Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasile Alecsandri

O noapte la țară

Am o inimă în lume
Care știu că mă iubește...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniștire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Și dulce este viața ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte!

Când inima hrănește o tainică dorință,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferință,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credință, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate,
Pășind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa ființă, să peardă-orice simțire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase șoapte
Și multe glasuri blânde în inimi deștepta;
O noapte de acele ce nu le poți uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Și pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăcește primbându-se prin stele,
Și-n toată steaua vede un chip gingaș, slăvit.
Atunci când visul zboară pe țărm nemărginit,
Când dorul trist unește a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorințile-omenirei în lung deșert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind ușor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era și gingaș acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simțire vie
Slăvește armonia și-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Și geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă ființa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Și nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul și-n altul a trăi,
Și dulce-i de a zice, când inima jălește,
Am o ființă-n lume ce știu că mă iubește!”

poezie celebră de
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

În munți

În munți, în munți, departe de-a lumei grea mișcare,
Departe de-orce zgomot, de-orce deșărtăciuni,
Ședeam cu tine dragă, în dulce-mbrățișare,
Și-n libera natură îți împleteam cununi.

Cununi de flori frumosae, a căror frăgezime
Ochirea omenească încă n-a profanat,
Ca tine de frumoase, ca tine de sublime,
Flori, care pentru tine natura a creat!

Pe-a ta guriță, dulce ca roza purpurie,
Atunci a vieții mere voios ce culegeam,
Și ochii tăi, puternici ca bolta azurie,
Eu în estaz ferice mai mult îi admiram.

Căci în estaz poetic de-o zi primăvăroasă
În munți atunci cu tine ferice eram eu,
Câmpia era verde, dumbrava-adăpostită,
Și înfocat amorul ce-ardea în sânul meu.

Iar mâna ta cea albă de buza mea lipită,
Ea tremura ca crinul pe aripi de zefir,
Încât acele ore, ah, dulcea mea iubită,
Mă făcea nemurirea pe buza-ți s-o respir!

Unit, unit cu tine în dulce-mbrățișare,
Încât nemic pe lume nu ne-ar fi despărțit,
Atunce împreună, de ce cu-a ei turbare,
Moartea cea nesățioasă atunci nu ne-a răpit?

Când fruntea mea pe sânu-ți cu dulce nepăsare
Se legăna în visul, cel mai dumnezeiesc,
Când inimile noastre ardea de înfocare
Ca munții cei gigantici ce focuri izvoresc!

Când vântul ce dezmiardă ades pe floricele.
Atunce pentru tine el toate le uita,
Și părul tău de aur, și gândurile mele
În valuri de iubire spre cer le rădica.

Când dulcele-ți suspinuri, acorde amoroase,
De mii de ori în mine vibrând au răsunat,
Ca clopotul de sară, în oare misterioase,
Cu fluierul poetic de stânce repetat.

Când tot ce-a fost în lume, și-ar fi putut fie
De admirare vrednic la mii de muritori,
A fost o umbră mică și neînsemnată mie
Căci eu ardeam cu tine de-ai dragostei fiori.

Când lumea cât de mare, nouă ne-a fost prea mică
Ca să poată cuprinde în sânu-i muritor
Umbra iubirei noastre, estazul fără frică
Ce se-nălța cu norii sub tronul creator.

Atunci o umbră neagră fi venit deodată
Spre a curma cu viața norocul tău și-al meu,
Noi, ah! c-o sărutare chiar și mai înfocată,
Am fi lăsat pământul mergând la Dumnezeu.

Dar nu, ah! nu se poate un sfârșit așa ferice,
Căci altfel rai și ceruri ar fi pe-acest pământ!
Dacă pentru vecie ar fi amor aice,
Nici Dumnezeu atunce n-ar putea fi mai sfânt!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât -nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Alecsandri

Vezi tu vulturul...

Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică și zboară către nori?
Așa sufletu-mi vesel în fața ta slăvită
Se-nalță către ceruri, plutind în dulci fiori.

Vezi printr-a nopții stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Așa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingașă simțire așa ochii-mi lucesc!

Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Și prin văzduh plutește cu-a florilor miros?
Așa răsună-n mine melodioase șoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!

Căci vulturului cerul a dat aripi' zboare,
Și stelelor lumină, și nopților suspin,
Iar ție ți-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Și mie mi-a dat suflet ca ție să-l închin!

poezie clasică de
Adăugat de Violeta JumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 20 septembrie 2016.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Înmormăntarea dragostei fidele

Am cunoscut în viața mea un îngeraș
Cu glas fermecător de clopoțel,
Era zurdalnic ca un fluturaș,
Mă atașasem foarte mult de el.

Era un îngeraș – mândru fecior,
Avea niște ochi negri, dar senini,
Cu mersul lui zglobiu de căprior
Privindu-l, puteai dorul să-ți alini.

Am îndrăgit prea mult acea ființă,
Căci inima din piept mi-era răpită.
Zburam cu el de mână cu credință
Și-n suflet eram foarte fericită.

Aveam păr lung, figură mlădioasă...
Noi ne iubeam în doi la nesfârșit,
O dragoste fidelă mai frumoasă
În viață încă nu am întâlnit.

Dar tristă e povestea mai departe:
Am înțeles că mă-amăgești profund,
Și negreața nopții astăzi ne desparte
Când te aud aproape însă nu răspund.

Cu lacrimi am săpat tăcuți mormântul
Și-am îngropat iubirea ce ne însoțea.
Eu însă mi-am jurat uit trecutul
Ce fără de dorință te-aduce-n viața mea.

Cu vocea tristă, plină de durere,
Mai rătăcesc adesea-n amintiri...
Și nu-i permit la inimă să spere
La existența unei noi iubiri.

Lui aș vrea să-i spun prin poezie:
- Îți mulțumesc de-aceea exiști,
Chiar de ai plecta și-acum plâng pustie
Vărsând mii de lacrimi ochii mei cei triști.

Dar atunci când vei rămâne singurel,
Când nu te va-nsoți nici o ființă,
Voi fi atunci cu tine, Ionel,
Și-ți voi răpi cu drag din suferință.

poezie de (5 aprilie 2008)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce și frumoasă afrodită

Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere
mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți
și speri, într-o viață fericită.
Tu ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă afrodită.
Ești ființa care iubește fără motiv,
fără încercări și fără așteptări.
Ești ființa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.

poezie de (mai 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Veronica Micle

Glasul durerii

Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.

Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
cântă dulcea Filomela, și-n cântare-i o dorință
Pare îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.

Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.

Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt?

O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută,
Blânda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
În viață-orice cântare ce cu drag ai asculta
Ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 8 noiembrie 2016.
Distribuie

Deschide-mi ușa

E timpul când colinda dulce își cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer și-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi și-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit -ți cânt.
Colinda strămoșească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar și mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul brațelor, cuprinde-, -mi este dor...

Nu vreau plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum fac? Tu ești departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ți lin;
Tristețea -mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi ușa, te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
nu mai știu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu știu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluța mea albastră, pe cerul nopții mele triste;
Lumina în inima tu -mi aprinzi, să știu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Și-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu știi cât îmi doresc fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Și sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aștept in visul meu de noapte, de mine tu -ți amintești
Și poate te transformi în moșul, ce poartă daruri azi la toți.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poți
Tu inima să-mi porți iubire, am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, s-a născut Hristos,
Eu plâng... și cânt colinda tristă, căci știu că mă aștepți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Serile la Mircești

Perdelele-s lăsate și lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăș mângăios,
Și cadrele-aurite, ce de păreți sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.

Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie
O zână drăgălașă, cu glasul aurit.

Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieșit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.

Alăture apare un câmp de aspră luptă,
Pătat cu sânge negru acoperit cu morți.
Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă
Țintește ochii vestezi pe-a veciniciei porți.

Apoi a mea privire prin casă rătăcindă
Cu jale se oprește pe un oraș tăcut,
Veneția, regină, ce-n marea se oglindă
Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut.

O lacrimă... dar iată plutind pe-a mărei spume
O sprintenă corvetă, un răpide-alcyon;
Și iată colo-n ceruri pribejile din lume,
Cucoarele în șiruri zburând spre orizon.

