Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mirela Nicoleta Toniță

Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin

În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.

Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.

Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...

Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mirela Nicoleta Toniță

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

Doar cununa de stele împânzește petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului -ți coasă căptușeala inimii
cu ramuri de măslin și pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea


mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninsoarea

Văzduh nevârstnic. Stau ș i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocență- peste noi.
Ce liniș te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
țâș neș te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt ș I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, streș ină ș I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc…

poezie clasică de
Adăugat de Larisa AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dostoievski

În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: "Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?"

în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu IoanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online la 59.72 lei.
Mirela Nicoleta Toniță

Rest de timp

mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronțăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viața n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...

doar gândul de a fi
usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărțirea
timpului de trăit în lume...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Farsa din trup

Dacă mori, nu fii trist,
fiindcă moartea-i o caricatură,
desenată de viață, murdară,
plină mănunchi de praf și scrum.
Blocurile trupului tău decad,
dintr-o clipă-n alta, sigure.
Mai încearcă-ți norocul, tunde-te
și lasă-ți părul pe stradă,
să fie călcat în picioare de femei dezbrăcate,
ude și sentimentale.
Dacă trăiești într-un chenar,
rămâi acolo, fiindcă liniile noastre
se vor termina la sfârșitul jocului,
la împlinirea anilor de dinaintea morții.
Culcă-te fericit pentru că-n somn,
îți poți vedea viitorul și
bucură-te că n-ai prins vremea când
cerul era lipit de pământ,
iar oamenii se iubeau prin săruturi false.
Dacă mori, anunță-, și-o să-ți dezvălui
cel mai mare secret din viața ta - acela moartea-i
mai lungă decât viața cu o secundă.

poezie de (3 noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae SionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire

și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
știam că voi străbate păduri și deșerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul aștepta zâmbind în lumina binecuvântată
și din palmele lui a țâșnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrățișat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie și nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână și sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieții
iar în vârful peniței mele
stă iubirea fără seamăn
și albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineți fermecate
sângele zeului curge acum prin penița mea
prin trupul meu zvâcnind de tinerețe
prin visele mele hinărind peste cetăți și păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfațișa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge și pulbere de rai
îți scriu epistola aceasta
ce nu aș vrea se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist și fără tine
Și nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinți - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zidești al veșniciei chip!
Învață-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credință cu lacrimi și simțire,
Ajunge sus la stele și-Ți lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Și lacrima-ți fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Și rugăciunea ta iți este auzită.

- Acum mă simt ușor și-mi e atât de bine
Când știu ești nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credință fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Fața Ta
Și sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de ființa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Și de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Și ai tăcut, deși nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credința
Prin care Te-ai jertfit
Și-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Și nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
pot iubi ca Tine
Pe toți din jurul meu!

pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credință vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de
Adăugat de Daniela LogaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri și chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă și bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credința-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispășește al lui păcat.
Ajută-, cât mai trăiesc, tot ce doresc -nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învățat!
Știu, mai de preț pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea ușor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit și de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O știi doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană și bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de ești trecător...

Astăzi ești... mâine, nu...
Viața... trece în zbor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înțelegi,
Că și visele mor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înțelept,
Ai rămas cu-n toiag
Știi ești doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de ești un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poți pricepe ușor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruță?
Ai pe lume urmași?
Ai făcut o căsuță?

Poți "pleca"... liniștit,
Ți-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de ești trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de (mai 2004)
Adăugat de Ionel DavidiucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârșit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oștean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toți ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieții trecător...

Cad casele ca niște draperii,
Ulițele sunt triste și pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăcește prin albume...

Luna-i o sfântă candelă și jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Și lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oștean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori și plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Și îți promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Și de mă ninge ori plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Ușor de străbătut și poate,
Ce ție-ți pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a știut
Să se pietrifice cu moarte
Și-arar pustiu, și-ades tăcut.
A mers cu viața mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai știu ce-nseamnă și odihna
Am timp dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-și găsească tihna.

poezie de din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Psalm (Ruga mea e fără cuvinte...)

Ruga mea e fără cuvinte,
Și cântul, Doamne, îmi e fără glas.
Nu-ți cer nimic. Nimic ți-aduc aminte.
Din veșnicia ta nu sunt măcar un ceas.

Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Și te scrutez prin albul tău veșmânt
Pentru ca mintea mea să poată -nțeleagă
Nengenunchiata firii pe pământ.

Săgeata nopții zilnic vârfu-și rupe
Și zilnic se-ntregește cu metal.
Sufletul meu, deschis ca șapte cupe,
Așteaptă o ivire din cristal,
Pe un ștergar cu brâie de lumină.

Spune tu, Noapte, martor de smarald,
În care-anume floare și tulpină
Dospește sucul fructului Său cald?

Gătită masa pentru cină,
Rămâne pusă de la prânz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
În care paște-un mânz.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.20 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Eu sunt liniștea ta

Tu ești o furtună, dar cu liniștea mea
Te acopăr în noaptea prea rece
Mă-nconjori plin de ceață doar cu dragostea ta
Și doare crunt timpul ce trece

Printre valuri te pierzi dar eu știu să te simt
Și-ți aștern țărmul meu la picioare
În furtuna-ți nebună te acopăr cu-alint
Iar din beznă te-mping către soare

Dar când zile-or veni și vei fi prea să rac,
Iar eu vis îți voi fi de departe
Am -ncerc doar în stropi de iubiri să te-mbrac
Eu sunt liniștea ta.... Tu mi-ești noapte....

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Doamne, plâng...

Doamne, plâng și sufăr, Doamne!
Nu e drept a judeca...
Doar ne ai ca niște pietre
Putrezind sub crucea ta.

Sângele-Ți în râuri calde
Se prelinge peste noi...
Ne privește suferința!
Oh, ne scoate din noroi!

Izbăvește de osândă
Trupul - humă de păcat
Fiindcă numai Tu ai dreptul
Doamne, de-a ne fi iertat.

Îngenunchi, mi-e rană plânsul...
Gândul, un vulcan... Amar
Îmi duc clipele... În sânul
Tău, de-acum Tu ia-mă iar!

M-am topit sub jarul crucii...
Mulți biciuie... Mă ard...
Eu la umbra crucii Tale,
Doamne, ca o umbră cad.

N-am vin cu daruri scumpe,
Doar cu sufletul... Sunt eu!
Cer a mă-ntrupa de-acuma
În duh sfânt, cu Tatăl meu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruga unui suflet trist

În ispita cruntă Doamne am intrat,
Și cu a mea voie și fără de voie,
Îmi este sufletul veșnic condamnat
În focul etern singur îmi steie.

Sunt Doamne un simplu, umil muritor
În această lume plină de ispite,
De aceea Doamne îți cer ajutor
mântuiești, Înalt Prea Slăvite.

Am greșit ca omul, azi capul mi-l plec
Să îți cer iertare, Ție Domnul meu,
Vina apasă, am sufletul sec,
Adu-mi mântuirea păcatului greu.

Sufletului meu Raiul fă-i-l casă
Să-mi stau veșnicia în frumosul loc,
Ia te rog povara ce sufletul mi-apasă
Și scapă Doamne de Iadul de foc.

poezie de (16 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Sterian

Nopți

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopți lungi și triste
Acasă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopți de basm acolo, la voi
Și Doamne, pentru ce o viață de coșmar
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce va gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge!
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care a fost cea mai mare avalanșă din lume? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!