Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pușkin

Către un amic versificator

Te-avânți și tu, Ariste, ca alții spre Parnas,
Râvnind, oricum, să-ncaleci pe aprigul Pegas-
Căutător de lauri pe căi primejdioase
Dai cu-ndrăzneală lupta în critici bătăioase.

Ci lasă, tu, cerneala și pana ta, Ariste,
Uitând păduri, pârâie și țintirimuri triste-
Nu cresc iubiri de flăcări în cărticica slabă.
Vezi, să nu cazi din munte! Coboară mai degrabă.
Tot sunt și fără tine prea mulți poeți, și-or fi,
Ce scot la cărți, uitarea să aibă ce-nghiti.
Poate și-acum, de zgomot când te retragi departe,
Având de-o muză proastă, de veșnicie, parte,
Aripile Minervei avându-le egidă
Ascunzi un tată pentru altă Telemahida.
Deci teme-te de soarta poeților de-ocară,
Ce cu grămezi de versuri întruna ne omoară-
Răsplata hărăzită de viitor e dreaptă
Că-n Pind așteaptă lauri, dar și urzici așteaptă.
Când gloria nu-ți vine, să te-nspaimanti! Apollo
Privindu-și Heliconul și dând de tine-acolo
Va clătina din capul cu cârlionț ca,-ndata,
Cu-o joardă de răchită în geniul tău să bată.

Dar ce-i? Te-ncrunți? Răspunsul mi-l dă sărmana-ți pană
"Mai bine taci, vei scrie. Bați gura de pomană!
Eu nu fac cale-ntoarsa când sorții hărăziră
(Să știi și tu!) ca pururi să fiu legat de liră.
Ce-i de mă-acuză lumea când eu în mine cred?
Tu zbiară și hulește căci tot rămân poet!"

Artist, poet nu-i omul ce rimă o brodește,
Și, scârțâindu-și pana, hârtie cheltuiește.
A scrie versuri bune nu e un fleac, cum crezi-
Cum Vitgenstein ușor e să-i bată pe francezi.
Pe când Derjavin, Dmitrev, Lomonosov sunt puși
Mereu, la loc de cinste, între poeții ruși,
Hrănind cu minte-nălța învățături străbune-
Prea multe cărți mor iute, abia sosite-n lume,
Căci opera lui Grafov, care-n deșert răsună,
Cu Bibrus și Glazunov va putrezi-mpreună-
Nimeni n-o s-o mai știe, și n-o ceti proștii,
Blestemele lui Phoebus o vor pecetlui.

Ci hai să zicem însă c-ai fi în Pind ajuns,
Și că poet, mulțimea, pe drept cuvânt, te-a uns,
Că toți vor să citească ce scris la tine-n vers e.
Crezi tu că înspre tine-or începe să se verse,
În fluviu, avuția- cu-avere să te-alegi,
Tu, ca poet, să cumperi de-a valma, state-ntregi,
În lăzi de fier tot galbeni răsunători să strângi,
Și-apoi, trântit pe-o rană, să bei și să mănânci?
Vai! Nu sunt scriitori bogați pe lume, frate,
Ursita nu le tăie în marmură palate,
Nici lăzi în care aur să sune și tresalte!
Cocioaba de sub humă și podurile-nalte
Sunt ale lor palate și săli imperiale.
Îi laudă mulțimea, dar îi nutresc jurnale.
Roata fortunei trece, la ei nu face haltă;
Gol s-a născut, gol merse Rousseau-n lumea cealaltă,

Cu cerșetorii Camoes, sarmanu-a petrecut,
Kostrov prin pod murit-a de nimenea știut,
Și mâini străine trupul în raclă i-au închis.
Viața lor durere-i și gloria-i un vis.

