Colegului de facultate Nicu Mucea
Atuncea când ne-am cunoscut,
Eram studenți, la început;
Încet, încet, urâtu-ți nume,
L-ai transformat într-un renume.
madrigal de George Budoi din Învățământul, profesorii, studenții și elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și (6 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Nu eram studenți
la teatru deși interpretam
roluri pe scena
vieții
ne-am cunoscut și nu prea
erai frumoasă eram idolul
tuturor scheciurilor ră
suflate de toate vedetele
te uitai după bărbați bruneți
care miroseau a trans
pirație
eu eram supra
omul
lui nietzsche cu ochii albaștri
n-am fost studenți la teatru
dar nici în filme nu am jucat
ne lipsea ceva să ne apropiem
pășeai sfios (?!) aproape frumos
eu umblam pe cărări și a
gitam trena de mătase
așa ne-am cunoscut și nu prea
suntem doi actori ratați pe scena vieții
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondel de iubire
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume,
Eram timizi, nici n-am băut
Și nu ne-am spus pe nume.
Dar tot mai des ne-am revăzut
Pe șotii puși și glume
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume.
De-atunci iubirea a cescut
Prin hopuri să ne-ndrume
Și-mi amintesc de-acel trecut
Tot răsfoind albume
De ziua când ne-am cunoscut.
rondel de Elena Mândru
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător
Murim încet în fiecare clipă,
Cuvintele sunt studiu de-nceput,
Noi căutăm indiciu cu o lupă,
Un car cu fân în care ne-am născut.
Murim încet în fiecare oră,
O altă eră intră-n infinit,
Cu pași grăbiți spre galaxia soră...
Avem o roată, reinventăm un mit.
Murim încet în fiecare zi
Și nu ne doare dacă tera-i rece,
Ne întrebăm "a fi sau a nu fi"
Și peste toate cele timpul trece...
Murind... renaștem la-ntâmplare?
Nu. La început am fost cuvânt.
De când am devenit calculatoare
A dispărut din dex cuvântul sfânt.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei: când vei veni la cripta mea
Când vei veni la cripta mea,
Să pui pe lespedea cea grea,
De trandafiri un roș buchet,
Pe nume să mă chemi încet!
Din Rai sau Iad, de unde-oi fi,
M-oi întrupa și voi veni.
poezie de George Budoi din Dicționarul dragostei (9 septembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesoarei universitare Velicica Davidescu, contestată de studenți la Revoluția din 1989
Contestată de studenți,
Ea și-a luat ca asistenți,
Agramați, incompetenți,
Să nu riște insurgenți.
epigramă de George Budoi din În Țara lui Invers (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dezlipire
Ai grijă ce-ți dorești, întunericul nu iartă!
Există un loc
Undeva...
În care durerea nu are nume,
Acolo doar simți cum timpul
Trece prin tine,
În măsuri sacadate
În ritm de final...
Și acum privim în urmă,
Dacă totul se șterge din noi
Încet... pătrunzător, adânc
Oare am ajuns
Sau ne-am ajuns?
Mie nu-mi mai miroase a artă
Locul ăsta, înrădăcinat în mine...
Un muzeu al rebuturilor
Rupte din...
Ar trebui să mă grăbesc încet
Număr din cinci în cinci
Până la final...
Ce-mi mai pot dori când
Am tot, dar nu văd nimic?
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
și ce dacă se scufundă corabia și mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi și ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
rușinați și ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era rușine
nouă celor care ne-am dat mâinile și
în fiecare dimineață ieșeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viață de om încă
mai ieșeam unul câte unul și priveam
cerul și măsuram apa și scrâșneam din dinți
și spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...
poezie de Matei Vișniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Târziu, mult prea târziu
Hai,
numără încet, încet.
Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...
Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.
Și-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...
Doar să nu vii prea târziu...
poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cel care este încet la minte e iute la mânie.
aforism de George Budoi din Dicționarul prostiei (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Leagănul
Doamnei Eugenia Brediceanu
Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile își deschideau pleoapele
și ochii înroșiți de neodihnă.
Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări?
Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindam cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și țeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.
L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn și poate-ntâiul vis.
Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
și fără să-nțeleg de ce
m-am prăbușit
și-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.
Eram așa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinerețe
și de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Încet
sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis ușă după ușă
încet, încet
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nume pentru renume
Numele te reprezintă,
Nu ascunzi, ci te expui:
Săgeată intrată-n țintă,
Vai, de dragul golului!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (21 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Era să mor
după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
și mă
simțeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă și lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
și când
e supra
doza e pericol pentru inimă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele
Scufundați într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conștiința
Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăsește
altul în mișcarea cuvântului din urmă
în care se rătăcește
Scufundați într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
așa cum săgeata
naște o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între a sta pe loc și a merge încet, alege întotdeauna să mergi încet, chiar dacă vei ajunge mai târziu la destinație, iar drumul ți se va părea mai greu și întortocheat, cel puțin nu vei stagna. Într-un final, vei ajunge și te vei bucura de faptul că ai ales să depui mai mult efort atunci când ar fi fost mai simplu să stai pe loc și să nu faci nimic.
citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului
Respir încet
și văd
se unesc în sânge și trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului
Respir încet
și văd
căzuți sunt toți
în strângerea de șarpe
măslinul singur
stă drept în noapte
Respir încet
și văd
la ieșirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
și treizeci de arginți
Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici și în ocară
ei nu mai sunt
Respir încet
și văd
sunt toți
suntem toți
răstignim Coloana Infinitului
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi
Îngheț în lut încet, încet,
Când iarna-și face prezentarea
Și-ncep în taină să regret
C-am refuzat incinerarea.
epigramă de Corin Bianu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am devenit o șoaptă
La naștere am fost un țipăt simplu
Și-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila șoaptă a tacerii sunt.
Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă pași
Mai port în mine doar atât, o șoaptă
Și bietul ei ecou sinucigaș
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Și scara ce o am de coborăt.
Sunt țipete și urlete în lume
Și tunurile trag nerușinat
Se strigă daruri și averi și nume,
Și tobele de cobdamnare bat,
Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o șoaptă
Și îmi amân rostirea să nu mor.
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Șï scara ce o am de coborât.
poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galateea
Chipul tău de marmoră, încremenit,
Mi-l dăruiești, sunt fidela oglindă,
Ce-ți vede sufletul de griji frământat,
Întreaga ta durere revarsată
Pe fața ta frumoasă și crispată,
Minute în șir rămâi împietrită
Și fața ta frumoasă, îngrijită,
Se transformă într-un peisaj iernat...
Încet pielea-ncepe să se destindă
Și fruntea încet, încet s-a descrețit,
Îmi zâmbești, cu privirea arzătoare
Ești din nou vie, de nerecunoscut,
Pe chip, vioiciunea-ți din nou apare,
N-a fost nimic serios, totul a trecut.
poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!
