
Mi-e dor
Mi-e dor de casa părintească
Și de căpițele de fân
De mine, puiul de român,
De tot ce poa' să-mi amintească,
De-acea copilărie sfântă
Când umblam cu pantalonii scurți,
De droaia de copii din alte curți
Cu care mă luam la trântă;
Prispa de lut a casei noastre
Luminată-n nopțile cu lună
Și astăzi nostalgiile-mi adună
De pe întinderile sihastre
Îmi cereau părinții să-i ajut
Legam joiana cu un lanț
Să pască iarba de pe șanț
Alături, cei mai mari, jucau barbut
Fugeam după amiaza să mă scald
Adeseori mă înțepam pe grund
Și prelungeam distracția c-un rund
Și cât puteam să fur din timpul cald
Dereticam prin casă și ogradă
Cu aerul de om adult
Dar dintre toate, cel mai mult
Îmi plăcea să țopăi prin livadă
Băteam mingea, încingeam o țurcă
Alergam cu zmeele de sfori,
De-a v-ați ascunselea... De câte ori,
Nu dădeam părinților de furcă!
Un cicirâde sau șotronul,
Nevinovată joacă de-a părinți
Ce au copii și nu-s cuminți
Și-și încasează paraponul;
Când ne prindea o burniță târzie
Umblam ca niște paparude
La furat de struguri sau de dude
Nepăzită când găseam vreo vie;
Cădea seara ca un chilipir:
Frânți, peste saltelele de paie
Ne cosea mama ce putea din straie
C-am fi dormit așa trei zile-n șir!
Dar ne scula cu-o vorbă blândă
Tata: - Hai copii la treabă
Că vine foamea și ne-ntreabă
Burta: cu ce-o umplem, că-i flămândă?
Și foamea asta ca un dinozaur
O mințeam cu câte-o zeamă lungă
Mai mult cu mămăligă, să ne-ajungă
Dar visele erau de aur!
M-aș întoarce azi să cer azil
În propria-mi copilărie
Și nimenea să nu mă știe
Când intru sau când ies, tiptil
poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre șotron
- poezii despre visare
- poezii despre tată
- poezii despre struguri
- poezii despre somn
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Mi-e dor
Mi-e tare dor de casă, de părinți,
Și adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinți,
Și adormeam visând la câte-o jucărie.
Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar și acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.
Mi-e dor de prispa casei părintești,
Unde stăteam și priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni și din Cosmești,
La care mă duceam când venea seara.
Îmi este dor și-acum de oamenii din sat,
De nunțile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulți dintre prieteni mi-au plecat,
Și n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.
Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Și când văd case goale, mă trece un fior,
Știind că mulți dintre aceștia nu mai sunt.
poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre vecini, poezii despre seară, poezii despre sat, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr, poezii despre prietenie sau poezii despre ploaie

M-aș întoarce-acasă...
M‐aș întoarce-acasă,
dar nu mai am de ce,
Drapelul ăstei țări
astăzi e petice,
Românii-s boi la jug
pentru un colț de pâine,
Ce-și iau "pe datorie"
speranța unui.... "mâine".
Zâmbesc amar, sărmanii
și Doamne, câte-i rod,
De la pantofi, la burtă,
la gândul cel nărod,
Căci au copii la masă,
dar masa-i mai mult goală,
O mână de cartofi
le clocotește-n oală.
M-aș întoarce-acasă,
dar nimeni nu m-așteaptă,
Părinții mi-s pământ,
iar lacătu'-i pe poartă,
Nimic n-a mai rămas,
nici un butaș de vie,
Nimic să-mi amintească
de-a mea copilărie...
Vorbesc vecini prin gard
c-au năvălit cumetri,
Acele neamuri-proaste ce
stau la câțiva metri,
Dar nu îți spun o vorbă
cât timp ești în putere,
Te "venerează" după,
simțind miros de-avere.
M-aș întoarce-acasă,
dar casă nu mai am,
Nici mamă, și nici tată,
nici țara ce-o știam...
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre țări, poezii despre încălțăminte, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre viitor sau poezii despre pâine

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)
Câți dintre voi nu ați dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiți din nou și azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiți când vreți ceva, pe jos chiar să vă tăvăliți,
Și cât ar fi viața de grea, pe tavă toate să primiți:
De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleți,
La țoale șic de la butic, nu mai vorbesc de marafeți,
Și-apoi scandal că nu aveți Merțan bonbon, decapotat,
Să-ți vezi părinții pe pereți (!) de gustul vostru rafinat!...
