Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Luceavinul

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
O fată cum rar găsești
Si beată și drogată.

Și era una la părinți
Nemândra-n toate cele,
Când își iesea din minți
Juca la păcănele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l întreaptă,
Lânga fereastră întrun colț
Unde un kil de vin așteaptă.

Îl vede azi, îl vede mâine,
Astfel dorința-i gata.
Deși-l filează cu săptâmânile
Acas' mereu e tata.

Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui și inima
Și sufletu-i se împle.

Și cât de roșu arată el,
În orișicare sară.
Ar bea măcar un paharel,
Doar tata să dispară!

parodie de (mai 2024)
Adăugat de Ana TrutaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Luceafărul modern

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afaceriști
O scumpă pițipoancă.

Și era una la părinți
Fițoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinți
Și ochi, și corp și gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prințul și-l așteaptă
Îl vrea cu cont gras și Merțan
O viață bună așteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Și tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieții mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Și cât de mult se roagă ea
În orișicare seară,
Știe că-i criză în România
Și poate el, n-o apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt și o frază
Pătrunde în casă și în gând
Și viață-mi luminează!

Și ce vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel și cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară
Un moș bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
-ți urmez chemarea,
Milionar e și tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăț de aproape
M-am chinuit lângă șofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, ești bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Și uite așa, renunta ea
La visul ei de o viață.
Se duse și se angaja.
Mai plină de speranța.

Și într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de din Viața ca o limonadă - articole de satiră și pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana NeguțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Am fost singur la părinți, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toți, iar tata ne-a ținut: pe ea, pe mine, și pe el. Niște oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului... Acolo am locuit toată copilăria mea.

în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

* * *

tata nu știa că nucul
a învățat fumeze
nici că veverițele
au iarba fiarelor și mereu desfac
ușa de la pivniță
de aceea au buzele roșii
iar butoiul din ce în ce sună
a ecou
.
tata știa că învăț
pentru ca să dau la facultate

săpa un petic de deal
și iar săpa
țărâna-i părea că ascunde viitorul meu
.
de mulți ani am îngropat sapa aceea
nu afle tata c-a murit

și că dealul
nici nu mai este
.
la școli
niciodată nu a fost de ajuns știi
desenezi un nuc și o ușa de pivniță din care
butoiul se rostogolește
sau doar ecoul
surghiun inițiatic
.
și toate acestea tata
tata nici acum
nu le știe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Luceafărul

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui și inima
Și sufletu-i se împle.

Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

*

Și pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Țesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.

Și când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Și din oglindă luminiș
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închiși
Pe fața ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină
– "O, dulce-al nopții mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Și s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;

Și apa unde-au fost căzut
În cercuri se rotește,
Și din adânc necunoscut
Un mândru tânăr crește.

Ușor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Și ține-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca -ți urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Și m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu -mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Și toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte."

– "O, ești frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă și la port,
Lucești fără de viață,
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață."

*

Trecu o zi, trecură trei
Și iarăși, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-și aducă
Și dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Și din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre vițele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfășor
Marmoreele brațe,
El vine trist și gânditor
Și palid e la față;

Dar ochii mari și minunați
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saț
Și pline de-ntuneric.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca te-ascult ș-acuma,
Și soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu -mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri răsai
Mai mândră decât ele."

– "O, ești frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde."

– "Dar cum ai vrea mă cobor?
Au nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Și tu ești muritoare?"

– "Nu caut vorbe pe ales,
Nici știu cum aș începe -
Deși vorbești pe înțeles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine."

– "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi știi asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naște din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi mă dezlege."

Și se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

*

În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas,
Dar îndrăzneț cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furișează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Și mândră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca -ți încerci norocul.

Și-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– "Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ți vezi de treabă."

– "Ce voi? Aș vrea nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
Să râzi mai bine și să-mi dai
O gură, numai una."

– "Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte."

– "Dacă nu știi, ți-aș arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binișorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele lațul,
Când ți-oi întinde brațul stâng
Să mă cuprinzi cu brațul;

Și ochii tăi nemișcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalț de subțiori
Te-nalță din călcâie;

Când fața mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu fața,
Să ne privim nesățios
Și dulce toată viața;

Și ca să-ți fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăși mă sărută."

Ea-l asculta pe copilaș
Uimită și distrasă,
Și rușinos și drăgălaș,
Mai nu vrea, mai se lasă.

Și-i zise-ncet: - "Încă de mic
Te cunoșteam pe tine,
Și guraliv și de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit
Din liniștea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătății mării;

Și tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Lucește c-un amor nespus
Durerea -mi alunge,
Dar se înalță tot mai sus,
Ca nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi și-n veci
Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niște stepe,
Dar nopțile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe."

