Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă vis

O visul meu cel mai slăvit,
Frumos şi cel din urmă,
Aşa cum dulce te-ai ivit
Te stinge şi te curmă.

Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Şi-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.

Şi prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Şi-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea s-a stins

(In memoriam, PETRICĂ MÎŢU STOIAN)

O stea s-a stins deodată cu tine,
Lumea, astăzi, e cu mult mai săracă;
Nu ştiu de-oi mai putea să cred în bine,
Îmi simt Inima pustie şi seacă!

Cerul e-acum mai gol, ţara mai tristă,
Din lacrimi se nasc întrebări amare:
Există viaţă? Sau moarte, există?
Ce-i omul? Asta-i marea întrebare!

La ce bun să înduri atâta zbucium,
Dacă nici dragostea nu te salvează,
Te-afunzi in derizoriu şi nu ştii cum
Să mai distingi un fleac, de ce contează!

Oricât aş vrea de optimist să fiu,
Legile vieţii nu le-oi intelege;
Cum poţi să mori, când eşti atât de viu?
Ce moartea strică, nimeni nu mai drege!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi rămâne

"Am rupt pagini din al vieţii album
De-astăzi nu mai suntem "doi"...
Ne-am spus grăbiţi "un bun drum"
În spate rămân doar lacrimi şi ploi.

Şi-o uşă pentru totdeauna s-a închis,
Destinul e nedrept, iubirea o curmă.
Iar astăzi s-a stins un frumos vis
Din ce a fost cândva... rămâne o urmă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins Cavalerul (In memoriam - Arthur Porumboiu)

S-a stins Cavalerul, King Arthur s-a stins,
cu rana de cuvinte la vedere,
cu pana încleiată de albastrul
legendei propriei lui dimensiuni.

Aduceţi căni şi pahare şi lume
să sece izvorul, aduceţi şi orbii
din Avalon, ce-i neînvins şi solemn,
cu altă armură, la Tomis să vadă.

Un dux bellorum fără Camelot
stă neclintit peste fapte prescrise,
între străvezii şi suave silabe,
"precum bugării pe apă".

"Poet de geniu"- cum îi plăcea să se-alinte,-
la pontul cu iarnă-nobleţe,
s-a stins Porumbelul străpuns de ursită
şi pasiunea luminii măreţe.

Durere slăbită, uitată departe,
ce bate din aripi tot mai încet,
s-a dus Cavalerul cu trupul inert
să ceară un tron de odihnă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.

Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopţile senine,
o bucurie simplă de a fi
şi de-a putea în juru-i să lumine.

E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roşu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?

S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Carpaţii plâng câteodată

(lui Mihai Constantinescu)

chitarele suspină cântecul e în doliu
s-a mai stins o voce în univers
peste ţărână s-a asternt linţoliu
moartea îşi arată rânjetul pervers.

un suflet romantic a plecat la stele
să le cânte îngerilor cu entuziasm
spiritul muzicii îndură vremuri grele
cântecul de-odinioară astăzi este basm.

s-a mai stins o stea pe cerul veşnic
ziua nostalgică scurge lacrimi amare
glia românească a pierdut un sfeşnic
care a ars mereu ca o rază de soare.

moartea face victime printre artişti
lăcrimează Carpaţii şi brazii lor trişti.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas..."

Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avînt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!

Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!

Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!

Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!

Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!

Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiere

Mă arde-apropierea şi gându-ţi cel nebun
Ce naşte pasiuni şi versuri debordante
Mi-s buzele legate şi totuşi vreau să spun
Că nimeni pân' la tine nu m-a ştiut răzbate.

Mi-e trupul răvăşit de ale tale mângâieri
Parcă mă rupi din tine când mă iubeşti duios
La miezul nopţii arde poemul cel de ieri
Căci îi ia locul altul în zbor de albatros.