O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare,
Profundă nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare,
Voi răpiți când vine în țară asprul ger!...

Afară ninge, ninge, și apriga furtună
Prin neagra-ntunecime răspânde reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună
Revarsă-un val de aur ce curge pintre flori.

Văd insule frumoase și mări necunoscute,
Și splendide orașe, și lacuri de smarald,
Și cete de sălbatici prin codri deși pierdute,
Și zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald.

Prin fumul țigaretei ce zboară în spirale
Văd eroi prinși la luptă pe câmpul de onor,
Și-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete deșteaptă dulci visuri de amor.

Apoi închipuirea își strânge-a sa aripă;
Tablourile toate se șterg, dispar încet,
Și mii de suvenire -ncungiură-ntr-o clipă
În fața unui tainic și drăgălaș portret.

Atunci inima-mi zboară la raiul vieții mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit,
Ș-atunci păduri și lacuri, și mări, și flori, și stele
Intoană pentru mine un imn nemărginit.

Așa-n singurătate, pe când afară ninge,
Gândirea mea se primblă pe mândri curcubei,
Pân' ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge,
Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Vasile Alecsandri

Pe mare

Ah! viața pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
În cer fie lumină,
Sau nori, sau noapte lină,
Sufletul meu suspină,
Suspină cu amar!

Oricare nălucire
L-a omului simțire
Aduce-nsuflețire
Cu glasu-i încântat,
Se pierde-n neagra ceață
Ce-ntunecă-a mea viață
Și glasu-i se îngheață
De mine depărtat.

Acum cerul zâmbește,
Natura-ntinerește
Și tot care trăiește
Se simte fericit;
Dar mie ceru-mi pare
Cuprins de-ntunecare;
Văd lumea-n întristare
Ca sufletu-mi cernit!

Zadarnic cat plăcere,
Zadarnic mângâiere,
S-alin a mea durere,
curm al meu suspin.
Trecuta fericire
Izvor e de jelire,
Și dulcea-i suvenire
Hrănește jalea-n sân!

O, valuri mari de spume!
Purtați-mă prin lume
Ca frunza fără nume
Ce o plutiți ușor,
Și m-aruncați din mare
Pierdut, fără suflare,
Pe malul cu uitare
Adâncului Bosfor!

poezie clasică de (mai 1847)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Federico Garcia Lorca

Greiere!

Greiere!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!

Tu, de la câmpii ai aflat
tainele vieții,
și basmul zânei bătrâne
care simțea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.

Greiere!
Ferice de tine,
mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.

Greiere!
Ferice de tine,
că-n agonia ta simți
toată povara azurului.

Tot viul ce trece
prin porțile morții,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morții.

Mai mult, tu, greier vrăjit,
te stingi țârâind
transfigurându-se
în sunet și lumină cerească.

Greiere!
Ferice de tine,
te-nfășură-n vălu-i
însuși Spiritul sfânt
al luminii.

Greiere!
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaștelor prieten bătrân
și-al cosașilor negri,
morminte de aur îți dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arșița verii,
iar soarele inima-ți fură
s-o facă lumină.

Greiere, fii inima mea
în cereștile câmpuri.
moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
și-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăștie cu mâinile ei
în țărână.

Iar sângele meu peste câmp
fie roua și dulcele mâl
în care țăranii-osteniți
-nfigă sapele lor.

Greiere!
Ferice de tine,
te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.

poezie de din Poeme, traducere de Teodor Balș
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Selected Verse: Revised Bilingual Edition Paperback" de Federico Garcia Lorca este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -70.99- 40.99 lei.

Dulce și frumoasă Afrodita

Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere,
mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți și speri,
vei învinge ispita,
Ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă Afrodita.
Ești zeița care dăruiește
fără încercări, fără așteptări.
Ești fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.

poezie de (mai 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Dependență de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu am pe mine întru sine,
Când nu ești infiltrat în mine.

