Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ciufa

Surioara mea cea mică
Plânge. Nu mai vrea nimica.
... A-nțepat-o vreo urzică?
Sau, o fi pisica?!

Hai la ea în curte, fuga,
Las caietele pe masă.
Dar ea vine ca zvârluga
Iute, mânioasă.

Strigă: – Ciufa! Ciufa aia!...
Albă-i sora mea, ca rufa.
După fân, und ee claia,
Se ascunde "ciuaf".

Care ciufă?... E o cloșcă.
Surioara speriată
Avea-n mână o piroșcă...
N-o mai are, iată....

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Costel Zăgan

Sora mea de est-moldavă

Sora mea însângerată
și de est și de moldavă
hai mai naște-te o dată
când n-o fi lumea bolnavă

Și de est și de moldavă
și de rană și de leac
fi din nou săracă-n slavă
nestrăină-acum și-n veac

Și de rană și de leac
haide naște-mă odată
cu bogat destin sărac
sora mea însângerată

Basarabia mea dragă
nemurirea mea beteagă

poezie de din Cezeisme II (11 februarie 1996)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dialog la ieșirea din tractir

Stimate domn, să-mi spuneți, de nu-i cu supărare,
Urâta aia, cine-i, cu care-ați stat la masă?"
"Păi n-o cunoașteți, doamnă? E sora mea mai mare!"
"E sora dumneavoastră? Vai, cât e de frumoasă!

epigramă de , traducere de Efim Tarlapan
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orișicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aș sta să scriu mai bine,
Și am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-așa:
"Domnișorule, poftește,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg și cînd re-ntors, firește,
Nu mai știu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd ușoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Și eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un vițel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Și mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Și cînd iar mă pun la masă,
Și a scrie începui:
Iată-o cloșcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Și-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloșca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de (13 mai 1864)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pisica mea

Pisica mea cu ochi de chihlimbar
M-alintă când n-o iau în seamă, dar
Mă zgârâie cu unghiile-i fine,
Când n-o alint - căci seamănă cu tine.

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A-nflorit o papadie. Lecturi scolare" de Otilia Cazimir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Ele au venit

Astăzi mama și surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viața este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârșit."

Mama a surâs – așa cum pot surâde doar cei care
înțeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult și uitate,
sora mea – cea mic㠖 intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Și mică,
Cu parfum de levănțică -
Brațele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliți paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-și în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Și-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănțică,
Nu te mai mira de ce -
În rochița ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Șterge-ți ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghicești
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănțică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai ești?...

Și nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărțită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Și s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Și covoare,
Ca și cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Și mică,
Cu parfum de levănțică -
Ar mai fi și-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi și vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Mircea Albulescu

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înțelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuție mai aprinsă cu soția mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viață se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu așa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» și la un moment dat nu mai știi dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primul an de școală

Primul an, al meu, de școală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărți, caiete, o grămadă.
Școala e aici aproape.
Casa e pe-aceiași stradă.

Mama, scumpa mea și buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineața – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulțime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred și eu. E-așa de bine
Să înveți, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de școală...
Dragă-mi ești și tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Și e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nțelege,
Altfel ești, în pragul toamnei.
Școlăriță ești, în lege,
Da-mi lipsești, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Și – iat㠖
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvață!
Coșcogea fetiță-acuma,
Ai intrat, și tu, în viață...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la școală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața mea e o cățea credincioasă

"Opește-te"
mi se strigă în toate limbile pământului,
dar eu nu mă opresc nici o clipă

am acasă un poem care plânge
și mă așteaptă

"dar tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ți-a mai rămas"

îmi ascund numele
sub cămașa mea zdrențuită
și alerg mai departe

și după mine
viața ca o cățea credincioasă.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Motănelul

Într-o dimineață oarecare
Alături de suratele flămânde
Un motănel ce cauta mâncare
Gaseste o paine și-o ascunde
Căzu-se de la un moș
Ce avea prea multe-n coș,
Iar Dumnezeu milos de fel
Dădu pâinea, exact, la motanel
Și numa' ce-l vezi că face o strigare
- Hai suratelor la mâncare!
Și cu gheruța precum un cuțit
Numai ce-l vezi că se apucă de-mpărțit
Trei bucăți egale, să ajungă la fiecare.
Și nici o-nghițitură nu a terminat
Că numai ce aude un mieunat!
De după colț iese o pisicuță
C-o fundiță roșie drăguță
- E înfometată sau speriată?
Apoi motănelul spune-ndată
- Hai surată dă-i o bucățică
Nu o vezi cât e de mică
- Eu nu-i dau din bucățica mea
- Iar eu nici atâta, mai bine am pleca.
Rupe motănelul din miezul lui de pâine
Și spune: Hai prietena mea și mănâncă cu mine.
Dar din senin se aude un glas aprins:
Pis pis pis pis, pis pis pis pis
Era Carla ce-și căuta de zor
Pisicuța ce plângea de dor
Însă fata sufletistă a observat
Grija ce motănelul i-a purtat
Și de atunci vine în fiecare zi
Să se joace toți trei și pentru al hrăni.

