Fratelui meu basarabean

Te-a adoptat cândva divinitatea,
Ai fost urmaşul unui neam de voievozi,
Azi îţi afirmi cu greu identitatea,
Te pierzi printre neoameni şi irozi.

Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă,
Să uiţi să scrii, o doină să asculţi,
Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă,
Neromâneşte tu să creşti inculţi;

Să spui că moldoveană ţi-e averea,
Că mersul vremii trebuie oprit,
Că Prutul n-o să sece de durerea
Că limba ta şi port ţi-au pângărit!

Tu, frate dintre apele durerii,
Ce azi te vrem român cu orice preţ,
Te chem cu bucuria revederii
Să facem pod de flori pe Prut măreţ!

Să scriem peste braţele de ape
Acelaşi sfânt şi din străbuni un nume,
Tu, frate, de pe estica cetate,
Ce-ai stat de strajă la hotar de lume!

Să facem România ca o altă
Mesopotamie, a timpurilor noi,
Să desenăm cu inima o hartă
În care să trăim şi noi şi voi!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceu

Anii de liceu nu se uită niciodată
Nu uiţi că erai obligat să porţi cămaşă şi cravată.
Nu uiţi cum aşteptai cu atâta nerăbdare
Să vină mai repede vacanţa mare.
Nu îl uiţi pe cel care mereu îţi lăsa suc în bancă
Sau când te rugai ora de mate repede să treacă.
Nu îl uiţi pe cel care ţi-a rămas ca un frate
Chiar dacă destinul te-a dus aşa departe.
Nu îi uiţi pe cei care măcar o dată te-au ajutat,
Care te-au făcut să râzi, care ţi-au dat un sfat!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 martie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maluri de prut

Curge Prutul intre noi si plange,
Ca ni-i greu si lui la fel i-i greu,
La un val de apa, trei de sange,
Bietul Prut uitat de Dumnezeu!

Lumea se mai stinge, se mai naste,
E ghimpata sarma dintre frati!
Vom avea si noi o zi de Paste,
Hai romani, din moarte inviati!

Dar de peste Prut ridica frate,
Ochii tai de-a dreptu-n ochii mei!
Le vom face rand pe rand pe toate,
Daca eu mai vreau si tu mai vrei!

Maluri de Prut, apa in streang!
Maluri de Prut, apa in streang!

Nu va fi nici urma dintr-o apa,
Care ne-a durut si ne-a ranit,
Va ramane alt pamant sa-ncapa,
Prutul, ca o muchie de cutit!

Curge Prutul intre tari romane,
I se-aude plangerea in Carpati!
Olt si Mures sar ca sa-l ingane,
Jiu si Nistru, voi ce asteptati?

Si din cer intregul loc arata,
Ca un rai insangerat la brau!
Vino frate sa legam odata,
Malurile tragicului rau!

Maluri de Prut, apa in streang!
Maluri de Prut, apa in streang!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea de dincolo de Prut

Dorul greu mereu ma cheamă,
Dor enorm de ce-a trecut.
Îţi sunt fiică şi-mi eşti mamă –
Ţara mea de dincolo de Prut.

O patrie ce ne e dragă
O vrem şi azi ca alte dăţi,
Am fost cândva o pâine-ntreagă,
Azi suntem două bucăţi.

Şi-ntre noi e dat să fie
Un dor greu, neîmplinit...
Cu valuri – rând de poezie
Curge Prutul obosit.

Dar sperăm c-o să rămână
Gând de pace şi iubire,
Când toată naţia română
Va porni Marea Unire.

Va fi o boltă mai senină,
Uitat în veci va fi trecutul
Şi c-o apă cristalină
Va murmura puternic Prutul.

Se va ierta ce-a fost odată
În următoare generaţii
Şi-o zăpadă mai curată
Uşor va înveli Carpaţii.

