Când oamenii ajung pe vârful unui deal

Când oamenii ajung pe vârful unui deal
Dumnezeu se apleacă spre ei,
Le scurtează limbile şi le prelungeşte braţele.
Cei mai puţin puternici au o viziune a morţii lor,
Înainte de a fi lună plină
Noile batalioane se vor ridica,
Batalioanele albastre.
Nu va fi încă lună plină
Când copiii schimbării vor cădea
În fruntea noilor batalioane,
Batalioanele albastre.

Smintelile şi virtuţile vor fi strivite-n picioare.
O biserică şi un tâlhar vor cădea împreună.
O sabie va veni-n ajutorul celor orbi
Îndrumată de Dumnezeu, fulgerând pentru a face semn,
Legănând un crez ca pe o cădelniţă
În fruntea noilor batalioane,
Batalioanele albastre.
Unelte ale impulsului naturii în marş,
Oameni născuţi din nedreptăţi, oameni născuţi din adevăr,
Oameni ai noilor batalioane,
Batalioanele albastre.

Zăngănitul săbiilor este înţelepciunea Ta,
Cei răniţi fac gesturile pe care le făcea Fiul Tău;
Picioarele cailor înnebuniţi sunt o parte din toate acestea –
Oh, cealaltă parte-i mâna unei mame pe fruntea unui tânăr.
Apoi, iute, şarjând printr-o umbră
Oamenii noilor batalioane,
Batalioanele albastre –
Dumnezeu îi duce sus, Dumnezeu îi duce departe,
Dumnezeu îi duce departe, Dumnezeu îi duce sus –
Aceste noi batalioane,
Batalioanele albastre.

*Unii critici sunt de părere că poemul, unul dintre cele cele mai criptice poeme ale lui Crane,
a fost influenţat de războiul greco-turc din 1897, când el, ca reporter acolo, se afla în liniile greceşti.
Uniforma infanteriei elene avea culoarea albastră.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceţi batalioane

Treceţi batalioane române Carpaţii,
Dar numai în număr de trei,
V-aşteaptă jandarmii, v-aşteaptă mascaţii,
Amenda-i o mie de lei!

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani

cerurile noastre-s albastre
zilele noastre-s albastre
pământurile noastre-s albastre
mările noastre-s albastre
inimile noastre-s albastre
iubirile noastre-s albastre
sângerările
noastre-s albastre albastre...
şi mai
zilele trecute un tânăr de-un alb
astru fără cusur fără ură a fost aruncat
în suliţe (?!) – a condus cu viteză se zice
a fost
ars de moarte bună pe rugul u
nor descarcerări cu totul ne
reuşite: fumurile sale de mare erou
albastre şi ele
acum se ridică la ceruri
pe vârfuri şi îndoite puţin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu este de partea marilor batalioane, ci de partea celor mai buni ţintaşi.

citat celebru din Voltaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieţii efemere pe pământ!
Tot aşa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Paşi grăbiţi strivesc tandreţea dimineţilor albastre,
Orbi şi surzi aruncă piatra şi lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-şi pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Şi de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colţ de lună, fără loc şi căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit şi calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele şi pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinşi în mreje de lichele
Şi planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranţă, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireşii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braţ cu-arcuşul unui cântec de vioară
Ţip şi urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare câţi dintre voi realizaţi că rolul Bibliei nu este acela de a te duce la Dumnezeu, de a te mântui, sau a te duce în Rai; ci este doar acela de a te menţine continuu în angoasa separării "smerite/cică-se" de la Dumnezeu. I: Dacă ai să citeşti Biblia îţi promit că îţi vor ieşi din cap toate aceste rahaturi spirituale. A. M: Iar EU, îţi promit ca Dumnezeu, că atunci când vei începe să-ţi citeşti propria inimă vei uita toate aceste cuvinte deşarte, scrise în de oameni gregari plini de frici, dar cică în "Numele Meu". Ştii ceva? De fapt, ceea ce nu ştii tu şi aceste minţi pline cu otrava separării este faptul că EU, Dumnezeul tău, sunt mut. Deci, cum m-au auzit oamenii aceştia vorbind, de au scris cartea asta de adormit pruncii, numită Biblie, dacă EU Sunt Tăcere? Eu nu pot vorbi niciodată nimănui, pentru că nu mă pot despărţi/separa de nimeni.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră
şi s-opriră lângă ea.

Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeţi?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Şi m-am dus să-mi văd băiatul
că-i la Plevna şi-i al meu.

Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchişi în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Şi-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Îşi ştergea cu palma ochii
şi plângând le tot spunea.

Dar în urmă, ei de grija
nopţii, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
să te vadă Domnul sfânt.
Şi grăbiţi se ridicară
toţi de jos, făcându-şi cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Şi-un pustiu simţi-mprejuru-i
şi-ntuneric pe pământ.

Stete-aşa, mereu privindu-i
şi deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-şi
puţintica răsuflare:
Dragi creştini, voi unde mergeţi?
aveţi milă şi-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!

Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îţi sunt ştiute,
Ţi-ai văzut şi tu băiatul,
ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ţi toiagul tău şi du-te.
Noi suntem cu toţii tineri
zor avem şi mergem iute,
Tu eşti slabă şi puţină
şi e mult de mers pe drum.

