Ultima noapte

Torenţială-i ploaia... Doamne, de ce nu curmă
În mintea mea sărutu-ţi din noaptea de pe urmă?
Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe faţă...
A mâinii tale urmă mă arde şi mă-ngheaţă.

Absurd mă soarbe vântul. Un dor îmi bea din sânge.
Sub gene-mi urlă cerul. Sub tălpi pământu-mi plânge...
De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guşti fiinţa?
De câte vieţi nevoie mai am să-mi uit sentinţa?

Amanetez speranţa. Pe gratis dau odaia
Prin care umbra-ţi merge şi-acum la braţ cu ploaia...
Ultim va fi păcatul de-oi mai păstra în minte
Atingerea-ţi flămândă, pe sânul meu fierbinte...

Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite.
Plăteşte cash (oh, Doamne!) cu chipul tău, iubite!
Mi-e fuga pas degeaba. Pe braţele-mi de ceară,
Născut vei fi de-o ploaie, a nu ştiu câta oară...

Şi chiar dacă iubirea-ţi în chinuri m-ar zdrobi,
De biciul ei lovită aş vrea să mai pot fi...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Dincolo de Paradis
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

pământul plânge sub tălpi,
arde la sărutul nopţii
şi cerul îi cântă
zâmbindu-i de pe urmă,
pe gratis şi-a amanetat speranţa

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Şi-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aş îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care ştii atât de bine
Că îi iubesc demult şi-i voi iubi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ploaia...

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu

Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri

Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul

Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut

Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă îmbrăţişare!

Ultima îmbrăţişare...

Prieteni dragi vă las cu bine...
Un ultim dor mai arde-n mine!
Am vrut o ultimă imbrăţişare,
Nu pot! Vaiii! Şi-aşa mă doare...
Dar... bucurie, în sfârşit!
Ultimul Ceas chiar a venit!
Ne-om-brăţişa unul pe altul,
Al Nouă-lea cer, din Inaltul....

Am doar, o fărâmă de paine,
Cu mucegai ş-un pesmet
Aveam undeva, in şervet...
Lumina e-n sfeştnic sfârşită,
Mai am una, rătăcită,
Să nu uit s o căutăm!
Vine noaptea ne rugăm,
Şi-oi adormi cea dintâi,
Făr' de ea la căpătâi...

S-aşterne noaptea.. şi e frig!
Ceasul cred c-a şi venit!
Afară mă uit cu frică,
Sunt nori..
Ah! Doamne şi mă trec fiori
Peste ultimile lăcrămioare,
Curg ultimii stropi de ploaie..

Plâng....
Simt parc-o eliberare..
Ceva in piept, totusi ma doare!
Aproape e Ultima -nviere...
Să n-o ţinem făr' de rost,
Pe cea din urmă zi de post!
Negru-ar fi bun, s-o ţin:
Sfânt Cinstit Trup şi Sânge Vin!
Să mă pregătesc de Chin....
ULTIMA OARĂ, MĂ- NCHIN!
AMIN!
DOAMNE!
Vin!

rugăciune de Forţu Mădălina (24 martie 2020)
Adăugat de Forţu Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia si apusul

Apusul roşiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic şi-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta şi frumuseţea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-şi joacă fuga.

Negrul se-aşterne-n grabă pe cerul plin de nori
Şi ploaia cade sumbru prin văi şi lacuri ori
Pe câmpul ars de soare şi munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.

De dimineaţă cerul e vesel şi haios,
Soarele străluceşte şi astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd şi zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia şi apusul erau al meu amor.

E cald şi-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mişună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ţi rece ştiind că te ador,
Să moară ploaia veche ş-apoi şi eu să mor.

Apusul să înghită balaurii din vis,
Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,
Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,
Apoi să moară-n chinuri, cum mor şi eu sub astru.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sisif pe orizontală

Să nu mă nasc a doua oară
să-mi placă ziua-n care m-am născut
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
iubirea cu arcuşul ei să-mi dea sărut

Să-mi placă locu-n care m-am născut
ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să am Carpaţii-n braţe şi pe scut
când merg spre fericire vai pe jos

Ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
să-ntorc şi fericirea chiar pe dos
să nu mă nasc a doua oară

Îmi place neamu-n care m-am născut
şi dacă e nevoie o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară,
Caldă în stropi şi binefăcătoare,
Unde-o trimiţi, aduce înnoire
Ca-n ziua de primăvară.

Aduce-nflorire când plouă-n tristeţe
'Nfloresc rosmarinii, chiar şi cactuşii-nfloresc,
Când îi priveşti florile îţi dau bineţe
Încât în faţa lor eşti chemat să te opreşti.

'Nfloreşte grâul în ploaia de vară,
Grădinile-n mai în dulce rodesc,
Plouă-ne Doamne, fiinţa ca-n primăvară,
Ca-n toamnă, să-Ţi recunoşti rodul dumnezeiesc.

E-un har pentru inimi şi suflet să plouă,
Din Duhul cel sfânt-adorat,
Ţine-ne-n ploaia ce-aduce rodire,
În viaţa ce-n Golgota ne-ai înfiat.

Roadă s-aducem chiar în pustie,
Cum florile rodesc de le-atingi,
Să plouă-n belşug ploaia de vară,
În crini să transformi şi suflete-ciulini.

Să-nviorezi prin stropii de ploaie,
Inimi deşerte-n tristeţi,
Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă,
Să Îţi cântăm ca florile-n rouă
În alb-dimineţi!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (3 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă plouă

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul
Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut
Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anotimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru mancurţii moldoveni

- Doamne, dă la astă turmă
Mintea de pe urmă, rog!
- Nu pot da mintea din urmă
Celor ce n-o au deloc...

epigramă de Efim Tarlapan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopţile cu ploi,
Mi-e dor de nopţile de vară,
Mi-e dor de tine şi de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de paşii ce-i făceam
Prin parc, ţinîndu-ne de mână.
Şi cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc şi patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereţii noastre,
Când prea departe ne era sfârşitul.
Te luam în braţe, te purtam spre astre
Eram noi doi şi-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia şi ca vîntul
S-au dus frumoşii ani ai tinereţii.
Nu vom putea împăraţi pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrşitul vieţii...!!!

poezie de Florea Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!