Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin
În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.
Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.
Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...
Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre religie
- poezii despre inimă
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre poezie
- poezii despre hârtie
- poezii despre frunze
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
O lacrimă goală de gând
Mi537;cătoare cetă539;i pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de via539;ă
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.
Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetă539;ii de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.
Tremurânde, în zare troi539;e înconjurate cu garduri de ghimpi
537;i varul alb sub care cariile vremii ros-au via539;a de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului ve537;tejit pe-o cărare luminată de stele.
De-ajuns că vremurile aspre 537;i seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...
La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină 537;i caldă
iar în palmă mai 539;in un fir de nisip
537;i-o lacrimă... goală de gând, fragila 537;i dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi 537;i luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii î537;i beau nectarul...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre alb, poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre tăcere sau poezii despre trandafiri
Plouă într-o toamnă cu vise...
plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste mă537;tile oamenilor
născu539;i odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe cea537;ca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.
plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de a539;ă.
păianjen din col539; de-ntuneric
539;ese...539;ese...539;ese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pa537;ii
spăla539;i de norii cu vise.
o ramură fără frunze 537;i fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...
... plouă....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre toamnă, poezii despre ploaie, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre păianjeni sau poezii despre ore
Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...
Deschid u537;a percep539;iei cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respira539;ia înretăiată
537;i ochii ridati de-atâta curgere de vreme.
Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine col539;ul unei stele
înmiresmată cu izul nop539;ilor de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
537;i le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
537;i să vină cântăre539;ii versurilor de pace.
Îngenunchiază via539;a în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împu539;inate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.
Doar cununa de stele împânze537;te petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului să-539;i coasă căptu537;eala inimii
cu ramuri de măslin 537;i pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului să picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea
mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre ger, poezii despre început, poezii despre versuri, poezii despre urechi sau poezii despre trup și suflet
Ninsoarea
Văzduh nevârstnic. Stau 537; i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocență- peste noi.
Ce lini537; te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
țâ537; ne537; te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt 537; I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, stre537; ină 537; I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre virginitate
- poezii despre somn
- poezii despre plâns
- poezii despre ninsoare
- poezii despre naștere
- poezii despre logodnă
- poezii despre gură
În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri 537;i fără să-537;i pună întrebarea respectivă 537;i la adresa sa: "Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?"
Dostoievski în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate despre prostie, citate de Dostoievski despre prostie, citate despre realitate, citate de Dostoievski despre realitate, citate despre gânduri sau citate de Dostoievski despre gânduri
Spre soare
Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Își varsă-n vid imensa lor cascadă
Și-n care seara-și urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-și pregătește-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.
Superbi, ca cei ce-nveșmântați în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Și soarele preface verbu-n cânt.
Și vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin orașe-ndepărtate,
Mai mult învinși decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai și călăreți halucinați,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Și vulturi albi pe scuturi încrustați.
Spre soare deci spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzlețită
Și-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpușile de ceară
Și gestul lui de bronz va desemna
În spațiu o Golgotă prăbușită
Și magilor de mâine-o nouă stea.
poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară și artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre Soare, poezii despre vulturi, poezii despre victorie, poezii despre sărbători, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre răsplată
Rest de timp
mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronțăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viața n-are haz
537;i face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...
doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărțirea
timpului de trăit în lume...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre umor, poezii despre secunde sau poezii despre idealuri
- poezie (vezi și poem)
Poezia
La mulți ani, poezie, azi e ziua ta...!
Poezia-i zbor de fluturi,
Flacără, parfum și dor,
Clipa rătăcită-n ciuturi,
Vraja-n care mă-nfășor
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre foc sau poezii despre fluturi
Flori negre II
(În amintirea unei frumuseți pierdute pe veci)
Când eram copil voiam să pictez
În sfumato cu acuarele și îmi
Ieșeau niște acuarele negre Goya
Iar profesorul de desen nașu+meu
Îmi spunea că alb sau negru e
Architecturally incorrect + pe 26 ian
2019 am scris o poemă superbă
pentru Stamatiad# poem care nu există.
poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre profesori, poezii despre pictură, poezii despre flori, poezii despre existență, poezii despre educație, poezii despre desen sau poezii despre copilărie
Farsa din trup
Dacă mori, nu fii trist,
fiindcă moartea-i o caricatură,
desenată de viață, murdară,
plină mănunchi de praf și scrum.
Blocurile trupului tău decad,
dintr-o clipă-n alta, sigure.
Mai încearcă-ți norocul, tunde-te
și lasă-539;i părul pe stradă,
să fie călcat în picioare de femei dezbrăcate,
ude și sentimentale.
Dacă trăiești într-un chenar,
rămâi acolo, fiindcă liniile noastre
se vor termina la sfârșitul jocului,
la împlinirea anilor de dinaintea morții.
Culcă-te fericit pentru că-n somn,
îți poți vedea viitorul și
bucură-te că n-ai prins vremea când
cerul era lipit de pământ,
iar oamenii se iubeau prin săruturi false.
Dacă mori, anunță-mă, și-o să-ți dezvălui
cel mai mare secret din viața ta - acela că moartea-i
mai lungă decât viața cu o secundă.
poezie de Nicolae Sionescu (3 noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Sionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre superlative sau poezii despre sfârșit
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre suflet sau poezii despre stele
De n-ai fi Tu, Doamne!
