Încă o nenorocire

O, Doamne, Dumnezeule, încă o nenorocire!
Şi era-n ţară atâta pace, fericire;
Lanţul care ne ţinea neamul în robie
Ne strângea prea dureros, gata să se rupă;

Şi, deodată, sângele a început
Să curgă iarăşi. Ca nişte câini râvnind după
Untul nostru, călăii
Sunt din nou la gâtul nostru

poezie de Taras Şevcenko, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodată.

Taras Şevcenko în Caucazul (1845)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea pe care o port întotdeauna în sufletul meu este "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i, Doamne, iartă-i!", mă refer la preoţii şi credincioşii din eparhia pe care o păstoresc. Înainte de a-mi pomeni mama în biserică îmi pomenesc preoţii şi credincioşii din eparhie, iar după aceea pomenesc neamul nostru românesc. "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i! Doamne, iartă-i! Doamne, dă ploaie, dă pace pe pământ!", iată că v-am dezvăluit secretul celei mai mici cărţi de rugăciune pe care o port cu mine mereu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A umplut păiejenişul colţul nostru de fericire

ca parte din blestem.

a umplut păiejenişul colţul nostru de fericire

pe pereti oglinzile au ruginit,
a umplut păiejenişul
colţul nostru de fericire
inimile noastre plâng
dup-atâta iubire...
pe ape pescăruşii se joacă ca-n vis,
e semn că furtuna va trece,
dup-atâta zbucium
vom poposi în lumină
între soare şi paradis...
sentimentele noastre- relicve de dor-
au rămas ca nişte statui
ale nimănui.
ploi şi furtuni au trecut peste noi
şi-am strâns apa în pumni,
ca să ne răcorim sângele,
plânge-le, iubito, plângele..

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum n-a mai rămas nimeni întreg-
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe,
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-+am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă - fiecare în spaţiile propriilor cromozomi-
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

poezie de Ştefan Doru Dăncuş din Poeme hai hui (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum n-a mai rămas nimeni întreg-
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe,
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-+am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă - fiecare în spaţiile propriilor cromozomi-
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

poezie de Ştefan Doru Dăncuş din Poeme hai hui (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este lat şi bătut drumul pe care se iese din rai, dar cel care ne duce acolo este o potecă îngustă şi plină de spini.

Taras Şevcenko în Jurnal (1857)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe iubiri se împotmolesc în sângele nostru ca nişte vapoare în bancuri imaginare de nisip.

aforism de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Lumină, Doamne!

Luminează-mi calea, Doamne,
Bezna cruntă să dispară,
Primăveri să-mi faci din toamne
Şi lumină-n suflet, iară.

Luminaţi la minte fie
Toţi cârmuitorii lumii
Ce vor pace, armonie,
Pe ceilalţi, Te rog, adu-mi-i!

Curgă valuri de lumină
Din hotare în hotare
Peste-acei ce au o vină
Că-i atâta dezbinare.

Să privească-n depărtare
Cum se-apropie de glie
Raza de lumină care
Ne-o uni pe veşnicie.

Lăcomia să dispară
Dar şi vechile imperii,
Liniştea s-ajungă-n ţară
Prin Lumina Învierii.

N-o să moştenim Pământul,
Când momentul o să vină
Vom ajunge la Prea Sfântul,
Unde-i veşnică lumină!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea este cea mai înaltă formă de fericire!
Nu ştiu dacă pot defini fericirea doar ca pe ceva sublim, feeric, etc, dar plânsul...
Plânsul este constanta sufletului nostru, prin câte locuri trece lacrima până ajunge să curgă pe obrazul nostru!

Mihail Coandă în Umbre pe asfalt, Pagina de autor (23 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, Ţară...

