Noaptea, bând la pavilionul de vest al Templului Fahua

În dumbrava Jeta,
lângă pavilionul dinspre asfinţit,
turnăm amândoi în cupe
vinul înţelepciunii.

Se lasă o ceaţă albăstruie,
râul lăpăie la praguri,
luna e strălucitoare,
florile învăluie fereastra.

Mai e mult până când
vom fi beţi -
ne privim unul pe altul,
n-am albit încă de tot.

poezie de Liu Zongyuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râu înzăpezit

O sută de munţi şi nici o pasăre,
O mie de cărări şi nici o urmă;
O luntre mică, o colibă din bambus,
Un bătrân pescuind în râul rece, înzăpezit.

poezie de Liu Zongyuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul şi aură am scris.

Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,

prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)

Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs

şi ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Am tot căutat luna, dar n-am văzut-o din fereastra mea îngustă
Poate o vei zări tu şi-mi vei oferi sărutul dintre raze
Apoi îmi vei închide pleoapele să nu mai plâng iubirii să-i cânt, cu pathos
De aş deveni Creanga ta din teiul nemuririi
Sau poate spicul de grâu fecundat de o albine-n floare
Nimic nu-i de mirare, când ştim să ne iubim
Trăim adânc în noi, mistere nu destăinuim
Privim tot cerul dinspre nori şi tot nefirescul desuet
Călătorind prin gânduri ca un albastru mag.
Sună-mă din noapte, iubite să mă-ntorc.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

De vii lângă mine, n-o să-ţi pară rău.
Vom fi împreună, la bine, la rău.
Unul pentru altul, mereu vom lupta,
Pradă duşmăniei, nu ne vom lăsa.
De vei înţelege să fim amândoi,
În pustiu e răul, binele cu noi.

poezie de Dumitru Delcă (3 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate explica această iubire (fragment)

Nimeni nu poate explica această iubire – pe lacul de la vest este plăcut.
Serenitatea decorului vine de dincolo de timp.
Fluturi în zbor se urmăresc unul pe celălalt,
Doritori să ajungă, beţi, printre flori.

Nimeni nu poate şti că aromesc leneş aici, sprijinit de copastia bărcii.
Iarbă mirositoare sub raze de lumină piezişe,
În depărtare ceaţă albăstruie pe ape,
O egretă albă venind în zbor planat dinspre Insulele Vieţii fără Sârşit.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sorbiţi vinul din cupe, amintiţi-vă că beţi din sângele viţei de vie, puterea pamântului şi eternitatea soarelui.

citat clasic din Alexandru cel Mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul asfinţitului

În asfinţit, o dâră sângerie
Lasă soarele când pleacă,
Înserarea cade pe câmpie
Şi totu-n negru se –mbracă.

Zorii zilei au să prefacă
Întunecimea nopţii în feerie...
În asfinţit, o dâră sângerie
Lasă soarele când pleacă.

Oricui ar trebui să-i placă
Sângerii apusuri să tot fie,
Nenumărate şi-n vecie,
Iar viaţa încă să nu treacă

În asfinţit, o dâră sângerie...

rondel de Ioan Friciu (23 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruie-mi aripa

Dăruie-mi aripa
să oprim risipa
viselor căzute în noroi,

unul lângă altul
explorând înaltul
vom spăla păcatele din noi.

Numai împreună
vom lua arvună
stolurilor albe de dorinţe

şi vom creşte-n glastra
inimii, albastra,
crinii aşteptatei biruinţe.

Dăruie-mi aripa...
Răstigni-vom clipa
pe o arsă amforă de lut,

unul lângă altul
dăltuind bazaltul
nemuririi noastre în sărut.

Numai împreună
rătăciţi pe lună
vom căuta neizvorâte ape

şi vom creşte-n glastra
inimii, sihastra
floare a iubirii de aproape...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul şi noi

Atunci când vinul e-n butoi,
Al nostru este, poţi să spui,
Dar de-l turnăm pe tot în noi,
Ajungem noi să fim ai lui.

epigramă de Friedrich von Logau, traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succesul creşte când omul îngrijeşte florile strălucitoare ale rugăciunii ce emană parfumul înţelepciunii.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întuneric
cu tot ce prinde pe picior greşit.

A înflorit vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbesc în somn.

Închină mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar prin iertare drum îşi fac
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii se naşte
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se înclină către viaţă
şi nimeni nu mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut înflorind vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întâmplare
cu tot ce prinde pe picior greşit.

Am văzut înflorind vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbeau în somn.

Închinau mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar cu iertare drum o să facă
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii o să se nască
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se va înclina către viaţă
şi nimeni nu va mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă vinul!

