Vegheat de luceferi

L-am recitit pe Eminescu,
candid ca roua dimineţilor,
sublim ca o rază de... luceafăr.
Şoptind sau strigându-şi iubirea,
de viaţă, de neam, de cuvânt,
de tot ce-are omul,
mai sfânt pe pământ.
Un clocot de viaţă,
căzut în mormânt,
sub ploaia de floare de tei,
vegheat de luceferi.

poezie de Florica Stănescu
Adăugat de Florica Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ

Din Ipoteşti s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul şi pământul.
Omenirii-i luminează
şi calea, dar şi cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei româneşti
în cultura mondială,
mereu să străluceşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Tu, Eminescu, astru sfânt...
Al neamului nost' românesc
Rămâi un geniu pe pământ,
Idol îmi eşti şi te iubesc.

Luceafăr blând, luceafăr sfânt,
Ce poezia-ţi curgea-n vine,
Coboară iarăşi pe pământ
De pe-ale stelelor coline

Şi ne aduce nouă iară,
Bucuria-n suflet - toată -
Acum sunt vremuri de ocară...
Versuri îţi scriu din inimă.

Luceafăr poeziei eşti!
Eşti viu şi vei rămâne viu
Marele nostru geniu eşti,
Despre tine vreau să scriu.

Un omagiu mare - un respect -
Ţi-aduc acum în scris pe drept,
Ce ai lăsat tu pe pământ
Reprezintă foi de-argint.

Coboară iarăşi tu
Alunecând pe-o rază,
Luceafăr, Eminescu...
Şi ne mai scrie-o frază.

Şi ne mai spune despre tine
Eşti sus acolo? Îţi e bine?
Învaţă-ne pe noi cei răi,
Cum e să compui din Rai?

Eminescu, înger sfânt
Chiar tu! Luceafăr blând,
Rămâi geniu pe hârtie,
Rămâi geniu-n poezie.

La steaua ta-i ajuns,
Luceafăru-ţi ne face semne...
Spune-ne este frumos
Să compui printre stele?

"Şi era una la părinţi"
Scriai odinioară,
Luceafăr, tu, cu vechi dorinţi,
Coboară-te, coboară...

"Coboară-n jos", aşa scriai
Trimite-ne un semn
Pleonasmul distrugeai,
Geniule roman.

România-i mama ta,
Bolta cerească ţi-aparţine...
Noi ne amintim cu drag
Luceafăru-ţi din vine.

poezie de Laurenţiu-Bogdan Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă blând o floare

Se leagănă blând o floare
În adierile de vânt,
Emanând dulcea chemare;
- Viaţă fără-asemănare –
În cerul sfânt, în cerul sfânt.

Ne lipim floare de floare,
Legănaţi de Duhul Sfânt
Şi buchetu-i tot mai mare,
Ia amploare, ia amploare
Împlinind Sfântul Cuvânt.

Zâmbet dulce zboară, zboară,
Sărutăm visu' împlinit,
Har divin ne înfăşoară,
Slăvim Taina ce coboară –
Mire scump, Mire iubit!

poezie de Ioan Hapca (21 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Luceafărului poeziei româneşti

Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.

Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniştit şi sfânt,
Aleargă iambii şi troheii
Cuvântul metamorfozând.

S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuţi prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,

Se stinge... Candela uitării
Îl risipeşte în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.

Analfabeţi, la colţ de stradă,
Îi vezi cerşind. Un vers în dar
Să daţi acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!

Nu ştie litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viaţa nu-i fie în zadar!

Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt şi literă şi har!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

Iubirea e acel flux inefabil de şoapte,
Şi dorul lăuntric de libertate.

Iubirea împlineşte şi-nalţă.
Iubirea este viaţă în viaţă.

Iubirea este năzuinţa către perfecţiune.
Iubirea este uniune.

Iubirea este desăvârşire.
Iubirea înseamnă nemurire într-o existenţă muritoare.

Iubirea este paradis sideral.
Iubirea este spirit universal.

Iubirea este trăire în reverie.
Iubirea este sinele in sine.

Iubirea este dorul de fiinţă,
De tot ce ne e drag, şi de tot ce există.

Iubirea este darul divin al naturii.
Iubirea este elixirul fericirii.

Iubirea e lacrimă de mamă,
Şi plânset de copil cuminte,
E strigăt ce se cheamă
Iubire de copil şi de părinte.

Iubirea numită dorinţă,
Este dragoste şi năzuinţă,
E focul îndrăgostiţilor,
E fericirea iubiţilor.

Iubirea de oameni,
Ne face mai buni.
Iubirea de neam şi de ţară,
Ne face puternici aici si afară.

Iubiţi-vă oameni,
Aici,
Pe Pământ şi pe Lună,
Să clădim o lume mai bună!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu e lumina
care vine din trecut,
e sămânţa din cuvânt
azvârlită-n în viitor.

Rescris şi iar rescris,
pe vertical, orizontal,
pe crengi de tei,
pe vârfuri de plopi,
în toamna târzie,
în tânăra dimineaţă,
în freamătul gândului,
în bătaia vântului,
în foşnetul codrului,
în venele noastre e spiritul lui.

Privindu-ne de sus
prin ochi de luceafăr,
Eminescu n-a plecat,
Eminescu e acasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Etern va lumina deasupra noastră
Mai mult decât o stea luceafăr sfânt
Incandescent lucind în und-albastră
Nepieritoare lacrimi de cuvânt.
Eram un pumn de grâu zvârlit pe-ogor
Sămânţă-nnobilată cu cerescu'
Ca-n România să-ncolţească-n dor
Un binecuvântat popor de "Eminescu"!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demon sau luceafăr

Vuieşte încă, parcă,
Lumina acelei nopţi,
Când tremurând in zare
Se stinse viaţa unei stele...