Ea-şi întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateţi cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
şi de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi şti aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc şi eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine vin oameni şi zic că "măi părinte, eu cred în Dumnezeu". Minţi! Că nu crezi. Dacă ai crede ai duce viaţă de credincios. Zice că: "cred în Dumnezeu, dar la biserică nu merg". Nu se poate! Cineva care nu merge la biserică, să ştie că nu crede în Dumnezeu... sau credinţa lui este la măsura superstiţiei.

citat din Teofil Părăian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

[ziua a treia]

să-mi intre bine în cap.
niciodată nu suntem acolo când avem cea mai mare nevoie unii de alţii
şi asta ne face oameni.
şi asta ne face să spunem că dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea sa.

în rest nimic nou sub acest soare regurgitat.
cele mai frumoase zile sunt cele în care decupez îngeri noi aduşi din polonia.
apoi le modific aripile şi le dau o umbră discretă.
sau zilele în care sunt pompierul sam la un examen de definitivat.
educatorul întreabă ce face un pompier copiii de la grupa albinuţe răspund în cor salvează pisici.
eu mă minunez cât de greu e furtunul şi lancea inspectorii cred că sunt adevărat pompier.

altfel nimic nou de spus.
ai avut vreodată o durere care te-a ţinut zile întregi săptămâni şi te-ai obişnuit cu ea într-atât încât ai crezut c-o vei duce pe picioare tot restul vieţii iar într-o zi te-ai trezit că nu mai simţi nimic?
cam aşa e cu oamenii. ei sunt o durere cu care te-ai obişnuit într-atât încât crezi c-o vei duce pe picioare tot restul vieţii. şi într-o zi te trezeşti mai singur ca o piramidă mayaşă în jungla din guatemala.

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu are chipul meu

într-o noapte
în cel mai profund vis
dintre toate visele mele
am văzut Începutul:

Dumnezeu are chipul meu
şi eu am chipul Lui Dumnezeu –
suntem una şi aceeaşi Fiinţă:
iubim împreună şi
urâm împreună
într-o dualitate revoltătoare
laică şi religioasă deopotrivă

oricând eu mă pot duce în locul Lui
şi El poate veni în locul meu
pentru că locuim în aceleaşi trupuri
şi în aceleaşi iluzii despre ce ar putea fi

eu sting lumina acum în cameră
pentru că e târziu şi trebuie să dorm
şi odată cu mine se duce şi El la culcare –

nu e adevărat că Dumnezeu nu doarme!

la câte are pe cap
mă şi mir că nu a înnebunit până acum
şi nu a intrat în concediu medical
acolo
în lumea Dumnezeilor
din care facem parte şi noi

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce...

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care au acel sentiment îndreptăţit pentru ţara lor sunt obligaţi în mod solemn, fiecare cu valoarea sa proprie, să nu aibă doar pe buze voia lui Dumnezeu, ci s-o aibă în realitate, căci el îndeplineşte voia lui Dumnezeu şi nu permite ca acţiunea lui Dumnezeu să fie devalorizată. Pentru că a fost din voia lui Dumnezeu, ca oamenii să fie făcuţi cu o anumită formă corporală, li s-a dat natura lor şi facultăţile lor. Cine distruge munca Sa duce război împotriva lui Dumnezeu şi a voinţei Sale.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

îmi spun povestea noastră
altfel de cum o ştiu
din alte locuri
mai aproape de
Dumnezeu
ca din lăuntrul Lui.

Nu e o metaforă,
e doar un joc
despre tăcere
tot mai multă
tăcere
de departe
tot mai de departe
precum cântecul
balenei albastre.

O combinaţie de sunete,
emoţii.

Atunci când se
opreşte din cântat,
cânt eu.

poezie de Eli Gîlcescu (9 martie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu zăcea mort în paradis

Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârşitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru şi s-a scufundat.

Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieşit monştrii, învineţiţi de dorinţă.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.

Dar, din toată povara de tristeţe, asta a fost cel mai trist –
Braţele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangarul

Într-un fel e un garaj
Doar că ţine avioane
Şi feresc de... spionaj
Tot ce ştiu... batalioane!

epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul Iaşi are şapte coline ca şi Chişinăul (madrigal)

Colinele ce sunt mereu
Un semn lăsat de Dumnezeu
Pe aer scriu şi zări albastre
Un imn al întregirii noastre!...

madrigal de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar oamenii sosiţi încă din zorii dimineţii erau conştienţi de importanţa evenimentului. Era o lume nebună parcă, ce se îmbulzea pe tot cuprinsul rachetodromului, al spaţioportului, al întregului Institut şi în afara acestuia, cei mai norocoşi aflându-se de jur-împrejurul navei albastre, în timp ce agenţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, sau de la firme particulare de protecţie şi pază, străduindu-se să menţină ordinea publică, disciplina, în eforturile lor în acest sens, încercau să constrângă mulţimea, puhoiul de oameni veniţi de la nişte ore matinale, să se ţină cât mai departe, la o distanţă considerabilă faţă de corpul uriaşei nave albastre, pentru a se evita eventualele accidentări.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!