În sfârşit, după zile fierbinţi, cu văzduh plin de abur, şi alte ploi viforoase, vremea parcă s-a aşezat. Dar într-o miercuri de la mijlocul lui august s-a vestit în sat la Buciumeni că vine mare Siretul şi ia podul. Dacă ia apa podul, rămâne moşia boierească tăiată în două.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Cuconu Cilip o poruncit aşa... că nu care cumva să se ducă podul, că ne rămâne moşia tăietă în două. — Aha! vă rămâne moşia tăietă în două! Şi tu, măi Iordache, nu mai poţi de scârbă! Oamenii prinseră a râde. Iordache începu să se scarpine în cap, ca să facă ceva, şi zâmbea şi el, cu obrazu-i mare şi puhav înflorit de băutură.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii tăceau în jur şi priveau cum vine, năvalnic şi plin din mal în mal, Siretul cu ape gălbui. Şăicile săltau întruna, şi podul gemea necontenit din încheieturi. În josul râului lunca era înecată. Sălciile cele bătrâne pluteau pe apă ca nişte căpiţe, şi soarele lucea în oglinda bălţii ca un cuibar de foc

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa, aşezată pe dâmb nalt deasupra apelor, n-avea habar de înec. Vătăjelul Iordache Nastratin, care venise cu sătenii, începu vorba, lat şi-ndesat, privind într-o parte cu ochii lui alburii: — Moş Pahomie, iaca m-o trimăs cuconu Cilip cu ajutor... «Să nu cumva – zice – să se ducă podul, că ne rămâne moşia tăietă în două». Aşa a zis cuconu Cilip Podarul se uită la Nastratin lung, măsurându-l cât era de nalt. Apoi avu o încreţitură de buze.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După prânz

Pe Podul Waterloo unde noi ne-am spus la revedere
Condiţiile meteo au făcut să-mi curgă lacrimi de durere.
Le-am şters cu dosul mănuşilor din lână împletită
Şi-am încercat să pretind că nu-s deloc îndrăgostită.

Pe Podul Waterloo încerc să cred că nu s-a întâmplat nimic nasol.
În vremea asta tu eşti plin de şarm şi de alcool.
Dar tonomatul din mine îngână-un cântecel
Care spune cu totul altceva. Cine-a greşit oare, eu sau el?

Pe Podul Waterloo cu vântu-un păr ceva mă-apasă;
Sunt tentată să eludez. Eşti prost. Nu-mi pasă.
Deşi capul se descurcă foarte bine, totuşi, inima-i şeful, am oftat –
Trebuie să admit asta, chiar dacă nu-mi ţine de cald.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

Podul de piatră
S-a dărâmat.
A venit apa
Şi l-a luat.

Vom face altul
Pe râu în jos,
Altul mai trainic
Şi mai frumos.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu ...

Din stropi de ploi şi raze blonde
Şi din lumini de nepătruns,
Un curcubeu cu forme ronde
Până pe pajişte-a ajuns.
Un pod din picuri şi culoare
Stă răstignit pe cer senin.
Cine îl construise oare?!
Era zidit din ploi şi soare?!
Cine-l vopsise-n graba mare?!
Astfel de întrebări îmi vin...
Dar nici n-am apucat prea bine
Să caut la-ntrebări răspuns,
Că podul meu, numai ruine,
În nori de spumă s-a ascuns.
Chiar ţi-aş fi dat o întâlnire,
Iubita mea cu ochi căprui,
Dar podul meu e-o nălucire-
Mai ia-l acum de unde nu-i!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mincinoşilor

Podul e deosebit.
Dacă-l vezi, l-ai îndrăgit,
Chiar de-i podul mult hulit
De aceia ce-au minţit.

epigramă de Toma Gross-Rocneanu din revista "Spinul", nr. 6/2007 (2007)
Adăugat de Toma Gross-Rocneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Vra să zică aţi venit să vedeţi cum se duce podul! strigă podarul către oameni.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Dragostei

Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
Din slăvile sfinte senine
A ajuns şi pân-la mine,
Din cerul cel necuprins.

Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie-a produs
Prin sinistru-i apogeu,
Între om şi Dumnezeu
Podul vieţii, a fost pus.

Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
Dar a fost, dar ideal,
La Golgota... triumfal
Din Tatăl, a Lui mărire.

Din El Însuşi, S-a luat,
Şi-ntr-o lume pârjolită
De blestemul în păcat
Cu spini fiind încoronat
Cale-a fost bătătorită.

Marea Sa bună voinţă
Din planul de mântuire
Prin marea făgăduinţă,
S-a văzut cu prisosinţă
Prin cereasca-I umilire.

Al Său propriu caracter,
Propriul Său corp divin,
Au venit de sus din cer
De-al dărâma pe Lucifer
Şi-a face podul deplin.

Fiind clădit cu măiestrie,
Îmbrăcând umanitatea,
Piatra-n cap de temelie
În prea sfânta armonie
N-a pierdut Divinitatea.

Şi-astfel podul construit
A ţinut, nu s-a dărâmat,
Fiind pe Dragoste clădit
Omul spre-a fi mântuit,
El prin vremi, a rezistat.

Oricine pe el va merge,
Orice suflet, ce-i trudit,
Liber fiind... de a alege
În Dragoste va-nţelege
Cât de mult a fost iubit.

Lumea, o, atât de mult
Iubită-i de Dumnezeu,
Şi pe pod, cei ce ascult
Liberi de-al lumii tumult,
Înspre cer, urcă mereu.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (2 februarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul săracilor

Podul vieţii e îngust,
Apa vine şi-l doboară.
După ce criteriu frust,
Unii urcă şi coboară?

epigramă de Nistor I. Bud din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic, şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţină.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce va fi

Mă voi urca în podul palmei
să simt vârful degetelor
cum ating viaţa
Niciodată o zi nu va fi mai bună
ca acea care avea să înceapă
Niciodată o seară nu va fi mai plină
dacă nu-i vei sta în umbră
Mă voi întoarce - în sfârşit
în podul tău
să întoarcem fânul

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de flori

poezie dedicată românilor din stânga Prutului

Podul de flori,
frate,
s-a dărâmat.

Au venit lacrimi
şi l-au luat.

Drum prin Sahare,
dune de
brumă,
ochiul se-nghimpă,
în neguri se-afumă,

se jăluie Prutul
prin sloiuri, prin glod,

Manole oftează,
pictând-o pe Ana,
portretu-i şopteşte:

- Sunt schiţă de pod!...

Sunt schiţă de pod
din lemn cel domnesc,
cresc mugurii lui,
în voi înfloresc,

floarea de azi,
mâine e rod,
rodul de mâine
e floare de pod.

Sunt schiţă de pod
din arbor domnesc,
cresc sevele lui,
duios vă şoptesc:

"Sub pod de sânge,
sub podul de grai,
Prutu-i oglinda
lui Vodă Mihai".

poezie de N. Petrescu-Redi din Convorbiri literare (decembrie 2015)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul pe Podul mincinoşilor

Sus pe cruce, răstignit,
Îl jeleşte tot norodul -
Guvernanţii n-au minţit -
Dar mă tem... că pică podul!

epigramă de Marian Popescu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine apa mare, face podu gheb; bat nahlapii în şarampoiul de dincolo până ce-l prăvale.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca întruna blastămă şi suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate şi pe mine câteodata; dar parcă eu ce-s vinovat? Acu, azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieşeam din sat, a trecut unul repede cu căruţa şi mi-a pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă şi abia suflă. Are să se ducă şi asta. Era a mămucăi şi mi-o lăsase mie... Glasul lui dintrodată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi i-a fost rău, s-a pus în pat, ş-a murit într-o duminică. Şi-nainte de asta, m-a mângâiat aşa pe frunte şi mi-a spus că-mi lasă mie mioara asta... Copilul cel mărunţel îmi vorbea cu seriozitate şi cu durere, ca un om mare.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!