Comemorare Sfântului Ştefan cel Mare

COMEMORARE SfÂNTULUI ŞTEFAN CEL MARE
(omagiu la 500 de ani de la intrarea în eternitate)

Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mărturie se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod în luptă şi în orice faptă.

La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie şi sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.

El nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori atrăgând ură,
prin rugă a dus ecouri în lume.

Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,
ecou de glorie prin timp străbate
până la urmaşii ce-l sărbătoresc.

Când năvăleau barbarii la hotare,
Vodă chema boieri la sfătuire.
Cu tactică să-nvingă provocare,
să nu îi cadă neamul în robire.

Voind să-şi apere meleaguri sfinte,
doar cu o mână de oşteni destoinici,
la Dumnnul făcea rugă înainte
s-alunge duşmani de mărire dornici.

Din corn vestit suna spre adunarea
vitejilor la luptă ostăşească.
Cu preţul vieţii îşi apăra ţara,
în cinste şi dreptate să domnească.

Străjeri stăteau de veghe la hotare,
să apere Ţara lui Vodă-Ştefan,
urmaşilor s-o dea la fel de mare,
ca moştenire pentru românesc neam.

Pentru popor n-a fost nicicând mai groaznic
precum tunet din vestea de robire
ce-aduce sorţii unui trai amarnic,
cu biruri şi poveri de vieţuire.

Cu vitejie strămoşească-n cuget
îşi conducea oştirea-n luptă dreaptă
şi înălţa lăcaş creştin, de suflet,
când bătălia era câştigată.

Stau mărturie-n vremuri, să grăiască,
lăcaşuri de credinţă şi cultură,
ca zestre-n România pitorească,
şi edificii în Sfânta Scriptură.

Nu pregeta, slujindu-şi ţărişoară,
cu preţul vieţii şi cu risc de moarte,
sufletul de poveri să nu îl doară,
ci flamura păcii în veci s-o poarte.

Adesea s-a luptat cu otomanii
ce năvăleau doar cu scop cotropitor,
dar prin credinţă biruia duşmanii,
pe Dumnezeu chemându-L în ajutor.

Ca voievod din neamul moldovenesc
a păstrat credinţa nestrămutată,
cum a moştenit-o la tronul strămoşesc,
conducând ţara spre mai bună soartă.

Este exemplu de mare virtute
pentru eroism dovedit în fapte,
cu gloria câştigată în lupte,
s-o ducă ţara spre eternitate.

Când turcii îi ameninţau hotare,
chema viteji, cu planul de-a învinge,
îmbărbătându-i cu voinţă mare,
spre gloria cea tributară-n sânge.

Strigând că nici de moarte nu-i e frică,
încăleca pe cal ce-n luptă-l ducea.
Biruitor dorind să se întoarcă,
săruta sabia şi cruce-şi făcea.

N-a pregetat nicicând să cârmuiască
Moldova cu destinul greu încercat
de vitregii în vatra strămoşească,
purtând renume de domn neînfricat.

Dar neputinţa, grav îl copleşeşte,
venind din bătrâneţi apăsătoare.
Pe fiul Bogdan-Vodă sfătuieşte
să ţină ţara în străvechi hotare.

Răpus timp, cu tâmple-ncărunţite,
din trup şi-a înălţat suflet la Domnul.
Eu scriu ce ştiu din cărţile citite,
cum Ştefan cel Mare a sfinţit tronul.

În istorie intrând biruitor,
întâmpinat cu trâmbiţe şi torţe,
şi azi se-aude bucium răsunător,
de când făcea mobilizări de forţe.

Din bătălii cu trupele viclene,
Aducem cinstire lui Ştefan cel Sfânt
Şi-i închinăm omagii eterne,
spre dăinuirea păcii pe-acest pământ.

Spirit din vremuri legendare vine,
s-aducă eroism în generaţii,
când la moaştele lui vor să se-nchine
fiii urmaşilor, de-a fi ca fraţii.

Tunetul veştii a rămas în zare,
ducând strategia voievodului
la cârmuirea sa răzvrătitoare,
potrivnică înrobirii neamului.

În criptă stă şi astăzi, să vegheze
la soarta ţării şi neamului iubit,
noi conştiinţe spre a ţine treze
în veci stăpâne pe ogor întregit.

El n-a pus preţ pe viaţa trecătoare
şi-n credinţă a slujit al său popor,
a fost canonizat la sărbătoare,
de-a fi prăznuit ca un nemuritor.

Prin altă lume, cu suflet străbate,
dar este în seama cărturarilor,
domnia cu momente zbuciumate,
iar numele său e-n slava sfinţilor.

Prin ritual cu nume pomenite,
ecou vor duce bangăte de clopot,
din mânăstiri de Ştefan ctitorite,
în vremuri când reprima orice despot.

În demnitate să-i purtăm cinstire,
comemorând de fiecare dată
pe voievod cu sacră preţuire,
că simbol de virtute e prin soartă.

Cu eroism prin veacuri succedate
E pildă pentru noile vlăstare,
ca iubitor de ţară şi dreptate,
dar şi exemplu de credinţă mare.

La Putna, Ştefan Vodă se-odihneşte,
de secole dormind în criptă sacră.
Dar tot mai treaz prin conştiinţe este
când gloria sa răsună în toacă.

Dorinţă din mormântul său străbate
cu-aceeaşi strategie înţeleaptă.
La cârma ţării, doar minţi luminate
să ducă poporul pe calea dreaptă.

Ar vrea să se trezească, să mai lupte
şi ţara să îşi apere prin vreme
de cei care îi vor hotare rupte,
simţind oştenii ce ar vrea să-l cheme.

Dar neputând, rămâne să se roage
la Dumnezeu, de undeva, din ceruri,
spre binele meleagurilor drage,
cât cuget temerar duce prin vremuri.

Iar duhul său veghează la hotare
ca-n tronul de cetate din Suceava,
că aprig fost-a Ştefan-Vodă-Mare,
stârpind duşmani şi pedepsind gâlceava.

O rugă pentru sfânt e încheiere
omagiului ce îl las mărturie:
- Revino la tron, spre iniţiere
celor ce conduc mama-Românie!

La Dumnezeu în ceruri te mai roagă,
din guvernare să culeagă rodul
sărmana ţară, ce-a ajuns pârloagă,
şi îţi va mulţumi întreg norodul.

* Variantă îmbunătăţită.
*2 Iulie – Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare
* Din vol."Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti"/ 2008
Editura Paideia

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sf. Ap. Petru şi Pavel

TRADIŢIA SF. AP. PETRU ŞI PAVEL

Tradiţie creştinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoşească,
să vestească mare praznic.

Cu tradiţii moştenite
şi prin obiceiuri sfinte
se-mpart fructe pârguite
pentru morţii din morminte.

Ritualul aminteşte
călătorilor prin viaţă,
că soarta le pregăteşte
un sfârşit pierdut în ceaţă.

Iar sufletul va străbate
vremuri în lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credinţă venerată.

Legendă pilduitoare
spune că Sâmpetru ţine
în Rai, chei de la intrare,
cântărind faptele bune.

Iar frate întru credinţă,
Pavel, alăturea este
cu pildă spre bruinţă,
când soarta pe om loveşte.

Printr-o sentinţă divină
la vestită sărbătoare,
Apostolii sunt lumină
prin vremea fără hotare.

Cu tunete de va ploua,
spune legendă nescrisă:
Nuci şi alune vor seca,
iar recolta-i compromisă.

Din legendele creştine,
ritualuri sunt păstrate,
să le ducă-n timp ce vine,
generaţii succedate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri la Naşterea Domnului

ECOURI LA NAŞTEREA DOMNULUI

Revin tradiţii din vremuri străbune,
cu cete de voinici şi zarvă mare
să pună iar, tradiţia pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.

În colinde vechi împart bucurie,
dar şi evlavia creştinătăţii,
Naşterea Domnului iarăşi să fie
minunea lumii şi-a Divinităţii.

Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc şi sănătate.
Iar popa cu icoana-şi poartă harul,
credinţa să o ducă mai departe.

Spre dăinuire-n lege creştinească,
se derulează din a vieţii roată,
colind ce-aduce pacea sufletească
celor ce sunt nedreptăţiţi de soartă.