La spusa mea, îmi pare, că stai îngândurat!
-"Atunci de ce, vei zice, sever m-ai judecat,
Ca Juvenal pe toate să mi le pomenești,
Când despre poezie tu însuți îmi vorbești,
Certat fiind tu însuți cu muza și Parnasul,
Să-mi predici despre versuri îți dregi întruna glasul.
Ce s-a-ntamplat cu tine? Îi fi smintit sau ba?"
Ariste, la-ntrebare am să-ți răspund așa:

Cândva,-ntr-un sat, țin minte și eu, ca toți mirenii,
Trăia un popă vârstnic, albit de-amarul vremii.
Trăia-n belșug și pace, și cu vecinii drept,
Încât se duse vestea că-i popă înțelept.
Însă, odată, popa prea deșertând pahare
Sosind de la o nuntă, cam beat, spre înserare,
Niște mujici, săracii, iesitu-i-au-nainte
Zicându-i cu sfială: "Ascultă-ne părinte,
Noi știm că băutura, în predici, o-nterzici
Și, să nu bea, aparte, oricărui om îi zici.
Noi credem, dar, ne spune, de ce chiar dumneata..."
-"Stați și-ascultați! Și popa astfel le răspundea:
Ce spune popa, faceți, și nu ce popa face!
Nu pilda ci cuvântu-i urmați. Și fiți pe pace."

Eu, cu aceleași vorbe am să-ți răspund, pe loc,
Dar nu să mă justific! Asta n-o vreau deloc.
Ferice-acela care, uitând de poezie,
Fără de chin și grijă să viețuiască știe,
Cu ale sale ode ne-mpovarand jurnale,
Și, fără să își piardă comoara vremii sale,
Nu-i place să se plimbe pe piscuri de Parnas,
Nu-i poftitor de muze, nici de focos Pegas.
Pe el, cu pana-n mână Ramakov nu-l spăimânta,
El nu-i poet, Ariste, dar duce viață blândă.

Ci să sfârșesc odată c-oi fi plictisitor,
Și cu-a satirei pană n-aș vrea să te omor:
Prietene, acuma, după povața mea
Lasă-vei oare lira să tacă mâlc sau ba?
Alege deci: e bine când gloria-i cu tine,
Dar să trăiești în tihnă-i de două ori mai bine!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

George Coșbuc

Crescit Eundo

Ce-i drept, e drept, poete! și-ți spun: ești de talent
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare,
ești prea slab, și stilul ți-e prea neconsecuent.

Ești prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent
judec tot; firește, greșeli de conjugare
Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare
Și-apoi, o știi tu însuți, n-ai nici un sentiment.

ești naiv, n-ai formă, e rău, dar tot mai trece
Și nu-ți imput nici limba, dar gustul ah, a fost
În drept să zică lumea, ești prea gol, prea rece!

Încolo versuri bune, cam rari și fără rost
Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece!
Ce dracul! Furi întruna și furi așa de prost!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Femeia

Și uneori -întreb de ce nu-ți scriu,
știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.

Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Moraru

Poetul modern

În țara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu și desuet
Ca să susții cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Și scrie versuri prin ziare,
folosești, în mod discret
Și ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă și le deșartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, așa precum se știe,
Sunt versuri albe reci și goale,
Lipsite de-orice prozodie
Și normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La școală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!
A câștigat, de-a lungul vremii,
Ieșind cu,, operele"-n lume,
Trofee, diplome și premii
Cu necititele-i volume!

La biata lui maculatură,
În lipsa crasă a ideii,
Călcându-se pe bătătură,
Se-ncurcă iambii cu troheii!

Citindu-i stihurile, zic,
Stupefiat, cu indignare,
unii nu-nțeleg nimic
Iar alții, ce li se năzare!

Cum muza nu îi dă târcoale,
Oricine poate ca să spună
Că el înșiră vorbe goale
Ce nici din coadă nu mai sună!

Poeticele lui demersuri,
Citindu-le, eu am dedus
,, e ușor a scrie versuri
Atunci când n-ai nimic de spus"!

poezie de din Colții morarului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne ajută

E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculți ce-ți spune, renunți.
Tu vrei muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?

Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri și vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viața e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt și vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veștejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îți sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ți fire
Îmi amintesc, de tine.

Și-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Și-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îți spuneam, că te iubesc
Și cerul vrea s-asculte.

Și-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe brațe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Și-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În brațe, tu, cum mă strângeai
Și îmi șopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Și vremea a trecut.

Și vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Și amintirea, ne petrece
Spre alte zări... și firi.

Acum, le știți: le-am scris
Le-am scris ca să le știți.
Și vor rămâne... vis
Și voi vă iubiți.

Viața, este frumoasă
Frumoasă, când iubești.
Și este, dureroasă
Când tu, o părăsești.

Și vine, vine-o zi
Când toți o părăsim.
Și ziua, n-o vom ști
Cumva, să o vestim.

