Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihai Eminescu

Diana

Ce cauți unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Și unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Șoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mișcătoare
Vrei să privești un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viață-n orice zvon,
Și numai tu gândești aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce dorești singurătate
Și glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-și bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniștită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuțe albe de omăt,
O față dulce și bălaie,
Un trup înalt și mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Și peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

Al mamei glas

Așa sunt eu,
Precum voi mă vedeți:
Cu ani peste umăr,
Cu brume pe spate...

Așa sunt eu:
Dulce, terestră,
Amară,
Trecătoare...
Adie un pic spre
Toamne în aur,
Spre ploi în petarde,
Spre o scurtă iarnă,
O primăvară...
Adie a viață-n popas
Călătoare...

Tandră,
Mândră in zbucium,
Sfidătoare...
Cu zâmbet pe buze,
Îndrăgostită de un bun sfat,
Cu pas cumpătat...
Mă apropii și caut
Cuvântul deplin, onorat:
Al mamei glas,
Privirea,
Mâna Ei,
Alinarea
Din Casa cea Mare!
Taina de pe urmă

Nu văzui soarele, luna,
O văzui pe mama mea,
Cum îmi împletea cununa
Licăririi sub o stea.

Nu știam cât e de mare,
Fericită-i ori nu prea,
Îi sorbeam din palma-i soare
Apă vie, viața mea.

În sclipirea de pe gene
O vedeam numai pe ea,
Cum plimbându-ne prin ele,
Vlaga vieții ea veghea.

Iar în taina de pe urmă
O privire își lăsa...
O urmam, ferindu-i gândul...
Ei o lacrimă-i cădea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvor cu apă dulce

E bine de stiut ce a fost
Viata să o trăim cu rost
Ce vrem stim de la nceput
Să lăsăm timpul ce ne-a durut

Tu ai trecut prin viața mea
Să te gândesti eu te-as ruga
Grăbit cum ceasul face rundă
Tu te-ai oprit doar o secundă

Doar vântul lasă-n a ta urmă
Picuri de ploaie ce cad si răsună
Cu umbră rece mă săgeți
Imi spui cuvinte si mă cerți

Că umblu goală prin perdele
Si scutur praful greu din ele
Si am ajuns mereu sa te visez
Oglindă-mi esti cu ochii tăi cei verzi

Legat ai fost printr un ombilic
Că te am iubit acum îți zic
Tu stii că fără iubire in viață
Si fără dragoste speranță

Nu suntem oameni nici chiar fulg
Rămânem doar văpaiea unui rug
Si tu imi spui că ți stau în cale
Că am picioarele prea goale

Că salt dansez aud o melodie
Si că mă joc de a trestiea mladie
Vrei cum bate vântul tresar
Usor tu treci nu ai habar

Acum eu libertate-ti dăruiesc
Privesc un gol te las si-ti spun trăiesc
Eu sunt izvor cu apa dulce
Si dor mereu eu îți voi duce

Peste lespezi reci de piatră
In trecere mă voi rostogoli
Voi trece lin voi curge si voi trăi
Iar apa limpede de vrei s-o treci
Piciorul tău atinge pietrele rămase reci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un gând (Pentru cea care mi-a furat inima)

Toate zilele cu soare
eu în dar ți le trimit
Iau a viselor petale
unde m-am îndrăgostit.

blândă e a sa lumină
e un zâmbet pe-al tău chip
și ca ziua cea senină
caut visul înfirip

Graiul tău este mireasmă
aur dulce de izvor
bate vântul și-l aduce
rimă caldă l-al meu dor

inima-mi încet tresare
e cuprinsă de iubire
lângă tine ar vrea simtă
a ta dulce fericire

acrostih de (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore OvidiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.

Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de ceață
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minții nici reflectarea-n conștiință
nu lasă deschise porțile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun luați aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clip㠖 se-aud aripi bătând.
Din stelele de aur, pogoară-un cântec tainic.

II

Ofelie frumoasă ca neaua, ai murit
Copilă; tu, de apă ai fost târâtă, poate
Fiindcă-un vânt din munții Norvegiei stârnit,
În șoaptă îți vorbise de aspra libertate.

O boare neștiută, ce păru-ți răvășea,
Spre mintea-ți visătoare ducea un straniu freamăt.
Iar inima ta, glasul Naturii-l deslușea
În bocetul pădurii și în al nopții geamăt.

Imensa horcăială a mărilor sub cer
Zdrobea prea omenescul tău sân, plin de dulceață.
Și, într-o dimineață de-april, un cavaler
Frumos, nebun și palid, ți-a-ngenuncheat în față.

Iubire, Libertate și Cer! Ce vis trăiai!
Și te topeai într-însul ca neaua pe jăratec.
Te gâtuiau vedenii și, fără glas, purtai
În ochii-albaștri spaima de-un Infinit sălbatec.