Un gând străbun o să răsară
Fără lacrimi din trecut,
Că tu eşti a noastră ţară –
Ţara mea de dincolo de Prut!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul nostru care izvorăşte din lacrima noastră, Prutul care izvorăşte din ochiul nostru a fost, este şi va fi în veci apa dorului nostru, care ne-a unit şi ne-a despărţit de atâtea ori, nu din vina noastră, nu din vina Dumneavoastră,

Se construiesc poduri spre stele.

Noi, românii, vrem să construim un pod peste Prut.

Podul de flori este un pod simbolic, de înfrăţire sufletească.

Dacă nu vom avea fier, vom construi un pod din stejarii de la Miorcani şi Pererita.

Grigore Vieru în Apa dorului nostru/ Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste tine, Ţară!

Secole de suferinţă
Au nins peste fiii tăi
Viscole de nefiinţă
Ţie ţi-au tot fost călăi.

Au urlat nopţile reci
Peste câmpurile tale
Umbrele-n haite flămânde
Ţi-au nesocotit hotare.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

Şi mâini crude, asasine
Ca pumnalele de gheaţă
Au voit să te dezbine
Soarta ta să li se-nchine.

Fantome albe de durere
Te bântuie acuma iară
Totu-i crunt şi te-nfioară
E iarnă peste tine, Ţară.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.

Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.

Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă,
Ori poate fiica lui cu grea cosiţă
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre şi senine.

Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat,
Cetăţi de apărare el ţi-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit.

Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El paşalâc prin veacuri te-a sortit
Şi dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat.

Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roşiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie ţării sceptrul regăsit.

Şi regele-a păşit apoi semeţ,
Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ,
Ca Dobrogea, ţinut scăldat de apă,
La pieptul României să încapă.

În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape şi de lut,
Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.

Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute şi nepieritoare
Ţi-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ţinut de ape ocrotit!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul de Unire - Odă pentru România

Reflectez la a ta soartă şi-aş dori să nu mă doară
Când, cu inima curată, îţi închin o odă, Ţară,
Cu monarhi şi voievozi din semeaţă moştenire,
Despre-ai tăi conducători, despre Visul de Unire.

De la Burebista-ncoace, de la vechii geto-daci,
N-ai vrut să fii dezbinată, nici să fim păgâni, săraci,
Ţi-a dus Visul mai departe şi dorinţa de dreptate
Un Viteaz ce, glorios, a unit trei Principate.

Domnitori ce te-au iubit, aducându-ţi biruinţa,
Mănăstiri ţi-au închinat pentru-a-ţi arăta credinţa.
Nu uităm, suntem urmaşi ai lui Mircea şi Ştefan,
Şi-ai lui Ţepeş, ce Dracula este poreclit în van.

Ai dorit ca prin Unire, să renaşti, să te-ntăreşti,
De aceea, peste timp, cu un Cuza te mândreşti.
Devastată de furtuni, n-ai ştiut să-ngenunchezi,
Măreţi regi te-au ajutat Visul să-ţi realizezi.

Glie falnică ai fost, regilor le-ai fost mireasă,
Se făleau atunci cu tine, cu ei te-aşezai la masă...
Din păcate, un coşmar Visul tău a spulberat,
Când războiul s-a-ncheiat cu cel mai stupid Dictat.

Se-ntrebau românii toţi cât ţi-e dat să mai rezişti
Sub o cruntă dictatură condusă de comunişti...
Tinerii din acei ani au ştiut să o învingă
Pentru că-şi doreau nespus idealul să-l atingă.

N-acceptăm să fii scindată, ci să redevii ce-ai fost,
Basarabia străbună să ne fie ţel şi rost,
Să ne fie-n veci Unirea un prilej de sărbătoare,
Să rămâi etern unită, mândră, România Mare!

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis, Glie, patrie străbună
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul vechii Dacii vrem

Când peste Prut rusificat-au Ţara,
Iar alţii vor enclave în Carpaţi,
Să ducem grănicerii sus pe Nistru,
Sărbătorind Unirea dintre fraţi.

De mii de ani ne-au divizat imperii,
Fost-a ca mierea plaiul strămoşesc -
S-au pripăşit şi alţii... Astăzi, frate,
Nu le mai place graiul românesc.

Bolnave minţi ne spun cum că-n Moldova
Trăiesc hibrizi, românii nu-s români,
Că-n zecile de ani de plagă rusă
Confraţii au uitat de Muşatini.

Când limba românească-i umilită
Pe daco-getic, aspru plai străbun,
Noi vom cânta mereu Hora Unirii,
Vom aştepta să vină Ceasul Bun.

Nu ne mai amăgiţi cu baliverne,
Nu vrem poduri de flori... Unire vrem!
Astăzi ne este scris, prin suferinţă,
Să izbăvim al neamului blestem.

Vom aştepta... Cândva vom trece Prutul,
Capul de lup pe steagul tricolor
Va re-ntregi pământul vechii Dacii,
Nemuritor, cu noi spre viitor.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Brăila - 651 de ani

O floare-ţi prind la tâmpla ce-au albit-o anii,
Îţi freamătă de dor salcâmii şi castanii,
Ţi-au plâns pe umeri, trişti, în vremurile grele,
Curaj ţi-au dat să treci prin veacuri peste ele.

ORAŞUL CU SALCÂMI te-a alintat SEBASTIAN,
Vântul l-a stârnit ISTRATI prin CIULINI DE BĂRĂGAN,
În miez de noapte în COMOROFCA lui CODIN
S-a stins încă un tânăr răpus de-al vieţii chin.

Buchet de flori ţi-aduce astăzi CHIRALINA,
Cât te-a iubit, nu te-a uitat, bătu-o-ar vina!
Cu felinaru-aprins, tanti ELVIRA-ndată
Îţi cere scuze c-a greşit, ca orice fată.

Martor ai fost la aventura lui TERENTE,
E vina ta, ai cele mai frumoase fete
Mândre si gingaşe ca nuferii din BALTĂ,
Curtate-n paradisul din trestia înaltă.

Părinte bun, l-ai însoţit în greu urcuş,
L-ai ocrotit, ţi-a fost alăturea FĂNUŞ,
Copilul tău ce te-a iubit atâţia ani
Ne-a dat curaj să nu ne pierdem prin Balcani.

Te-a legănat pe braţe DUNĂREA bătrână,
Te-a mângâiat, te-a apărat, ţi-a-ntins o mână,
Sub cerul tău străluce STEAUA FĂRĂ NUME:
-Să nu te stingi! Eşti tot ce-avem mai scump pe lume!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi vinul ca un frate ţi se închină ţie
Ey, cârciumarule bătrân, îţi place vinul ţie?

De când te-a văzut Îngerul, iubirea nu-i păcat
Mult bine ar trebui să ţi se facă ţie.

Dorurile nescrise nu-mi răspund întrebării
Dacă răspunsul îl ai de ce-ţi mai trebuie ţie?

Greşelile nu atârnă în ziua judecăţii
Strigătele mele multe chinuri ţi-au dat ţie?

Ey, lume împietrită, nu-mi mai asculţi durerea
Aş putea să te mişc cu un "Ah!" strigat ţie.

Ey, gönül! Lângă giuvaerul sabiei lui cad
Să nu crezi că iubita îţi va da apă ţie.

Fuzulî! Frumuseţea tristă ţi-a umbrit chipul
Nici soarele nu-ţi mai poate fi prieten ţie.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veţi şti ce e durerea,
Implorând iertare soartei.

Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veţi găsi îndurare.
Prea ne-aţi făcut viaţa grea.

Va veni acea zi mare
Când socoteală veţi da,
Când va răsări nou soare
Şi viaţa se va schimba.

Vom avea şi noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viaţa ne este averea,
Şi-o apărăm pân-la moarte.

