Sunt zile în care, ivită din nimic, copilăria mea îmi urcă repede pe umeri, îmi strânge părul cărunt în mâinile ei mici şi, zâmbind, îmi spune:
- Nimic nu s-a schimbat. Tu şi cu mine nu ne vom despărţi niciodată.

citat din Fabrizio Caramagna
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea îmi spune că nu sunt nimic. Iubirea îmi spune că sunt totul. Între cele două, curge viaţa mea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

Dan Puric în Fii demn!, Vrăbiuţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce îmi doresc

Îmi doresc să fi aici,
Îmi doresc să mă-nţelegi,
Îmi doresc să te implici,
Îmi doresc să ma alegi,
Îmi doresc să-mi spui ce simţi,
Îmi doresc să îmi vorbeşti,
Îmi doresc să nu mă minţi,
Îmi doresc să îmi zâmbeşti,
Îmi doresc să mă saluţi,
Îmi doresc să nu eziţi,
Îmi doresc să mă săruţi,
Îmi doresc să fim iubiţi,
Îmi doresc să mă adori,
Îmi doresc să mă priveşti,
Îmi doresc să-mi dai fiori,
Îmi doresc să mă doreşti,
Îmi doresc ca să citeşti,
Îmi doresc să ştii ceva,
Îmi doresc să mă iubeşti,
Îmi doresc să fii a mea.

Îmi doresc să îţi vorbesc,
Nu-mi doresc să mă răneşti,
Îmi doresc ce îmi doresc,
Îmi doresc doar să citeşti.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refren

Cântec

Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
Cu zile
cu flori
cu nimic altceva
Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
cu frunza ta!

Eu stau şi-ţi aduc
bănci calde de toamnă
şi te usuc
pe ţeava de armă...

Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
Cu zile
Cu flori
cu din tine ceva
Eu vara obişnuiesc să îmi spăl toamna
cu arma mea

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi vine

îmi vine îmi vine îmi vine
să mă culc
încă odată să repet
noaptea de somn
chiar îmi vine să a
dorm în picioare cu tine-n gând
şi mă apucă o febră ne
bună de nimic
îmi vine îmi vine îmi vine
să strănut
te-aş lua în braţe te-aş pupa
să mai schimbăm viruşii între
noi să adormim îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
o gripă serioasă ca tine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă poate ferici mai mult decât aceea de a suferi prigoniri pentru cauza adevărului. Nu cumva îmi voi pierde bogăţiile? Nu cumva mă voi despărţi de copiii mei şi de patria mea? Când am venit pe lume nu am adus nimic cu noi. Goi ne-am născut şi goi vom pleca. Eu sunt gata şi pentru închisoare şi chiar şi pentru moarte.

Sfântul Teodosie în Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea îmi spune să plec, inima îmi spune să aştept, intuiţia îmi spune că se poate, inima îmi spune că o doare, timpul îmi spune că trece, raţiunea îmi spune că pierd. Aşa se naşte haosul.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertine

trăiesc din ce îmi oferă fuga
în fiecare toamnă
bum
din mine picură ceva atât de puternic
mi se lipeşte de faţă şi creier
ştiu că urmează să fiu jupuită
de buclele mele încărcate de conştiinţă
sânul îmi creşte precum un sky-scraper
până la virgo sug galaxii &
îmi înfig mâinile în tranşeea neagră, internă
îmi fac loc să lovesc
fata cea nouă, oarecum tăcută
din cauza pierderilor neîncetate,
o manevrez ca pe o păpuşă dezertată
în faţa unui singur spectator
eu sunt mâna care o despică şi o aruncă mutilată,
eu sunt silueta libertine et robuste ce o atacă dinăuntru
următorului om care mişcă o să îi pun un penny în palmă
închide şi strânge

poezie de Ema Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talita kumi

într-o zi n-o să mai pot şi n-o să am cui spune

mama îmi aduce droguri despre care
medicii ridică din umeri
să presupunem că aş fi o maimuţă

cine ar putea să reziste ochilor mei verzi
nu sunt supărat doar că îmi place moartea
primilor oameni

negrul tău îmi abate gândul de la rău
şi nu regret mâncarea din rai
mă las pe spate să văd frumuseţea lunii ce pretinde
să te porţi bine cu valurile

în fiecare seară desenez un port şi îmi închipui că sunt
sătul de romul sălciu pe care jumătate mi-l fură
şobolanii
din pumni
nu mai cred în puterea vindecătoare a singurătăţii

poate am cerut prea mult de la mine
poate grupa mea sanguină nu acceptă nimic din afară
nu ştiu cum mă văd dar ceva îmi spune că Dumnezeu
există
doar în mintea mea obişnuită să creadă
că nimeni nu s-a întors din cer

încep să mă conving că îngerii au grade
partide de stânga şi programe cu fonduri
nerambursabile
sentimentele fac mai mult decât orice promisiune
a vieţii

încerc să-mi închipui că te iau în braţe
42 de kilometri şi apoi mor nu înainte să-ţi spun că
ai fost singura
care a crezut tot ce preoţii ne-au ascuns
de fapt
mâinile tale pe mine înseamnă că pot să-mi pun mâinile
şi să zic:
curaj, eu am învins lumea!

somnul îmi provoacă o stare vecină cu nebunia
te văd dar nu reuşesc să-mi ţin capul
pot să respir dar inima refuza vânătoarea de vrăjitoare
provocată de cele şapte biserici

credinţa îşi leagă şireturile şi-apoi umblă cu cercul
până la primul cântat de cocoş uit de ce mi-ai spus
înainte ca întunericul să-şi lepede hainele
talita kumi
fetiţo scoală-te
şi ziua va trece fermecătoare şi plină de sensuri
ca mirosul pâinii într-un cimitir de brutari

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era numai labirintul nesfârşit al copacilor acoperiţi cu muşchi, unde era atât de linişte încât îmi ţiuiau urechile. Era întuneric ca în amurgul unei zile înnorate, cât să vezi că nu era numic de văzut. Alergam prin întuneric fără ţintă, căutând, căutând şi iar căutând, devenind din ce în ce mai înverşunată odată cu trecerea timpului, încercând să mă mişc mai repede, deşi viteza mă făcea mai împiedicată... Apoi visul meu ajungea într-un punct - simţeam că urmează acel moment, dar nu reuşeam niciodată să mă trezesc înainte să înceapă - în care nu-mi mai aminteam ce anume căutam. Atunci înţelegeam că nu era nimic de căutat şi nimic de găsit, că nu existase nimic altceva în afară de pădurea acasta goală şi înfricoşătoare, şi că nu va mai exista niciodată nimic pentru mine.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Via Capua

Între timp a murit ceva în mine.
Port pe cap o coroană din iepuri împletiţi.
Norii pe umeri îmi fulgeră coaste
ochii îmi stau risipiţi...
pe secundă!
Ce vrei?
Nu vezi că mă răstignesc pe corpul meu.
Nu vezi cum singur îmi duc corpul să mă ucidă
şi cum în stânga mea un leu
muşcă din dreapta mea
din alt om
o omidă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Sf. Ioan

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbeşte, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă şi mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt,
dar sunt veşnic cum este şi valul.
Nume port, morminte – cenuşar,
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar,
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paşte timpul, iarna o face fulg de nea
şi mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca şi anii, nu vom mai fi nici noi,
dar în adâncul firii trăieşte, lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
"De ce-nţelegem rostul iubirii prea târziu?".

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul şaten,
lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ţinutul Goshen.
Zâmbeşti ca un prunc înaintea descătuşării din vis,
zadarnic aş vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis
în mine, în inima care, bătând nebuneşte, cerşind,
îţi caută cu viclenie dorinţele, şarpele – jind.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile nicodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândire pozitivă

El vine acasă repede, tu îl aştepţi, el te iubeşte.
Îşi ia copiii aproape şi le spune lucruri inedite.
Desigur, el te iubeşte.
Te strânge la pieptul lui puternic
Şi te ţine în braţe cu drag.
Ah, ce fericire!

-Dar, stai puţin, gândire pozitivă!
Te intreb, despre ce lume îmi vorbeşti?
Căci în realitatea mea se întâmplă altfel:
El face un pas înainte şi doi înapoi.
Înţeleg, de ce ajunge greu la mine:
Copiii, odraslele noastre gălăgioase îl deranjează, cu energia lor nestăpânită,
Iar eu, primesc declaraţii:
- Dacă m-aş întoarce în timp, cu douăzeci de ani,
Când te-am cunoscut pe tine, soţia mea,
Aş alege altă şansă:
Nu m-aş lega la cap cu nimic,
Aş trăi liber,
Fără niciun legământ, fără nicio dăruire,
Aş trăi aşa, cum sunt eu cu adevarat,
Căci în lumea ta, eu nu pot pătrunde.
-Da, ştiu că am uitat multe,
Pentru că m-am ridicat,
Dar, mi-am schimbat doar haina.
Sunt curat, parfumat, plecat de acasă zi lumină,
Însă, nu eu sunt devină că timpul s-a comprimat.
Am uitat să întorc privirea după tine.
Ştiu, este adevarat, sunt uituc, dar aşa îmi place.

-Vezi, gândire pozitivă!
Vino, în lumea mea şi arată-mi altă fericire,
Să nu mai critic,
Să-mi fie lege, aşa ca tine,
Gândire pozitivă.

poezie de Apostol T.Victoria (11 iulie 2020)
Adăugat de Apostol T. Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!