Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut de la început în specificul naţional, adică am crezut că nu se intră în universalitate decât pe poarta ta proprie. Am crezut în dreptul de a trăi al valorilor autohtone, ca o completare a principiului de universalitate. Am zis că a oprima şi a suprima o manifestare de particularism local sufletesc înseamnă a fura din marele tezaur al universalităţii. De aceea, pe opresorii care strangulează popoarele îi socotesc un fel de tâlhari ai umanităţii. De aceea, eu, recunoscând un specific naţional în mod natural, am susţinut că tradiţia trebuie să fie osatura unui popor.

citat celebru din Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, aşa cum îl concepe existenţialismul, dacă nu poate fi definit, se datorează faptului că nu este la început nimic. El nu va deveni decât ceva pe urmă şi va fi ceea ce el însuşi se va fi făcut... Nu există realitate decât în acţiune... omul nu este altceva decât propriul său proiect, nu există decât în măsura în care se realizează pe el însuşi, nu este nimic altceva decât ansamblul actelor sale.

Jean-Paul Sartre în Existenţialismul este un umanism
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu vei avea niciodată o stăpânire mai mare sau mai mică decât cea de sine... Culmea succesului unui om, este cuantificată prin gradul său de autocunoaşterea; adâncimea eşecului său prin gradul său de auto-abandonare... Iar această lege reprezintă exprimarea justiţiei eterne.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aştepta la nimic! Pur şi simplu, lasă viaţa să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experienţă este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experienţă este recunoaşterea a cine şi ce suntem noi. Recunoaşterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuţi de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic şi nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipseşte ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experienţă a mea din trecut. Chiar şi experienţa este văzută în noi, indiferent cât de măreaţă ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuşi este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăşi, este această beatitudine de A FI. Experienţele vin şi pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să vă închipuiţi că, dacă o persoană posedă calităţi mediumnice, poate avea acces la toate regiunile lumii invizibile; nu, ea nu va vedea decât ceea ce corespunde stării sale de conştiinţă, gândurilor, sentimentelor sale. Clarvederea este dată fiecăruia în funcţie de gradul său de evoluţie; acela care se împotmoleşte încă în regiunile inferioare ale planului astral, va întâlni numai entităţi care populează aceste regiuni şi va suferi.

Omraam Mikhael Aivanhov în Incursiune în invizibil
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii autori pretind că scriu numai pentru ei. Dacă este aşa, înseamnă că opera lor este atât de insignifiantă încât nu merită să fie citită decât de autor, după care poate fi aruncată la gunoi cu tot cu instrumentul care a pus-o pe hârtie. Autorul însuşi ar trebui pus la colţul ruşinii, cu genunchii pe coji de nucă, întrucât nu a arătat un minim de respect faţă de unicul cititor al operei sale, adică el însuşi!

Mihail Mataringa (8 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un animal intelectual şi de aceea este într-o eternă contradicţie cu sine însuşi. Simţurile sale sunt localizate în el, ideile sale ajung până la capătul universului, aşa că omul este mereu rupt, sfâşiat între acestea două, fără nicio posibilitate ca să fie altfel.

citat clasic din William Hazlitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este atât de rar, încât nici măcar nu există. Cine vrea să trăiască? Gândul, nu-i aşa? Dar gândul este limitat prin el însuşi şi vrea să trăiască, ce? Viaţa care este nelimitată, nu-i aşa? O atare utopie nici toate minţile la un loc nu o pot trăi. Când vedem că suntem Viaţa, gândul se stinge natural în ea, cu toată pretenţia trăirii şi se reîntoarce Acasă. A fi Viaţa este libertate. A fi gândul înseamnă a trăi un construct psihologic despre viaţă, şi nu Viaţa. Nu vedem că faptul de a exista este Dumnezeu însuşi şi nu vedem că majoritatea oamenilor nu există, ci gândesc că există şi această închisoare conceptuală le curmă existenţa. Un copac de Sequoia nu vrea să îşi "trăiască viaţa" dar există 5000 de ani. Un "păduche numit gând sau mintea omului" pretinde că o trăieşte, dar de abia atinge 100. Adevărul este uluitor de simplu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu este o fiinţă creată de mediu sau de circumstanţe. El le poate controla şi modifica prin capacităţile sale, prin caracterul, gândurile, acţiunile sale bune şi prin efortul personal (PURUSHARTHA).

Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să admitem că în aparatul nostru psihic există două funcţii creatoare de gândire. A doua dintre aceste funcţii posedă privilegiul că toate produsele sale devin imediat parte a conştiinţei, în timp ce activitatea celei dintâi rămâne inconştientă sau nu ajunge în conştiinţă decât prin intermediul celei de-a doua.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tânjeşti după o utopie, dorinţa ta se îndreaptă, de fapt, către o armonie individuală şi socială. Această armonie nu a existat niciodată, întotdeauna a fost un haos. Societatea a fost împărţită în diferite culturi, în diferite religii, în diferite naţiuni - toate având drept fundament diverse superstiţii. Nici una din aceste împărţiri nu e valabilă. Ele arată însă că omul este divizat în el însuşi, iar acestea sunt proiecţiile conflictului său interior. Omul nu are unitate lăuntrică şi, prin urmare, nu este în stare să creeze o societate, o umanitate unică, nici în afara lui. Cauza nu se găseşte în exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiinţei sale lăuntrice.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La omul de geniu această nebunie se manifestă însă ca o atitudine creatoare, după cum susţine teoria creaţiei artistice. Este şi cazul lui Eminescu care, se ştie, a acţionat întotdeauna împotriva propriilor sale nevoi sau instincte (fie biologice, fie sociale). Mărturia sa legată de poemul Luceafărul este concludentă în sensul în care Eminescu însuşi avea conştiinţa genialităţii sale, dar, influenţat de lecturile din Schopenhauer, era convins şi de neputinţa sa de a fi fericit. În opoziţie cu individul de geniu, condamnat la singurătate şi nefericire, poetul credea că cel care acţionează în favoarea instinctelor sale (Cătălin, de pildă) este automat fericit, fiind lipsit de orice conflict sau dezechilibru interior.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce trebuie noi să învăţăm de-a lungul zilei este să rămânem. Trebuie să te opreşti pentru a putea rămâne, dar rămânerea depăşeşte oprirea. Numai rămânând acordăm instrumentul prin care răsună sunetul Fiinţei, mereu prezente în adâncul nostru. Omul care rămâne intră într-un fel de linişte esenţială care formează ecranul pe care se proiectează Fiinţa prezentă în profunzimea lui. A rămâne înseamnă a învăţa să asculţi profunzimea. Când rămâneţi, este ca şi cum o perdea s-ar ridica sau ca şi cum un zid ar cădea. Un obstacol este depăşit şi, încet sau subit, te simţi o persoană diferită.

citat clasic din K.G. Durckheim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea fericirii şi împlinirii în viaţă este un concurs cu tine însuţi pe care îl câştigi atunci când te cunoşti pe tine prin experienţele trăite. Nu poţi cunoaşte adevărul tău interior fără să trăieşti experienţe. Poţi să accelerezi procesul citind şi despre adevărurile altor oameni, adevăr la care au ajuns prin propriile lor experienţe de viaţă. Adevărul este diferit pentru fiecare şi de aceea, nefericirea este semnul că nu trăim adevărul nostru, ci încercăm să îl trăim pe al altuia. Vei avea lacrimi în ochi de fericire când îţi vei descoperi propriul adevăr interior, pentru că el este în armonie cu întreg universul. Fiecare dintre noi este într-un punct diferit al drumului spre adevăr. Cea mai înaltă formă de iubire şi respect este să onorezi locul şi ritmul fiecăruia în viaţă, fără să judeci.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu este un sentiment de care să se poată bucura oricine, indiferent de gradul său de maturitate... tentativele omului de a iubi vor fi sortite eşecului, dacă nu va încerca, cât se poate de activ, să-şi dezvolte personalitatea deplină, astfel încât să ajungă la o orientare productivă; că satisfacţia în iubirea individuală nu poate fi atinsă fără capacitatea de a-ţi iubi aproapele, fără o autentică smerenie, fără curaj, credinţă şi disciplină. Într-o cultură în care calităţile acestea sunt foarte rare, dobândirea capacităţii de a iubi rămâne de asemenea, inevitabil, o realizare rară. Şi într-adevăr, putem să ne întrebăm fiecare câte persoane care iubeau cu adevărat am cunoscut.

Erich Fromm în Arta de a iubi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta... Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume – nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida - iată vocaţia de huligan.

Mircea Eliade în Huliganii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specific naţional

România este ţara
Paradoxului deplin
Unde capra, bunăoară,
Nu-i dorită la vecin!

epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii este o distanţă infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează şi voinţa sa mă uimeşte. Între El şi oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparaţie posibil. El este într-adevăr o fiinţă prin sine însuşi. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vesteşte, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!