Vinul

Acuzat de-aplecare spre plăcerile carnale;
Torturat de-arşiţa nopţilor tropicale;
Otrăvit, leşul al dispreţului pentru poezie, ştiu:
La inima lor n-ajung versurile pe care eu le scriu.

Demoni negri călcau deasupra apelor sfinte;
Am prefăcut apele-n vin roşu – şi păcatul a fost iertat,
Iar ei, bându-l, s-au înecat;
Am râs, apoi m-am încruntat.

În lanţuri, încuiate-n trupul meu,
Dorinţelor li s-a poprit dreptul de zbor;
În vreme ce rătăcesc aiurea, fără nicio ţintă,
Moartea se-apropie de mine surâzând îmbietor.

Pe ultimul drum, pentru o vreme cel puţin,
Voi păşi-n compania unui ulcior de vin.

*** La moartea poetului, undeva prin anul 814, califul Al-Ma'mun a declarat:
"S-a dus tot farmecul acestor zile. Blestemul lui Allah să cadă asupra oricui l-a insultat vreodată pe Abu Nuwas."

poezie de Abu Nuwas, 756 - 814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

O, Allah, deşi păcatele mele s-au tot înmulţit,
Eu ştiu că Iertarea Ta-i mai mare decât toate păcatele!
Iată, îngenunchez în rugăciune plin umilinţă,
Iar dacă Tu m-alungi,
Atunci cine va fi milostiv cu mine?

Dacă numai făcătorii de bine îşi pot pune nădejdea-n Tine,
Atunci răufăcătorii şi păcătoşii spre cine să se îndrepte?

Singura cale care mă aduce la Tine-i speranţa mea în Tine,
Iar mărinimia iertării Tale este aceea că sunt Musulman.

poezie de Abu Nuwas, 756-814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insha'Allah

Nu mai ştiu când s-a strecurat în vorbirea mea
acea expresie mângâietoare, " Cu voia Domnului."
Insha'Allah, te voi revedea vara viitoare.
Copilul va veni la primăvară, insha'Allah.
Insha'Allah, anul acesta vom avea parte destulă ploaie.

Multe dintre planurile mele s-au desfăşurat la lumina zilei
cu uşurinţa cu care mama-mi împletea cu degetele ei iuţi codiţele.

În fiecare limbă trebuie să existe-un echivalent.
O expresie pe care bunicile noastre-o murmurau
încetişor în vreme ce prindeau pe funie albiturile
îmbibate-n fiertură de lămâie pentru a le usca la soare
sau curăţau cartofii, aruncând cojile într-o căldare.

Feciorii noştri se vor întoarce luna viitoare, insha'Allah.
Insha'Allah, acest război v-a lua curând sfârşit. Insha'Allah,
vom avea îndeajuns orez să trecem de această iarnă.

Cât de puţin învăţăm să ne legăm de speranţă,
de parcă ar fi un animal care s-ar putea întoarce
să ne muşte mâna. Şi, totuşi, o ţinem aproape,
în felul în care-ar face-o, grijulie, o mamă,
de la o zi la alta.

poezie de Danusha Laméris, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru începători

moartea şi nemurirea
au fost răspândite de acelaşi născocitor
mi-au fost împinse cu de-a sila
înăuntru

şi eu acum
împing în mine tot ce trebuie să iubesc
deşi sunt la vârsta aceea
când prea puţin îmi pasă
de ce credeţi voi despre mine

şi dacă mă vedeţi plângând pe o bancă
lângă catedrală
şi dacă plânsul meu vi se pare
ieftin şi nedemn şi blamabil şi prefăcut

şi dacă urlaţi în cor
că n-am dreptate
aflaţi azi de-aici că lacrima
n-are nevoie de dreptate
aşa cum nici voi n-aveţi nevoie de mine
dreaptă sau sinceră sau vrednică

apoi toate astea
trec aşa cum trece şi luna
iar eu voi construi mai departe
pentru cea din urmă
cădere

fără să judec nemurirea voastră
sau plânsul vostru nedemn şi ieftin şi blamabil
şi prefăcut

căci vine seara
întotdeauna vine seara
iar moartea apare de după deal
şi păşeşte încet ca o femeie mândră

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi...

