Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există viaţă mai pustie decât una care n-a iubit nimic, ştiind că într-o zi va pierde totul.

Octavian Paler în Mitologii subiective
Adăugat de Cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireş aş fi

Sufletul meu e vinovat
Că n-a iubit cât a uitat
Şi-a mers mai mult decât a stat
Şi ce-a găsit n-a căutat.

Sufletul meu de n-ar mai fi
Când anotimpul mi-ar veni
Cu trupul tot aş înflori
Cireş aş fi de n-aş iubi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care n-a iubit vreodată, nici n-a trăit.

citat clasic din John Gay
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul care se dă după deget

Un punct poate fi numai în lumină,
Poate să lumineze
Sau poate fi iluminat.
Un punct poate fi numai în întuneric,
Atunci el poate întuneca
Sau poate fi întunecat,
De aceea un punct
Poate fi numai alb sau poate fi numai negru.

Omul este singurul punct care se dă după deget,
El este punctul neutru,
Sau poate fi eminamente
Punctul cenuşiu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce frumos am mai iubit eu...

O, ce frumos am mai iubit eu, Doamne,
Ce fericit a fost acel bărbat
Pentru care bolta cea înaltă
Şi norii, şi vântul, şi luna a cântat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Să curgă cerul o noapte toată
Şi eu să văd cum inima ia foc -
Hai, daţi-mi, cel puţin un om în stat
Să fi avut aşa noroc...

Eu am iubit cum el nici n-a visat
Cândva, s-alunece sărutul de pe stele
Pe fiecare geană, uimit şi separat,
Şi el, bărbat în toată firea, - îmbrăţişat,
Să uite că conduce-un stat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Şi-acum pe umerii lui mândri, şi înalţi
Stau braţele-mi ca două păsări, care
Şi să iubească-ar vrea, dar şi să zboare...
Eu am iubit cum voi nici n-aţi visat...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine să iubească cel care n-a iubit niciodată şi cel care a iubit să iubească mâine.

citat celebru din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un proverb foarte răspândit, după care un singur om poate valora cât o mie, în timp ce o mie nu pot valora cât unul singur. Această diferenţă depinde de felurita iscusinţă a minţii, lucru pe care eu îl reduc la a fi sau a nu fi filozof, pentru că filozofia, ca o hrană proprie celor care se nutresc cu ea, îi deosebeşte de mulţimea obişnuită, mai mult sau mai puţin, după cum este şi felul hranei.

Galileo Galilei în Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii – Ptolemeric şi Copernician
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce-a iubit

Cel ce-a iubit o dată-n viaţă,
O lume şi-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit, o dimineaţă,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.

Şi tainica sa dorinţă sună a chemare
Şi zilele-s mai mici şi mai uşoare
Dar când se termină rămâne doar durerea
Şi orice urmă de iubire şi speranţă moare.

E rana de la sabie sau negura otrăvii,
E glonţul de pe ţeavă sau e suflul morţii,
Dar în final rămâne doar durerea,
Rămâne doar regretul turnat în cupa vieţii.

Căci ce e viaţa dacă nu un simplu vis
O veşnică himeră atotcuprinzătoare
Răzând în faţă celor din rai căzuţi,
Şi ne-ntrebăm continu: căci ce e viaţa oare?

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi dai seama că o viaţă întreagă ai trăit degeaba, că cei pe care tu atât de mult i-ai iubit nu te iubesc, că idealurile pentru care ai luptat nu se pot realiza, te întrebi de ce ai venit pe lume, ca să cunoşti doar suferinţa şi nefericire?

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonidas ar fi luptat la fel şi dacă ar fi avut treizeci de soldaţi, nu trei sute. Ar fi luptat la fel şi cu trei soldaţi şi sunt convins că ar fi luptat şi singur împotriva unei armate întregi. Şi dacă n-ar fi fost nici el, ar fi luptat doar ideea de sacrificiu, de dârzenie şi dăruire şi cu siguranţă ar fi obţinut victoria.

Mihail Mataringa (10 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei incertitudini

Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat.
Prea multe într-un singur strat...
De evitat, sau de dorit?!

Îmi pare de nerefuzat,
Pe cât de greu de cucerit.
Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat...

Prin ea te simţi hipnotizat
Şi nu ştii de-ţi va fi sfârşit,
Sau paradisul mult visat.
Atât de crudă de păstrat,
Atât de coaptă de iubit.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închin această carte părinţilor mei, care n-au văzut niciodată marea şi au cunoscut doar aventura sacrificiului, amintindu-mi că nu le-am spus, când trebuia, cât de mult i-am iubit.

Octavian Paler în Aventuri solitare, Dedicaţie (1996)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit destul, acum mă odihnesc.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarina am apărat

De la Decebal încoace,
Necontenit am luptat
Să fie în ţară pace,
Să fim un popor bogat.

Am purtat multe războaie
Şi mult sânge am vărsat.
Am învins multe şuvoaie,
Ţarina am apărat.

Cu mândrie-am înfruntat
Iataganul de la Poartă.
Mircea, glia n-a cedat
Nici când turcii veneau gloată.

Apoi a plătit cu capul
Mihai, voievod, Viteazul.
La duşmani le-a găsit leacul,
Ţara n-a plecat grumazul.

La Vaslui, Ştefan cel Mare,
Cu plăieşii moldovani,
A strălucit ca un soare,
Învingând pe otomani.

Mult timp, voievozi de-a rândul
Oasele şi-au semănat,
Udând cu sânge pământul,
Pentru care au luptat.

Mereu să-i avem în minte
Pe ce ce-au căzut eroi.
Să le punem pe morminte
Flori de lacrimă, şiroi.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate copilăria n-a a fost o vârstă, ci o altă existenţă, mai precis un alt fel de existenţă. Un vis din care m-am trezit. Tot ce a urmat a fost viaţă.

Octavian Paler în Viaţa ca o coridă
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!