Demon sau luceafăr,
Iubire sau blestem,
Gândire sau negoţ,
Viaţă sau ruşine?

Calea Lactee este din nou a mea!

Luceafăr printre stele
Se coborî la mine,
În noaptea învierii
Îmi dezlegă mistere.

Lumina lui mi-a dat-o,
Să luminez pe alţii
Şi viaţă fără moarte,
În gândurile mele.

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne lipseşte Eminescu

Astăzi, mai mult ca oricând,
Eminescu ne lipseşte.
Versul este muribund,
poezia licăreşte.

Luceafăr de Ipoteşti,
te coboară pe pământ!
Vino să călăuzeşti
idealul nostru sfânt.

Vino să fii iar făclia
în cultura românească.
Să renască poezia,
în România pitorească.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EMINESCU - Etern de Înalt CUVÂNT

Aromele de tei răsfir pe foaie, să mă înclin cu versu'
În calea razei ce-o cobori din cer, Mărite Eminescu,
Inapt... şi timpul ocoleşte lumina ei ocrotitoare,
Nici nu-i putere ce-ar slăbi mândria Neamului ce-o are.

Martirisit de-obscuritate pe crucea vremilor ingrate,
Încredinţatu-ne-ai Cuvântul, să umplem visele deşarte,
Hrănind cu el vii năzuinţe, când ni se ia şi trai, şi parte...
Ca un Luceafăr, veşnicind, ne îndrumezi de peste moarte...

Revino-n vers pulsând a dor şi ne învaţă a simţi,
De adevăr, tribun auster călăuzeşte-a-Ne-întregi,
Veghează-ne, ca pe pământ, prin lacrima de netăcere,
Etern, Înaltu-ţi din Cuvânt ni-e scut de luptă şi putere...

Păduri de tei, cu-arome caste, îţi poleiesc urmele-n aur,
Tractatele-ţi, cu limbi de clopot, ne umplu marele tezaur,
Din muntele de vers perfect clipa mea soarbe larg avânt...
Ştiu, e român cel ce iubeşte al tău, Etern de-Înalt, Cuvânt!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este prima rază aducătoare de viaţă pe Pământ.

aforism de Betty Marcovici (ianuarie 2013)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Hristos e mântuirea

cel mai scump dar pe pământ
e Isus din Nazaret
al Lui Dumnezeu Cuvânt
şi-al vieţii vii Profet

cea mai scumpă dar comoară
care ni s-a oferit
este Domnul ce coboară
până lângă cel smerit

lâng-un suflet care zace
astăzi fără ajutor
însă vrea eterna pace
al vieţii Creator

cea mai scumpă azi lumină
e lumina mântuirii
ce ne face fără vină
de pe căile pieirii

mai scump dar ce ni s-a dat
e e Hristos Mielul cel Sfânt
pentru om crucificat
şi depus într-un mormânt

El este Lumina vie
al vieţii Creator
soarele din veşnicie
ce dă viaţă tuturor

tuturor ce vor curaţi
viaţa lor să o trăiască
de păcate nepătaţi
până-n patria cerească

în Hristos e mântuirea
şi în El ne e destinul
dacă noi trăim iubirea
îl avem în veci pe Domnul

iubirea de ce e sfânt
de lumină şi viaţă
de-al vieţii viu Cuvânt
pe oameni ce îi înalâă

iubirea de Adevăr
de-a vieţii sfântă lege
de al omului mister
ce-l vrem azi să se dezlege

Doamne noi îţi mulţumim
Tată viu din cerul sfânt
pentru Fiu-ţi ce-l iubim
pentr-al vieţii scump Cuvânt

mulţumim o Tată Safânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne dă al Tău Cuvânt
şi ne oferă veşnicia

slavă Ţie scumpe Tată
cinste glorie onoare
pentru viaţa cea curată
şi-a Ta veşnică salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfori de tei

Mai şi-o lacrimă de-o fi,
Să mai cadă în ascuns,
Ochiul meu de dor străpuns
Roua inimii jertfi.

Ar mai fi şi-o rană rea,
Când m-am prăvălit din stei,
Dar, din braţe, sfori de tei
Dragostea îmi întindea.

Fă-mi iubire cuib ferit
Cât mai suntem pe pământ,
Căci dincolo de mormânt
Nu-i mai cuib de oferit!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul eminescian

Timpul eminescian
A fost "luceafăr" pentru noi.
Multe poezii scriam,
Sau pictam "Carul cu boi".

Sculptam infinitu-n piatră,
Nu-l lăsam să cadă pradă.
Eram mai stăpâni pe vatră,
Din cuvinte făceam spadă.

Am stat de strajă ţării.
La Dumnezeu ne-am rugat
Să nu ne dea uitării.
Luceafărul ne-a luminat.

Dar, când Luceafărul s-a stins,
În ţară multe au apus.
Monotonia ne-a cuprins
Şi tot ce-am creat, s-a dus.

Astăzi nici măcar o rază,
Mintea nu ne luminează.
În zadar privim în zare,
Alt Luceafăr nu apare.

În cultura românească
Avem şi minţi luminate.
Ar putea să strălucească.
Să dea ţării nestemate.

Să nu mai avem sfială!
Să arătăm lumii ce ştim!
Şi-n cultura mondială
Cu opere să ne mândrim.

Pe cerul artei româneşti,
Noi "luceferi" să apară.
Luceferi ca la Ipoteşti
De peste tot să răsară.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!