Iar anul isprăvit şi cel ce vine,
să-şi strângă mâini în cumpăna de vremuri,
cât ciclitatea naturii revine,
iar nou şi vechi se întrec în tandemuri.

Spre împăcarea cu tine şi ceilalţi,
urări de bine şi de fericire
la prieteni şi la rude să împarţi,
ca simbol de aleasă preţuire!

Că nu poţi ştii până unde îţi va fi
călătoria-n lumea trecătoare,
ascultă colinde în această zi,
magia retrăită-n sărbătoare!

Precum strămoşi plecaţi în altă lume,
pământ ori scrum vom fi în neamul străbun.
Doar în pomelnic ne adună nume,
urmaşi de sânge la Paşti şi la Crăciun.

În urma tuturor prin timp rămâne
ecou de amintiri, fapte ori idei
apreciate ca rele sau bune,
de acei ce vin la viaţă după ei.

Peste toţi, zăpada vremii se-aşterne,
când sunt conduşi în cortegiu de jale
şi mai ascultă regrete eterne
cu sufletul pe-a veşniciei cale.

Ca mesager prin lumea pământească,
las urmaşilor străveche comoară
de datini strămoşeşti să amintească
şi de mitologia populară.

Nepieritoare vor rămâne-n vremuri,
grăitoare dintre pagini de jurnal,
tradiţii creştine şi ritualuri
să-nsoţească români pe-al timpului val.

Colinde intonate-n recviemuri
prin ajun de sărbători sunt cântate,
ca neschimbate să rămână-n veacuri
de Dumnezeu în datini luminate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

Gavriil, Arhanghel Mare,
Vestind Mariei Fecioare,
A Domnului întrupare,
Bine-i de însămânţare.

Gătită-n flori de mireasă,
Natura la Blagoveşte,
O recoltă generoasă
Pentru toamnă prevesteşte.

Când vremea se răcoreşte,
Iar floarea-n pomi este ninsă,
Iarna se mai prelungeşte
Şi recolta-i compromisă.

Via, pomii din livadă,
Vite din gospodărie,
Casă, curte şi ogradă,
Se afumă cu tămâie.

Să alunge-n depărtare,
Molime şi duhuri rele,
Grădini de-a fi roditoare
Şi sănătoase vitele.

Morminte din cimitire
Se sapă şi se îngrijesc,
Spre a morţilor cinstire,
Ce-n loc de veci se odihnesc.

Prin tradiţie creştină,
De suflet, spre mântuire,
Se-mpart: vin, peşte, lumină...
Cu-a morţilor pomenire.

Că prin Sfânta Sărbătoare
Ce precede Înviere,
Se dezleagă la mâncare,
Peşte, de-a poftei plăcere.

Iar omul care posteşte
Şi sărbătorile ţine,
Mâncând peşte-n Blagoveşte,
Tot anu-i va merge bine.

Cei ce spun că nu au vreme
De credinţă-n viaţa scurtă,
Nu simt că timpul se cerne
Către lumea nevăzută.

Nu citesc Sfânta Scriptură,
Să afle ce-i pocăinţă.
Doar prin sacră-nvăţătură,
Sădeşti în suflet credinţa!

Cât stau în popas de viaţă,
Scriu tradiţii moştenite
Şi prin vreme port speranţă
Că vor fi cândva citite.

Deschid fereastră de suflet,
Cu tradiţii pentru lume,
Ce le-am primit în testament
Şi mi le-am legat de nume.

Se spune că-n altă lume,
Dincolo de pragul nopţii
Poţi avea parte de bine,
Când pe credinţă pui sorţii.

Sufletul conduce chipul,
Pelerin pe-a vieţii cale,
Dar duşman îi este timpul,
Când se scurgă la-ntâmplare.

Prin vremuri revin tradiţii,
Spre a fi perpetuate.
Chiar dacă sunt superstiţii,
Duc legende mai departe.

Când în zi de Blagoveşte,
Vremea e capricioasă,
La fel va fi şi de Paşte,
Mohorâtă şi ploioasă.