Și dacă tot, nu știm
Nu știm ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Și dacă se vor teme
Prin vreme, înoate.
Nu vă temeți... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Și dacă... ne iubim.
Și amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca? - Dar
Am stau vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat
spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea -nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici și puști
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?

Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând -mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spuie toți de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ține
Pușca drept, și trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,

Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aș spune tatei oare
pân' deprind, aș vrea
merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp trag în ea?
Ce crezi tu, Pik, ar vrea?

Și să-l rog să-mi dea și mie
aduc ceva vânat?...
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?

Dar de cineva -ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, și alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic".

poezie pentru copii de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.


Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc și mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.


Din bezna nopții-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.


Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înțeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.


Mințind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar știu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbești
Dar tu mereu te ții de șotii
Eu știu că tu mă păcălești.


Dar lângă tine când sosesc
Și când încerc ca să-ți vorbesc
De-odată se pornește-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.


Îți spun că multe vreau mereu
Ca să-ți transmit din gândul meu
Dar tu privești în depărtare
Numai de mine nu te doare.


Și astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îți spun că tu ești al meu țel
La tine însă plouă iară…

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce e Iubirea

Iubirea nu există,
E doar o poezie tristă
Scrisă de un poet îngândurat
Care prin veacuri a rămas uitat.

Iubirea-i o poveste începută
De cineva care-a iubit odată,
Dar a murit și a rămas uitată,
Azi nu există iubire-adevărată.

E un cuvânt ce spus la întâmplare
Adesea te rănește și-apoi moare.
Se pierde-n timp, și e purtat de vânt,
Căci pân' la urmă e doar un cuvânt.

Și peste timp rămâne doar uitarea
Și amintirile care se pierd cu zarea.
Ce e iubirea nimeni n-o să știe,
Și la final rămâne-o poezie.

Pe care un poet începe a o scrie
Și scrie rând cu rând neîncetat,
Iubirea e un gând necugetat
Ce la final rămâne-a fi uitat.

E scrisă printre rânduri și-n poeme,
E discutată printre multe dileme,
Și s-a vorbit de-atâtea ori despre iubire
Ca mai apoi să fie-o amintire.

Crestată pe pereți și pe copaci
Când din iubire nu mai știi ce faci,
O spui, n-o simți și nici nu vei simți
Ceea ce simți atunci când vei iubi.

Rămânem la cuvântul aruncat,
Ce spus de-atâtea ori e neînsemnat,
Și până la urmă iubirea e... se știe,
O strofă tristă dintr-o poezie.

poezie de
Adăugat de Alexandra GrigoreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În umbra anilor deșerți

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauți printre stele,
Și regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ți veștezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocolești
Și-mprăștii tot norocul?
El îți surâde să-l dorești
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înțelegi și nici nu vrei
vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulți sfetnici? Dar și ei,
Ca să greșești așteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porți
Ce-o știi că-i pentru tine?
Și măsori anii pentru morți
Crezând că așa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Și-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu știu de azi sau mâine mor
Și nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viața-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deșerți
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierți
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranței ți-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau și… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai ești a ta.

Întreb mereu, și-am întrebat
Dintre pereții reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproș pe veci.

vii totuși la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ți scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la țintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ți ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se și peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ți ceri iertare,
Sunt veșnicie… Nu mă ai.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Plonjare în inconștient

Motto: Cea mai importantă în viață este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Și dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Și dacă ne-am fi mulțumit și cu puțin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toți ne recunoșteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-și acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoști defel!

Nu poți să te cunoști mergând numai în lume,
Cutreirând și socializând mereu!
Stai și cu tine suflete și te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu și judeci tot ce vezi și-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveți să te-asculți!
Stai printre orbi și surzi și simți ești deasupra...
Dar ești la fel ca ei, unul dintre sluți!

Cât timp petreci cu tine, singur... și să-ți placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poți să-ți reziști,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo știi ca să te miști!...

Ești limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoști pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conștiința vie te scapă de ruine!

Și tot ce trebuie faci: e să accepți ce ești!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumești,
Lucruri, scopuri, ținte... ce n-au niciun folos!

Uiți că trupul țipă când sufletul ucizi...
Uiți spiritul îți animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Și numai sufletul își caută rostul!

