Sufletele încâlcite

printre nouri fire lungi de ploaie
rătăcind pe la hornurile de case
se ridică spre luna mereu galbenă
prea lacomă de povestiri horror
merg sau zboară prin salcâmii
înfloriţi până la vară revin
în corpurile lăsate la încărcat acasă

unele se aşează-n noroi şi sporovăiesc
cu vântul care le strecoară fake-uri
despre libertatea din alt univers

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

Din caier încâlcit de nouri
toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Fluşturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă --
se ridică iar
şi zboară să-şi găsească
cuib pe rarnuri.
Vânt şi-i frig --
-iar mugurii
prea lacomi de lumină
îşi zgulesc acum
urechile în guler.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

eram eroi de poveste
amândoi zburam
prin salcâmii înfloriţi
ne iubeam ca într-un vis
şi aveam aripi de fluture

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Pribegi, veniţi din altă ţară,
Doi muzicanţi bătrâni, cu plete
Cerşetoreau, cântând pe stradă
Din clarinete.

O fată îmbrăcată-n zdrenţe
Îi însoţea dintr-o chitară,
Atât de galbenă şi slabă,
Părea de ceară...

Şi câinii îi lătrau... şi vântul...
Le răspundea cu lungi ecouri;
Un cârd de corbi ţipa iernatic
Pierduţi prin nouri...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a retras mâna

pe care o sărutam ne
bun din când în când
pe pântecul hapsân
de iubire abia umblu
prin parcul dendrologic
prind palma ta în podul casei
cu potriviri din literele
decupate dintr-o carte horror
o bat în versuri până stă suspendată
ce te-aş respira până la epuizarea
lacom privindu-te cobor un pic
caut buzele cu mintea
le despic tandru cu limba
dinţii tăi muşcă hămesiţi
aş călări luna de fericire
raiul e dincolo de balustrada
lustruită cu palmele care te-au mângâiat
refuz să păşesc pe ultima treaptă
care mă duce în abis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac sau nu tac

mă legăn plângând
sub cerul fără margini
lacrima mea îneacă
o lăcustă-n miez de floare
cu margini de foc
tac
ce să fac? aştept
luna cu aripi să planeze
în zborul însoţit de cântece
de flaut de nai din ce mai ai
n-am chef să plâng
dar trebuie să strig în cele
patru zări în drum spre tine
vântul rupe din picioare
inima nu-mi zboară
şi-a pierdut puful din aripi
tac sau nu mai tac

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau pe acoperiş

urcaţi pe ţigla care arde azi
se sărutau sub nori coborâţi
să primească mângâierea
celor ce încă se îndrăgostesc
vântul
bătea lin pe străzi şi plimba
sămânţa iubirilor limpezi
sus era derutat şi lovea hornurile
afumate cu te miri ce zeci de ani
vântul
sufla acum în dorul lui prin părul
sărutat cu buzele fierbinţi
lua forma gâtului mlădios ce poartă
doi ochi frumoşi de căprioară
care bea apă din izvorul fericirii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gutuile

S-au copt gutuile pufoase,
Prin care iarna semn trimite,
Ce luminează pe la case
Pervazurile-mpodobite.

Dulceţurile se aşază
Pe rafturile din cămară,
Gutuile au loc de vază,
Păstrat până la primăvară.

S-au copt gutuile-acrişoare
Prin toamne-aromitoare, lungi.
Spre zile pline de ninsoare
Sorbind parfumul lor ajungi...

poezie de Corneliu Vasile (1992)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o pasăre aş fi în stare să merg pe jos până la tine şi să îţi zbor în urmele lăsate de mine în noroi.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul echilibrului

fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti
într-un amestec de tăcere şi lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare

fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi

vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului

da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa cuvintelor

a început după ce au ieşit
de la şcoală
şi ţin
până la închiderea şcolilor
din diferite motive

oamenii umblă muţi
pe străzi sau prin case
cuvintele au murit pentru ei

învăţătoarea închide catalogul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate,
să-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară de vară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea paşilor

Te obişnuieşti de la o vreme
Cu picurii de ploaie, cu vântul
În loc de mâneci lungi, veşminte,
Te acoperi sau te înfăşori...
Sau ce contează cum ar zice oricine
Căldura ta e înăuntru...
Îţi e mândrie, groază şi tărie
Ţi-e întreg veşmântul.

Ai mai călcat pe pietre’n altă parte
Dar piatra pare neclintit aceeaşi.
De unde ştiu că vântul de acasă nu s-a’nvârtit bezmetic prin pustie
Printre a lumii franjuri, pe marginile mărilor
Calmate de ţărmul nisipos ce mi-e dat mie acum
Ca pe-un covor sub tălpi,
Sau paşi, sau urme,
Pe care numai pescăruşii le-aţintesc...
Încovoiate boabele de piatră
Se prăbuşesc sub scurta lor povară.

Şi-aşa călcând îmi scriu propria carte
Şi pagini dau când valul mi le spală.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

mi-a citit în zaţul cafelei
cu gust de sărut
apoi am luat-o în braţe
şi-n alt univers ne-am iubit
până la adânci bătrâneţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!