Nici gândul nu mai este în tâmpla-mi de copilă
Căci s-a mutat la tine cu dorul ce mă cheamă
Dezbracă-te de mine şi du-mă fără milă
În lumea-ţi de poveste, în Cerul de aramă.

Atinge-mă în noapte, căci trupul mi-este zbor
Să-ţi simt iubirea pură cum mă ridică-n Cer
Să mai rămânem aştri şi glasul unui nor
Ce fără noi se stinge ca tragicul mister.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce cunoaşte cât de cât pe alţii este inteligent; cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce poate să învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce este mulţumit cu ce are e foarte bogat. Cel ce este energic, are un scop în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăieşte mult. Cel care de moare nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga vieţuire pe care o dă numai nemurirea.

Lao Tse în Tao Te King, 33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum trec

Şi iată cum trec anii,
Priveşte cum se duc,
Lăsându-mă sărmanii
Stăpân în cuib de cuc...

Se-mprăştie pe dealuri,
Se spulberă-n văzduh,
Furaţi de idealuri
De trup fără de duh.

Mi-s paşii fără urmă
Şi glasul fără cânt,
Zâmbirea mi se curmâ
La capăt de pământ

Şi mi se uscă dorul
De vifor şi stihii
Că, sugrumând amorul
Uitai mereu să vii.

Desprindă-se din soare
Un înger temerar,
S-aprind-o lumânare
În sufletu-mi amar

Când noaptea mă apasă
Din margini de nimic...
Că eşti aşa frumoasă
Eu nu o să-ţi mai zic.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Basme (1892)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolii plâng (dialog cu Ion Grigoraş şi Liliana Trif)

Magnolii plâng şi ramurile lor,
În unduiri, parcă se simt cum dor,,,
Mi-am sfărâmat iubirea pe trotuar...
Îmi plânge doina vieţii-un felinar.

Cu marea ta de roz, de mov şi alb
Sunt pregătită-n noapte să mă-mbrac.
Miros a floare şi-a parfum de vis,
Numai iubirea mea s-a stins... s-a stins...

Cum nu sunt un destoinic marinar,
Mă-nalţ pe val, mai sus mă-nalţ pe val,
O lotcă fără şansa de a fi,
Mă-nalţ mereu cu fiecare zi.

Dar lotca mea-i în doliu şi-n derivă,
În urmă nimeni parcă nu-mi mai strigă,
Oh, nici un far nu-i să mă-ndrepte, vezi?!
Când spun că n-am noroc, acum mă crezi?!

Sălbatică şi îmbrăcată-n foc,
Pierind în valul greu de nenoroc,
Mi-a mai rămas un sentiment - speranţa.
................................................
Deci vă întreb: "cum vi se pare viaţa?!"

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos
Se ţes la sol covoare maiestos
E toamnă iar peste întreaga ţară...

Din ceruri se coboară mai frumos
Câte o rază caldă şi uşoară
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-şi lasă straiele pe jos...

Ne doare iar că pentru-a câta oară
Pe dealuri viile-s fără folos
Rămân doar amintiri şi-s de prisos
Când poama lor în cramă se coboară...

S-a stins căldura zilelor de vară!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alungă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "E toamnă iar..." de Gheorghe Gurău

S-a stins lumina într-un mod abrupt
Când soarele s-a plictisit de moarte,
Pe ceruri discul roşu să şi-l poarte
Într-un periplu cosmic nentrerupt.

O cucuvea justiţia împarte,
Dar când să aresteze vreun corupt,
S-a stins lumina într-un mod abrupt
Că soarele s-a plictisit de moarte...

Am renunţat cu norii să mă lupt,
Cu proştii ce n-au şcoală şi nici carte
Şi-observ uimit că după ce am supt
O sticlă, c-o licoare mai aparte,

S-a stins lumina într-un mod abrupt

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
şi o mângâie pe viaţă.

Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit

din senin, fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.

Pufuleţ de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!