Angst I

doar privindu-ţi ochii
mi-am dat seama că şi universul tău
are câteva găuri prin care suliţele nefiinţei
pătrund şi rămân acolo pentru totdeauna...

emoţia primelor îmbrăţişări nu mai răsare
ca un astru cu razele ascuţite,
ci îşi găseşte culcuşul în acea comoară sângerie,
primită la început de drum,
când realizezi că eşti printre puţinele persoane
care nu s-au bucurat de strălucirea ei neprihănită

este pedeapsa fiecărui suflet neputincios
să nu afle de ce bătăile inimii nu dor
când toate în jur par o ancoră prea grea
ce i-a fost atârnată de pleoape

ascundem cu o durere fără glas
şi închidem dincolo de gratiile sufletului
acele temeri ce n-au cunoscut vreodată cuvintele...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

emoţia primelor îmbrăţişări
este pedeapsa
fiecărui suflet
să nu afle
durerile inimii

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

emoţia primelor îmbrăţişări
este pedeapsa
fiecărui suflet
să nu afle
durerile inimii

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melanj à trois

Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca nişte găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Şi dincolo de acele găuri,
deschise aşa cum se deschid rănile în carnea amintirilor,
dansează lumina pe fotografiile întinse cu faţa în jos
şi abandonate într-un mare con de umbră:
un pas înainte, doi înapoi,
aşa ne amintim că uitarea valsează prin noi.
Dar fără să ne întrebăm,
câteodată chiar fără să ezităm,
ne învelim somnul spre dimineaţă
cu tot ce-a mai rămas
din urmele ce ne conduc iubirile
în viaţa de după viaţă.

poezie de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea reală este dincolo de orizontul minţii; noi o vedem prin plasa dorinţelor noastre, împărţită în durere şi plăcere, just şi fals, interior şi exterior. Ca să vezi universul aşa cum este, trebuie să treci dincolo de acea plasă. Şi nu este un lucru prea greu, căci plasa este plină de găuri.

Sri Nisargadatta Maharaj în Eu sunt acela
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viaţa, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare îşi strânge lacrima pe obraji, ca şi cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câştigă podiumul, după prima lovitură. Uităm prea des că există oameni în afara cutiei în care ne zăvorâm credinţa. Uităm de mâna întinsă, de războiul din fiecare suflet, de neputinţa întinsă pe stradă, lângă canal, ca să fie cald. Îmbrăţişăm rar, uitând de cei care nu au mâini pentru îmbrăţişare. Sărutăm din tic, uitând de cei care nu au pe cine să sărute. Existăm doar în universul nostru..... Ne luptăm. Cu noi înşine. Nu contează ce e în afară. Milităm pentru dreptul nostru, uitând de cei care nu au nici a zecea parte din ce ni s-a dat nouă, fără să cerem...... Fii om! Dăruieşte! Iubeşte! Crede! Şi nu uita niciodată de cei care n-au avut timp să crească.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai putea şti când eşti fericit, dacă n-au fost momente, în care, totul se prăbuşea şi simţeai că nu mai găseşti ieşirea.
Aminteşte-ţi că, din cea mai întunecată noapte se nasc şi razele dimineţii.
Şi, când noaptea este mai întunecată, atunci ştii că răsăritul se apropie.
Lecţiile cu adevărat valoroase, acele care te vor transforma, sunt cele care te vor purifica prin durere.
Durerea este asemenea unui foc: arde tot ce este şi nu se mai potriveşte, lăsând loc frumuseţii să se dezvăluie.
Aşa cum aurul se purifică prin foc, conştiinţa ta se purifică prin durere.
Exact ca-ntre agonie şi extaz!
Şi, cu cât agonia este mai adâncă, cu atât mai puternic vei putea simţi extazul.
Totul are un pret!

Inspirat din Henri de Lubac - "Durerea este firul cu care se ţese stofa bucuriei."

Dacian Nemeş (7 mai 2016)
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te privesc

Când te privesc... mă văd pe mine,
Iţi văd iubirea ce se oglindeşte-n ochii mei.
Tu eşti dorinţa care m-a pătruns
Eşti ca şi luna, regina între stele.
Un astru ce pe cerul meu era apus.

Te-am cunoscut când nu ştiam să-ţi spun
De eşti dorinţă sau iubire,
Te-am cunoscut când sufletu-mi era pustiu
Şi-mi era sete de a ta iubire
Şi frică-aveam de umbrele ce-am străbătut.

Păream nebun...
Te căutam pe străzi, în astre, chiar şi-n cărţi...
Dar te-am găsit...
Un suflet minunat şi nobil,
Ce-n suflet mi-a sădit iubirea
Cu o peniţa ruptă din destin.

Eşti primăvara ce mi-a încolţit în suflet
Tu, mugure de floare
Ce-ai dat un sens vieţilor noastre...
Parfum, la care doar visam, de mulţi ani...

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de toamnă...

(ludic)

Poem simplu, de dragoste

E felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul şi îl umple cu raze
şi din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
şi mi-ai uitat
faţa de lună
chipului
şi atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca şi cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îţi aşezi părul
şi braţele
eşti poate mai frumos decât mine şi mai păcătos
cel mai drăguţ
atunci când pisica Nera ţi se încâlceşte în picioare
şi toarce
ţi se caţără pe perechea de blugi şi te sperie
te-am primit, deja, la mine în palmă
e răcoros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în maşină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roşie, şi în vreme,
tu te răzgâieşti, acum, prin fotografiile mele
şi surâzi...
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
ţin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuş proaspăt, lângă peretele casei...
razele, de câteva luni,
te-au uitat -
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
şi prin razele, de doar câteva luni,

c-ai plecat.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre alte lucruri, o să îţi dai seama că nu eşti prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu eşti sub nicio formă singurul care trece prin acele situaţii. O mulţime de oameni au fost în egală măsură tulburaţi din punct de vedere moral şi spiritual cum eşti tu acum. Din fericire, unii deţin recorduri ale acestor stări.

J.D. Salinger în De veghe în lanul de secară
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerin

voi înnopta pe marginea acestui drum şerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu faţa în sus
îmi văd viaţa desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă

totul e scris acolo cu migală şi meşteşug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculţ
ai cărui paşi se topesc în tăcere
printre pietre şi raze de lună

atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele şacalilor costelivi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penniwit, artistul

Încercând să-mi pun mintea înlăuntrul camerei de fotografiat
Pentru a prinde resortul adânc, sufletul unei persoane,
Mi-am pierdut patronul din Spoon River.
Cea mai bună fotografie pe care am făcut-o vreodată
A fost a judecătorului Somers.
Stătea drept, în picioare, cerându-mi să aştept
Până când îşi va face ochii încrucişaţi să privească drept în faţă.
Apoi, când a fost gata, a spus "All right".
Dar eu am urlat "Se respinge" şi ochii i s-au răsucit la loc.
L-am prins exact aşa cum arăta de obicei
Când spunea "Se exclude."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am deschis şi închis uşi

Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susţinători
nişte mentori păstraţi în amintire
la care mi-am aşezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.

Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenţi
ce postau pe faţă un surâs batjocoritor.

Am deschis şi închis uşi fără să scârţâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
şi le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată.

Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul
să-l urc în cuvinte şi să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinţi şi bunici
pentru totdeauna.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Am prins strigătul de aripi şi le-am frânt, din neputinţă,
Adunase-n el amarul clipelor de suferinţă
Şi mă mistuia... netrebnic, între gânduri neplăcute,
Iar în suflet, ceţuri dense, rosteau vrute şi nevrute

Lunecam în găuri care nu aveau sfârşit vreodată,
Erau drumuri către iaduri, din acum spre niciodată,
Şi din teamă, eram sigur că nu pot să mă întorc
Către ziua care vine, ca o clipă să-i mai storc

Câteodată, e cărarea un drum greu, lipsit de soare
Curg pe umeri deznădejde, frică, cât şi disperare
Şi apăsă într-atâta încât crezi că nu mai poţi,
Un genunchi e în pământuri... nu mai ştii de îl mai scoţi

Sunt momente dificile, trec prin noi, prin fiecare
Ne lovesc fără de milă chiar acolo unde doare,
Dar vor trece... trec cu toate, le-am învins de-atâtea ori!
Cum să ştii că eşti în viaţă, dacă nu mai simţi că mori?

Peste toate e lumină, ne veghează fără glas,
Chiar de pare totul negru, nu renunţi, mai faci un pas
Şi te lupţi, căci fără luptă eşti un simplu muritor,
E doar un duel cu viaţa... vei ieşi învingător!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!