– "Tu ești copilă, asta e...
Hai ș-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Și nu ne-or ști de nume,

Căci amândoi vom fi cuminți,
Vom fi voioși și teferi,
Vei pierde dorul de părinți
Și visul de luceferi."

*

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Și din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca niște mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaște,
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște.

Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– "De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Și lăudat pe veci fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preț,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor ești de vieți
Și dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut
Și m-aș întoarce-n chaos...
Și din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

– "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume;

Tu vrei un om te socoți,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toți,
S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deșerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Și prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Și nu cunoaștem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăiește azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăși soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Să-ți dau înțelepciune?

Vrei dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
se ia munții cu păduri
Și insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă arăți
Dreptate și tărie?
Ți-aș da pământul în bucăți
Să-l faci împărăție.

Îți dau catarg lângă catarg,
Oștiri spre a străbate
Pământu-n lung și marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Și pentru cine vrei mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Și vezi ce te așteaptă."

*

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.

Căci este sara-n asfințit
Și noaptea o -nceapă;
Răsare luna liniștit
Și tremurând din apă.

Și împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub șirul lung de mândri tei
Ședeau doi tineri singuri

– "O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Și de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci ești iubirea mea de-ntâi
Și visul meu din urmă."

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor față;
Abia un braț pe gât i-a pus
Și ea l-a prins în brațe...

Miroase florile-argintii
Și cad, o dulce ploaie,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Și-ncetișor
Dorințele-i încrede

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și în gând,
Norocu-mi luminează!"

El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– "Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece."

poezie celebră de din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 16 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Dumitru Sârghie

Tata

Și-a dăruit necontenit priința,
smerit, în fața Celui-Mai-De-Sus,
considerând mereu că suferința
e-o grea-ncercare dată de Iisus...

A fost onest, adânc, sentimental
și a murit cu dorul de-a muri,
într-un amurg solar, transcedental,
când ochiu-i plâns, subit, înmărmuri!

Ca tată, a privit intens lumina
și-n ochii lui lumina eram noi,
la suflet era alb, precum hermina,
când umblă prin omătul de... apoi.

Deși strălumina chiar în tristețe,
precum un zeu venit din altă sferă,
își purta rostul cu acuratețe,
ca pe un trandafir la butonieră.

Acum e umbră blîndă, aromată,
care-mi adie visul întru gând,
o umbră sacră, care îmi arată,
c-a fost odată tata... oare când?

Acum îl văd, când ochiu-mi scapăt,
neprihănit și... Iov până la capăt!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la părinți

De la părinți, precum se știe,
Iei duh și fizionomie;
Ar fi fost mare ironia
Să-mi lase tata doar... chelia!

epigramă de din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexamdru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un munte tăcut

Cum taci tu, singuratic munte,
Și totuși reușești spui atât de multe,
Ai crescut brazii ce uneori ating norii,
Dar nimeni nu îți vede urmele sudorii.

Te-a mutilat vântul, te-au tăiat râurile,
Si tot ai răbdare -mi asculți dorurile,
De-ar fi măcar atâtea, printre alte,
Ai rade sincer, fără răni însângerate,

Dar drumețul ce vine te panseze,
Caută doar locul unde dorul să-l paseze,
Un dor uitat, sau o rană prea ascunsă,
Ce doar crestele știu unde o are pusă.

Oare ce povești cunoaște-o stâncă?
Câte inimi frânte poartă-n râpa adâncă?
Oare câte lacrimi a înghițit floare de colț?
Ce amintiri ascunde cerul sub ale sale bolți?

Prea multe râuri izvorăsc din tine,
Și toate poartă a călătorului suspine,
Ești așa de fericit omule pe munte,
Pentru că doar muntele știe te asculte.

poezie de din Autopsia Inimii (30 iulie 2020)
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unui fost...

A fost om mare la "servici"
(Spunea bunicul, chiar și tata),
De-aceea reconfirm aici,
Că Ics a fost... A fost și gata!

epigramă de din ziarul "Viața Buzăului" (29 aprilie 2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal dintre cei mai strașnici, pe care aleargă cu voie-bună, și-l bate cu biciul, și-l strunește cu tot dinadinsu, și răcnește la el din toată inima, de-ți ie auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Vasilica Dăncilă ‒ noul premier al bietei mele țări, și Liviu Dragnea ‒ vătaful PSD-ului (parodie după Luceafărul lui Eminescu)

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude teleormănești,
O mare agramată.

Și era una la părinți,
Incultă-n toate cele
Și iubitoare de arginți,
Și pusă doar pe rele.