25 martie - Buna Bestire
Din anuarul "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Editura Paideia - Bucureşti / / 2008

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea speranţei

O floare este ţara toată,
Un trandafir sau o lalea,
Iar unii spun că-i o muşcată,
Văzând câţi au muşcat din ea.

Un trandafir sau o lalea,
O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Văzând câţi au muşcat din ea,
Ne poartă gândul spre unire.

O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Gândind spre vechile hotare
Ne poartă gândul spre unire,
Să ştim de România Mare.

Gândind spre vechile hotare
S-or drege iţele-ncurcate,
Să ştim de România Mare
Şi că în lume e dreptate.

S-or drege iţele-ncurcate,
Vedea-vom soare peste ţară
Şi că în lume e dreptate,
Doar nu suntem popor de ceară.

Vedea-vom soare peste ţară,
Precum a fost şi altădată,
Doar nu suntem popor de ceară...
O floare este ţara toată.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La binecuvântare...

Doamne, azi în casa Ta
Este mare sărbătoare...
Aceşti tineri vin să-Ţi ceară
Ţie, binecuvântare!

Noi ne-alăturăm în rugă
Şi în Numele Tău Sfânt
Te rugăm să-i însoţeşti
În umblarea pe pământ!

Mână-n mână ei pornesc
Pe un drum necunoscut...
Te rugăm să fii cu ei,
Să le fii un Veşnic Scut!

Să-i uneşti Slăvit Părinte
Prin iubire şi credinţă
Şi în orice încercare
Dă-le, Doamne, biruinţă!

Iar când s-or stârni furtuni
Şi vor fi loviţi de val
Să le fii Cârmaci destoinic
Să-i aduci din nou la mal!

Binecuvântează-i Tată...
Dă-le har şi-nţelepciune
Să-Ţi slujească-n orice vreme,
Să fie lumini în lume!

Iar când vor striga spre Tine
Din necaz şi strâmtorări
Să-i asculţi... să laşi din ceruri
Multe binecuvântări!

Azi, în casa Ta, Isuse
Este mare sărbătoare...
Trimite prin Duhul Sfânt
Har şi binecuvântare!

poezie de Maria Luca (14 septembrie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica Unire pentru România Mare

Istoria de vremuri înveşmântată
Şi-n lacrimile năzuinţei scăldată,
Aduce glorie, de-a nu fi uitată,
Când Mica Unire e aniversată.

Vorbitori de-o limbă să fie un popor
Şi două principate sub un domnitor,
Alexandru Ioan Cuza, unificator,
A proclamat Unirea sub steag tricolor.

În Capitala Moldavă, bucium sună,
Din Principate, compatrioţi adună,
În hora-nfrăţirii dau mână cu mână,
Uniţi de-a fi în neam şi limba română.

Spre culmi semeţe se-nalţă Tricolorul,
Ca să-l cinstească Măria Sa, Poporul.
Prin veacuri, ţării să-i cultive ogorul,
Români pe el să-şi clădească viitorul.

În graiul străbun, pe oda bucuriei
Răsună glasuri cu Imnul României.
Protipendadă intră-n hora frăţiei
Şi evenimentu-n cartea istoriei.

Că nu-i sentiment mai înălţător şi sfânt,
Cum e înfrăţirea pe românesc pământ,
În horă mă prind şi pun gândul în cuvânt,
Cinstire să aduc din condei lăcrimând.

Maria FILIPOIU / UZPR

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în România Mare

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Ştefan, al Moldovei soare,
Ştefan, glie roditoare,
Sol din cer, sabie dreaptă,
Ştefan, minte înţeleaptă,
Spaima ghearelor păgâne
Ce se cred pe tot stăpâne;

La hotar, ne-ntârziat
Un castel ai ridicat
Cu creneluri argintate,
Turnuri bine ferecate
Şi străjeri neînfricaţi
În războaie încercaţi.

Inimă nespus de mare,
În dreptate-ncrezătoare,
Dumnezeu nouă te-a dat
Să-i fii păcii împărat;
Bob de rouă din colindă
A strămoşilor oglindă,

O comoară s-a păstrat
Datina la noi în sat,
C-ai oprit în piept stihii
Şi smintitele urgii.
Ocrotit de Domnul Sfânt
Ai fost fulger pe pământ.