fabulă de
Adăugat de Cristian HarhătăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Săniuța Ioanei

Am o săniuță mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiții pământul.
Săniuța mea ușoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeții de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Șine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuța mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Și a câștigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Găman

As vrea

As vrea sa nu mai fie lumea asta atat de rea
As vrea de as putea ca visul meu a l vedea
As vrea sa fi a mea,, tu cea mai frumoasa ca o stea
As vrea cumva ceva a se intampla

As vrea la usa mea faptura ta a aparea
As vrea sa ma mai hranesc cu privirea ta
As vrea sa mai gust dulceata ta
As vrea ca palma ta sa mangaie fata mea

As vrea doar un minut de s ar putea
Sa te aud cum spui As vrea
Ai fost singura fiinta din viata mea
Care reusea sa mi vindece toata fiinta mea

Doar cand ma privea
Doar cand imi vorbea
Doar cand ma atingea
AS vrea sa nu mai spun as vrea

De Florin Gaman 28.07.2019

poezie de (28 iulie 2019)
Adăugat de Florin GămanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Încă mai ești frumoasă!

- De când el a plecat și singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită și azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece și soarele apune
Și toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Știu, că nu te mai simți, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îți pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ți dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te știu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îți stă în fire!

- Aș vrea, dar fiecare sunet, e-un țipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Și, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai ești frumoasă! Mai poți să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porți ca o copilă, de ce să-ți plîngi de milă?
Trezește-te la viață, râzi mereu și cântă,
Viața-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de din Cenușa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri și câmpii,
Peste pomii din livezi
Și chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoși,
Vine iarna în galoși.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit și peste un mic pârâu.

Chiar și crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieșim în prag!
o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care învelește totul în alb.

poezie de (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nor călător

Nor călător
Alb și pufos
Uită-te în jos
Știi că mi-e dor
De mândra mea
o privesc,
Să îi vorbesc...
Du-mă la ea
Iute în zbor
Și de n-o vrea
Să fie a mea
Mai bine mor.

poezie de (5 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Violeta

Sunt poetă cu blugi rupți
ziua stau la braserie
cu bărbații mai crescuți
facem o melancolie.
Toată ziua sub perfuzii
mă adun într-o căpiță
și îmi fac la bon iluzii
că un șarpe e căpriță...
Eu și surioara mea
scriem cu ora fixată
înainte de cafea
când e lumea...
Ne
sculată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Zi fatidică!

Început de-aprilie trist și eu sunt la fel de tristă,
Fiindcă telefonul sună, într-o noapte egoistă.
Ca să aflu cu durere, că, astăzi ne părăsești;
Nici în somn n-am fost vestită, de cetele îngerești.

Au rămas de tine, Vali, încă multe cărți nescrise
Și foarte multe secrete, încă nedezvăluite.
Soția ta către Domnul, rugăciuni astăzi trimite,
Pentru tot ce-ai scris cumnate, copii te-or ține minte!

Au rămas de tine atâtea: cărțile, cafea, țigări.
Repede ne-ai părăsit. Poate de-ai fi mers la medic,
Surioara mea cea scumpă, n-ar trăi în supărări,
Însă n-ai putut scăpa de groaznicul ceas fatidic.

Romane neterminate ai lăsat pe masa ta,
Pentru noi sunt nestemate, dar ne plânge inima.
Iau câte-o carte în mână, dar ochii mă dor de plâns;
Mi-e dor de tine cumnate! Iată, moartea te-a învins!

Domnul, să te aibă-n pază, să nu suferi de nimic!
Te-asigur că, Alexandru - copilul tău cel mai mic,
O să termine liceul, o să-și facă un viitor.
Alex, va-ajunge om mare, mamei lui de ajutor!

poezie de din Cenușa unui suflet! (10 aprilie 2009)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Madam Pisica

Madam Pisica, strămătușa
Motanului de la fereastră
Încearcă de trei veacuri ușa.
Dar n-o primim în casa noastră.

Madam Pisica are vicii
și a scandalizat vecinii.
Se scapă-n florile grădinii
și toarce: veni, vidi, vici...

Trufie, lăcomie, rut.
Încolo, nu face nimica.
Latina ei e de-mprumut.
Aceasta e Madam Pisica.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Confuzie

La Nuți vine un vampir
-Când ziua se petrece-
În mână ține un clondir
Și n-ar mai vrea să plece.

-Hai, spune-mi iute, cum ai vrea
S-o facem astă seară?
-Mai repede, iubita mea,
Căci setea mă doboară.

Și se-ntreba el că de ce
Ea caută să-l sece?
Luceafăr a crezut că e:
"Nemuritor si rece".

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Epitaful unui iubăreț

Zace-aici un Cutărică
Ce-a murit la una mică;
Nu că îi plăcea să bea
Dar cea mică-i.... sora mea!

epitaf epigramatic de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook