Plopul

Plopul, ca şi greierele,
toată vara se încrede
în podoaba lui cea verde.
Însă toamna,
când ploaia alungă suflarea în case,
plopul, acum numai piele şi oase,
se strânge în braţe, făcut covrig,
tremurând pe marginea şoselei de frig,
şi visează la focul din sobe
trosnind a cobe
şi descântând pe limbile lui
cetina bradului – prinţul vestit
ce-aşteaptă Crăciunul să fie gătit.

Ce n-ar da bătrânul plop
să aibă şi el un glob,
unul singur – felinar,
sau steluţă de beteală,
să şi-o tragă pe ureche,
un fular de poleială,
bine-ar fi şi o pereche
de mănuşi din hârtie creponată,
să nu prindă promoroacă...

Vezi, toată vara te-ai fălit,
nici un pic nu te-ai gândit
c-o să vină toamna iară
şi-o să fii nepregătit;
nu te-ai vrut îngălbenit,
frunza ţi-ai tot lepădat-o.
Ce folos să juri mereu
că la anul nu mai faci?

Îţi spun eu,
eşti prea cochet
şi la vară, când e cald şi bine afară,
cum ţi s-o păta podoaba
ruginind la poale toamna,
ai să-ţi scuturi iar coroana
şi-ai să te trezeşti din vis
ca şi acum, fără frunziş!

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smărăndel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă prinţul ce domneşte
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce luceşte
Ca un soare-n fruntea sa,

Încă nu aş fi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.

Vârfu-i peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Şi-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă tânăra domniţă
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriţă
Şapte ani ca s-o sărut,

Nici atunci eu n-aş fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In amurgul astei veri...

In adancurile noptii
Lacrimi grele-mi curg,
Ducandu-se in departare
Al nostru verii amurg.

In al verii amurg
Eram asa de sus,
Dar acum toamna mi te-a luat,
Departe mi te-a dus.

Asa cum floarea are nevoie,
De raza cea de Soare,
Tot astfel am si eu nevoie,
De tine ca de mare.

Soarelui ii e dor de tine,
Iar marii de noi doi,
Curand ne vom revedea iubire,
Si vom fi numai noi.

Vara si toamna le-am pacalit cu tine,
Acum sunt singur langa foc,
Dar nu mai esti cu mine.

Poate eu am fost de vina,
De tu deodata te-ai dus,
Toamna mi te-a luat deodata,
Si departe mi te-a dus.

Acum e toamna,
Iar langa mine,
Acum tu nu mai esti,
Si-astept acum sa ne revedem,
Sa imi mai spui povesti.

In noptile de vara/toamna,
Noi ne iubeam cu amor,
Iar acum eu sunt singur,
Si mor de al tau dor.

Si atunci cand ai mei ochi,
Din nou o sa te vada,
Mi se vor lumina,
Precum o zi calda de vara.

poezie de Adrian Cătălin Munteanu (20 decembrie 2009)
Adăugat de Adrian Cătălin Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din capitală

În februarie, cald şi bine
Soare peste Bucureşti
De zici că vara vine
Oriunde în jur priveşti.

Toamna nu mai este toamnă,
Deşi frunzele au căzut...
Primăvara e cam iarnă
În aprilie, ninsoare am văzut.

Vara a rămas vară,
Dar n-ar fi culmea oare
Când ieşim afară
Să vedem ninsoare?

Cu vremea din capitală
Nu prea ştii ce să faci
Ea te cam bagă în boală,
Aşadar, cum te îmbraci?

Acum e soare pe Cer
Mai târziu, vânt, ploaie.
Mâine frig şi ger
Poimâine, vreme de baie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietà

Acum mi se-mplineşte restriştea, şi fără de grai s-o spun
mă umple tot. Sunt împietrită, cum miezul stâncii-mpietreşte.
De piatră cum sunt, ştiu numai una:
Te-ai făcut mare
... şi te-ai făcut mare,
ca o prea mare durere,
peste puterea inimii mele
să stai în afară de ea.
Acum, îmi zaci cruciş în poală,
acum eu n-aş putea
să te mai nasc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că a venit toamna

Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Şi restanƫele de astă vară.

Se pare că a venit toamna.
Ne amăgeşte cu spectrul cromatic
Şi noi suntem iarăşi nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.

Se pare că a venit iarăşi toamna,
Şi poate ne-am obişnui cu ea,
Dacă şi numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăşi vara...

A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Şi-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, aşa cum e ea.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza şi toamna

Creionez un substantiv
cu chenar de adjectiv:
frunza verde, fistichie,
care tremură în vie.

Pe potecile uscate,
două verbe încurcate
de un vânt hoinar, golaş,
care a l e a r g ă păpădia
în răzorul din imaş.
Sus pe dealu' unde-i via,
nu mai c â n t ă ciocârlia...

Frunza e un subtantiv,
capătă şi-un adjectiv
când se-arată toamna gri
în stejarii a r ă m i i...

Frunză verde a bobului
făcuşi casă dorului
în balade, rapsodii,
în poveşti pentru copii.

Ai doinit ades cu jale
la izvoare şi pe vale.
Iar acum, aşa deodată,
te-ai desprins în larg mirată,
galbenă şi inutilă,
în mâini limpezi de copilă.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil (20 august 2011)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refren

Cântec

Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
Cu zile
cu flori
cu nimic altceva
Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
cu frunza ta!

Eu stau şi-ţi aduc
bănci calde de toamnă
şi te usuc
pe ţeava de armă...

Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
Cu zile
Cu flori
cu din tine ceva
Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
cu arma mea

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul general

Vântul,
bătrânul general
al trupelor de plopi -
plăieşii căutărilor noastre -
face inspecţia de dimineaţă:
- plopul cutare,
din flancul cutare
şi-a pierdut nasturii de la tunică
vreau să zic, frunzele...
plopul cutare,
din flancul cutare
a uitat să salute reverenţios
şi nu mai are dreptul la permisia,
din timpul iernii...
flancul cutare,
de frunze cicălitoare
din plopul cutare
este trimis pe linia întâi -
frontul asfalt -
fără drept de apel...
vântul,
bătrânul general
al trupelor de plopi -
inspectează bătrâna doamnă...
Toamna!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu te-ai născut să-mi fii mie iubire
Eu câmp de maci, tu ploaia mea cu soare
Un curcubeu aşezi pe-a mea înflorire
Eşti roua mea- eu macul tău în floare!

Tu te-ai născut să-mi fii ţărmul la care
Eu marea ta, mereu neliniştită
O îmbratişezi când vezi furtuni în zare
Iar eu imi aflu tihna fericită!

Tu te-ai născut să-mi fii mie lumină
Când mă trezesc cu năluciri în noapte
Mă înveleşti cu linişte deplină
Şi mă adormi în dezmierdări şi şoapte.

Tu te-ai născut să fii pământu-n care,
Eu am crescut şi mi-am lăsat mireasma
De iasomie dulce, ameţitoare,
Îndrăgostit de mine toată viaţa.

Tu te-ai născut să fii cel pentru care
Eu am rodit din dragoste copii!
Să fie peste apusuri- alinare
Şi câmpului de maci- zorii de zi!

poezie de Angelina Nădejde (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, în prag...

Vara nu se dă plecată...
Desi Toamna bate în poată,
Proaspătă, frumos fardată,
Toată bine încercelată,
Ca o mireasă curtată,
Zâmbitoare, parfumată,
Darnică cu lumea toată,
Crizantema admirată,
Mai să fie deocheată.

Toamnă blândă minunată!
Bogăţie adorată,
Intră în curte si in livadă,
Nu mai astepta în poartă,
Vara vine, altădată,
Calendarul a în gardă.

poezie de Valeria Mahok (10 septembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jesse: Ştii care-i cel mai rău lucru într-o despărţire? E atunci când îţi aminteşti cât de puţin te-ai gândit la oamenii de care te-ai despărţit şi realizezi că tot atât de puţin s-au gândit şi ei la tine. Ai vrea să crezi că sunteţi amândoi parte din toată această durere, dar ei spun doar "Ce bine c-ai plecat".

replică din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut să fie!
Cafeau-aşteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauţi, am murit.
Toată IUBIREA ce ţi-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu ştiam s-ascult
A Inimii tale simţire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
Că nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Ai plecat, aşa, de lângă mine,
ca frunza în toamna ruginie,
am ramăs singur şi uitat,
mi-ai lăsat o inimă rănită.

Te-ai scuturat ca floarea de bujor
în zi de vară însorită
şi ai urcat prea repede acolo,
în lumea aceea, ce n-o ştiu.

Cum ai putut să uiţi de tot,
de sentimente, de iubire,
ai rupt o rază de lumină,
lăsând întunericul stăpân.

Privesc acum şi mă gândesc,
iar ploaia rece mă-ncălzeşte
cu stropi de ură şi venin,
sufletul l-a răscolit.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din toamna

De cand n-am stat in ploi de vara
Nu stiu nici eu, nici ploaia de afara
Acum e toamna si pe strazi cad grei
Picuri marunti eterni pe friguroasele alei.

Cu lacrima una se fac cand zboara
Si se aseaza pe aleea ce odata-n vara
A sustinut alti picuri ce cadeau pe buze
Si mai apoi se revarsau ca niste muze.

Doar eu si ea cunoastem ce a fost odata
Intre baiatul ce iubea la nebunie-o fata
Si eu cunosc ce-a fost si ce nu este
Intre baiat, alee si fata din poveste.

Aleea vrea sa-mi mangaie obrajii reci
Eu o opresc si-i spun cuvinte seci
Caci ploaia de afara ma indeamna
Sa nu o las sa-mi fure lacrima din toamna.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!