După fiece izbândă
--A duşmanului osândă--
Mila păcii ai sporit
Şi altare ai clădit.
Ai adus din ceruri aur,
Din al tronului tezaur,

La întoarceri din război
Când aveai victorii noi,
Făurind catapeteasmă
Cu a raiului mireasmă.
Ştefan cu credinţă tare,
Vrăşmaşului înfricare,

Curmător de spini în floare,
Creştinilor apărare,
În a vieţii încercare
Primeşte a mea-nchinare
Sufletului alinare,
Sfinte Ştefane cel Mare!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea să surpe legi şi dalbe date,
Să muriţi cu toţii pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai dispreţuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulţumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce doreşte viaţa cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni şi pământ
Faţa lor să-şi schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul să trăiască
Şi de-a lui ruşine lumea să roşească!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Ştefan cel Mare şi Sfînt

Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Şi ţara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti şi oaia AEI-e.

Pentru putere aici, la Chişinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Şi Bucureştiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ştefane, ne fă cumva dreptate,
Că să ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.

Ce poate fi şi mai stupid şi mai absurd
Ca viza de intrare şi control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
Să mă despartă infinit de Ţara Mamă

Şi că să vezi, subiectul al atarei abordări
Sunt numai eu, ţăranul simplu, talpa ţării.
Pe când, cu uşurinţă TIR- Uriel cu ţigări,
Forţează Prutul avântat în albăstrimea zării.

Măria Ta, cândva cu sabie şi foc
Salvat-ai neamul şi lărgii hotare.
Netoţii ăştia azi nici contrabandă
nu mai pot
Bsă facă omeneşte...
Figurează prin dosare.

De râsul lumii mai dăunăzi n-am ajuns!
Nici unul dintre ei n-a vrut să fie preşedinte...
În circul asta intuiesc un sens ascuns –
Mă vor belit şi jupuit ca înainte,

Mă vor din nou ajuns sub comunişti,
Din nou, ca şi-nainte, să mă sugă.
Păi, cum altfel liberalistii-ghimpleristi
Ar mai ajunge iar miniştri din- tro fugă.?!!

Şi cum altfel bulbucii pedelisti
Ar mai putea să controleze acest picor de ţară?
Altfel decât prin foştii kaghebişti
Şi prin Zubco, de la Procuratura Generală...

Şi cum alfel haiducii lui Filat
Ar mai putea înfăptui programul-minim?
Întâi ne facem şeful împărat,
Apoi reîmpărţim mai totul ce- a furat P... Ulinici?!!

Da poate, Ştefane, Măria ta,
Coborî cu voia Domnului din ceruri,
Pe-o zi măcar, cu crucea şi cu spadă ta,
Să dai războiul ultim al nepoţilor lui Lenin?

Moldova n- a fost a mea şi nu e a voastră...
Ci a urmaşilor noştri, şi a urmaşilor urmaşilor noştri,
Să-mi spui te rog, Măria Ta,
Îţi sunt urmaşi aceşti golani de bogdaproste?!

Aceşti mancurţi şi hoţi şi trădători
Ce astăzi au ajuns în fruntea ţării mele,
Ei sunt urmaşii gloriosului popor
Învingător în lupte şi războaie grele?!

Şi pentru ei atunci, Măria Ta, te-ai străduit
Şi ai visat, Măria Ta, pe vremile acele –
Ca azi s-avem în fruntea ţării pui de bolisevici,
Icoană lor fiind satana Lenin?!

Blagosloveşte, Ştefane, poporul muribund,
Redă-i şi suflul vieţii şi încrederea în mâine –
Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunchi,
Că viermele prin glod, târându-se spre Ţine.

Reintegrarea Ţării să ne-o pui la punct,
Stârpind cu foc şi spadă seminţia de neghină!
Poporul Basarabiei, de secole ( f)cernut,
Tu adă-l înapoi la sânul Ţării –mume!

Căci simţ că Bucureştiul nu mai vrea,
La fel cum Chişinăul n-a dorit vreodată,
Să fie România ţara mea,
-Un tot întreg Bugeacul şi Carpatul!