În cupa opacă, de sticlă,
Un lichid vâscos cu miros de ambră.
Dintr-un ciubăraş picură vinul,
Perle limpezi, roşii.
Din dragoni fierţi şi rumenite păsări phoenix
Lăcrimează grăsimi de jad;
Paravane transparente, perdele brodate
Încadrează aceste adieri parfumate.

Sunaţi, trompete-ale dragonilor!
Răpăiţi tobe-ale aligatorilor!
Dinţi strălucind în cântec,
Talii zvelte dansând.
Mai ales acum,
Când zilele verzi de primăvară,
Se adâncesc în amurg,
Iar petalele florilor cad din piersici,
În rafale-învolburate roz.
Te rog acum din suflet, rămâi beat
Până la sfârşitul zilelor tale,
Pentru că pe ţărâna de pe mormântul lui Liu Ling
Nimeni nu toarnă vin.

NB.
Liu Ling (221- 300) a fost unul din cei Şapte Înţelepţi din Dumbrava de Bambus, erudit rebel şi excentric care a trăit într-o perioadă de violenţă şi colaps social. Este faimos pentru faptul că-i plăcea foarte mult alcoolul, pe care îl folosea ca vehicul pentru "emigrare interioară". Se spune ca era întotdeauna însoţit de un servitor care purta cu el o sticlă de vin şi un hârleţ, fiind deopotrivă pregătit să-i ofere vin în orice moment sau să-l îngroape, dacă-ar fi murit.
Liu Ling obişnuia să umble prin casă în pielea goală, explicând vizitatorilor surprinşi că el consideră întregul univers casa lui, iar camerele casei drept hainele lui. Apoi, abrupt, îi interpela: "Pământul şi cerul sunt casa mea, iar aceasta cameră, pantalonii mei. Domnilor, ce căutaţi în pantalonii mei?"

poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a pârjolul

Lângă aura mămăligii
ne strângem unul în frica altuia: tueualexvali,
deşi statisticile spun altceva:
ele decapitează, oficial, orice urmă de însingurare
şi încearcă să rotunjească fiecare profil al terorii.
Totuşi,
fii atent la ce-ţi spun
acum, când încă port în mine
manualul de întrebuinţare,
acum, când mai pot să-mi iert
braţele, umerii, spatele şi chiar
privirea ta întoarsă în altă parte,
când tresar, fericindu-mă,
la sunetul unui greier
ce bate din picior
rămăşitele verii.
Acum e momentul momentelor:
hai să ne mai jucăm puţin
de-a pârjolul.
Uite, dacă vom avea noroc
şi vom sfârşi cât de cât împreună,
stăruind
tot mai mult cu mintea
în tablourile vechi
pe care ni le vom năzări
în miez de noapte, stingheri,
tot mai stingheri unul în îmbătrânirea
altuia, desfăcându-ne de câteva ori moartea
în ultima clipă,
ca pe un fular,
s-ar putea să ajungem într-o zi
descoperiţi.
Tu pe mine sau eu pe tine.
Tu pe mine cu ochii lăsaţi să cutreiere în voie pleoapele
şi imediat, dinaintea lacrimilor,
privind fereastra
către vrăbiile
pe care nu le mai poţi hrăni.
Sau eu găsindu-te
cu ziarul pe piept,
apoi alunecând în lungul decenţei mele
care nu mai găseşte tandreţe
decât atunci când e prea târziu.
Hai, hai să nu murim până atunci.
Ia şi aruncă peste mine nimicuri curate,
stinge-mă şi mângâie-mă, sărută bietul timp
când tot ce nu apucăm să ne spunem
ne îngheaţă în palmă
ca un porumbel mort de frigul sensului pierdut.
Aşteaptă-mă, acum.
Hai să nu mai murim atât până la sfârşit.

poezie de Anca Hirschpek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca focul şi mocirla, am fost noi amândoi,
Unul lasă cenuşa, altul lasă gunoi.
Ca vântul cel puternic, cenuşa-i spulberat,
Căci în mocirla aia, eu toată m-am băgat!

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această ascultare

Am ascultat povestea tuturor
Cu-nfrigurarea serilor de mai
Şi tata îmi cânta duios din nai,
Iar pâinea se cocea greu în cuptor.

În tropotele mânjilor bălai
Rotea câte o umbră de cocor,
De mama şi acum îi este dor
Cum stăruie în prispa dinspre Rai.

Vom pune după sobă asfinţit
Şi-n urma lui, albinele-nfoiate
Se vor agoniza la nesfârşit,

Până ce vom opri din neoprit,
Pe lângă trei pahare-ndoliate,
Această ascultare ce-am hrănit.

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!