Din umbra casei părintești
Ea pasul și-l îndreaptă
Spre PeSeDe, căci la ferești,
L. Dracnea o așteaptă.

E ne'ntrecut în mișelii,
Iar fața-i ca de cear㠖
Un suflet mort cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

Iar părul lui e grizonat,
Mustața încă-i brună,
Și ca un drac împielițat,
Plutește în minciună.

O-ntâmpină cu flori în prag,
La sediul PeSeDe,
Și îi vorbi cu glas dulceag,
La un pahar de vin rozé:

‒ "Din sfera mea venii cu greu
Ca te văd acuma,
Iar Lucifer e tatăl meu
Și Iadul mi-este muma.

Corupți ca noi n-au existat,
Și nici nu vor mai fi,
Dar proștii-n masă ne-au votat
Și-n veci îi vom prosti.

Pe locul meu menit de cer,
Vasilco eu îți jur
Că te voi face premier,
Acceptă, te conjur,

Căci nu am altul mai ușor,
De sfori pot să-l trag,
Cu-al meu talent de prădător,
Mă jur pe-al nostru steag.

Eu sunt, Vasilco, condamnat,
Nu pot fi prim-ministru,
Dar as sunt la manipulat,
Mulți spun că sunt sinistru.

Tu aparent vei guverna,
Dar să n-ai griji defel,
Din umbră eu voi comanda,
Politicul bordel."

– "Nu caut vorbe peales,
Că nici nu leași pricepe,
Acept deci, bine în țeles,
Că alfel nași concepe."

parodie de din Acești Agramați care ne conduc (29 ianuarie 2018)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alin Ghiorghieș

Piatra și soarele

cum aruncă un copil piatra în apă
tot așa lumina aruncă soarele după deal
copilul țipe și să sară de bucurie
lumina lege umbrele cu șalul unei
adăpătoari
cu ce-a fost din ce-o fie
tot bea
și se lasă-n minți răcoare
cel ce-n piatră vede stea
și în apa curgătoare își tot vede
viața sa!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Un câine

Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.

Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Cândcu ochii lui frumoși de mine!

Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul

Că vrea stau acolo, rămân
Și vrea vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,

Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
și locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini și ghizdei,
de când așteptam vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
și pe vale și la munte.

alte vremi, aceeași roată,
și din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne și primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul și visul...

poezie de (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n povești...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământești?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Și nu poate niciun oftat dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea nu-i știe nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul și visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu știa alt prag
Decât acela unde era vis și floare
Și unde două inimi se-ntâlneau...
Ca ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt și ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos și-o floare!

poezie de (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doi maimuțoi

peste totul ăsta din care încerc ies curată
ca o basma peste toate leagănele astea goale pe care
doar le-am privit și amețit în pupilă
cu fiecare teamă de mâine sau că mâine
vom duce furnicile înapoi în mușuroi
când uite ele vor -mi vorbească despre vreme
și cum vai lor nu le este rușine umble ca oamenii
printre oameni
la colț de stradă umbrela mi se lăsase pe umeri din dor
și ploua doar pentru tine și pentru mine
speram fiu salvată că de a doua zi lucrurile mari aveau conteze
mama cu grădina ei plină cu flori tata cu tata
iar noi doi copii îmbrăcați în pijamale cu maimuțoi
ne iubim

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate ești tentat îți imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Și dincolo de ale vremii margini.

Ea vede tot ce e și tot ce nu e,
Te vede-n toate și pe toate-n tine,
Și doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.

Ea vede roz când negru e în preajmă
Și negru vede când înjuri, când minți,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinți.

Iubirea nu e oarbă, dar știi:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.

sonet de din Iubirea nu bate la ușă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae SiladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Aura Georgescu

Fata lu' tata

Petrece sărbătorile
Pe unde vrea ea, fata;
Căci bine a tras sforile
Pe unde-a fost și tata.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Semne pe suflet

de mâine dimineață voi începe săpăturile
o mă opresc la doi metri
în pământ
îmi depun amintirile
una într-alta
ca un semn în anotimp ploios
păsări cu strigăt de moarte
vor coborî în liniști
cu ghiarele înfipte în lut
desenând peste mine linii
și în cele din urmă
din plânsul meu
vor înflori noi primăveri
sau poate cândva mai încolo cineva
mă va privi dintr-un rest de umbră

eu sunt unul și același cu tata
între noi sunt doar câteva iluzi și
un somn care înspăimântă

restul nu mai contează...

și dacă nu ar fi fost tata
și dacă nu aș fi fost eu
și dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot

și dacă...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook