Simplă credinţă

Azi noapte m-am gândit la noi, şi cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt şi cât de mult privesc spre ele
Şi încă te aştept să vii pe o corabie cu pânze albe şi curate.

De mult nu te-am văzut iubite şi-un dor de tine mă omoară
Şi-aş vrea între pământ şi cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ţi ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.

Simpla credinţă-ntr-o iubire ce nu se va sfârşi vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aştept mereu, aici la margine de mal.

De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruşi zburând în stoluri veniţi acum din largul mării,
Şi parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veşnicia depărtării.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din poveşti,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce eşti.

Cum poţi de-i zi sau de e noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o şi leagănă-mă-n şoapte
Cu mâinile-ţi subţiri şi reci.

De mult aştept o cugetare
Şi-un văl pe ochii tăi fierbinţi,
O singură îmbrăţişare
Şi “cheia” marilor dorinţi.

Dar tu te-ascunzi, o ştiu prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Aşa trec anii pentru mine
Şi vor mai trece tot mereu.

Că te-am iubit, e a mea vină
Şi veşnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoţându-mi duhul din “deşert”.

Aş vrea totuşi să-ţi văd făptura
Şi mersu-ţi legănat de dor,
Să-ţi văd obrajii, să-ţi simt gura,
Înfierbântate de amor.

Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ţi împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii?”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ştiu cum să-ţi spun

De-ai şti ce mult aş vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalţ
Cu mâinile amândouă să prind speranţa ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieţi doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ţi spun cât îmi lipseşte fericirea de a fi in doi
Si nu ştiu cum să-mpart tristeţea ce porneşte adesea către tine.
Deşi a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu ştiu cum să-ţi spun ce tristă-i iarăşi această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult şi-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Aşa cum am avut şi ne-am pierdut precum Adam şi Eva
în marele pacat!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept să vină zorile,
Să văd cerul limpede senin,
Să-ţi ofer toate florile,
Să ştim mereu că ne iubim.

Mă voi pierde în amurg,
Să revăd cerul înstelat,
Să aud buciumul prelung,
Să stau cu tine îmbraţişat.

Te înconjur toata în privire,
Îţi trimit gânduri curate,
Îţi dăruiesc a mea iubire,
Dar tu eşti aşa departe!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-mi fii acum aproape

Aş vrea să-mi fii acum aproape, să-ţi sărut ochii plânşi şi trişti,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exişti.
Şi-n taină s-mi ascund tristeţea în zâmbetul ce ţi-a-nflorit
Pe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.

Aş vrea să vezi că-i primăvară şi iarăşi florile-ţi zâmbesc,
Iar din cenuşa astăzi stinsă renaşte totul şi-i firesc.
Copacii iarăşi au păduri cu tril de păsări în perechi,
Ce consfinţesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.

Eu incă te aştept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aş vrea să-mi fii acum aproape să-ţi mângâi părul răvăşit
Şi-n taină să strivesc sărutul cel pentru care te-am iubit.

Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,
Cu cât vei fi mai blând cu cu-atâta totul e mai bine.
Şi vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul iubindu-ne cât mai departe...

Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veşnicie
Acolo ca şi-aici, iubire ca a noastră nu poate să mai fie,
Sărut lângă sărut am pus în mantia ce trupul tău îl înfăşoară
Şi aş începe iar şi iar să îţi sărut fiinţa toată ce azi mă înfioară.

Aş vrea să-mi fii acum aproape,
Mi-e dor de tine, pentru a câta oară...!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbeşte sorţii tale, alintă-mă duios,
Şi nu uita că mai presus de toate şi de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.

Rămâi mereu ce eşti acum... iubirea mea,
de vrei!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei rugi

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputinţa mă seduce.

Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viaţa dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.

Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce —
Acum aştept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut în stele

Lumina zâmbetului tău
Să trăiască-n veci mereu
Şi să te aducă - zbor
la mine.
Fie noapte, fie zi,
Fie ora care-o fi,
Eu să fiu precum am fost
cu tine.

Căldura stelelor du sus
Într-o noapte te-au adus
Să revii la pieptul meu,
iubire.
Să-mi şopteşti cuvinte dulci,
Înapoi să nu te duci,
Dar n-ai venit, şi toate-au fost -
dezamăgire.

Lacrimi am vărsat în piept,
Chiar şi azi te mai aştept,
Dar ai uitat de faţa mea
'ntristată.
Telefonul îl privesc
Şi o lacrimă trezesc -
Probabil nu mă vei suna tu
niciodată.

Nu mai am la ce să sper,
Nu mai am ce să-mi mai cer,
M-ai uitat pentru dutara
de o viaţă,
Însă noaptea a trecut
Cu dorinţă să te uit,
După vis îmi reapare-o
dimineaţă.

Iarăşi te-am văzut zâmbind,
Cu-n zâmbet dulce ca oricând,
Însă te-a întâmpinat
cu lacrimi grele.
Ştiu acum că m-am trădat,
Pe-o clipă tu nu m-ai uitat,
Însă plâng că am crezut
în stele.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în iubire

Am crezut că am să mor şi ţi-am scris iubirea
Astăzi am retrăit moartea şi iubirea nu se mai scrie
Rămâne amintirea unei frumoase şoapte-n noapte
Când luna era soră mai mică a ochilor frumoşi
Romanul s-a scris, aşa cum ni se scrie povestea
Urmează un nou serial de filme bune
Sau filmul vieţii mele în căutarea iubirii
Am obosit să cred în tine, dragul meu
Şi nu mai cred de mult în vorbele-ţi deşarte
Ochii tăi m-au minţit în fiecare zi,
Dar soarele meu a răsărit pentru că eu cred în iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnire de gradul zero

lui E.H.

În noapte visez cu luna cea plină,
Şi nu pot să dorm, plutesc în visări...
Mă străbate o fantezie alpină,
De sus ea venită, din mări...

Şi nu te-am văzut până acum niciodată
Şi nu te cunosc, dar te vreau...
Pentru dragoste, însă... este o plată,
Şi vreau să ofer, nu să iau.

Pe pieptul tău capul să pun,
Să mă priveşti în tăcere...
Din ochii tăi, văpăi să adun
Şi zâmbete pline de miere.

Să mă ţii strâns în braţele tale,
Să mă cuprinzi întru tot ce eu sunt...
Să-mi povesteşti drumeţii ancestrale
Ce mi te-au adus ca un vânt.

Te vreau lângă mine să mă citeşti,
Aşa cum nimeni nu poate...
Nu te cunosc, dar ştiu cine eşti,
Şi împreună scriem o carte.

Şi te provoc întru toate
Şi mă provoci în ce sunt...
Eşti pagina aceea de carte,
Ce ruptă a fost când m-am frânt.

Vino să-mi fii acum, lângă mine...!
Află ce nimeni nu ştie...
Părţile mele nu-ţi sunt străine,
Doar le-ai uitat, ca mereu să îţi fie...

Atinge-mă cu vibraţii înalte,
Cu tot ce tu simţi, arată-mi deschis...
Să-mbrăţişezi cu gânduri curate,
Tot trupul meu, ca în vis...

Şi te privesc înăuntru uimită
Şi-apoi, doresc să îţi fiu...
Lacrima inimii, pe loc risipită,
Văzând că renaşti şi eşti viu.

Cu tine aş merge oriunde în lume!
Şi mă încred în ce n-am văzut...
Credinţa ce-o am, nu-i în cărţi şi cutume
Şi pot iubi ce n-am ştiut!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Ştii câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng şi mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară şi nu ştiam ce porţi se-nchid în univers
Şi pentru cine pustiul înseamnă-acasă şi iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai ştiu nici eu pe unde încă să te caut şi unde-i fericirea mai ales.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

Îmi creşte-n suflet dorinţa de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Şi să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul şi întunericul şi raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, şi te aştept odată cu-nserarea.

Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav şi de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă paşii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Şi mult prea mult te vreau iubite pe ţărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpeşti singurătatea şi să mă pierzi printre cuvintele ce dor.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de-o iarnă

Credeam şi mai cred în iubirea de-o iarnă
Şi-aş vrea să trăim câte-o noapte pe zi
Şi-aş vrea ca din ceruri cu stele să cearnă,
Vreo sută de ani ca într-un joc de copii
Şi noapte să fie, dar una polară.

Să avem înainte o mare de timp
În spaţiu pierduţi pe o stea glaciară,
Şi iarna să nu fie doar biet anotimp,
Ci veacuri de veci în distanţă stelară
Ori ceas de sublim suspendat în netimp.

Cuvinte devin noţiune abstractă,
Topindu-şi pe gheaţa fierbinte din noi,
Mesaje mulţimi într-o singură şoaptă,
Doar eu şi cu tine şi potopul apoi,
Să ningă din cer pân' la Sfântul Aşteaptă.

Iubiri de o iarnă purtăm pe retină,
Acum şi de-a pururi în stele cu noi.
Străine de tumultul vieţii şi vină,
Curate şi albe ca neaua divină
Şi vii mărturii pentru vieţi de apoi.

Voi crede mereu în iubirea de-o iarnă,
Atunci când trăiam câte-o noapte pe zi,
Visând că din cer cu steluţe-o să cearnă,
O sută de ani ca într-un joc de copii
Lângă foc ghemuiţi la o cină de taină.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!