... Vezi, Ţară,
Tinerii cum jură
Că s-au născut şi sunt români
Cu dragoste şi nu cu ură
Cum lătra haite-ntregi de câini
Aude oare doamna Merkel
Medvedo-putii şi Kuzmin
La Chişinău scandează gloate -
Suntem şi vom muri români!!!
Aude oare Bucureştiul
Şi arsul nostru parlament,
La ambasadă tineretul
Cum jură Marii Românii,
Solemn?!!!
Îţi mulţămesc, Mărite Doamne,
Că mi-ai dat zile să trăiesc
S-ajung s-aud cum mii de oameni
Scandează:
Ţară!!!
Te Iubesc!!!!

poezie de Iurie Osoianu (2 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Mă închin pios, la tine, azi, patria mea,
Ca la o sfântă Catedrală
Şi rugăminte fac către Hristos,
Poporul nostru de veacuri să nu piară!

Îngenunchind la sfânta glie,
La neamul nostru risipit pe roţi,
Iar la altarul Sfânt al demnităţii
Cultura noastră este stâlp şi temelie,
Strămoşul nostru Eminescu
Cu versul Sfânt al libertăţii...

Iar tricolorul, veşmânt Sfânt,
Stropit cu sânge, smirnă şi tămâie
Pe toţi ne apără ca neam
Şi Sfântul imn "Deşteaptă-te, Române"
Iar mărturii de glorie şi neam,
Eroi ai Evangheliei dreptăţii,
Iar mir îi sângele celor care zac,
Al nostru Decebal, preasfântul dac.

Iar la Brâncuşi mă închin cu dor,
Tu, Patriot, de ţară iubitor,
Mărturie e piatra de granit,
Preasfânta ta Coloană Infinit.

Popor al meu, izvor de mir,
Ce ne botează Dunărea, precum Hristos în Iordan,
Mă închin pios şi cu recunoştinţă
Viteazului şi dârzului meu neam!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să vin-o vreme fără griji,
să fie fericire şi zile pline de noroc,
să batem nuci, iar fărâmele din coji,
să facă din timp al nostru proroc.

Aş vrea să fie iar zâmbete în jur
şi-n inimi o iubire la fiecare,
s-avem o vacanţă cu un lung sejur
şi lacrimile să fie date spre disecare.

Aş vrea din nou liniştea ce-a aţipit
acolo sus în munţi, uitând de noi,
dar nu vreau ceaţa ce uneori ne-a răpit,
acele zile frumoase şi zile cu nevoi.

Aş vrea ca vorbele fiecăruia să curgă mieros,
să fie din nou vremea plină de iertări,
dintr-un izvor de viaţă limpede şi unsuros,
pentru viaţa noastră cu pace şi cântări.

poezie de Eugenia Calancea (31 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ne mulţumim că ştim pe de rost Tatăl nostru. E prea puţin. Sau dacă ne oprim la Tatăl nostru, măcar să ştim să interpretăm această rugăciune care, deşi pare simplă, conţine multă teologie. Acolo nu sunt doar nişte cuvinte înşirate şi atât. Sunt pentru aprofundarea studiului religios şi pentru selecţionarea cât mai atentă a oamenilor care predau religie.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru.
Şi totul – una: teii să-i respiri,
s-asculţi tăcerea parcului – deodată
uimit să vezi, s-atingi în celălalt surâsul.

Era-n surâsu-acesta amintire
despre un iepure ce chiar acolo
în iarbă, se jucase; era copilăria
surâsului. Mai gravă i-a fost dată
alunecarea lebedei pe care
noi am văzut-o, mai târziu, tăind,
în două jumătăţi de seară, iazul.
– Conturul pomilor pe cerul liber,
senin, noptatic în curând, trasau
conturu-acestui zâmbet pe fundalul
viitorului extatic din privire.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce este cuvântul pace, şi ea însăşi este binefăcătoare; însă este o mare deosebire între pace şi robie: pacea este libertatea netulburată; robia este cea mai mare nenorocire, care trebuie respinsă nu numai prin război, dar chiar şi prin moarte.

Cicero în Phillipica
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joe Gillis: Nu trebuie să ţipi la un somnambul. Se prea poate să cadă şi să-şi rupă gâtul. Da, asta e. Ea încă se mai plimba ca o somnambulă pe înălţimile ameţitoare ale unei cariere de mult apuse.

replică din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.

Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.

Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.

Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.

Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!