* În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.

* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.

* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.

Mircea Cărtărescu în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini şi goi

mai toarnă pulbere-n clepsidra dinspre seară
din timpul ce l-am strâns doar pentru noi,
să curgă-ncet pe strune de vioară
să nu mai fim aşa străini şi goi.

şi fă-ţi cauş din gândurile toate
şi-adună amintiri ce s-au tot scurs,
şi lasă-n toiul nopţii romanţele pe coarde
să-ţi cânte despre noi, cum am apus...

hai, soarbe-ţi vinul cu nesaţ de mine
şi lasă-ţi ochii să vorbească despre ieri,
privind la clipele ce-au devenit străine
şi mor cu tot cu-a noastre primăveri.

mai caută-ţi pe trup urmele mele
şi nu te întrista de curg în sângeriu,
s-au învechit ca vinul şi ca toate cele,
şi s-au făcut în pulberi atât de timpuriu.

hai lasă-ţi ochii să mai spună înspre seară
privindu-mă în minte, ascunsa in pahar,
cu dorul îmbătat de strune de vioară
că timpu-i vinovat şi între noi hotar.

c-a strâns şi ultima fărâmă de iubire
şi-aprinde răsăritul cu brumele târzii
lăsând să curgă romanţa în neştire
prin ochii noştri trişti şi-atâta de pustii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce iubim femeile? Pentru că-ţi spun exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai puternică lecţie pe care o pot da pentru fiul meu e aceeaşi ca pentru fiica mea: cum să fie ceea ce îşi doreşte să fie. Şi cel mai bun mod de a face asta este ca eu să fiu ceea ce sunt şi să sper că el va învăţa din asta nu cum să fie ca mine, ceea ce imposibil, ci cum să fie el însuşi. Şi asta înseamnă să te ghidezi după vocea interioară, nu după acele voci aspre şi ameninţătoare dinăuntru, care te presează să fii ceea lumea vrea să fii.

citat din Audre Lorde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa în mai bine

La răscruce de vânturi fără nume,
Mergeam ca un străin spre capatul de lume
Şi-n sufletul meu se ascunde-o teamă,
Că infinitul e ca un tablou cu ramă.
Zăpezi din nou se-aştern pe înserat
Şi noi lumini albastre se retrag,
Speranţele noastre sunt troienite,
Iar noi suntem cu gândurile rătăcite.
Apoi caut flori nemuritoare,
Chiar şi din gheaţă de s-au format oare.
Aş vrea să fie o nouă revenire,
Să fie bine pentru omenire.

poezie de Eugenia Calancea (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantazia

Nu am uitat cerul pe care-l sarutai in ochii mei,
Padurile noastre intinse intr-o intreaga lume,
Cu oameni pe care-i intalneam, cautandu-ne,
Printre imbratisarile verzi si pline de zambet..

Eram unul dincolo de celalalt, intotdeauna,
Doi rataciti ce-si schimba buzele in lumina,
In bucuria de a se fi nascut din nou,
Intr-o poveste careia ii desluseam doar impreuna intelesul.

S-a intamplat apoi sa nu mai fie cer,
Indeajuns de mult pentru albastrele noastre suflete.
De atunci nu mai sunt paduri in lumea mea,
S-au stins in tacere... de dorul tau

poezie de Ionut Simion
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne!
dacă mi-ai da un cuvânt şi acela ar fi al meu
aş scrie în inimile tuturor
iubire!
dacă mi-ai da o notă
şi pe aceea aş da-o oamenilor ca să înveţe să cânte, cu sufletul
numai fericire!
dacă mai fi făcut pictor aş fi pictat un tablou, cu noi toţi
prinşi de mână
pentru ca în lume să fie numai unire!
dacă mai fi făcut doctor aş opera şi apoi aş arde
toată răutatea din suflete şi bolile din lume!
nu mai vreau pentru nimeni
durere!

aş vrea, Doamne, să-mi dai o pâine, ca din ea să satur
toţi flamanzii iar pentru copii
un munte fără de sfârşit de jucării!
aş vrea, Doamne, ca toate femeile din lume
să fie mame bune!
dacă aş avea o aşa putere aş topii toate armele ce ne ameninţă
viaţa şi planeta cu distrugere
iar pe nebunii şi hoţii care ne conduc
ia-ş trata în spitale de psihiatrie!
dacă m-ai fi făcut, Doamne, sculptor aş striga:

- Fie a ta Brâncuşi coloană a infinitului pentru noi
către cer şi Dumnezeu
Închinăciune!

poezie de Viorel Muha (martie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii merită să fie plătiţi pentru ceea ce scriu, alţii ar trebui să fie plătiţi ca să nu mai scrie...

aforism de George Budoi din Aforisme (15 decembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult mai greu

E mult mai greu acum s-asculţi
decât să faci ce-ţi place
dar vai cum plâng atât de mulţi
ce nu mai pot desface.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu am s-ascult de Dumnezeu
căci cei ce râd de El acum
amar vor plânge-odată-n scrum.
E mult mai greu acum muncind
decât să te laşi lenei
dar vai câţi zac acum scrâşnind
în muncile gheenei.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi munci cu Dumnezeu
căci cei ce lenevesc acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu să urci în sus
decât s-alergi în vale
dar ce frumos e la Isus
iar fără El, ce jale...
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi urca spre Dumnezeu
căci cei ce prea petrec acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

Poemele apolitice sunt, de asemenea, politice,
iar deasupra noastră luminează o lună
nu chiar pe de-a-întregul selenară.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea;
şi chiar dacă îţi afectează digestia,
este o întrebare, ca întotdeauna, politică.

Pentru a ajunge la un înţeles politic
nu este nici măcar nevoie să fii o fiinţă omenească.
Materiile prime vor îndeplini asta pentru tine,
sau proteinele, sau ţiţeiul,

sau un birou pentru conferinţe, pentru ale cărei forme
s-au purtat dezbateri luni de zile;
cum trebuie să arbitrăm viaţa şi moartea,
la o masă rotundă sau la una patrată?

Între timp, oamenii pier,
animalele mor,
casele sunt arse,
câmpurile se înţelenesc
ca în vremurile de demult, imemoriale
şi mai puţin politizate.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

Se–ajunge des la crimă, păcatele–s mai multe,
Aceste fapte făcând pe Scaraoţchi, să exulte.
Cam asta este lumea, în care eu trăiesc acum,
Şi văd cum tot ce–a fost frumos se face scrum.

Îmi pare rău de cei ce se vor naşte după mine,
Ei nu vor ştii ce gust ar trebui să aibă-o pâine,
De–asemenea aceştia nicicând n-or avea parte,
De–alint, de dragoste, sau prietenii adevărate.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi ochii albaştrii reflectă seninătatea cerului, nici cei negrii taina nopţii, nici cei verzi frumuseţea smaraldului sau cei galbeni supleţea felinei, într-o femeie! Dar dacă ei reflectă toate acestea, şi dacă ai norocul să dai peste o asemenea femeie, eşti cel mai fericit om din lume, căci ai şansa, fie să treci prin fericirea raiului, fie să treci prin toate chinurile iadului!

Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă se mai poate

Sunt în extaz şi agonie
şi văd că există dragoste în lume,
dar există şi un dor nebun
despre care vreau să scriu acum.
Nu vreau să fie nici o lacrimă amară,
că vreau iubirea-n suflet să apară,
să ne poarte pe aripi nevăzute,
pe culmi de munte ce sunt plăcute,
să nu avem ochii-nlăcrimaţi,
de gelozii, despărţiri şi să nu fie oamenii supăraţi,
că aşa nu poţi merge mai departe
şi trebuie să fii convis că încă se mai poate.
Trebuie să ai din nou putere,
să treci prin timpul infinit şi prin durere,
s-ajungem la tărâmul fermecat,
unde tot cei rău poate fi sfărmat
şi-n ochii tăi mii de stele s-adunau
sub clar de lună vorbe dulci ei îşi spuneau.

poezie de Eugenia Calancea (26 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!