M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuşi, că sunt încă vie
Deşi... în mine iarăşi am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absenţa ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele şi ştie
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele şi mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aş schilodi un veac, de nebunie,
Să şterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deşi... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Deşi pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu să-not în iubire,
M-am înecat de multe ori,
Ori am plutit în neştire
Spre ţărmul ce-aşteaptă cocori.

Nu ştiu să calc pe durere,
Mă-mpiedic şi mă prăbuşesc,
Dacă iubirea o cere,
Durere respir... nu crâcnesc!

Nu ştiu să zbor printre vise,
Mă tem, simt că mă rătăcesc,
Zac cu aripile-ntinse,
Totuşi, n-aş vrea să mă trezesc!

Nu ştiu să lunec prin viaţă,
Slalom să fac prin probleme,
La răutăţi nu fac faţă,
Încontinuu am dileme..

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel încercat vede Trezirea

1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruieşti prin semne.

2. M-am rugat pentru Trezire,
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi Doamne, mai dă-mi zile
şi mă cheamă apoi acasă.

3. Şi prin crucea de cuvinte
să trec dincolo de fire
şi să-Ţi mulţumesc, Părinte
că mă-ncerci pentru Trezire.

4. Este hotărât din vreme,
Slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile bătrânului pescar

O, valuri limpezi, deşi-mi atingeţi trupul cu mângâieri de pluş,
Deşi vă petreceţi calm sau avântat ca în zbor o rândunea,
În verile de demult, mai calde, dansul vostru era mai jucăuş,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

Nici mareea nu mai aduce peşte ca-n acele zile pline de candoare;
Sunt trist. Îmi lipsesc toate clinchetele făcute de căruţa care trecea
Pe drum, spre Sligo,-încărcată ochi cu macrou şi hering de vânzare,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

Iar voi, fete mândre, nu mai sunteţi la fel de blonde, s-a pierdut şi-acel fior
Încercat de fetele altor veri când vâsla, lovind apa, se-auzea
Sau când seara, printre năvoade, paşii lui călcau peste pietriş, sonor –
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

poezie de William Butler Yeats, 1865 - 1939, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală

Mărturisesc aici, ca pentru prima oară:
ursite prefăcute, parşive, în cosaşe
ce iarba gândului dintâi sublim doboară
îmi lasă câmpiile de doruri iar golaşe...

Mi-e foarte foame, deşi mâncat mai sunt
de ancestralii cari ce-mi rod din vise.
Cutremurele sorţii scot din mine unt
cum scot ocnaşii sarea - Când iarăşi mi se

îndoaie şira spitalele surâd, mă văd client,
aşa văd ele smerenia, omul răpus de om
ce-n mine încă leacul triumfă aparent,
de mila literei orfane şi-a unui crunt atom.

Mi-e foarte sete, deşi sunt înecat.
De păr mă ţine clipa cu capu-n jos sub ape
ce clocotesc în hohot de-o ciudă fără hat
cum crucea mea şi cerul dau siluit să-ngroape...

aceşti bicisnici demoni ce-n neiubire zac.
Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală -
mi-e foarte vie moartea - ce vine oricui de hac
şi nimeni nu-i să-mi zică: hai, Lazăre, te scoală!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În altă viaţă am fost un râu

în altă viaţă am fost un râu
iubita mea era o salcie
cu dragostea despletită
câteodată frunzele ei
îmi acopereau trupul
câteodată se închidea în sine şi plângea
adesea o mângâiam unduitor

într-o zi iubita mea a plecat
în căruţa unui lemnar
în locul ei
pe un ciot
se odihnea adesea
o codobatură

eram furios şi pentru o vreme
n-am mai privit malurile
până când o femeie necunoscută
privind prin mine pietrele
a vrut să afle rostul pământului
şi s-a lăsat să cadă
ca o pană de codobatură
ca o frunză de salcie

a plutit o vreme
cât m-au ţinut braţele
apoi am sărutat-o
şi a rămas în voia mării

deseori iubita mea cântă
la miez de noapte
vrăjeşte pescarii

iar eu întind degetele
prin siajul bărcilor

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce trandafirii se scutură

Zori după zori aduc ultimul răsărit mai aproape.
Ah! Mai are vreun folos întoarcerea sfioasă-a primăverii?
Atunci, umple cu vin paharul acestei zile şi lasă
Noaptea să cadă, trandafirii să se scuture, uitarea să se-apropie.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ademeneşte-mă în destinul fără umbre...

Ia-mă de mână şi arată-mi frumuseţea vieţii,
ţine-mă strâns şi fă-mă să înţeleg ce înseamnă a trăi;
opreşte clipa, opreşte timpu' ăsta nesuferit
care aleargă furibund de la o zi la alta prin trupul nopţii!
Îl simt cum mă înfăşoară în ţărâna arvunită de mormânt,
iar minunea că exist îl tulbură peste măsură.
Aleargă cu tăvălugul peste mine şi mă pătrunde nemilos,
dornic să mă sfâşie la fiecare atingere de clipă.

Anii lui îmi curg albiţi pe tâmple, însă mai e vreme;
mai sunt atâtea zile nepurtate
şi flori nemângâiate în splendoarea înălţimilor de mai
din care să ne facem aşternutul,
apoi să ne iubim chiar şi printr-o simplă atingere de mână,
străbătând tinereţea noastră
pân' la ultimul fior al vieţii,
împreună...

M-am împărtăşit la pieptul tău cu fereastra închisă
pentru că n-am văzut demult în oglinda ei
stele fără umbre, împlinindu-şi zborul,
şi-am cotrobăit întunericul după un răsărit de soare
să nu mai existe deşărtăciune în chiverniseala toamnei,
noi să evadăm într-o lume fără vârstă,
unde moartea e lipsită de izbândă
fiindcă timpul n-a trecut pe-acolo....

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista LitArt nr.11, noiembrie 2011. Publicaţie lunară de cultură, Tg. Mureş, sub egida Uniunii Scriitorilo (iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirinele poetului

Versurile mele sosesc îngheţate.
Să scriu poezia, mai întâi le pun
Să îşi încălzească picioarele toate...
Şi au foarte multe, dacă le adun.

Versurile mele se-ncălzesc la mine,
Fac temperatură şi răcesc subit,
Apoi, fără veste, devin aspirine
Şi tratează boala, bune-s de citit.

Versurile mele... Nu-s medicamente,
Pe lume, ca ele mai eficiente!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât eşti priveşte peste vreme

la vama unui consens
te străbat în mersul atent
cu timpul prezent zâmbesc în aduceri aminte
iubita mea din drumul unui timp cuminte

nu mă uita în cercul meu de vreme
fără revers spre ieri
la botezul poetului ce se naşte mâine

azi scriu topit în poezie
iubesc metafora din zâmbetul vorbit
cuvânt şi elegie

în noaptea neuitată-n amintiri stă scris la semn
visul împlinit cu veşmânt din răsărit
de poetul dintr-un timp îndrăgostit
la nunta de argint atingerea unor petale
a devenit jurământ

sincere sentimentele noastre
hărăzite-n carte
sens.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Votează moartea şi e beată
dansează popi-n urma ei
Votează moartea ştampilată
cu două oase pe cercei.
Îşi bea din craniu fără lapte
morbida cafeluţă rece
Votează moartea peste noapte
A nemişcat... Partidul Rece!
E bucuroasă şi în dinte
sclipirea minţii o apasă
Votează moartea cele Sfinte
Votează moartea Sfânta Coasă!
Se dă agheazmă de pomană
Se dau în ceruri acatiste
Se-aplaudă pe sub sutană
Votează morţii de pe liste.

Acum că moartea a plecat
Mă uit la coasă şi la mine
Cu ce partid eu am votat?
De viaţă ştiu că nu-i a bine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!