Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Din nou gândurile mi-au fost întrerupte, iar de data aceasta între mine și orașul imaginar s-a stabilit o perdea albă, a cugetării. Doar o adiere caldă, stranie, înfricoșător de liniștitoare, îmi mai cutremura somnul. Timpul era stins, iar logica firii mele și legile realității erau suspendate. Poate de aceea încă mai credeam că visez. Dar defapt nu era așa. Nu era iluzie; era doar viitor... viitor și speranță.


Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tânăr

Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura și lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Daniela Luminița Teleoacă

Mă apropiasem de tine... 3

așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]

hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât despre mine, nici vindecat, nici dezintoxicat, eram victima aceleiași atracții. Era atât dedureros s-o revăd. Părăsindu-mă, luase cu ea tot ceea ce era luminos în mine: speranțele mele, încrederea în mine, credința în viitor. Îi secase existența, golind-o de râsetele și culorile ei. Și mai ales îmi sufocase inima, răpindu-i orice posibilitate de a iubi din nou.

în Fata de hârtie
Adăugat de RoxanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Girl on Paper" de Guillaume Musso este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 22.99 lei.

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată și mereu,
Exista în consecință, fără z un simplu Eu!...

poezie de (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Despre moarte și libertatea de a nu mai fi

aș putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delațiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
știi tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc așa de aiurea
și așa de nepregătite pentru armonie
încât sfârșesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigație
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine și firul de iarbă nu era decât un vis
(poate totuși nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viață și interdicțiile existenței
nu știu de ce
dar nu am nicio obiecție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

O particularitate a Aliciei H. era aceea că ea nu-și extrăgea energia din hrană. Îmi amintesc foarte bine am invitat-o odată la masă: abia s-a atins de mâncare, ca terorizată. Șovăia la fiecare îmbucătură și sunt sigur că-mi făcea o favoare încercând să înghită câteva bucățele de pește sau niște legume (nu cred să fi cerut vreodată carne). De fapt, îmi făcea mai multe favoruri: întâi, se afla acolo, cu mine; și încă, trecând prin acea teribilă umilință care era la ea mâncatul. Era limpede simțea pentru mine un soi de milă pesemne, dacă făcea toate astea. Iar eu îmi spuneam tot timpul: Doamne, nu se poate!

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt liber să visez că sunt liber

precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpșorul ei bălai, delicat? Nu-și dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulți... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepția înălțimii? Să-l aștepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai ușor, la bordul navei, să aștepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aștepte, când în jurul ei erau atâția alți băieți tineri, chipeși, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceremonia rugii din spatele gândului

E târziu în timpul meu
trupul obosit de bolovanul gândului
se ascute sub desaga tainelor
ascunse de ochii lumii
Nu cutez să deschid ochii în vis
de frică să nu-mi iasă la iveală
bântuirile bolnave din mine
sunt împrăștiată și le adâncesc în vis
Lăsam în urma mea doar nesiguranța clipei
profitând de decorul din gând
fericire nu era așa că nu aveam ce specula
iar pornirile mele lăuntrice erau cameleon
Mă oglindeam în pasiuni imaginate
și regizam piese întregi de teatru
apoi priveam singură imaginea
reflectată în aer liber
Uneori credeam că pot abandona
pornirile astea goale fără rațiune
dar nu puteam
Așteptam ziua în care voi cunoaște ființa
și nu aventurile imaginate
mă prăbușeam în stratul adânc al absenței..
Îmi ruinasem interiorul umblând
în căutarea unei căi să pot ieși din ceața
densă a ficțiunilor din gândurile mele
regretam multe și cu toate astea
o luam mereu de la capăt
Greutatea asta a nestatorniciei
mă apăsa ca piatra unei mori
o rugam în gând să plece
apoi o chemam căci nu mai aveam ce plânge
Îl iubeam ca pe un bărbat adormit
și-mi înșelam fiecare clipă cu ceea ce îi cerșeam lui în gând deși
nepăsarea și indiferența lui erau justificate
nu ne știam dar existam pe undeva
Era atât de mult în secundele acelea
dar nimic când deschideam ochii
doar rugi dincolo de gânduri
clepsidra cernea fără milă
iar timpul îmi număra trăirile netraite
Sorbeam totul în mine ca o sugativă
strălucirile necunoscute se risipeau în clipele luminii
efectul ruina mai mult în mine
mi-am luat inima în dinți și am deschis ochii bine
Iar el... era destinul
era al meu, calm, cu brațele întinse
era răspunsul la o rugă
care-a străpuns ruina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Eră determinantă