Și mă apucă așa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Și-mi simt ființa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Și te surprind confuz și derutat...
Nu știi ce simți și nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Și parcă nici de NOI nu-ți mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubești.
Și uneori te simt... ții departe!
Și-n inimă și-n minte gonești...
Și-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Și totul pare șters când nu-i în doi...
Și viața fadă și fără vreun răsfăț.
Știi? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit și să nu te învăț!

Raze de lună învelesc iar cu visare...
Și ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupți contra ei ca un rebel...?

Nu știu ce simte inima când tace.
Nu știu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Știu doar sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Inima mea

Inima mea e un castel
Și te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi și noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când ești în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăiește
Pentru-a ta, mereu bate
Și nimic nu îi lipsește
Când aude dulci șoapte.

Inima mea a prins culoare
Nu-ți găsește un defect,
A uitat de suparare
Ești mai mult ca perfect.

Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Și-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire în flori de nufăr

-odă spiritului eminescian-

De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche și de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, te regăsesc
și să-ți trimit iubire în vers împătimit.
în lacrimi din condei, cu spirit locuiești
și cerni dumnezeire pe-al vieții infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbești,
voi ști , mi-ai primit sentimentul dăruit.

De îngeri purtată, îmi împrumuți lumină,
-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viața ce-o să vină,
iubirea lumii îți aduc în sân la mine.

Dorul pierdut pe cale, ți-l aduc în priviri,
cu lacrimi îți umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.

Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ți trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire -ți cobori în lume nenăscută,
de pământence -ți legi destin de muritor.

Dar ai ales fii,, nemuritor și rece",
iubire să-ți trimiți pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îți dau pe flori de nufăr.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzișul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul
Și las luna răsara... și să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n cețuri răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin și îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veșnica-ți chemare
Azi, e-atâta de departe și atât de aspru doare...
Îți ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Și cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziș de toamnă,
Îmi cunoști întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Ești! Și plata ți se cere... Tu te-ascunzi sau te arăți
În a ochiului strânsoare... și-ai pleci doar când socoți.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzișul ființei mele, lutul, straniu modelează,
Scormonește-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Și din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă țărm născut din mine
Și înalță-mă-n săruturi și speranțe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalța spre stele!

Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieții! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptății, tu, ești stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri și de stele
Când o însetată umbră peste lume se așterne...
Înghițiți de veșnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ți adorm...
Și-mi ascund în lacrimi ochii și-mi ascund în gânduri dorul
Și sub dulcea-ți mângâiere simt cum apuca somnul.
Nu mai știu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Știu că pentru toate astea numai tu ești vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi ființa, trup și suflet, numai umbra ta aleargă.

Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm
Și-mi ascund în întuneric, veșnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ți cu gura.
Și-mi spăl ființa cu lumina și-mi spăl ființa de păcate
Și în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul,
Chiar de nu mai ești aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Știi prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Și trecând prin timpul vieții topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Și în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renașterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Și las luna răsară... las -mi încolțească dorul
Și mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire și în iureșul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare și blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire și-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, ești... unde?! Unde?!

poezie de din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Din ziua în care mă îndrăgostisem de el, am decis așa este corect. M-am convins că poți, ușor, fii fidel cuiva, când este la o mare depărtare de tine. De ce să înșeli pe cineva, doar pentru că ai nevoie de o plăcere fizică? Înseamnă ceea ce te leagă de acel om e doar bucurie trupească. Atât. Nu este iubire. Dacă, poate, ai nevoie de o consolare, o vorba bună și nu o primești de la omul care te iubește, doar pentru că este departe, citește o carte. Recitește sms-urile lui, cele mai tandre. Declarațiile de iubire. Amintește-ți cele mai frumoase momente, sau scrie-i tu. De ce să îl înșeli? Poate că acel om nu se pricepe la cuvinte. Dar dacă îl iubești cu adevărat, simți în inima ta și în sufletul tău susținerea lui, și cea de care ai nevoie. Abia atunci când ești fidel unui om, îl meriți cu adevărat.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu duc, duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum -mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau -mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Și n-a știut vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
le păstrez în mine, -mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
-mi port cu mine crucea, destinul îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

De ce să mori tu?

Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.

Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ș-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.

Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

poezie clasică de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!