Şobolanul

Femeia aia de-acolo e de-acum pe moarte
Picioarele de plumb nu mai pot s-o poarte;
Motanu-i umblă lela după pisici neruşinate
Şi nu va reveni acasă-n această noapte.

Într-o bodegă soţul bea cu nişte matracuci
Iar fata ei tocmai face unui soldat ochi dulci;
Feciorul se distrează şicanând păgân
Ore la rând un biet cizmar olog, bătrân.

Acum cu dinţii mei tari ca pietrele de moară
Îi voi roade-un obraz, înainte ca să moară:
Când soţul, fiica şi fiul se întorc acasă
Vor vedea numaidecât cine-i stăpân în casă.

poezie clasică de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt şi ele nişte muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca şi acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, ştiind că poţi să-i faci să moară
Şi râd, ştiind că poţi să-i înviezi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de boier luă fata şi se duse cu dânsa la moşiile lui. Acolo avea el nişte palaturi cum nu mai văzuse ea. Se cununară, făcând o nuntă de se dusese vestea în şapte ţări, şi făcură tot ce trebuia pentru rostul căsătoriei lor. Nu trecu mult şi fata rămase grea şi ea ca toată lumea. Când auzi feciorul de boier una ca asta, nu mai putu de bucurie, şi porunci numaidecât să-i facă un leagăn numai de mătase, în care să-şi puie copiii. Feciorul de boier, când îşi aduse acasă nevasta, îi dete, pentru trebuinţele ei, o fată a unei bahniţe de ţigancă ce-şi ţinea zilele prin curtea boierului cu ce se îndurau stăpânii. Procleta de cioară cum văzu fata, îi puse gând rău. Când sosi ceasul naşterei, fiul de boier nu era acasă, ci dus într-ale sale. Doamna casei trimise pe ţigancă să aducă o moaşă. Ea aduse pe mumă-sa.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră părinţii lui Ţugulea că a fost ucis într-o bătaie cu nişte zmei, după cum îi spuseră fraţii, plângeau şi lemnele şi pietrele de mila lor. Nu puteau ei face să li se usuce lacrămile de la ochi, ferească Dumnezeu. Şi se tânguiau şi se boceau, de nu se mai puteau astâmpăra. Fata plângea şi ea, biet, înfundat, căci nu cuteza să dea grai din gura ei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celule canceroase

"Celule canceroase-s acele celule care au uitat cum să moară" – infirmieră, spitalul Royal Marsden

Ele-au uitat cum să moară
Şi-astfel şi-au extins viaţa lor ucigaşă.
Eu şi tumoarea mea ducem o luptă pasionată.
Să sperăm că nu va fi o moarte dublă.
Trebuie să-mi văd tumoarea moartă,
O tumoare care a uitat să moară,
Dar care,-n schimb, face planuri să mă omoare pe mine.
Dar eu îmi amintesc cum să mor,
Deşi toţi martorii mei sunt morţi.
Însă-mi amintesc ce mi-au spus
despre tumori, despre ceea le face
tot atât de oarbe şi de tâmpe cum au fost
Înainte de naşterea acestor afecţiuni
Care au introdus tumoarea-n scenă.
Celulele negre se vor usca şi vor muri
Sau vor cânta vesel şi-şi vor face treaba.
Se înmulţesc atât de repede, zi şi noapte,
Iar tu nu ştii asta niciodată, şi ele niciodată nu-ţi spun.

poezie de Harold Pinter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri şi trist, nu ştia ce să-i mai facă să-l înveselească oarecum. Când iată că-l poftesc la altă nuntă de împărat, unde se şi duse cu împărăteasa şi cu fiul său. Ca şi la cealaltă nuntă feciorul de împărat jucă cu fata cea necunoscută şi frumoasă, care venise şi la această nuntă şi se prinse în horă lângă dânsul. După multe întrebări, află de la dânsa că şedea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăţia tatălui său, doară căci nu-i zisese că şade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, şi ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul şi cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele şi nimeni nu ştia din ce pricină. Deşi se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu ştie la sufletul său nimic. Toţi vracii şi cititorii de stele se aduseră şi nimeni nu ştiu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înşii zise că e teamă să nu dobândească lipici.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

citat celebru din Ion Creangă
Adăugat de Stefan Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de toamnă

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
- Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind.
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vînt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie
Am întîlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul religios

Draga mea, acum e post
Ce vrei tu e un păcat!
Într-o zi, ea a plecat
Şi el a rămas… tot prost.

epigramă de Ana Zegrean (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţel Auriu

Când tocmai împlinisem patruzeci de ani
Am avut o fiică. I-am pus numele Clopoţel Auriu.
A trecut un an de când s-a născut.
Şade deja-n funduleţ, dar nu poate încă vorbi.

Mi-e ruşine – am aflat că n-am inima unui om înţelept:
Nu pot alunga gândurile banale şi-s cuprins de îngrijorări.
De-acum înainte sunt legat de lucruri care nu ţin de mine:
Singura mea răsplată – bucuria pe care-o simt zi de zi.

Dacă voi fi scutit de durerea de a o vedea murind de tânără,
Voi avea problema de a o vedea măritată.
Planul meu de a renunţa la slujbă şi de a mă retrage la munte
Trebuie acum amânat cel puţin cincisprezece ani!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce laşi macii să moară?

De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!
Strigă-ţi iubirea, ocroteşte-o,
Nu, nu o lăsa să plece!
Viaţă-i scurtă, se ofileşte...
Sărută macul, zâmbeşte!
În lanul de grâu sădeşte iertarea,
Din spicul copt fă pâini de iubire!
Nu auzi cât de molcomă-i chemarea
Cer şi Pământ în dulce unire?
Bea bobul de rouă dimineaţa,
Piciorul desculţ paşii să-ţi poarte
Pe-al tău drum până s-o sfârşi aţa
Şi nu-ţi lăsa visele furate!
De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coabitare între soţi

Nevasta-i trăgea să moară
Avu de trăit, atât!
Iar soţul la cârciumioară
Trăgea şi el, dar... pe gât.

calambur epigramatic de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare e stăpân pe propria-i moarte, iar singurul lucru pe care-l putem face, odată sosit ceasul, este să-i ajutăm pe oameni să moară fără teamă şi dureri.

Gabriel Garcia Marquez în Dragostea în timpul holerei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi muri definitiv, odată

Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, ştiu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz şi stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac şi celălalt

Şi peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizaţii noi
zvon de ospeţe dulci o să răsune

Şi când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veţi fi ca mine, eu am fost ca voi!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E bine că soţul vă iubeşte. Şi Dumneavoastră vă iubiţi soţul. Acesta este raiul vostru. Zidul îngrăditor al acestui rai este încrederea dintre voi. S-o păziţi ca pe lumina ochilor, şi fericirea voastră nu se va clătina.

Sfântul Teofan Zăvorâtul în Mântuirea în viaţa de familie
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!