Oglinzile să nu le crezi
Zăream în rama de oglindă
cum clipele ajung dansând
cu amintiri să mă cuprindă
când orele se scurg pe rând.
Bătea și ceasul de pe masă
un ritm perfect, amețitor,
pe gândurile stând să țeasă
povești nespuse de amor.
Dar vraja clipelor senine
deodată se rupea la geam,
știam că trenul care vine
îmi va lua tot ce iubeam.
În urmă doar o seară rece
se va lăsa dinspre apus,
și-o altă toamnă care trece
lăsând o umbră de surâs.
Apoi o iarnă încărcată
cu prea știutele zăpezi
va fi la fel ca altădată
oglinzile să nu le crezi!...
poezie de Corneliu Neagu din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mansarda
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă șucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce n-am iubit...
Aduce vântul frunze dantelate
lăsând în urmă arborii mai goi,
eu mi-amintesc iubirile ratate
rămase afară noaptea, după ploi.
Și mă cuprind regretele, deodată,
că n-am știut atunci să le împac,
revin acum cu toamna-ntârziată,
plutind pieziș ca frunza din copac.
Le-aș aduna pe toate lângă mine
la gura sobei să le încălzesc,
dar când le văd îmi par niște străine,
cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.
Ajung tot mai aproape de fereastră
dansând pe ritmul unui triolet,
se ofilesc garoafele în glastră,
privind prin geam apusul violet.
Se scurg prin mine clipele ratate,
ce n-am iubit rămâne doar un vis,
iubirile de-atunci, neacceptate,
în propria mea viață m-au închis.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe amintiri
Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.
Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.
De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.
Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mansarda
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 8.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mansarda
Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare, Ediția on-line din 27.09.2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis Hibernal
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Tren rătăcit
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul Vândut
Adoarme visul pe un colț de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.
Dar mă trezește vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.
Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin și un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul vândut
Adoarme visul pe un colț de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.
Dar mă trezește vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.
Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin și un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din altă eră
Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua dezfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu (22 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel de toamnă
Se-adună-ncet, ieșind din vremea lor,
atâtea frunze ce-au zâmbit cândva,
atunci când, nevăzut, amețitor,
un vânt le mângâia, le mângâia...
Și cad șuvoi, ca niște amintiri
pe-o masă plină, încă, de povești,
oprindu-se, din slabele rotiri,
c-un foșnet ca o șoaptă: "Cine ești?"
-Sunt toamna voastră, toamna tuturor,
un pas amăgitor spre iarna grea
cu albul rece singurul decor
pe care, peste voi, îl veți vedea.
Priviți, acum, în jur! E prea frumos!
Ce vă aduc în dar e un pastel
plin de culoarea voastră, cânt duios
cu care vă alint, ca menestrel.
Se liniștesc. Pe-o masă, lângă lac,
amestecate cu povești ce dor,
foșnesc o amintire, apoi tac.
Pastelul, pentru ele, -i incolor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei întoarse cu ziua de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerii de altădată
De mă-ntorc cu gândul înapoi,
căile îmi par mai încurcate...
Ce-a rămas în urmă după noi?
doar iubiri ce plâng neterminate.
Tușă trasă dintr-un vechi clișeu,
ne vedeam în fiecare seară,
zorii zilei arc de curcubeu
drum știut, cândva, pe dinafară...
L-am pierdut la umbra unui nuc,
se rupea chiar acul de busolă,
când în glasul trist al unui cuc
auzeam doar plâns de gladiolă.
Anii s-au tot dus, fără răgaz,
dor și amintiri se-ntorc agale,
să ne-așeze-n suflet un necaz
mai putem oare găsi vreo cale?
Poate-ar trebui să ne-ntâlnim,
să-ncheiem iubirea ne-mpăcată,
doar o noapte încă să mai fim
îngerii frumoși de altădată...!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plaiul necosit
Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fânețele cu chip împodobit
în florile știute de-altădată.
Din fiecare crește un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.
Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrățișări venite în neștire.
De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
și gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.
poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!