Ochii mei

erau lipiţi de ea şi treceau
prin rochia albă semitransparentă
în încercarea lor îndrăzneaţă
să vadă ce era dedesubt
curios eram şi eu nu aveam nevoie
de cuvinte strigate să salveze
intimitatea de care mă ating
căutam perfecţiunea femeii

puteam să mă agăţ pentru a scăpa
de liniştea unde se stinge încet
singurătatea mea de muritor
cu ochii mei doream să fac versuri
şi să folosesc degetele pentru plâns

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre rănită...

nu mai aveam poftă
de nimic
mă săturasem
până şi de mine
deşi un gol permanent
nu-mi da pace
mă răscolea dureros
în stomac
căutam cu disperare
singurătatea
unde mă prindea dimineaţa
cu ochii deschişi
urechile îmi ţiuiau
a pustiu şi a jale
după o aromă de floare
degeaba am fost la medic
nu era leac pentru boala mea
dar într-o zi
vrăjitoarea bătrână mi-a spus
că am nevoie urgentă urgentă
de un descântec
o pasăre rănită
ce-ţi striga numele
se cuibărise în inima mea

era iubirea

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

era târziu şi era toamnă, doamnă
se strecurau în palmă tainice regrete
eu rătăceam prin clipe desuete
atingeam noaptea cu degetele în ţipătul furtunii
pe ultimul ţărm, răsturnat între gânduri
eram omul ce cântă la chitară
eram chitara ce sparge un zid
eram flacăra ce se stinge pe ţărâm ostenit
eram forma ce caută disperată un om
sunt tăcerea ce vine
în care eu plec
ochii mei au zărit izbăvirea
mai trece şi timpul curent
eu plec femeie în neliniştea serii
uneori împleam cununi de păpădie, pentru tine
cine ştie, ce a fost să fie...
zilele se scurgeau spasmodic în mine
noaptea zburam peste ziduri
nu simţeam nici foamea, nici durerea
hoinar în noapte
printre şoapte, prin păcate
îmi era fruntea rece şi grea
căutam un trup să mă reazem
ochiul caută un ochi
buzele se pierdeau
rătăcind pe un sân dezvelit
era gând, era vis, trăit, împlinit
desculţ păşeam pe drumul cotit
în urmă a rămas o uşă deschisă..

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un centru

de reciclare completă
simt un curent intern
mă înfioară electrolitic
nu eram a
dus pentru o reciclare totală
era defectă placa de bază
din cauza umezelii captată
prin jgheaburi şi burlane
sângele era aproape fluid
şi circula o jumătate de zi
reacţiile nervoase erau de
reglate după o deshidratare
controlată de un microprocesor
amintirile au fost recuperate
pe un dispozitiv special
inima era roşie
umană în proporţie de zece la sută
puteam să plâng şi
şi
să râd şi
şi
să iubesc
nu meritam să fiu reciclat complet
circuitele erau funcţionale
se îmbinau cu ţesutul muscular
ajutând la circulaţia sângelui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream să scriu

un poem doream să-ţi scriu
chiar am vrut
jur! da' n-am putut în
cepe îmi erau ochii
mă ţineam de stilou
cu foile m-am învelit
albe au rămas
am luat un pahar în plus
unul şi-ncă unul pentru curaj
unul plus unul pentru ins
piraţie care e transpiraţie acum
trebuia să fie un poem
să te impresioneze teribil
mă ţin de masă şi de geniu meu
creator aburit de alcool

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Program de livrări

accesat de doamna în negru
am fost promt să livrez
comanda specială
nu aveam coltul la mine
din neglijenţa caracteristică artistului
mintea părea pătrunsă de lumină
când ochii mei au întâlnit
rotundele frumuseţi în cercuri luminoase
coapselor plămădite armonios
buzele doar frumuseţe
n-am înţeles ce trebuie să-i aduc
eram descumpănit în faţa ei
simţeam că sunt la o plimbare
în amurg spre tainica iubire
putea să întindă braţele-aripi
să mă facă prizonier sau sclav
eram în mrejele ei şi nu aveam puterea
să lupt pentru libertatea mea
marea suspina cu subînţeles
eram atât de pierdut încât
nu înţelegeam subtitrarea

a întrebat dacă pot să fac
livrarea pentru care am venit
vocea m-a hipnotizat
n-am înţeles întrebarea la început
măsuram descumpănit lumina
din ochii ei tăioşi

m-a întrebat unde-i pachetul
şi dacă vreau bani cash

eram o păpuşă de cârpă
de trestie de frunză ruginie
eram o pasăre de lut aruncată
în cenuşă lasată-n vânt

a vrut să mă readucă în lumea asta
şi a întrebat dacă eu sunt poetul
şi unde-i poezia ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem? De la vârsta de 12 ani am început să suspectez autoritatea şi să nu am încredere în profesori.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laptopul era deschis

larg în faţa mea şi mesajul
trebuia citit de ochii mei
de mintea mea rătăcită
şi totuşi mi-a venit
brusc în minte imaginea ei
scriind toate acele mesaje
şi cât de pasionate erau
cât de intense
ca şi cum s-ar fi îmbătat de la scrierea lor
de la natura lor secretă şi clandestină
a relaţiei sale cu acel bărbat
eu trebuia să aflu asta
îi plăcea să mintă şi să se furişeze
era actriţă desăvârşită şi-i plăcea actoria
dar era în afara scenei
trebuie să tac şi s-o iert?
bâjbâiam după sentimente
bâjbâiam după cuvintele
care să exprime acel sentiment
de trădare din mine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Anului Nou

Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, şi peste el trec uneori albatroşi să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeaţă
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeaţa mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era linişte în oraş, era linişte, pe şosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau faţă la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
şi stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau poveşti
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărţile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
şi nici anul nu se va sfârşi la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni şi întrepătrunderi ale dragostei şi a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult peşte nou
somnul somonul şi sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

peşte

în alt cer.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns în jurnalism pentru că scriam; nu sunt de profesie jurnalistă. Ziaristica era singurul loc pe care l-am găsit unde puteam să scriu şi să fiu plătită. Eram atât de tânără, aveam 18 ani, e o perioadă în care absorbi atât de mult, încât aceasta a configurat felul meu de a fi scriitoare.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.

Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de decizie

Am scris pe pereţii unei camere obscure cuvinte frumoase
Deodată a devenit atât de luminoasă că nu mai puteam privi
Era efectul cuvântului invocat, poate erau albăstrelele
Sau poate erau acele stele ce se abătuseră din drumul lor
Din lunga lor călătorie, unde cerul plângea din dragoste
Cât de departe e adierea lunii?
Cât de departe sunt limbile timpului!
Plec căci a venit timpul.
Plec că merită să cred în idealurile mele.
Merit mai mult. Merit totul.
Liniştea mea valorează mult mai mult,
Ea valorează cât libertatea mea de decizie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi puteam face un viitor făurindu-mă din toate piesele sparte pe care le aveam, ca sabia lui Siegfried din poveste. Viitorul era o ceaţă albă în care puteam să dispar nesemnalată de înfloriturile albastre şi aurii de tafta foşnitoare. Nu era nici o mamă care să mă ghideze.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un viscol

acasă din cocaină atât
de emoţionant încât
simţeam lacrimile că îngheaţă
drogul ne dă puteri
şi aveam impresia unui contact
cu divinul. da
asta era
puteam să ajungem la nirvana
fac un graffiti pe peretele
biroului şefului şi nu înţeleg
de ce nimeni nu-l apreciază
viscolul bate în nas
iluzia puterii ne trimite
la bar pentru bere amstel
un coleg a ajuns un icar
prăbuşit pe stradă dau vina
pe viscolul din cocaină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam

că trăiesc într-o ţară liberă
şi conducătorii nu sunt viermi
sau râme credeam eu în alt vis
conectat la altă dimensiune
unde soarele era gratis pe cer
mă spălam cu apă fără să stau
în genunchi în faţa celor care
şi ei au căzut în genunchi în faţa
stăpânilor stăpânilor mei
inima era străpunsă de iubire
pentru modelul de viaţă intrat
în vigoare odată cu deschiderea
ferestrelor care se jucau cu umila
mea fiinţă când se închideau
sau deschideau şi totul depindea
de visul visat înainte să-i ating
limitele de sclav într-o lume rea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte Feldwebel (sergenţi). Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Ceea ce am urât cel mai mult a fost sistemul competitiv de acolo şi mai ales sportul. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Aceasta era o şcoală catolică în oraşul Munich (Munchen). Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem? De la vârsta de 12 ani am început să suspectez autorităţile şi să nu am încredere în profesori.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!