III

- Poetul ne mai spune că, nopțile, tu vii
Și cauți pe sub stele, cândva culeasa floare, -
Și c-a văzut-o, strânsă în văluri străvezii,
Pe-Ofelia cea albă plutind, ca un crin mare.

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e țara noastră cea făr' de noroc,
țara lui Lerui-Ler și-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristați și goi.

amurgul se-odihnește pe poiană,
e-o liniște de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
și câțiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
și lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi șerpuind cum curg
și-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e țara noastră cea făr' de noroc,
țara lui Lerui-Ler și-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristați și goi.

amurgul se-odihnește pe poiană,
e-o liniște de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
și câțiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
și lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi șerpuind cum curg
și-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniștit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-și frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
așa cum o face de-o viață,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfață.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-și tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre și crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
lovește copacii și-i frânge.
Poiana-i privește oprirea-n izvor
și tace. Privește și plânge.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și te sărut

Și te sărut... și te doresc,
În flăcări ard și pătimesc
Cuprins de dor, până târziu,
Iubindu-te, cum doar eu știu.

Și te sărut pe ochi... pe sâni,
Gândesc la ei de săptămâni,
Iar de te văd... mă fâstâcesc,
Însă... tu știi... că te iubesc.

Și te sărut... cu lăcomie,
Așa cum nimeni nu mai știe
Pe umeri goi... și pe picior,
Înspre al trupului izvor.

Și te sărut... pe buze dulci,
Răsad al marilor porunci
Ce se lipesc... și mă cuprind
Când între perne te întind.

Și te sărut pe-obraz, pe gât,
Dar nu ma satur... cu atât,
Pe coapse moi... cu pasiune,
Unde mai vrei, iubito, spune?

Eu... te sărut... de mii de ori
Pe patul alb și plin de flori
Ce-ascunde visele carmine
De veșniciile... virgine

Șoptesc apoi... magic cuvânt,
Și te pătrund... și te frământ,
Sfințindu-te... c-o sărutare
În drumul tău spre neuitare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Noaptea...

Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.

Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.

Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc;
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină,
O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,
Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare,
Pân' nu-i fața mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.

poezie celebră de (1871)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Și iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aștearnă covor moale,
Ce foșnește sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Și mă cheamă în pridvor,
Unde m-așteaptă bădița,
Să îi împrumut gurița,
Că îi dulce ca frăguța.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Și porți dorurile mele
În nopți albe, dar cu stele,
Florile vieții mele.

Că viața fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvor cu apă vie

La poarta dintre noapte și zi
Văd pașii ce te-au căutat
Tălpi de bocanci în zăpezi
Timpul urme adânci a pictat

Străjeri sunt crengile îmbrobodite
Cu franjuri reci din gheață
De vremuri grele sunt albite
Și riduri poartă pe a lor față

Aprind un felinar în noapte
Să pot găsi drumul spre casă
Deschisă-i poarta ce ne desparte
Inundă o lumină se revarsă

Și mă trezesc din somnul negru
Mă regăsesc în albul din lumină
Arunc mantia pi voalul sobru
Pășesc în ziua cea de mâine senină

Trec soarele cald îmi sărută fruntea
Nici urmă de ger și de gheață
Izvor cu apă vie îmi potolește setea
Alerg pe câmpuri cu flori și verdeață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Veneția

S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.

Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopții bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
"Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!"

poezie celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

De unde bate vântul

ai putea -mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare

el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot -i opresc privească departele

de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți

poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvară

mai du-mă prin păduri, dorule,
sorb aerul plin de răcoare
și albastrul tău, cerule,
și florile cu mirosul lor tare.

prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foșnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.

văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.

mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.

aud cum sufletul cade pe trunchi
pentru a-și cere iertare
și eu, rogu-mă, Doamne,-n genunchi
la codru ca la sfinte altare.

căci codrul ne-a fost casa dintâi,
când înfrunzea-n primăveri
și doina ne-a stat la cap căpătâi
mângâind ale noastre dureri...

poezie de (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trezirea din Samaria

Veniți la El, fecioare din Sihar,
Cu ramuri verzi, cu scoarțe moi și dese!
Din scrinuri scoateți albele veșminte,
Din templul vechi luați podoabe sfinte.
Legați cununi din flori de câmp alese,
Veniți la EL, izvor de veșnic har!
Gătiți-i calea, mame din Sihar!
Așterneți în țărână grâne coapte.

În valuri late scoateți pânza nouă.
Aduceți ierburi dulci, sclipind în rouă,
Aprindeți torțele ca-n miez de noapte,
Căci iată, vine, Cel ce-i plin de har!

Cântați-i imnuri, roabe din Sihar!
Gătiți-vă cu glas de bucurie.
Cântați ca păsările-n zori pe ramuri,
Vestiți minunea peste mii de neamuri!

Lin curge azi izvor de apă vie,
Menit curme-al vieții noastre-amar.
Iar eu, cea mai umilă din Sihar,
Îi voi așterne sufletul în cale.

