Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea să surpe legi şi dalbe date,
Să muriţi cu toţii pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai dispreţuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulţumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce doreşte viaţa cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni şi pământ
Faţa lor să-şi schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul să trăiască
Şi de-a lui ruşine lumea să roşească!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.

citat celebru din Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea (paradoxul lui Bolintineanu)

Naşterea viaţa-n două ne-o desparte,
Omul, când se naşte, "face-un pas spre moarte".

distih de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, după Dimitrie Bolintineanu (21 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cahul

Stelele de aur prin eter luceau.
Turcii şi moldavii printre flori dormeau.
Ionaşcu trece noaptea în veghere;
Îşi adapă dulce sufletu-n durere,
Apoi zice-n sine: "Slabe muritor!
Nu-i destul că soarta te-a supus la dor,
Pentru ce chiar însuţi îţi urzeşti în lume
Altă suferinţă care te supune?
Viaţa şi mărirea, fericiri lumeşti,
Vine-o zi în care tu le părăseşti,
Iar a ta ţărână viermilor e dată
Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!"
Cheamă capii oştii şi-astfel le-a vorbit:
- "Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-aţi servit!
Voi, feciori din ţară ce, venind în lume,
V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume,
A sosit momentul jugul să zdrobim...
Sau prin mândra moarte să ne nemurim!
(...)

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi din cetăţenii mei, văzându-mă în etate înaintată şi că mă ocup cu istoria şi cu arheologia ţării mele, m-au rugat ca să le arăt mai multe cunoştinţe ce am despre schimbările şi evenimentele petrecute în ţară şi mai cu osebire în Capitală, căci doresc unii a şti tradiţiile istorice ale ţării, iar alţii ale Capitalei, şi astfel, ca fiecare om care are a trece din această vremelnică viaţă, nu i-am putut refuza şi le-am răspuns că mă voi sili a le arăta purul adevăr de tot ce am putut culege din diferite letopisiţe ale ţării, cum şi din diferiţi scriitori vechi şi cele văzute de bătrânul meu părinte, care a trăit 90 de ani, cum şi ce am văzut eu, care sunt astăzi în etate de 80 ani, şi astfel voi urma înainte, rugând pe onor domnii cititori de a-mi ierta greşelile stilului meu, fiind un stil bătrânesc ce se practica în timpul tinereţelor mele.

începutul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Precuvântare de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan cel Mare şi Sfânt - 500

Destinul crud lovi sinistru:
Cetăţile, al ţării scut,
Ce le-ai durat cândva la Nistru
Azi le cinstim, dar de la Prut!

epigramă de Cornelius Enescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Ce este viaţa? O stare de tranziţiune, un pas spre mormânt. Toate elementele, tot ce poate să atingă simţurile noastre sunt agenţii distrucţiunii ce se luptă neîncetat să ne ucidă, suferinţele şi plăcerile îşi dau mâna pentru destrucţiunea noastră, omul cade învins, curând ori mai târziu, dar cade întotdeauna.

definiţie celebră de Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Au spus-o mulţi, mari gânditori:
Cu-o moarte toţi suntem datori.
Dar ce-i nedrept, nedrept chiar foarte,
E că ea, Moartea, n-are moarte.

poezie de George Budoi din Poezii (14 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu dăinuie mai mult de o dimineaţă; o ploaie potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristeţea, cum ar putea el să rămână mereu în agitaţie? Cel ce urmează constant calea lui Tao, se uneşte în final cu Tao. Cel ce urmează mereu Virtutea, se uneşte până la urmă cu Virtutea. Cel ce urmează îndârjit Răul, se uneşte într-un jalnic sfârşit cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine însuşi e primit în Tao; cel ce se uneşte cu Virtutea este unit în Virtute; cel ce se uneşte cu Răul, Răul îl primeşte şi, direct proporţional cu aceasta, suferă. A avea doar puţină credinţă, înseamnă a nu avea credinţă.

Lao Tse în Tao Te King, 23
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre păreri asistate

Şi totuşi prin păreri de vorbe cu ştirbire,
Se ţese spre un adevăr frumos.
Dar e nevoie şi de o prezenţă care ştie adevărul...
Ce prin iubire nu grăbeşte furtunos.

Şi din părerea mea... şi-a ta în părtăşie...
Se poate să obţinem cel mai bun cu rost.
Dar nici o clipă să nu vrem o despărţire...
Din ceea ce e pus prin cel mai minunat strălucitor.

Şi nu te sting când tot ce-mi dă e bine pentru tine...
Când nu te pot ghici nicicând prin gând de om.
E foarte mult... şi totuşi este doar o mie,
Din miliardul presărat în puncte hotărâte şi cu univers.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire, fraţi români!

Mă doare că-mi eşti frate
De tricolor şi neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.

Ridica-te, Ştefane,
Cu braţul tău cel sfânt
Uneşte iar Moldova
Cu-al patriei pământ!

Ce dacă-avem palate
Şi săli prezidenţiale
În care curg citate,
Ca morţii în spitale

Când trup din trupul ţării
E azi înstrăinat
Strămoşii ne acuză
Iar clopotele bat!

C-aşa e tot românul,
Prea bun şi răbdător...
Dar vai şi-amar de-acela
Ce vrea ca un popor

Să aibă: două imnuri,
Doi preşedinţi de stat
Când ţara noastră-i una!
De Dumnezeu lăsat!

Doamne ajută şi dă-ne lumina
Să fim slujitori ai acestui pământ
Prin mila-Ţi eternă ne dă azi lumina
Iubirii de ţară şi neam românesc!

Unire, fraţi români!
Aşa e scris în carte:
O Românie-avem
Pe viaţă şi pe moarte!

poezie de Stefan Băiatu (18 ianuarie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea faţă de Tot şi toate. Iubirea aduce vieţii cea mai mare bucurie. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (Epistola lui Ioan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună la ţară

Ţară dulce şi frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu ştiu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ţi dulce, oare
Sunt eu mai puţin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca şi dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
Să te prade, ţara mea!
Mâine îţi vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Şi tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ţi-au degradat durerea!
Şi mormântu-ţi n-are flori!

Ţi-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Şi râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ţi-au spus!

Dar ei ţi-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! şi pe cămaşa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorţii lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezeşti
Şi prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbeşti!

Când chiar fiii-ţi te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Ţara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâţia ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă ţară,
Tu poţi încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veştezi.

Astfel toamna când soseşte
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpeşte,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viaţă i-a vestit.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din volumul: Reverii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!