tata
spună el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.

Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aș vrea știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!

Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunicii mei dragi...

M-așteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi și dor,
Cu pași blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliță pe-a lor nepoată.

Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate și le țin și-acum,
Privirea-ncețoșată e plină de nostalgie
Când își amintesc de-a mea copilărie.

Cu picioarele desculțe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă așteptau
Cu multă dragoste în brațe strângeau.

Cum îmi iertau ei fiecare boroboață,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu ață,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.

Dar anii au trecut și am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.

Acum -ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate înnebunească,
Dragii bunici așteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.

M-apropii și le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.

poezie de din Nu-mi frângeți aripile de copil!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu joc....

Încălțat sau desculț,
Mai jegos, ca cei mulți,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu joc....

Mă lovesc și fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las și din zori,
Iar alerg printre flori,
Și mă joc...

Tu ce faci?

Da! Și eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colțuri de bloc.
Pe un pot din țigări,
Ce conțin și.... "Plăceri"
Și eu joc.

Uneori și pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerșesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De țigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, cerșesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam și un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri joc?
Peste tot sunt mașini,
Cu șoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Și... cum să mai joc?

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
stau de vorbă cu tine
ca între Tată și Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți- cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
sunt muritori
dacă te- întreba de ce
nu-i înveți moară
mi-ai răspunde tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și lăcrima

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga ai grijă de noi
cu siguranță sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alți părinți și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu
tata și cu mama au trecut pe aici

e târziu
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi și
mi-a numărat bătăile de inimă
ca și cum aș fi pierdut câteva
semnificația gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
țigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoțat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi țineam inima în mână
și zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
și cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea și
neputința de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
detalii despre carte

De când am devenit părinte de copii mai mari, am realizat tuturor părinților le-ar plăcea să aibă mai mult timp sau mai multă atenție din partea copiilor lor.

în 100 de pași pentru o viață de succes
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "100 de pași pentru o viață de succes" de Nigel Cumberland este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.90- 18.99 lei.
Ion Untaru

Spectacol fără impresar

Stau la geam și vând tutun
Asortat cu o vodcă proastă
Un nebun, când eu compun
Poezie, și cu-o babă

Ceartă-se ar vrea bea
Pe creițari sau datorie
De-ar avea de un' să-i ia
O poșircă străvezie;

Îmi pierd timp, îmi pierd și nervi
Dacă trece-un zurbagiu
Pentru care ceilalți, servi
sunt. Ca și eu tarabagiu.

Trudă lungă, lungă, lungă
Precum sclavii pe plantații
Doar rachiu, tutun și ciungă
Pe cari dau bani de-generații

Cu mai puțin de doi dolari
Pe opt sau poate nouă ore
La anii mei un salahor, e
Îndepărtat dintre pândari

Copii teribili ce fumează
Dau în rulotă cu piciorul
Iar eu îi iau cu binișorul
ghinionu-i ca o piază;

Cei mai mari cu câini în lesă
Și false aere de prinți
Se plimbă-ncet fără adresă
Și-i tot înjură pe părinți

Iar alții aruncă pocnitori
În jurul meu. Și eu tresar
De câte ori, de-atâtea ori
Spectacol fără impresar!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama și de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu știu unde
și mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părintești,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri oltenești...

Dar, casa părintească stă cadă,
sub ploaie, vânt și vijelie
și niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nica Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.

Toamna asta-i mai frumoasă

Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, recad.

Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.

Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...

Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.

Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Primăvară brusc

Sosește primăvara calm
Prin galeriile subtile
Din care urcă greu, tactile
Influorescențe de napalm

Primăvara vine brusc
C-am ieșit ca gâzele la soare
Aripi și lăbuțele să-mi usc
După iarna asta mare

Dorm cățeii toropiți de cald
Pământul mai mustește-a sevă
Parc-am intrat de nu știu când în grevă
Și-aș visa un râu ca să mă scald!

Nu m- duce nici la băcănie
Să-mi cumpăr de-ale gurii și nici pâine
C-aș dormi așa și până mâine
De necaz. Sau chiar de bucurie

Zarva lumii a rămas departe
Zgomotele nu mă mai ating
Doi copii-n vecini joacă pong-ping
De jocul lor, o viață desparte

Arde focul în bucătărie
Poștașul îmi aduce o scrisoare
Dar lenea mea-i așa de mare,
Și-mi gătesc de foame o iahnie

O turmă paște vizavi pe deal
O fătucă saltă pe potecă:
Spuneți voi, care bibliotecă
Mai ascunde-așa un ideal?!

Și-aș vrea să mai lungesc nițel
șederea. Însă opresc
Că vine vremea -ngrijesc
O bubă la un degețel

Ce pace-n jurul meu respiră
Natura-n care m-am născut
C-aș lua-o iar de la-nceput
Precum Apollo doar cu-o liră!

Dau foc țărani gunoaielor prin curți
Ascut securi, repară câte-un gard
Nu-ntreabă nimeni de rimel sau fard
Și țâncii ies cu pantalonii scurți

Ce liniștită zi și calmă
mie mi se-nchide pleoapa
Ogoarele se văd ca-n palmă
Și mici sătenii, care dau cu sapa

La câțiva pași, mulțime de izvoare
Își caută o albie comună
Șuvițele de apă se-mpreună
Și pornesc la vale către mare

Nu m-am mișcat din jilț deloc
De parc-aș fi stăpânul lumii
Și altă-ngrijorare nu mi-i
Iahnia doar să nu dea-n foc.

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt și m-arunc alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea joc la podeț până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă și-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ștrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, vreau cavaler
Și fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschiși pe o iarbă de mal și privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Și-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată curețe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce știu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraș, fluturaș, mai târziu un vulpoi
În scene la școala primară sau când încă făceam grădiniță;
Mă văd le cântând celorlalți "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec și-i cad... pe pojghiță.

Mi-am plantat singur pom, stau și-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din față văd de unde-i șuier
Ce-aud zi de zi din oraș când e trei și părinții se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la țurcă băteam până seara...
Nici timp mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Și-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Retrospectiva rurală

Privesc în sat și ulița-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!

Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-așteaptă doar potecile pustii...
Încețoșată îmi mai e privirea!
Au ruginit și frunzele în vii.

Ramuri pletoase-n plecăciuni șoptite
Povești de viață-mi spun... Și ruginii
Îmi sunt de-acum și-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.

Și ivărul e-nțepenit la poartă
Și plânge chiar și cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.

Sunt geamurile fumurii de toamne
Și lacătul singurătății strânge
Amărăciuni și suferinți și foame
Și tulnicul dreptății noastre plânge...

Bisercă de-acum îmi e pământul...
Și îngenunchi și îl sărut ușor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,

Pășesc ușor și sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieții în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri șoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.

Și sunt român și sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-țară c-am plecat!
Furtuni de suferință se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!