Ca-n mintea mea de-a pururi rămână
Lumina întâlnirii la fântână,
Când vraja cuvântării Lui domoale
S-a legănat în vânt de cireșar.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Osana Luminii" de Zorica Latcu este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Mihai Eminescu

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streșină era un codru vechi
Și colonadele erau de munți în șir,
Ce negri de bazalt se înșirau,
Pe când deasupra, streșina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupți scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă și întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o țară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit și cu păduri
De flori. Păduri cărora florile
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,
Și crini, ca urnele antice de argint,
Se leagănă pe lugerii cei nalți,
Iar aerul văratic, dulce, moale.
Ca stelele sunt musculițele prin frunze
Și împlu aerul cel cald cu o lumină
Verzuie, clară, aromată. Fluturi -
­Copile sunt cu ochi rotunzi și negri
­Cu părul de-aur și cu aripioare
De curcubău - în haine de argint
Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie
Gurițele-umede și roșii în potirul
Mirositor și plin de miere-al florilor.
Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase
Și verzi-întunecoase, presărate
Cu sori dulci înfoiați, mirositori ­
E-o florărie de giganți. Într-un loc
Crăpată-i bolta de granit, de cauți
Prin streșina de codru până sus,
Unde în ceruri lin plutește luna.
Ea-i o regină tânără și blondă
În mantia-i albastră constelată,
Cu mâinile unite pe-al ei piept
De neauă... Trece luminând cu ochii
Albaștri, mari, prin straturi înflorite
De nori, ce înfoiate îi oferă
Roze de purpur, crinii de argint;
Din când în când cu mâna-i argintoasă
Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă
Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;
Colo un nor se nalță sfânt și sur,
Se-ncheagă, se formează -ncremenește,
Devine-un templu grec și plin de umbra
Columnelor ce-l înconjor - și prin columne
Trece-argintoasă câte-o rază-a lunei.
Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i
De diamante-n stele contopite
Brilează-n noapte - tăriile negre
A domei se-nsenină - și ea intră
În el. - Columnele-ard sub clara ei lumină
Și aruncă umbra una-ntr-alta.
Ea intră-n domă... stelele-o urmează.
Și noaptea sântă plină-i de-ntuneric
Pe râul sânt ce curge-n valea mare
Care-i grădina cea din codri vechii
A lui Miradoniz. - Insule sfinte
Se-nalță-n el ca scorburi de tămâie.
Cu flori de aur, de smarald - cu stînce
De smirnă risipită și sfărmată
În bulgări mari. Pe mîndrele cărări,
Ce trec prin verzile și mândre plaiuri,
E pulbere de-argint. Pe drumuri
Cireși în floare scutură zăpada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vântul le mână, văluros le nalță,
De flori troiene în loc de omăt
Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză
De-argint deasupra apei și se oglindează
În fundul ei - astfel încât se pare
din aceeași rădăcină crește
O insulă în sus și una-n jos
Și [nu-i] nimica în aceste ramuri
Dintr-un copac într-altul numai țes
Paianjini de smarald paianjenișul
Cel rar de diamant - și greieri cântă,
Ca orologii aruncate-n iarbă.
Și peste râul mare, de pe-un vârf
De arbore antic țesut-au ei
Un pod din pânza lor diamantoasă,
Legându-l dincolo de alți copaci.
Prin podul străveziu și clar străbate.
A lunei rază și-verzește râul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră
Nemaivăzută feerie, - Iară peste pod
Trece albă, dulce mladioasă, jună,
Albă ca neaua noaptea, păru-i de aur
Lin împletind în crinii mânilor.
Ivind prin haina albă membre angelici,
Abia călcând podul cel lung cu-a ei
Piciaore de-omăt, zâna Miradoniz.
Ea-ajunge în grădina ei de codri
Și rătăcește o umbră argintie
Și luminoasă-n umbra lor cea neagră;
Ici se pleacă spre a culege o floare,
Spre-a arunca în fluviul bătrân
Colo aleargă dup-un flutur,
Îl prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul
Apoi ea prinde-o pasăre măiastră
De aur se așază-ntr-a ei aripi
Și zboară-n noapte printre stele de aur.

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 21 aprilie 2016.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vantul

Peste lume peste sate
Vântul bate cu puteri
Ridicat mă simt de umeri
Căutând ziua de ieri.

Din cohorte și ulcele
Dăngănit de spart cuvânt
Vântul bate cu putere
Și îmi dă și mie-avânt.

Mă învăluie cu patos
Lunge brațe de eter
Vântule de unde vii?
Nu sunt singur azi pe lume
Și nici mâine nu voi fi.

Ridicat mă simt de umeri
Râd de ziua cea de azi
Peste lume, peste sate
Vântul bate!

poezie de
Adăugat de Ruben BucoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alfred de Musset

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de (1835)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde bate crivățul? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!