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai șopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.
N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheța și viitorul,
Vor fi doar pulberi și noroi.
Cine-o mai ști atunci de noi,
Când toți copacii fi-vor goi,
N-o crește iarbă în zăvoi
Și-o fi ce-i azi, doar, amintire?
Iar de speranță și iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viață pe pământ?
Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Și-o apărea o altă lume!
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre nori, poezii despre munți sau poezii despre iubire
Ne pleacă copiii
Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte
Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici
Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine
Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "
Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe
Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐și țină măicuțele pruncii de mână
Să‐și câștige pâinea aici în țara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor
O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este și‐i plângem mereu
O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu n‐am știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai
Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută și‐mi‐e tot mai greu
Nu știe ce‐i cu mine, nici fratele meu
Unii au de toate și‐s date de Tine
Ei cred că‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt
Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire și‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor
O, roagă‐te Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
Să trăim în iubire, nu în suferință
poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bebeluși, poezii despre pâine, poezii despre ajutor sau poezii despre țări
Întrebări cu lacrimă
Ne iei copiii, Doamne... Ce planuri ai în cer?!
Aici ne viscolește și e atâta ger!
Ni-i sufletul o stâncă pe care s-au urcat,
Părinții, ce de veacuri, din cer, au lăcrimat.
Și inima asudă, aici, de-atâta dor...
Sunt îngeri fără aripi, lipsiți de ajutor.
Străini, în altă lume, pornesc pe altă cale,
Lăsând în lume viața. Și rătăcesc, oh, Doamne!
Li-s aripile frânte, adesea pârjolite,
își tăvălesc iubirea, prin ploaie de ispite,
sunt clopote ce urlă, sunt valuri ce se sparg,
În vremuri de furtună, de-al timpului catarg.
Sunt pruncii noștri, parcă, o ultimă epavă,
Iivită-n calendarul apocalipsei crude.
Stau brațele în plângeri, sub a durerii lavă,
Cerșind doar o speranță, dar, Doamne, sunt prea scurte.
Pe crucea unui munte, s-a strecurat tăcerea,
Se scaldă-n lacrimi ochii, adesea răzvrătiți,
Pământul se scufundă, lipește mângâierea...
La cruci fără de vârste, îngenunchiați, părinți!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre aripi, poezii despre vârstă sau poezii despre viscol
Vino, Tu, Doamne
Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.
Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.
Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.
poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre dorințe
Celula-i rece și pustie
De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.
Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aș vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.
Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!
CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.
Un înger însă mă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte mă însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.
Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... că am câștigat.
Că diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.
Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.
Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.
Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.
Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.
Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.
Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte
Colind în cer
Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecați cândva, cu leru-i ler.
Și îngeri ning, din ochii mei, de suferinți,
Plâng pe pământ, loviți de ger, copii cuminți.
Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noștrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc și traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă și eu.
Privesc biserica cu jind și m-aș ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoți,
Că ne-au prădat și biciuit atâția hoți...
Facturi prea mari ne osândesc și e păcat,
Copii un brad împodobesc. Și s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.
Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranțe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e ușor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...
Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuțitul unei vieți de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt și plâng, în lumea mea, și oameni buni.
Covidul iar ne-a invadat. Și în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simțim în noi. Cumplit destin, sfârșit de veac,
Sfârșit de lume, sau de vieți... e tot un drac.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre sărăcie
O punte către cer
Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist și fără tine
Și nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.
Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinți - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zidești al veșniciei chip!
Învață-mă să urc a Tale trepte sfinte!
Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credință cu lacrimi și simțire,
Ajunge sus la stele și-Ți lasă al meu gând.
- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Și lacrima-ți fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Și rugăciunea ta iți este auzită.
- Acum mă simt ușor și-mi e atât de bine
Când știu că ești nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credință fără margini îmi e cuvântul Tău.
poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre întuneric sau poezii despre rai
Poemul zeului albastru
Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată
trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire
și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
știam că voi străbate păduri și deșerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aștepta zâmbind în lumina binecuvântată
și din palmele lui a țâșnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrățișat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie și nemurire
sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână și sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieții
iar în vârful peniței mele
stă iubirea fără seamăn
și albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineți fermecate
sângele zeului curge acum prin penița mea
prin trupul meu zvâcnind de tinerețe
prin visele mele hinărind peste cetăți și păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfațișa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge și pulbere de rai
îți scriu epistola aceasta
ce nu aș vrea să se termine niciodată
lasă-mi pe veci visarea, Doamne!
poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Ajuta - ne Doamne
Mai spală Doamne drumurile vieții
Să nu mai rătăcim așa de greu
Și lasă - ne doar anii tinereții
Să fim frumoși și inimoși mereu!
Mai lasă - ne iubirea pentru-o viață
Iubirea pentru tot ce e frumos
Mai spală - ne cu rouă iar pe față
Ca să ne fie chipul luminos.
Întoarce-ți fiii iarăși către casă
Destul prin lume ei au rătăcit
Să fie adunați din nou la masă
Să fie cu ai lor pan la sfârșit....
Mai ia - ne Doamne greul ce ne-apasă
Mai șterge - ne și lacrima în zori
Ajută - ne să fim din nou acasă
Să nu mai rătăcim printre ninsori.
Gimbte Germania
poezie de Felicia Felidiorean (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre tinerețe sau poezii despre rouă