Ah, aș vrea să mori!... vezi că-i altă lume,
Unde știi ce-i clar și ce e de prisos...
Oare de ce trăiești doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea și Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Și să suporți povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea și iubirea este ținta noastră!
Și de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră și albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinței grele!

De nu ai fost fii vreun aur scos din foc,
Poți să-ți dorești să-ți vezi numele înscris...
Să-ți capeți veșnicia ce încă nu-i faci loc,
În viața ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela SSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Marius Robu

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Încurajările unui viitor bunic

Fetița mea așteaptă un copil
Și-aș vrea să-i spun de-acum, ca ea să știe
Că-s bucuros de asta și doresc
Să-l țin în brațe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoțel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuț frumos,
Legat, normal, căci eu n-aș vrea să cadă,
capete cumva vreun handicap,
Că și eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-și vadă de serviciul ei,
O știu cum e: și ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai știu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând fie-o dramă
De-a fost puțin stricat.

Am să-l răsfăț, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar știu că toți copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăț cum știu eu mai bine:
O frec ușor de blugi.

Pe-acasă îl mai las și pe covor,
Și-o să-i mai dau și câte-un colț de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl țin curat, dar nu prea mă omor,
Și îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paști și de Crăciun.

Promit ca, dimineața, la cafea,
stea sub masă ori mai bine-afară,
dimineața sunt cam indispus
Și n-aș putea, oricât de mult aș vrea
beau cafeaua fără o țigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai crește, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca și doctor să îi fiu
Și, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniștitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Și-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexander Pope

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înțelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minții mele pui hotar
Vreau doar știu că Tu ești bun
Iar eu sunt orb și n-am habar.

Dar chiar și-n beznă tu ai vrut
văd ce-i rău și ce e bine
Și Trupu-n Soartă l-ai țesut
Însă Voința susține.

Și ce-mi dictează Conștiința
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez ființa
Și caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aș putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
fim supuși precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu lași mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greșesc și n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Și scapă-mă de-a mea Trufie
Și de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nțelepciunea nu ți-o știe,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvață
Și cum să-ndrept ce e greșit
ofer milă și povață
Ca să-mi revină însutit.

Deși sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poți să mă îndrumi socot
În viață și când moartea vine.

Pâine și tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu știi de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spațiul ca templu
Și ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ți știu Cuvântul.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "An Essay on Man Hardcover" de Alexander Pope este disponibilă pentru comandă online la 102.99 lei.
Adrian Păunescu

Recviem pentru poetul poeziei

Am așteptat treacă timp destul
Pentru-a putea în liniște închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.

Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristețea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe și de moarte.

Poporul meu, tu nu știi ce-ai pierdut,
Te-ai învățat cu morțile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vești
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.

Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi iși pierd din rază,
O-nvălmașeală-n creier toți simțim
Parcă nici luna nu mai luminează.

În toate câte-au fost era și el,
Cu partea lui de liniște și bine,
Ce n-a putut la alții pedepsii
El a tăcut și-a pedepsit în sine.

Și-atât de bun, și-atât de împăcat
Nederanjându-si epoca-ncordată,
Încât el - mort de mult ni se părea
Și-acum murind murea încă o dată.

Am așteptat să tacă surzii lui,
Ce-n remușcare nu sfârșesc a-l plânge,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Că-n vine au cerneala și nu sânge.

A fost boier, dar și mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme bună-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.

Pentru-nceput înalță mila ta
Sa-i dea ceva simță si sa scrie,
Si vei vedea ca însuți de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.

Apoi, când te vei supăra pe el,
Ca are dor de cărți si dor de ducă,
Să-i interzici să scrie ca poet,
Dar dă-i ceva, în ceruri, traducă.

Și pedepsit, ca și pe-acest pământ,
Neștiutor de uneltiri perfide,
Din când în când, mai dă-ni-l în vreun vis
Și nouă pe poetul Philippide.

Psihoza buletinului de știri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai știm ce-i grav si ce-i ușor,
Ce-i râs, ce-i tragedie dintre toate.

O zi ca multe altele a dat
Furtuni, răpiri, ciocniri, efemeride,
Și între doua știri despre petrol,
" A încetat din viată Philippide".

Deloc orgolios și agresiv,
Dispus mereu în taină să și moară,
Să nu cumva credeți, scribi mărunți,
acțiunea voastră-i mai ușoară.

Un ultim Philippide a murit,
Căzând scârbit în mit și-n transcendență,
Dar alți poeți au răsărit pe loc
umple dureroasa lui absență.

El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
umiliți și-ați umilit poeții,
Poetul poeziei a căzut,
Dar îl vor răzbuna poeții vieții.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Ioan Cojocariu

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
pot cu gândul mereu scrie.
sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem niște trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiți și dați-mi un răspuns
O viață aveți... și nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverșunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deșert,
Și vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Și dragoste voi întâlni...
Speranța mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot scriu.

Mi-e teamă... chiar și să vorbesc
Pot multe inimi rănesc.
Așa tac și mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulțumesc anticipat
Nu tac... dar totuși am plecat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșit de an

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Așa erau și când eram puștan.

Cum cenușii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Știi, câteodată, aș vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomenești -- dar încă s-o trăiești,
Căci lumea noastră lunecă-n neștire,
Către genune... Tot mai triste vești.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranță -- deși, nu le ascult,
Și atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ți dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an și an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Și-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ți spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulți și frumoși ani"?!
Nu, o să-ți spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulți ani!

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Așa erau și când eram puștan.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alții dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.
Ce grijă trebuie pui
În viața ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Și vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăți sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăție sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de rușine.
Arăți o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuși sau va-nălța,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăiești o viață... viața ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ți-o trăiești vei câștiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau lași prin pilda care-o dai
Pe mulți, pe mulți, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă și cu teamă
lași în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de
Adăugat de Laura StifterSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ly: Dar chiar Lia mi-a spus ar fi rău și periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul și cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poți înțelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greșit... Scumpo, hai să pornim totuși înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ți spun ceva, care sper că te va ajuta înțelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiți cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deținut evadat. O persoană privată de libertate. Un pușcăriaș. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine și pe fratele tău, din sânul familiei voastre și v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu și comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greșeală, o neînțelegere. Eu știu că nu-i adevărat, că nu poți fi așa.
To Kuny: Greșeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, știind ești iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ți dă dreptul să-l judeci și să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur și un caracter ireproșabil!
Ly: Cum poți spui așa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el și am avut ocazia constat cu cine am de-a face. Nu mă înșel în privința lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere și n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră și n-o mai cicăli! Pricepe Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Și n-ar face niciodată ceva care să-i pună viața Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie înțelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu știu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înțeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insiști... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aș vrea să mă-nțeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Așa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu ești rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conversație-n trei

De mult doream stăm la masă,
Doar noi trei, încuiați în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjați,
Vă atenționez că o să plecăm bulversați!

Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent și necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!

Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuși că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îți cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise și eu le-am spart pe toate.

-Nu de la mine trebuie să îți ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...

-Totuși cam mulți oameni parcă ai rănit...
Și pe toți eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat așa,
Pentru vina cred că este doar a ta...

Aici o să te contrazic, și îți explic de ce,
Multe învelișuri calde cu interior rece,
O încerci să le repari pe toate chiar,
Și o să te răcești, că nu lucrezi după tipar.

Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Și-o să ai doar amintiri în gând.

O dai de vremuri negre câteodată,
O înveți cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Și o să dai negrul într-un alb cadou.

Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri și pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.

-Mă faci rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Și doar tu crezi că nu plec niciodată.

Tu viitor ce faci? sper ești bine!
Sper merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?

-Măi băieți, numai bateți pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit vă scriu!

-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreți voi să faceți pace?
Să fiu și eu bine, tare mult mi-ar place!

Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înțeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaționa,
Și să înțelegi repar greșelile "altcuiva"...

-Amândoi greșiți și eu încă greșesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârșesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poți face pe toate!

-Știu deja unde o sa ajungi, nu îți spun,
Aș strica drumul bătut până acum,
Știu că nu o să renunți și nu e defect,
Ăsta este și motivul pentru care am efect.

Înțeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunț și mai ales unde atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc și eu de ele?

-Ești naiv să crezi că ți-aș spune,
Și cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.

Te las pleci, cred că ai multă treabă,
Sper ești mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.

Trecutule, tu oricum ești plecat,
Mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".

Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist și sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte și viitorul munte.

poezie de din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook