Niciodată

Ştii câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng şi mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară şi nu ştiam ce porţi se-nchid în univers
Şi pentru cine pustiul înseamnă-acasă şi iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai ştiu nici eu pe unde încă să te caut şi unde-i fericirea mai ales.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

Îmi creşte-n suflet dorinţa de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Şi să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul şi întunericul şi raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, şi te aştept odată cu-nserarea.

Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav şi de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă paşii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Şi mult prea mult te vreau iubite pe ţărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpeşti singurătatea şi să mă pierzi printre cuvintele ce dor.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt mut

Strigăt către pământ
stea căzătoare pe trupul meu
adiere de vânt,
o clipă.
Lumină spre cer...
de ce-mi vi
existenţă efemeră
furată de zări străine?
De ce?
Să-mi rupi fiinţa la plecare
lăsând între noi
neputinţa zilelor trecute
degeaba?
Fiinţă cu neputinţă de schimbat,
soarta mi-e să privesc,
spre cer
spre alte stele
pe care
nu mi le doresc
şi să strig către El
strigăt mut
de pământ reavăn
mirosind...
a stea căzătoare.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-un cerc

Locuiesc într-un cerc
Şi mă simt în el ca-ntr-o cuşcă.
Cerberii nopţii fruntea îmi muşcă,
Gânduri către tine când incerc.

Locuiesc într-un cerc.
Lanţuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îţi mai duc dorul.

Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheaţă nu are punţi,
Frigul din mine mă înfioară.

Cercul e strâmt, cât aş vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Şi cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.

Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul şi sfârşitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai ştiu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Ce ai făcut tu,
iubire?
Ai stors cuvântul
de ultima lui putere.
De ce îl laşi să moară
lăsând în urmă lacrimi?
Suntem simpli paşi de cuvinte,
simplă amintire.
Lumea a dispărut în tăcere.
Ele, cuvintele nu mai sunt.
Au rămas amintiri,
în sunete pe portativ,
gol de conţinut.
Inima plânge şi...
m-am pierdut pe mine
din cuvânt.
Mă caut în rătăcire
încercând să înşurubez becul
să luminez lumea.
Te caut pe tine
nu ştiu unde ascunsă
poate...
în cuvântul stors de putere.
Tăceri strigă în mine
rezonând cu imensitatea de dincolo.
Vino, tu, suflete drag!
Te aştept
în braţe de univers să dormi
liniştită...
la umbra viselor mele.

poezie de Viorel Muha (14 februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a-nfipt în zări amurgul...

Şi-a-nfipt în zări amurgul aprinsa lui falangă
Caci ziua spânzurat-a soarele de-o creangă
Şi obosit de gânduri scaldate în otravă
Mă spovedesc la stele - ce se ghicesc în slavă

Mă zbuciumă amare păreri de rău, uitate
Din vremuri prafuite, cu iz de libertate
Tot mai aprins mă-ncearcă un dor de absolut –
De trecere din veacul bolnav şi prea ciufut.

Un duh de răutate în sufletul meu scurmă –
Neobosit mă-ndeamnă să tot privesc în urmă,
Să -mi amintesc păcate şi paşi făcuţi pe alături
Să dezvelesc trecutul de-ale uitării pături

O, te salut, banala, trecuta mea viaţă!
De tine mă desparte un vag pustiu de gheată...
De viitor mă leagă nimicul si tăcerea -
Căci aripile morţii şi-ngână adierea.

Pierdutele speranţe, comune orişicui,
S-au risipit prin lume, ofrandă nimanui;
Hei, tu, neant albastru, cu stele arzând reci,
Sloboade-mă în tine - cu mine să petreci.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând către tine

Te aştept de mult pe aici,
Chiar frunza umbrei tale pică,
La cotituri de clipe reci,
Mănunchi de gânduri se despică.

Nu mai am timp pentru poveşti
Şi bruma dintre noi m-apasă,
Printre cărări aşa lumeşti,
Uitarea şi-a brodat cămaşă.

Trec păsări spre un alt ţinut
Şi-n armonia nopţii caste,
Îmi joc destinul ce-am avut
A-l scrie spre a-l recunoaşte.

Nu mai sunt eu, deşi aş vrea
Să-ţi vântur iar lumini de stele,
Sunt umbra care te iubea,
Atunci când toate ţi-erau grele.

Nu are rost să te opreşti
În pragul care-a plâns de doruri,
Eşti fraged şi tăcut te-ndrepţi,
Să-ţi joci sarcastic alte roluri.

Adio, deşi vreau să vii
Şi atât de mult mă doare,
Din visul nostru de copii
S-a scuturat ultima floare.

E toamnă şi-i pustiul mat
Prin cărăruile de humă,
Din gândul sorţii alambicat
Un dor cu tine se cunună.

Rămâi acolo, sol celest,
E alb târziul pentru mine,
Trecutul e-un prezent funest,
Căci nu sunt eu fără de tine.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te porţi urât acum cu mine?

Din ziua–n care m–am născut
Eu te–am iubit şi o ştii bine,
Absolut tot la tine mi–a plăcut,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Copil fiind am mai greşit câteodată,
Însă nicicând mai mult de se cuvine,
Răul eu nu ţi l–am dorit vreodată,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Ţi–am dat tot ce–am avut mereu,
Te–am îngrijit cum am ştiut mai bine,
Şi ca s–o fac, am tras din greu,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus la sport pe stadioane,
Te–am dus s–noţi în mari piscine,
Te–am dus la munte, la cabane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu ai băut cât pentru cinci persoane,
Te–am dus chiar la femei străine,
Te–am dus la doctor de ai avut frisoane,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Te–am dus în multe ţări din lume,
La cinema, la teatru, chiar la balerine,
Te–am îmbrăcat în splendide costume,
De ce te porţi acum urât cu mine?
Te mişti acum cu greu şi fără vlagă,
Văd că refuzi să mai asculţi de mine,
Deja eu te compar cu o mârţoagă,
De ce te porţi acum urât cu mine?

Tu trup nevolnic care m–ai trădat,
Pierzându–ţi verva, dinţi şi chiar părul,
Ţinându–mă mai mult culcat pe pat,
Va trebui să afli de la mine adevărul:

Vreau să fii sigur că dacă vei continua,
O să te–ngrop şi am să renunţ la tine,
Am să apuc să merg pe calea mea,
Că prea te porţi acum urât cu mine.

poezie de Paul Constantin (7 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristeţe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare şi mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd şi eu nefericită,
Când totul vreau şi nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Şi totuşi... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deşi doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde paşii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aş fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu eşti...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în poveşti,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur şi mă-ntristează
Perfecţiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ţine trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul şi nu am nimic
Şi n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului eşti primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcă

Orăcăiţi degeaba, nu vă iau!
Pe arca mea primesc numai cămile
Căci ţărmul unde-ajung e un pustiu
Nu heleşteu de broaşte imbecile!

Orăcăiţi degeaba, nu vă iau!
Din ce să vă hrănesc pe voi, o mie?
Ci blândele cămile vor răbda
Tot jarul vieţii noastre din pustie.

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (24 noiembrie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tu nu ai dorit va fi dăruit

De ce fel de doruri-mi vorbeşti
Când eu ti-am cerut să te iubeşti
Cum te-am iubit ca un infinit
De nimic din lume atras, ispitit

Şi tu te-ai întrebat, ce ai oferit
Dureri inimii-n neînchipuit
Chin de a te iubi în simţ biciuit
De poezii ce altora le-ai dăruit

Gândindu-mă cu ce ţi-am greşit
Infingându-mi condeiul în piept
Devenind pe filă un vers cu glas inapt
Surd ţie ce erai-ncântată de năclăit

Gorn a celor ce vânează o muză
Văzând cum mi te adoram nebun
Copiind in reflexii tuşul meu de rază
Ce-ţi cânta lumina, să ţi-o supun

Să te încălzesc de iadul ăst diurn
Unde mai împietrit în totem saturn.
Unde nu vreau să mor în crud mercur
Cum Luceafărul s-a topit mult prea pur

Iubind o muză ce la amăgit
Cu cine pe file a şi întâlnit..
Şi degeaba te-aş ierta-n uitând
O aventură, două, căci tu zâmbind

Vei repeta acest refren ucigaş
Spunâdu-mi că eu sunt doar un laş
Şi nu te las să te adori în braţe
In tentaculele învăluite

Pe tine şi infipte samsar în mine
Tu, cântând în falsă-ţi fericire
Eu muţind şi trăind în orbire
De aceea iubire-n zări divine

Care in infinit nu o voi găsi
La tine, ce trăiesti pentru feline
Prăzi de păruţi poeţi juisaţi-n salive
De amanţi catâri mie cu venine

Osânde primite pentru iubire..
Şi de aceea-ţi doresc fericire
Iertându-te cu ignor şi nepăsare
In urcuşul meu spre aceea nemurire

Ce mi-a fost şoptită cu nepereche
In cuvintele "Poetul nepereche"
De un suflet ce-a fost şi el chinuit
Doar pentru că precum ca mine, a iubit..

Şi voi incerca să dăruiesc un infinit
Ce tu amintire niciodată nu l-ai dorit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care dor

Cuvinte care dor, aşa eu vă numesc,
Căci ştiţi doar să loviţi şi repede plecaţi,
Cu aripi ca de ghimpi, tăiaţi şi-nsângeraţi
Tot ce găsiţi în cale şi fără remuşcare
Vă-ntoarceţi, iar acolo, de unde aţi plecat.

Şi dor nu mi-e de voi, căci dor acele lacrimi
Ce dâră las în urmă, cu gust amar şi sec,
Şi degetele dor, când frânte sunt de jale
Şi dor îmi este-atunci, de soare şi de ploi,
Să spele şi usuce ce aţi lăsat în urmă
Atunci când pe la poartă la mine aţi bătut,
Căci n-am ştiut că dor, de voi, n-o să-mi mai fie
Cuvinte care dor, degeaba mai veniţi.

poezie de Forgaci Ioan
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Nazteca

Condeiul am să-l bag în buzunar
Pe fila lumii să plec hoinar...
Lăsând în urmă, poemele cărare
Spre muntele ce se vede-n zare.

Unde am să aştept cu o floare
Să apari poem de mirare!
Cu şoapte de metafore
Să dai lumii mele culoare.

Căci acum sunt conturul de tuş...
In lumea lui Gopo în rostogol
Un cerc de ochii fără tine gol
In vortex de nisip prea nesătul.

Ce lasă in urmă doar pietre
Cu numele tău scris Nazteca...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!