Şi numai tu, Mărite Ştefan, ai putea
Să ni-l trimiţi pe Ţepeş, să mai tragă-n ţeapă
Cohortă trădătorilor de neam,
Nomenclatura asta nespălată.

-Aici, Mărite Ştefane, închei scrisoarea mea
Şi ţi-o trimit la cer umil, cu plecăciune.
-Mai poate Basarabia visa?
Sau moldoveanul poate numai versuri spune?

poezie de Iurie Osoianu (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile unui mogul

Opriţi orânduiala cea crudă şi nefastă
Care a dus românii la sărăcie cruntă,
Nu mai avem nimic din ce-am avut, o vastă
Speranţă de mai bine spre vârsta căruntă.

Nu mi avem nimic din ce-am avut odată
Când sărăcia nostră urma a fi oprită,
Venind la cârma ţării gândirea lui ciudată
De marinar fără cărare, dar şi fără ispită,

Ne-a demonstrat adesea că n-are o virtute
De-a ne conduce ţara la un vremelnic ţărm,
Şi-a dezbinat poporul cu vorbele-i pierdute
În sihăstria faptei, minţind şi mult şi ferm.

Cultura lui a fost şi este-n cap să aibă
Prin fraudă adesea mult mai mult ca toţi
El pune peste rana poporului o zgaibă
Ce supurează încă, în noi compatrioţi.

El n-a ştiut ce-i mila pentru săracii ţării,
I-a pus ca să trudească, dar totul a distrus.
N-au unde să câştige o pâine-n faptul zării,
Şi caută să plece din ţară spre marele apus.

El sfarmă edificii, salarii plafonează,
Nu ţine cont de Legea în Parlament votată,
El merge spre-ntuneric şi ţara o sfidează,
Amplificând o strategie de mafioţi curtată.

poezie de Nicu Petria (14 aprilie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne unim

Acum în vremuri de răstrişte
Să ne unim precum odinioară
Păstrând curată a noastră ţară
Iar iarba rea din holde azi să piară

Să înfruntăm viforul furtunii
Să nu lăsalăm a ne cotropi păgânii
Luptându-ne cu sârg
Pentru a ţării soartă
Respect azi să-i aducem
Lui "Moş Ion Roată"

Cinstindu-ne istoria, martirii, glia.
Îngenunchind la jerfa celor duşi
Precum Columna azi să stăm de veghe
Suntem urmaşii lui Brâncuşi

La Putna clopotele să răsune
Un Ştefan suntem toţi, un neam
Un suflet sfânt din Putna ne veghează
Moldovei, sfânt pământ ca farul luminează

Pe cap purta-vor coifuri de zefir
Cu piepturile goale apărându-şi ţara
Oltenii, ce prin ale lor vene
Mai curge un sănge dârz de Vladimir

Azi să strigăm, să avem curaj
E cea mai sfântă zi de pe pământ
Inima, o flacără aprinsă
Precum strămoşii au strigat la Blaj

Veniţi! Cu toţii să ne dăm mâna
A noastră horă să o jucăm
Iar Milcovul să-l secăm dintr-o sorbire
Te salut, cu drag, întreagă Naţiune!

(poem închinat Marii Uniri)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa îmi sfătuiesc românii

Le spun celor care vin din urmă
Şi nu ştiu spre ce se-îndreaptă,
Să nu rămână doar o turmă.
Să aibă minte înţeleaptă.
De timpuriu să înveţe
Să nu stea cu capu-n jos.
Să lupte, le dau poveţe,
Când cuţitul e la os.
Să lupte pentru cetate.
S-alunge răul nemernic.
Să-şi facă singuri dreptate.
Să iasă din întuneric.
Să iubească ţara, pentru ea să lupte.
În viaţă să-şi făurească un trai mai prosper.
Duşmanul de-aiurea, aprig să-l înfrunte,
Pacea să domnească pe al ţării cer.
Aşa îmi sfătuiesc românii.
Să lupte precum străbunii.
Oricâte bătălii purtară,
Ei n-au lăsat ţara să piară.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!