Era aceea a adus dintru început
mutații generice
sub auspicii generale
era aceea era o fereastră cu dichis
tainică și emergentă
spontană cu reflex înnăscut
consacrată din cuante definitorii
era era un portal
de trecere între lumi
purta elogiul vremurilor
mult peste timpuri
am denumit-o opțional
fiica preferată a lui Cronos
era acea era tare demult
dinaintea erei noastre
și dinainte de Hristos
s-a închis preventiv cu ivăre
și s-a deschis numai simptomatic
sporadic se mai întrezăresc din ea
ecouri și amprente
pe alocuri mutații genetice
în structura genomului uman
structura ei predominantă
s-a risipit în praf de stele.

poezie de (14 februarie 2018)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinerețea singură, și că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos și mă simțeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă și în orice moment știam pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă singurătatea nu mai este o opțiune, ci mai degrabă o sentință. Îmi era teamă acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, și ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru eram așezată, lumea părea se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O, tempora...

Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Și cât de patriot și eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Și era vorba... un cuvânt!

Ah, ce rușine aveam,
Roșeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Și vizita la rude era sărbătoare...
Și nici mașina nu era... străină!

Toceam s-ajung mai sus,
C-așa doreau și-ai mei,
Să se mândrească ei și-o-ntreagă țară
C-am ajuns cineva...
Iar titlul, de licență, nu era simplu presupus,
Profesori erau castă, nu niște farisei...
Iar hoți, doar prezumați, nu mai stăteau... pe-afară!

A fost timpul mai sfânt,
Încă demult
Parcă și lumea era mai curată,
Mai cu stil...
Pe timpul când un rege ne iubea pe noi, pământ,
Sau mai-nainte mult,
C-o țară răsculată
De adevărat... nu doar un șpil!

Nu se dansa în pinguin pe stradă
Și respectam bun, rău,
Pe cel ales de noi,
Fără injurii grosolane...
C-aveam o educație bravadă,
De mult bun gust, nu golul, hău,
Motivând false –meritat- nevoi...
Munceam... neașteptând plocoane!

poezie de (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Crăiasa Zăpezii l-a sărutat pe Karl pe frunte, iar sărutarea ei era mai rece decât gheața și îl săgeta până în inimă, și doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheață. O clipă a crezut moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine și n-a mai simțit frigul.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Era târziu

Era târziu și erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
și ei prin somn se așteptau.
Era târziu și erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
și ochi duioși ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... și erau departe.

poezie de
Adăugat de Cornelia MindaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În toamna aceea

Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.

Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.

Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.

poezie de (1933)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aveam aproape cincizeci de ani și mă socoteam bătrân. Credeam că era sfârșitul drumului. Un sfârșit luminos... Îmi spuneam:"Să nu forțăm lucrurile, e așa de tânără, ea o să plece prima", și de fiecare dată când o regăseam eram încântat, dar și surprins. Cum? Mai e aici? De ce oare? Nu vedeam deloc ce găsea ea plăcut la mine și-mi spuneam:"De ce atâta harababură, de vreme ce mă va părăsi?" Era obligatoriu, era fatal. Nu exista nici un motiv ca ea să mai vină și data viitoare, nici un motiv... Până la urmă, ajungeam chiar să sper n-omai vină.

în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga ClaudiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "O viata mai buna" de Anna Gavalda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.95- 20.99 lei.
Cornelia Georgescu

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăți, nava nu mai staționa pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuși, după cum indicau cele șase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Și nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui avea parte de niște colegi minunați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primul ministru era și el conștient de faptul oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiți cum erau în momentul de față. Până și vremea era deprimată, se lăsase o ceață rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Hogwarts Library Box Set 3 Volumes" de J.K. Rowling este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -200.00- 100.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook