Melancolie

Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine

Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse şi străine,
Când n-ai chemat-o, fără ştire
Pe firu-i nevăzut, subţire.

Şi când o ceri nu-ntotdeauna
Şi-arată raza-n flori ca luna,
Să ţeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.

O cauţi şi ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Şi-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tare greu când ţi-e dor...

Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am aşteptat atâta vreme
Şi-i greu! E greu să tot aştept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc faţa,
Şi-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aş mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aş ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea şi ceasul

Cartea asta groasă citeşte o carte subţire.
Ceasul acela întoarce o mână lăsată!
Cu câtă uimire oglinda toarce
o fire subţire şi fermecată!
Sună ceasul cărţii
paginile rupte
se-oglindesc în mâna
ce le-a scris odată.
Litera îşi lasă semnul pe secundă
în oglinzi poeţii se îmbrăţişează
şi mai ies din ea doar cât să se-ascundă
după cartea care
citeşte o carte subţire
iar ceasul oftează!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Cineva, în noapte stă şi plânge...
Şi întrebată ce i-a mai rămas
Pruncii şi-au luat zborul şi-i aşteapta...
Pui ce-i aude după glas

Seară bună, moş bătrân. Pe cine
Oare-n prag aştepţi neîncetat?
Ştiu şi eu? Spune cu ochii-n lacrimi,
Am şi eu, departe, un băiat

Simţi privirea mângâindu-ţi chipul?
Eu sunt fiul tău, mă-ntorc la tine,
De-aş putea acum întoarce timpul,
Ţi-aş reda un strop de fericire...

Eu şi tu vom fi de-acum alături,
În pridvorul casei bătrâneşti
Amintirea satului şi firul
Dulcilor legende strămoşeşti...

Iată, parcă-mi văd în depărtare
Fiica. Doamne, e un vis,
Ea-i şi străluceşte-ntreaga zare
Şi căsuţa mea-i un paradis.

Am venit să te mai văd tăicuţă,
Dor mi-a fost, nu te-am văzut de mult
Mi se leagă lacrimile-n barbă
Când în braţe, tandru le cuprind.

Mi-amintesc când am plecat de acasă
Cum m-ai sărutat pe creştet şi mi-ai spus:
Să te-ntorci, să nu mă uiţi copilă
Şi de-atunci tăicuţă ai tot plâns...

Iată-mă-s. Păşesc ca-ntâia oară,
Sprijin îmi erai, Îţi răsplătesc
Grija ta, căci a-nceput să doară
Golul dintre noi şi te iubesc.

I-a cuprins pe amândoi în braţe
Şi i-a strâns la piept...
Vă aşteptăm... Fără voi, mai zise el în lacrimi
Parcă suflet nici nu mai eram.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat uitat de lume

Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Şi i-mi pune o întrebare:

Nu ştii, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.

Au rămas bătrânii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.

Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.

La bătrân eu lung mă uit,
Şi deodată încep să plâng,
În sfârşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.

Tata începe acum să plângă,
Mă ia în braţe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniştit.

poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între firul de păr ce ţine sabia lui Damocles şi firul de iarbă - soldatul.

aforism de N. Petrescu-Redi (2 februarie 2013)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poştaşul şi pensia

Cu pensiile când venea
Avea o geantă mare, grea,
Acum îl văd venind în zare
Cu pensiile-n buzunare.

epigramă de Mircea Micle (27 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoicile m-au ajutat

Spuma din mare acum am adunat
Scoicile m-au ajutat cu sideful lor
Nopţile le-am albit, nu am dormit
Firul de stele ţesut din lumina lor

Voal subţire; Spuma am crosetat
L-am tivit, adăugându-i pe poale
Iubirile din nopţile de dor însetat,
Trimit gândul la tine pe înserare

De ajunge un voal la tine, pe înserat
Un vânt, un gând cu lacrimi o privire
Pe el scrise tot ce inima mi-a dictat
Citeste-l, tu eşti dragoste, tu eşti iubire

Şi noaptea se transforma-n zi de vară
Se aude un strigăt repetat din mare
Se-mbrăţişează norii ca prima oară
Trimit spre cer acum o dulce sărutare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca firul de iarbă

Viaţa trece ca firul de iarbă prin ac.
După ce trece, pune în ştreang
Propria moarte.
Moartea vrea să scape oricum
Din fluierul sângelui.

Nu se mai poate rotunji.
Îngenunchează,
Duhneşte a umbră.

Viaţa trece firul de iarbă
Mai departe
Numărând ştreangurile crude!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă frumuseţe! Câtă fericire!

Câtă frumuseţe îmi arăţi
Când cu ochii-n suflet îmi pătrunzi!
Dacă nu te văd, mă simt bucăţi;
Câtă frumuseţe îmi ascunzi!

Câtă frumuseţe îmi oferi
Când cu zâmbetu-ţi mă luminezi!
Dacă nu-mi zâmbeşti, nu am puteri;
Câtă frumuseţe îmi păstrezi!

Câtă fericire-mi dai în dar
Când îţi văd picioare, gât sau sâni!
Dacă nu le văd, sunt în zadar;
Câtă fericire îmi amâni!

poezie de Marius Robu (13 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?
Când am căzut din copacul uimit,
erai demult la pânda de hambar cu fân cosit.
Am auzit cum secerau de dincolo de căutări pribegiile în visări.
În ce se-ncredinţează gândul cu statornic glas?
Din tot făcutul, la-mpărtăşiri de sens,
în crucificări, ce-a rămas?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şoptit

Aş locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munţii încă nasc izvoare
Şi-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul şuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ţi tâmplele de gânduri
Să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
Să-mi poţi reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

Şi folosind, de-acum, noi stratageme
Să-mbraci toţi pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasă
Voi zăbovi în palma ta... o vreme.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

Multi m-au sfatuit
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.

Când vântul, fremătând uşor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simţi prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.

Când Soarele va străluci
Şi, zâmbitoare, a ta faţă
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfaţă.

Când marea-n ea te va primi
Şi-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.

Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.

Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoţi în a ta viaţă,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineaţă"

Din vis, atunci eu m-am trezit
Şi am privit spre curcubeu,
Ştiind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.

poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre valuri

cineva într-o zi a plecat
departe
sau în altă parte
căutând pe cer steaua lui
pe ţărm
petale albe
aduse de valuri nebune la mal
tărâm ireal
un ochi se trezeşte
orele cresc
topind ziua toridă
pe stradă
paşii despică gânduri
oglinzi, vise şi iar noapte
oraşul doarme
orele curg
stelele cad
au rămas pleoapele şi valul
ce duce steaua în larg
departe
în altă parte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!