Sfârşitul vă e aproape.
Vă va înghiţi pământul.
Veţi răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin noi înşine

De teama realităţii
Noi locuim într-un basm
De-a valma cu alte iluzii
Peste marginea speranţei
Mai facem echilibristică
Printre tâlcuiri adânci,
Facem asocieri de idealuri
Prin viziunea unui viitor,
Să invocăm îngerii de sus
Şi îngeri din noi înşine
Peste timpuri şi zări
Depinde imanent de noi
Dacă facem din acest basm
Acea, poveste de succes,
Pentru noi, prin noi înşine.

poezie de David Boia (13 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
De lucrurile care te-au făcut fericit
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
De falşii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ţi aminteşti
De cei care ţi-au fost loiali.
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
Binecuvântările primite zi după zi.

în binecuvântare irlandeză
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că viitorul noi îl facem. Viitorul este felul în care noi reacţionăm la ceea ce se petrece, este modul în care noi transformăm în adevăr o mişcare, o îndoială. Dacă vrem să fim stăpâni peste viitorul nostru, trebuie să ne punem în mod fundamental problema zilei de azi.

Michel Foucault în Lumea e un mare azil (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
De lucrurile care te-au făcut fericit
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
De falşii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ţi aminteşti
De cei care ţi-au fost loiali.
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
Binecuvântările care veneau zi după zi.
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
De lucrurile care te-au făcut fericit
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
De falşii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ţi aminteşti
De cei care ţi-au fost loiali.
Aminteşte-ţi mereu să uiţi
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ţi aminteşti
Binecuvântările primite zi după zi.

în binecuvântare irlandeză
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora sufletelor

azi pământul nostru plânge
plânge Prutul, plâng Carpaţii
lacrima mai plânge încă
de la Tisa pînă la mare
trupul azi, o rană adâncă
trăit-am o viaţă în temniţe de ură
vârâţi acolo de duşmani
suntem străini acum în ţara noastră
tărâm străbun de vise sfâşiate
nu pot a suporta
ura, minciuna şi hoţia
hotarul ni l-au scrijelit în suflet
nişte ticăloşi ce se credeau odată zei
suntem urmaşi ai dacilor rămaşi prin codrii seculari
mai trece Ştefan încă o dată
cu bravii lui plăieşi pe câmpuri de dor
tu, frate, ce astăzi zaci lovit de soartă
vino să împărţim pita noastră în două
am fost aici, de mii de ani
frate şi soră
deşi ne-au învrăjbit aprigi duşmanii
în secole de ură
hai rupe române chingile dureri
rupe hotare, sora mea cea bună
ce zaci la uşa sufletului meu
mama plânge iar în poartă
ochii trişti, ochii goi
privind în depărtări de suflet
balada ultimilor eroi
e frig, e pustiu
ne uscăm pe braţele crucii
loviţi şi umiliţi de oameni răi
Doamne, cheamă acasă fii mei
să vii, să vii din nou, tu Basarabie, la mumă
să încălzim lumina pură
doi fraţi uniţi pe veşnicie
vino frate, trece azi Carpaţii
întoarce-te cu faţa către soare
păşind încet, umil spre Dumnezeu
mă aşez pe piatra de hotar şi strig
mi-e dor de tine, frate, hai vino surioară
sub stele, printre cruci şi lacrima durerii
cu paşii dârzi să trecem printre mărăcini
şi hora noastră cea străbună, să o facem peste spini
vino, Doamne şi luminează sufletele noastre
cu speranţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordo amoris

Privim în lume doar noi doi,
Din întunericul intens
Şi-n căutarea unui sens,
Pas înainte şi-napoi,
Iubim... facem ce vrem, apoi!

Din mediu-nchis şi rece sloi,
Să-i dăm lui Leibniz o monadă,
Când stele stau, din cer, să cadă,
Scoţând lumină din noroi...
Iubim... facem ce vrem, apoi!

Un joc secund prinde altoi,
Foşnind "causa sui", firesc,
Infern contra Infern, dantesc,
Sclipind în flori de caprifoi...
Iubim... facem ce vrem, apoi!

Când plâng izvoarele vâlvoi,
Ne-adeverim întru Aristotel,
În Toma D'Aquino.... vai!, el
E-un biet trifoi cu patru foi...
Iubim... facem ce vrem, apoi!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!