Numai că eu aș vrea să fiu copil din nou pe-al vieții drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăți câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinții mei n-ar fi știut că aș fi fost în casa lor ;
Din fașă, n-aș fi bâzâit, în nopți, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Și-apoi lu' mama, măricel, nu i-aș fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-și dea ochii peste cap ;
La școală, ar fi fără rost să-mi cert părinții, fericit,
Că mi-au făcut lecția prost și profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aș lua un 3, la vreo lucrare ce n-o știu,
Mai tolerant aș fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;
Și-aș fi cuminte și corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aș încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinți, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minți, de Paște și de Dumnezeu.
Doar că pe tata, cordial, ca și pe mama, că nu-i bai,
L-aș respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l știu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;
Și-ades m-aș duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Și-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simțindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...
Așa că eu, de-aș fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinți aș fi docil... însă aș vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiți ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aș fi dorit să fie și copiii mei.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre fericire
- poezii despre dorințe
- poezii despre copilărie
- poezii despre școală
- poezii despre vârstă
- poezii despre toleranță
- poezii despre tinerețe
- lecții de engleză
Bunico, mi-e dor de tine...
Bunico, din Cer mă privești,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citești
Din cărți... câte-o poezie.
Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruți pe frunte ușor
Și să-mi dai cozonac cu lapte.
Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Și să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...
Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ți spun.
Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenție și răbdare
Dulce, calm îmi explicai.
Iubeam primăvara, mărțișorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Și-mi amintesc de-a mea bunică.
Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ți spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...
Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi și noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există și după moarte!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre dor, poezii despre încredere, poezii despre uitare, poezii despre sărut, poezii despre săptămâni, poezii despre primăvară sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copii de azi, nu-I uitați pe părinți
Copii de azi, păstrați-i în minți
Și în suflet pe ai voștri părinți!
Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Și din puținul lor v-au dat,
Ca să creșteți cu aripi de zbor,
Să fiți urmași cu viitor!
V-au iubit, v-au ocrotit,
Și dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiți,
Pe-acești neobosiți părinți!
Ceas de ceas și zile de-a rând,
Voi ați fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!
În pragul casei lor, ei așteaptă smeriți,
Să le dați un semn, că-i iubiți,
Și că-n aceste privinți,
Mai există copii cu dor de părinți!
Dacă viața departe vă poartă,
Nu-i lăsați pe părinți singuri cu a lor soartă,
Veniți și ștergeți lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!
Veniți ca ușa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniți o lipsă,
Să-i bucurați în sufletele lor,
Pe părinții care strigă după ajutor!
Și într-un târziu, ce nu se va ști,
Când clipele părinților se vor sfârși,
Și nu vor mai cunoaște zori,
Să v-amintiți de ei adeseori!
Copii de azi, nu-i uitați pe părinți,
Chiar dacă ei n-au fost niște sfinți!
poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre iubire sau poezii despre zile
Dor de copilărie
De multe ori mă duce gândul
La anii din copilărie
Pe foaie îmi aștern cuvântul
Și mă cuprinde-o nostalgie.
Îmi amintesc pe timpul verii,
Ce fericiți ne mai jucam
Se bucurau parcă, și merii
De viața simplă ce-o duceam.
Nu știam ce este aia modă
Ne îmbrăcam în ritm alert
Se curățau apoi cu sodă
Nu prea-i dădeam atâta Wert.
Ce exaltați eram cu toții
Când ne strângeam în fața porții!
Cu dragoste mă-înconjura
Bunicul, tata, buna mea.
Și parcă traiul dealtădată
Și dorul de-a mai fi copil
Te face să suspini; dar iată
Ca ești adult și la rând tată.
poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre ritm, poezii despre modă sau poezii despre mere
Nostalgie
Pe-o străduță mică c-un pod de lemn bătrân
Îmi este casa părintească,
În spate, sunt căpițele de fân.
Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:
Unde sunt, oare, copacii de salcâm?
Pe prispa casei mă așteaptă mama
cu ochii umezi, lăcrimând,
Eu, iubitor, îi sar repede-n brațe,
Că sunt de dragoste flămând.
Plâng vremurile de demult
Când copiii se jucau pe câmp,
Îmi este dor de-al vieții tumult,
De al copilăriei cânt.
Au înflorit și liliecii, care adesea plâng,
Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.
Plâng și salcâmii atinși de nostalgie,
Cu a lor sevă atinsă de melancolie.
*Căpițele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,
Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.
Străduța-mi e pustie, mulți prieteni mi-au plecat,
În cele țări străine, unde, de mine, au uitat.
Și podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,
Căci tirurilor cu copaci tăiați, le este grea povara.
poezie de Szabó Eric (19 iulie 2020)
Adăugat de Szabó Eric
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre râuri, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Unde fugi copilărie
Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.
Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram așa de mult!
Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.
Din cenușă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simțeam somnul cum ne fură.
Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.
Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniștit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.
Doamne, câtă bucurie
Era în viața de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?
Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îți dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.
poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre negru, poezii despre mâncare, poezii despre mamă sau poezii despre lactate
Cuvânt înainte (poezie pentru copii)
O carte de poezie
S-o citești și să tot fie,
Poezia-i sărbătoare
Are curcubeu culoare.
Bucuria de copii
Are multe poezii:
Unde îi copilărie
Vei găsi și poezie.
Pentru copii, e sărbătoare
Este lumii încântare,
Toată lumea-lumea vie
Are-n ea copilărie.
Le-am scris astăzi la copii
Un buchet de poezii:
Poeziile sunt mici
Cu... căței, și cu pisici.
Mâine poate veți citii
Alte multe poezii:
Pentru mine e o joacă
Orșicine poa' s-o facă.
Pentru mine e nimic
E o joacă de pisic:
Suflet de copil de ai
Poezie multă dai.
Poezia e frumoasă
Are sufletul în casă:
Poezia este vie
Are multă măiestrie.
Poezia-i sățioasă
Are pâinica pe masă
Poezia-i fermecată
Are pâinea feliată.
Scoală-te de dimineață
Pune pe pită dulceață:
Niciodată nu se știe
Când mai pic' o poezie.
Și să nu vă plictisesc
Iată mă mai și opresc
O prea multă vorbărie
Uneori, este prostie.
Dați copiilor pisici
Dați pisicilor bunici
Lăsați-i să sugă
Nu-i lăsați să mugă.
Dacă tot mugiți,
Prin casă fugiți,
Și de vă opriți,
Vă mai odihniți.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre pisici, poezii despre sărbători, poezii despre prostie sau poezii despre odihnă

Pe prispa casei, copilașul numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de paseri, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streașină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ți dau puii când or crește mari!" Și el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieșit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Și-și cunoaște el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul șurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceștia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toți parcă seamănă unii cu alții, și-s așa de sus, așa de sus!...
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre jocuri, citate despre creștere, citate despre zile, citate despre timp, citate despre prezent, citate despre mamă, citate despre cunoaștere, citate despre copilărie sau citate despre aer
Vara amintirilor
Vine un parfum de tei, de dimineață
Așa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viață
Și gândul meu aleargă, nu mă lasă...
Și-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porți, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când așteptam Duminica cea Mare.
Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Și spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc și-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...
Mai văd și dascălii din școala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă școală, dar cu copii puțini.
Și gârla de pe vale-a mai secat
Și nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaște pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...
Și-acum m-așteaptă-n poartă același tei
Mai văd și iarba din ogradă pân-la brâu
Știu că acolo au trăit părinții mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre amintiri, poezii despre religie sau poezii despre mâini

Șapte ani de-acasă
Cât de departe ești, copilărie,
Că de-aș putea da timpul înapoi,
Aș zice c-a trecut o veșnicie,
Că-i mai aproape ziua de apoi.
Dar oare pot uita căsuța albă,
Ce-n Postul mare mama o spoia,
Când tata țesăla o iapa dalbă
Și-n curte un curcan se înfoia!?
Noi alergam desculți prin ierburi ude,
Prin șanțurile pline cu noroi,
Iar seara eram niște paparude:
Tata-l plesnea pe unul, țipam doi!
Mama sărmana, încerca să-l țină,
Dar încasa scatoalce pentru noi,
Țipa la el, că țuica e de vină,
Și-n casă era mare tărăboi.
Dar asta dura doar vreo cinci minute
Și noi ieșeam tiptil de pe sub pat,
Iar mama ne schimba în noi ținute,
Și ne-ntreba blajin, dac-am mâncat.
Ne așezam în cerc pe scăunele,
Cu trei picioare, că n-aveam podea,
La masa cea rotundă, cu proptele,
Căci și ea tot trei piciorușe-avea.
În centrul mesei pe o tava-ntinsă,
O mămăligă mare ne-aștepta,
Și-n străchini, o coleașă bine-ncinsă,
Cu măruntaie de găină-n ea.
Iar felul doi, nu se mănâncă seara,
Să n-avem burta grea când ne-om culca;
Doar tata-și aprindea cu greu țigara
La lampa care-n muscă-o,, agăța''.
Căci lângă cuiul bătut în perete
S-așezau muște leneșe, țânțari,
Iar tata cu privirile lui bete
Confunda cuiul cu muștele mari.
Norocul nostru-a fost c-a văzut mama,
Și a prins lampa pân' s-ajungă jos,
Dar între timp, se și stinsese flama
Și-n casă se simțea un greu miros.
Repede însă somnul ne cuprinse,
De oboseală, am picat ca morți,
Și visam bunătăți pe mese-ntinse
Și cai bălani ce nechezau la porți.
Din când în când, mai tresăream din vise,
Iar mama TATĂL NOSTRU îngâna,
Căci slova lui, descăntec devenise,
De frică, de deochi, de bubă rea.
A doua zi din nou ieșeam la joacă,
În timp ce tata prin vecini pleca,
Găsind de roboteală pentr-o,, moacă'',
Mai rar, și câte-o pâine ne-aducea.
Țin minte că-ntr-o zi a luat vițica
Și-a pus-o în căruță pentru târg,
Căci n-aveam bani să cumpărăm nimica,
Iar grâul de pe câmp, nu dase-n pârg.
Spre seară așteptam cu nerăbdare,
Să vina tata, să vedem ce-a luat;
Și-avea doua tăgârțe cu mâncare:
Pește sărat, hamsii, halva, rahat.
Dar mai avea și-o traistă mai mică,
De unde-a scos trei beri la sticle verzi,
Și-o sticla, tot verde, cu secărică,
Și-un maimuțoi, să-l vezi, și să nu crezi!
Era un fel de clown, cu fața mică
Și cu-n șezut bombat, cu ceva plin,
Pe care îl chema HOPA-MITICĂ,
La fel ca pe tăticu, și-un vecin.
Ne-a mai adus la toți și câte-o goarnă,
Când începeam în ele să suflăm,
Pe drum vecinii ne luau la goană,
De nu știam unde să ne băgăm!
Dar toate-acestea n-au fost,, mare brânză'',
Pe lângă ziua când la școală-am mers,
Când mama mi-a făcut ghiozdan de pânză,
Și mă simțeam un soare-n univers.
Atunci mi-a luat și teniși,, made-n China'',
Că cică erau cei mai rezistenți,
Și-un toc, ce nu-l mai folosea vecina,
Rămas de la feciori-i repetenți.
Cu tocul însa nu puteam a scrie,
Căci o peniță ruginită-avea,
Plus că cerneala-n loc de albăstrie,
Era ceva-ntre apă și vopsea.
Și-așa s-au dus cei șapte ani de-acasă,
De-acum, eram elev, și ce-mi plăcea!
Dar astăzi, amintirile m-apasă...
Să fiu din nou copil... ce mult aș vrea!
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre verde, poezii despre muște sau poezii despre cai
Dor de-acasă...
Aș vrea să știi că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine...
De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost și n-o să fie...
De ochi-nlăcrimați ce-așteptă
Și de cireșul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De țurca ce-o jucam pe drum...
De florile de pe terasă
De glia noastră strămoșească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubești
Și seara să mă învelești...
Mi-e dor de plapuma de lână
Mi-e dor să mă mai ții de mână,
Mi-e dor un pic să mă mai cerți,
Să mă săruți și să mă ierți...
Și-aș vrea să știi că ești frumoasă
Cu parul alb ca de matasă,
Când mă aștepți în prag cu dor
Și simt al inimii fior...
Mi-e dor de voi, mamă și tată,
Mi-e dor de casa părintească,
Mi-e dor să fim din nou copii
Și să ne mângâi... să ne-alini...
poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre mămăligă sau poezii despre lână
Bunicii mei dragi...
M-așteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi și dor,
Cu pași blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliță pe-a lor nepoată.
Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate și le țin și-acum,
Privirea-ncețoșată e plină de nostalgie
Când își amintesc de-a mea copilărie.
Cu picioarele desculțe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă așteptau
Cu multă dragoste în brațe mă strângeau.
Cum îmi iertau ei fiecare boroboață,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu ață,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.
Dar anii au trecut și am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.
Acum mă-ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate să înnebunească,
Dragii bunici mă așteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.
M-apropii și le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.
poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeți aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre nori
Răsplata faptelor
RĂSPLATA FAPTELOR
Am învățat prin viață să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar și când mi-era greu,
de-a onora așa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.
Prin omenie triumfa voință
și îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet și credință,
pentru izbânda celui ajutat.
Am insistat peste a mea putință,
când dificultăți am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferință,
de rana în suflet dezonorat.
Putere îmi luam din rugăciune
și-n semnul crucii puneam speranță.
Să am mulțumirea faptelor bune,
mi-aș fi dat și o parte din viață.
De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam și din bani puțini,
pe cei și mai sărmani decât mine.
Nicicând nu am așteptat vreo răsplată,
așa cum ar fi fost omenește.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viața se sfârșește.
Acum cred proverb ce-mi spuneau părinții:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă și te condamnă sfinții,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"
*Din colecția "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre învățătură, poezii despre suferință, poezii despre rude sau poezii despre rai
Pe la Bogata
am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni e pustiu
goală-i casa și e gata
și pentru mine e târziu
eu însumi am îmbătrânit
și-a mea viață-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
așa de zvelt eu astăzi nu-s
plecară ai mei cu toți în șir
și casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie
și plin ocolu e de iarbă
și nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins asemene
ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult
dar e pustiu și e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte
de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete și semne
părinții unde m-au primit
de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată
și parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta așa cu spor
cuptorul nostru să o coacă
și parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul așezat
din zori de zi până în seară
și parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist și de urât
și mai urât ar vrea să-mi pară
mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
și noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea
plină casa de viață
era atunci chiar și-n ocol
simțeai spre ceruri cum se-nalță
și nu era nimica gol
acum nimica nu e viu
și iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd și pustiu
și nimeni nu mai e la poartă
lipsește mama tata nu-i
și nici o vorbă nu se aude
nici pașii azi ai nimănui
auzul nu ți-l mai pătrunde
căci toți s-au dus și ne-au lăsat
sunt așezați iată-n mormânt
de e pustiu și al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt
se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
și casa parcă-i o himeră
viața unde mi-am trăit
căci fără viață este tot
ocol fântână cohe șură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură
și nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu șurii
și din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii
nu e mama nicăieri
și nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui
ca și atunci când toți copiii
pe afară-n șiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viață când fugeau
dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte
iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se așterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme
totul este năruit
fără viață și mișcare
casa unde am trăit
nicio față parcă n-are
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre tristețe

Ce greu îmi e fără voi...
Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.
Când a murit, n-a știut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.
De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.
Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!
Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...
Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.
Aș vrea să știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!
Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"
Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!
Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!
Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre soț
Eu mă joc... Tu! Ce faci?
Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....
Încălțat sau desculț,
Mai jegos, ca cei mulți,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....
Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....
Mă lovesc și fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las și din zori,
Iar alerg printre flori,
Și mă joc...
Tu ce faci?
Da! Și eu joc....
Un barbut de noroc
Pe la colțuri de bloc.
Pe un pot din țigări,
Ce conțin și.... "Plăceri"
Și eu joc.
Uneori și pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerșesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.
Mai trag fum dintr-un muc
De țigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerșesc...
Dar mă joc...
La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam și un glob,
Dar mă joc.
Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt mașini,
Cu șoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.
Unde? Și... cum să mai joc?
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre automobiliști, poezii despre vaci, poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre plăcere sau poezii despre noroc

Ca între Tată și Fiu
astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată și Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și lăcrima
ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alți părinți și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au trecut pe aici
e târziu
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau
nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine
lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre siguranță
De când am devenit părinte de copii mai mari, am realizat că tuturor părinților le-ar plăcea să aibă mai mult timp sau mai multă atenție din partea copiilor lor.
Nigel Cumberland în 100 de pași pentru o viață de succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre devenire