
Ultima noapte
Torențială-i ploaia... Doamne, de ce nu curmă
În mintea mea sărutu-ți din noaptea de pe urmă?
Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe față...
A mâinii tale urmă mă arde și mă-ngheață.
Absurd mă soarbe vântul. Un dor îmi bea din sânge.
Sub gene-mi urlă cerul. Sub tălpi pământu-mi plânge...
De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guști ființa?
De câte vieți nevoie mai am să-mi uit sentința?
Amanetez speranța. Pe gratis dau odaia
Prin care umbra-ți merge și-acum la braț cu ploaia...
Ultim va fi păcatul de-oi mai păstra în minte
Atingerea-ți flămândă, pe sânul meu fierbinte...
Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite.
Plătește cash (oh, Doamne!) cu chipul tău, iubite!
Mi-e fuga pas degeaba. Pe brațele-mi de ceară,
Născut vei fi de-o ploaie, a nu știu câta oară...
Și chiar dacă iubirea-ți în chinuri m-ar zdrobi,
De biciul ei lovită aș vrea să mai pot fi...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Dincolo de Paradis
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
pământul plânge sub tălpi,
arde la sărutul nopții
și cerul îi cântă
zâmbindu-i de pe urmă,
pe gratis și-a amanetat speranța
gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă și ploaie
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
și praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi și noapte
Cum plouă, Doamne, des și mult,
peste clădirile bălțate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălți și-s tulburate
Pământul e acum noroi
și se lipește pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
și cum îndoaie orice floare
Câte umbrele s-au deschis
și câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulți aduși azi-noapte
Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eu, cea a nimănui...
Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte
Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot
Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, să uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru
Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată
trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire
și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
știam că voi străbate păduri și deșerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aștepta zâmbind în lumina binecuvântată
și din palmele lui a țâșnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrățișat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie și nemurire
sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână și sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieții
iar în vârful peniței mele
stă iubirea fără seamăn
și albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineți fermecate
sângele zeului curge acum prin penița mea
prin trupul meu zvâcnind de tinerețe
prin visele mele hinărind peste cetăți și păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfațișa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge și pulbere de rai
îți scriu epistola aceasta
ce nu aș vrea să se termine niciodată
lasă-mi pe veci visarea, Doamne!
poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ploaia din gând
Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Și-aduce-n suflet noaptea de afară.
Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,
Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aș îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care știi atât de bine
Că îi iubesc demult și-i voi iubi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dacă ploaia...
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anoptimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă îmbrățișare!
Ultima îmbrățișare...
Prieteni dragi vă las cu bine...
Un ultim dor mai arde-n mine!
Am vrut o ultimă imbrățișare,
Nu pot! Vaiii! Și-așa mă doare...
Dar... bucurie, în sfârșit!
Ultimul Ceas chiar a venit!
Ne-om-brățișa unul pe altul,
Al Nouă-lea cer, din Inaltul....
Am doar, o fărâmă de paine,
Cu mucegai ș-un pesmet
Aveam undeva, in șervet...
Lumina e-n sfeștnic sfârșită,
Mai am una, rătăcită,
Să nu uit s o căutăm!
Vine noaptea ne rugăm,
Și-oi adormi cea dintâi,
Făr' de ea la căpătâi...
S-așterne noaptea.. și e frig!
Ceasul cred c-a și venit!
Afară mă uit cu frică,
Sunt nori..
Ah! Doamne și mă trec fiori
Peste ultimile lăcrămioare,
Curg ultimii stropi de ploaie..
Plâng....
Simt parc-o eliberare..
Ceva in piept, totusi ma doare!
Aproape e Ultima -nviere...
Să n-o ținem făr' de rost,
Pe cea din urmă zi de post!
Negru-ar fi bun, s-o țin:
Sfânt Cinstit Trup și Sânge Vin!
Să mă pregătesc de Chin....
ULTIMA OARĂ, MĂ- NCHIN!
AMIN!
DOAMNE!
Vin!
rugăciune de Forțu Mădălina (24 martie 2020)
Adăugat de Forțu Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia si apusul
Apusul roșiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic și-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta și frumusețea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-și joacă fuga.
Negrul se-așterne-n grabă pe cerul plin de nori
Și ploaia cade sumbru prin văi și lacuri ori
Pe câmpul ars de soare și munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.
De dimineață cerul e vesel și haios,
Soarele strălucește și astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd și zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia și apusul erau al meu amor.
E cald și-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mișună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ți rece știind că te ador,
Să moară ploaia veche ș-apoi și eu să mor.
Apusul să înghită balaurii din vis,
Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,
Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,
Apoi să moară-n chinuri, cum mor și eu sub astru.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sisif pe orizontală
Să nu mă nasc a doua oară
să-mi placă ziua-n care m-am născut
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
iubirea cu arcușul ei să-mi dea sărut
Să-mi placă locu-n care m-am născut
ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să am Carpații-n brațe și pe scut
când merg spre fericire vai pe jos
Ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
să-ntorc și fericirea chiar pe dos
să nu mă nasc a doua oară
Îmi place neamu-n care m-am născut
și dacă e nevoie o iau de la-nceput
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Umbra
Magia nopții când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.
Și azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viața cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.
Și prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.
Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristețea-și cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.
Tot ce-i trist e mai departe...
Tristețea-și caută cărări,
Pentru vis se naște-o moarte
Ce-l elimină în zări,
Și-i pustiu, și-i fără urmă,
Deja triumfă nalții nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vocea gândului din urmă
Valurile nopții poartă, înspumate,
Gânduri fără formă și frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanțul care l-a închis.
Par copii ai zilei rătăciți în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mișcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.
Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Își găsește-o cale-n zidul plin de cruci
Și singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?
Te deschide-n lumea care ți-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ți-a-mplinit menirea și, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară
Iubirea Ta-i ca ploaia de vară,
Caldă în stropi și binefăcătoare,
Unde-o trimiți, aduce înnoire
Ca-n ziua de primăvară.
Aduce-nflorire când plouă-n tristețe
'Nfloresc rosmarinii, chiar și cactușii-nfloresc,
Când îi privești florile îți dau binețe
Încât în fața lor ești chemat să te oprești.
'Nflorește grâul în ploaia de vară,
Grădinile-n mai în dulce rodesc,
Plouă-ne Doamne, ființa ca-n primăvară,
Ca-n toamnă, să-Ți recunoști rodul dumnezeiesc.
E-un har pentru inimi și suflet să plouă,
Din Duhul cel sfânt-adorat,
Ține-ne-n ploaia ce-aduce rodire,
În viața ce-n Golgota ne-ai înfiat.
Roadă s-aducem chiar în pustie,
Cum florile rodesc de le-atingi,
Să plouă-n belșug ploaia de vară,
În crini să transformi și suflete-ciulini.
Să-nviorezi prin stropii de ploaie,
Inimi deșerte-n tristeți,
Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă,
Să Îți cântăm ca florile-n rouă
În alb-dimineți!
poezie de Sanda Tulics din Foșnet stelar (3 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Curge întunericul
curge întunericul peste țară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă și beau
stau de vorbă cu mine și mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristețe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia pașilor uitați
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piață
unui pur ideal
sunt suflet agonic și trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge șiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dacă plouă
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anotimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ți văd din nou chipul
Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Și ajung din nou să privesc la stele
Și nu m-așteaptă nimeni în prag.
Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Și uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.
Caut apoi umbra ta, a pașilor pierduți,
Și vreau să țin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Și merg la geam unde inima mea oftează.
Se vede apoi o stea căzătoare
Și o dorință încă aș mai avea,
Ca în lumina ei să-ți văd chipul tău oare,
Și să rămâi mereu în mintea mea.
poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

și totuși cred că m-am născut cu mine
nici nu mai știu
de când mă știu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-și poartă
stele la chipiu
nici nu mai știu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme
nici nu mai știu:
am fost la școală?
sau ploaia clipei
m-a'nvățat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veșminte
nici nu mai știu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurși
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
și de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc
poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieții mele vreasc
din câte oase
carne-aș vrea să-ți fiu
c-am două mâini
și sângele cu care scriu
privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irișii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând
și totuși cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-și țină mintea
trează'ntre ruine
și sufletul în mâini,
de Dumnezeu
simt dor de viață
de-adieri de vânt
simt ploaia
și natura'ntr-un Cuvânt
și chiar de nu mai știu
de când mă știu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!
și totuși cred
că m-am născut
cu mine
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesență
Doamne! Arde lumânarea
Și mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.
Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăștiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agățată.
Doamne! Unde e speranța
De lumină și de viață?
Frunza, floarea colorată,
Este verde și nu-i moartă.
Doamne! Arde lumânarea
Și pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneș
Ca un tuș din călimară.
Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Și-o înalță să nu piară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru mancurții moldoveni
- Doamne, dă la astă turmă
Mintea de pe urmă, rog!
- Nu pot da mintea din urmă
Celor ce n-o au deloc...
epigramă de Efim Tarlapan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut
Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!
Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!
Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!
De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!
Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!
Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!
poezie de Florea Janță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Printre stropii de ploaie
sunt nume rătăcit
pe un țărm, nu știu care
visare, privire, uitare
în colțuri de mare
stau, printre alge și scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereții de humă
în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori și petale
am crescut în gunoaie
pășesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge șiroaie
plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii
femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă și țip a chemare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
